Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi, mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc, și ard.
Ce înfricoșate sunt cuvintele acestea care spun:
- Pe orice mlădiță care este în Mine și n-aduce roadă, Tatăl o taie...
Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară ca mlădițele neroditoare și se usucă.
Apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard...
Cuvintele acestea ne vorbesc despre dreptatea Judecății lui Dumnezeu și despre cerințele curăției, ascultării și rodirii pentru mântuire.
Până când în noi circulă seva din Vița cea adevărată, noi suntem mlădițele verzi și roditoare.
Îndată însă, ce între noi și Hristos s-a așezat un vierme ascuns, un păcat sau mai multe, care rod în taină inima din noi, - atunci legătura noastră tainică cu Hristos încetează.
Iar odată cu încetarea acestei legături sfinte, încetează și viața noastră cea duhovnicească.
Atunci se pierde și părtășia noastră cu El.
Atunci se înstrăinează și duhul nostru de către frați.
Atunci se înstrăinează și duhul fraților de către noi.
Din clipa aceea noi vom iubi viermele păcatului și nu vom mai iubi pe Hristos, care vrea să ni-l ucidă.
Vom avea mai multă grijă de rana noastră decât de vindecarea ei.
Ne vom supăra mai degrabă pe cuvântul care ne-o mustră și pe cel care ne-o arată, decât pe vinovăția noastră.
Atunci, fiindcă nu vrem din trufie să ne recunoaștem vina și să ne-o îndreptăm, suntem gata totdeauna să învinovățim pe alții și să ne rupem nu de păcat, ci de cei care ne mustră, dorindu-ne binele.
Ne supărăm pe cei care ne pedepsesc spre îndreptare și nu pe păcatul nostru care ne-a despărțit de Hristos.
Numai sufletul curat nu se preface cu viclenie atunci și nu se împotrivește, ci își recunoaște vina.
Iar pentru iertarea vinei sale, el ar primi cu bucurie, ba chiar dorește, să fie mustrat cât mai aspru și niciodată nu i se va părea că este prea mult pedepsit.
- Fiindcă pacea conștiinței sale îi va fi cu mult mai scumpă decât orice preț de răbdare și suferință pentru a și-o recăpăta din nou.
Am auzit adesea din partea unor astfel de suflete, viclene și necinstite, oricât de blând au fost mustrate că mai bine ar fi fost să fi căzut în mâinile lui Dumnezeu decât în mâinile oamenilor - imitându-l astfel pe David într-o greșeală a lui (2 Sam. 24, 14),
cu care greșeala lor nici nu avea vreo asemănare, cum nu avea nici pocăința lor. Ei păcătuiseră și mai greu, dar nu se pocăiseră deloc.
O, cum uită acești nerăbdători ai mustrării, nesmeriți ai bisericii și neascultători ai fraților, ce grozav lucru este să cazi nepocăit - în Mâinile Dumnezeului Celui Viu (Evrei 10, 31).
O, cum uită ei că tocmai spre binele lor, Dumnezeu i-a lăsat în mâinile fraților, ca să nu ajungem în mâinile Judecății Lui.
Pentru un păcat făcut în neștiință, David a fost pedepsit cu milă, dar pentru unul făcut cu știință, a plătit cu amar (2 Sam. 12, 10).
Dar noi dacă nu primim o mustrare cu lacrimi și dragoste, un îndemn și-o sfătuire spre îndreptare, făcute cu toată înțelegerea și îngăduința inimii prietenoase și frățești,
atunci cum să credem că Se va purta față de noi Dumnezeul Dreptății și al Sfințeniei?
Credem noi că puțin Îi pasă lui Dumnezeu că noi nesocotim Cuvântul Lui?
Că lepădăm Sângele Fiului Său?
Că batjocorim pe Duhul harului prin care am fost pecetluiți?
Că nesocotim mustrările frățești?
Oare ni se pare nouă că nu-i tocmai atât de mare vina noastră?
Dar cine poate fi judecător în propria lui cauză?
Nu noi o vedem cum e de mare vina noastră, ci alții o văd.
De aceea nici judecata dreaptă n-o putem face noi ci alții.
Să luăm bine seama!
Dumnezeu nu cruță păcatul. Mâna Lui taie. Taie adânc și taie necruțător.
Mai degrabă să ne temem, decât să dorim, să cădem în Mâinile Lui.
Iar dacă am păcătuit, să nu disprețuim pe frați, ci chiar să dorim mustrarea și pedeapsa lor. Căci oricât ar fi de mari, tot vor fi mai mici decât vina.
Mai mici decât bucuria iertării.
Mai mici decât pedeapsa lui Dumnezeu.
Ce plătesc oamenii, nu mai plătește El. Ce judecă ei, nu mai judecă El. Dar ce nu vrem să plătim la timp, - vom plăti mai greu și mai scump mai târziu.
Atotputernic și Drept Dumnezeu, Slavă veșnică Ție.
Îți mulțumim Tatăl nostru Ceresc că ne-ai chemat în Domnul nostru Isus Hristos, la niște roade vrednice de pocăință. Și mulțumim pentru tot ajutorul ce ni l-ai dat ca să le aducem și să le dorim vrednice de Tine.
Te rugăm să ne ierți pentru toate căderile și neascultările noastre cu care adesea Te facem să ne mustri și să ne pedepsești aici, ca să nu fim osândiți odată cu lumea (1 Cor. 11, 32).
Nu ne lăsa Doamne să ajungem neroditori ca să fii silit să ne tai,
nici nu ne lăsa să ne uscăm în păcat ca să fii silit să ne arunci în foc.
Ci mai bine dă-ne în mâinile fraților noștri, ca să ne mustre și să ne îndrepte, ca prin ascultarea lor și îndreptarea noastră să ne mântuim sufletul.
Amin.