Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Cât de slabă şi neputincioasă este firea noastră omenească!
Avem nevoie mereu şi mereu ca dovezile puterii şi iubirii lui Dumnezeu să se reînnoiască faţă de noi, pentru ca în sufletele noastre credinţa în El să se fixeze definitiv. Să nu se mai clatine. În faţa primejdiei de azi, uităm izbăvirea Lui de ieri.
Şi de până ieri.
În faţa lipsei de acum, uităm îndestularea de până adineauri.
În faţa încercării acesteia uităm minunile de până aci.
- Şi suntem atât de adesea gata să ne îndoim, să ne înspăimântăm, să ni se tulbure inima, ca şi cum niciodată n-am fi avut puterea lui Dumnezeu.
Ca şi cum niciodată n-am fi fost săturaţi, izbăviţi şi ajutaţi de El.
Ca şi cum El n-ar mai fi făcut niciodată până acum o minune în faţa noastră.
Suntem ca mulţimea care mergea după Isus numai pentru că zilnic vedeau câte un semn nou (Ioan 6, 9). Altfel n-ar mai fi mers.
Suntem ca ucenicii care tot nu înţelegeau...
Şi tot nu ne aducem aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, cum spunea Domnul despre ei.
Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni.
Tot uităm şi tot cerem mereu alte semne.
Tot avem nevoie de alte minuni!
Ce slabă şi neputincioasă este fiinţa noastră!
O, ce mari au fost aceşti sfinţi care au crezut fără a mai cere nimic.
Şi odată încredinţaţi, nu s-au îndoit niciodată, despre adevărul în care au crezut. Unde suntem noi, sau cei mai mulţi dintre noi astăzi, de credinţa acestora?
De nimic n-a dorit Domnul să-i încredinţeze mai mult pe ucenicii Săi, ca despre Adevărul Învierii Sale. Ca despre faptul slăvit că asupra Lui moartea nu mai are nici o putere.
Că zidurile şi uşile închise pentru El nu mai sunt nici o piedică. Că oamenii şi împrejurările nu mai au asupra Lui nici o stăpânire. Că El este mai presus decât orice moarte.
Mai puternic decât orice împotriviri şi mai aproape de noi decât orice vrăjmaş şi decât orice nenorocire.
Domnul Isus a ştiut că dacă într-un suflet se zideşte o puternică încredinţare despre acest adevăr, - sufletul acela nu mai poate fi doborât niciodată şi de către nimic.
Că dacă un ucenic şi martor al Învierii Sale, ajunge pe deplin convins de aceasta, el va fi neînfricoşat în faţa morţii,
neoprit în faţa primejdiei,
şi nebiruit în faţa ispitei.
Că viaţa lui va fi plină de sfinţenie,
cuvântul lui plin de putere
şi moartea sa plină de biruinţă.
De aceea a făcut în faţa ucenicilor Săi atât de multe şi felurite semne. Ca ei, din toate acestea, să vadă şi să se încredinţeze pe totdeauna că El este Dumnezeul Adevărat şi Viaţa Veşnică.
Multe alte semne, - se spune de fapt, despre acelea care nu se păreau prea deosebite.
Se spune despre acelea a căror însemnătate nu se credea atât de mare încât să fie descrise pe larg, fiecare în parte.
Se spune despre acelea care de cele mai multe ori îi priveau numai pe unii personal, sau doar pe unul-doi dintre cei apropiaţi mai fără importanţă.
Dar tocmai din acestea ni se arată nouă adesea în cel mai puternic fel, nu numai Prezenţa permanentă a Domnului lângă noi, dar şi purtarea Lui de grijă deosebită de noi până chiar şi în cele mai mici lucruri, şi mai neînsemnate trebuinţe şi împrejurări.
O, cât de fericiţi ne încredinţăm de puterea Domnului, când fiind în faţa unui om mare şi având nevoie de un sprijin care ne lipseşte puternic. Şi imediat ne rugăm Domnului
- şi vedem cum ne apără şi cum ne ajută prin cine ne-am gândit. Şi astfel ieşim de acolo cu hârtia aprobată. Cât de fericiţi ne încredinţăm de puterea Lui atunci, văzând...
Sau, grăbindu-ne undeva, vine tocmai atunci o ocazie şi ajungem la timp.
Sau, trebuindu-ne ceva, dăm tocmai atunci peste omul care are.
Sau, temându-ne de ceva, primejdia ne ocoleşte, tocmai pe noi şi chiar în ultima clipă.
Cât de fericiţi ne încredinţăm de grija şi puterea Lui atunci, văzând minunea.
Viaţa fiecăruia dintre noi, este plină de astfel de semne pe care Domnul Isus le face zilnic... Dar luăm noi oare bine seama la ele ca să nu le mai uităm?
Deşi aceste semne ne zguduie atunci prin graba cu care ne-a fost ascultată rugăciunea, sau înlăturată temerea, sau adusă bucuria, - totuşi noi, vai, uităm prea curând.
Viaţa unui credincios ucenic al Domnului este plină de astfel de semne şi fericit este numai acela care nu le uită, ci fiecare din ele îl face să-şi întemeieze în inimă o credinţă de nebiruit, în puterea lui Hristos Cel Înviat şi Viu în veci. Şi în dragostea şi grija Prezenţei Sale în fiecare clipă a vieţii. Şi lângă fiecare din noi, în orice loc.
Suflete dragă! Şi în faţa şi în viaţa ta Hristos a făcut nenumărate semne şi minuni de acestea şi de altele.
Oare tu le-ai înţeles însemnătatea şi rostul acestora?
Oare tu nu le-ai uitat şi nu le-ai dispreţuit până la urmă, socotind că ele sunt numai întâmplări care oricum şi dacă credeai sau nu, şi dacă te rugai sau nu, tot aşa ar fi fost?
O suflete dragă, nici o întâmplare nu este întâmplătoare.
Ceea ce pare întâmplare, este numai un fel de a lucra al lui Dumnezeu, pentru noi, pentru tine.
Părea întâmplare că înaintea ucenicilor s-a ivit tocmai atunci un om ducând un ulcior de apă (Marcu 14, 13).
Părea întâmplare că în pustie era un copil care avea tocmai atunci cinci pâinişoare şi doi peştişori (Ioan 6, 9).
Par întâmplări atât de multe din cele ce le-am văzut sau le vedem, dar ele toate erau rânduite şi sunt rânduite pentru un scop, pentru ceva, care va urma după ele, cu mult mai înainte de a se ivi trebuinţa lor. Nu le uita nici tu pe ale tale şi vezi de ce au fost toate acelea şi în viaţa ta.
Ca să înţelegi cum a lucrat Dumnezeu şi cu tine.
Şi văzând să crezi şi să te mântuieşti.
Slavă Învierii Tale Doamne Isuse, slavă Ţie.
Slavă Ţie pentru toate multele şi minunatele semne care le-ai făcut Tu şi cu mine şi pentru mine.
De atâtea ori nici eu n-am avut vreme să mă rog - şi Tu m-ai izbăvit. Numai după aceea m-am trezit.
Eu nici n-am văzut primejdia - şi Tu m-ai salvat din ea. Numai după aceea am văzut ce rău putea fi.
Poate nici n-am îndrăznit să-Ţi cer - şi Tu ai făcut totul, cum nici nu puteam eu crede şi gândi. Şi o ce fericit am văzut apoi că totul a fost numai de la Tine.
O, cred pe vecii vecilor că Tu eşti Viu şi Tu eşti Atotputernic. Ajută-mi să nu mă mai îndoiesc de nimic, niciodată.
Slavă veşnică Ţie.
Amin.