Multe lucruri mai am să vă spun

,,Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.

El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi” (In 16, 12-15).

Spre sfârșitul misiunii, Domnul Iisus, ca Învățător aici pe pământ, a căutat să-i pregătească pe ucenici pentru primirea făgăduinței, adică pentru primirea Duhului Sfânt.

„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta”... Și le-a dat frumoasa făgăduință - nu numai lor, ci și tuturor credincioșilor din toate timpurile: „Când va veni Mângâietorul, vă va învăța tot adevărul, pentru că El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit”...

Fraților dragi, gândiți-vă bine la citatul acesta: „Duhul Sfânt nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit”...

E o învățătură pentru noi toți. Niciodată în adunările noastre nu trebuie să vorbim noi. Trebuie să vorbească Duhul lui Dumnezeu prin noi. Noi suntem cablul sau conducta prin care Duhul lui Dumnezeu revarsă binecuvântarea în adunare. El este Învățătorul nostru și binecuvântată este adunarea în care Duhul lui Dumnezeu e lăsat liber să lucreze, pentru că avem atâtea lipsuri și goluri.

Sunt atâtea descoperiri pe care Dumnezeu nu ni le poate trimite încă din pricina slăbiciunilor noastre. Mântuitorul nostru L-a făgăduit [apostolilor] pe Duhul Sfânt, Care va lua din ce este al lui Dumnezeu și le va descoperi lor. Sfântul Pavel spune, în privința aceasta: „N-am îndrăznit să pomenesc nici un lucru pe care Hristos să nu-l fi făcut prin mine”. El din viața lui însuși vorbea. El este acela despre care s-a spus mai înainte [că zicea]: „Evanghelia pe care eu v-am propovăduit-o nu e de obârșie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la oameni, ci prin descoperirea Duhului Sfânt”.

E foarte important să știm cum Duhul lui Dumnezeu descoperă adevărul lui Dumnezeu Bisericilor. Duhul lui Dumnezeu cunoaște golurile și lipsurile noastre și din această zi și El va avea atâtea lucruri să ne învețe pe noi, ca Învățător. Va lua din cele ale lui Dumnezeu și ne va da. Chiar Mântuitorul spunea: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic.” Fiul face tot ce vede pe Tatăl făcând. Domnul Iisus trăia pe pământ cu trup, dar Duhul Lui era una cu Dumnezeu. Vedea pe Dumnezeu, îl auzea pe Dumnezeu, auzea ce se vorbea în Ceruri și toate acestea le transmitea aici pe pământ, în mijlocul nostru.

Ne-a vorbit prin pilde, prin istorioare, prin vindecări pe care le-a făcut, căci asta era introducerea învățăturilor pe care Domnul voia să le desăvârșească mai departe. De exemplu, înmulțirea pâinilor... Credeți oare că acesta a fost scopul Domnului, numai să sature cinci mii de oameni cu cinci pâini? Nu, frații mei! Când au venit mulțimile dincolo de Marea Tiberiadei și L-au găsit, L-au întrebat: „Învățătorule, când ai venit aici?”

Mântuitorul le-a răspuns cu totul altceva: „Voi Mă căutați nu pentru că ați văzut semne și minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică”.

Și a început apoi, prin Duhul, să meargă mai departe, lăsând partea pâinilor și a peștilor, și le-a vorbit mai departe din Cuvântul lui Dumnezeu. Tot la fel, fraților dragi, atât de bogat e Dumnezeu în cunoștință și în pricepere, și în înțelepciune că, pentru noi, dacă în fiecare zi s-ar vorbi tot lucruri noi, nu s-ar termina veacuri de-a rândul să ni se descopere înțelepciunea lui Dumnezeu și ceea ce ar trebui pentru creșterea noastră duhovnicească.

S-a spus de la început despre începutul acestei Lucrări, despre părintele Iosif, care zicea: „Lucrarea aceasta e un răsad al Duhului Sfânt, Lucrarea aceasta este crescută și alimentată de Duhul lui Dumnezeu”.

Ați văzut în cartea Ce este Oastea Domnului cum era o moară și pe jgheabul ei curgea apă, iar la axul morii era un pitic care te făcea să zâmbești, gândind că el ar purta moara aceasta. Părintele Iosif a spus: „Poate zâmbiți când vedeți tabloul acesta, dar eu sunt piticul de la axul morii. Nu eu port moara, ci apa Duhului Sfânt poartă moara și mă poartă și pe mine”

Așa a fost Lucrarea aceasta prin care Dumnezeu ne-a binecuvântat. De la început, nimeni nu și-a dat seama ce se va naște din această Lucrare binecuvântată. Dușmanii râdeau și-i spuneau mereu Părintelui Iosif: „Așa-i că-ți pare rău că ai pornit această Lucrare?” Căutau să stârnească în el o părere de rău că a pornit la drum această Lucrare, dar n-a pornit-o el. Mi-aduc aminte, la primul mare congres al Oastei, Părintele Iosif spunea așa: „M-am gândit la un congres al Oastei pe țară. M-am gândit să se țină de sărbătoarea Sfântului Ilie, dar parcă Domnul mi-a spus: «Nu e bine de Sfântul Ilie». M-am gândit la o altă sărbătoare, și Domnul mi-a spus: «Nu e bine». Dumnezeu a împins congresul acesta până la ziua Cincizecimii, la Pogorârea Duhului Sfânt. Și Dumnezeu ne-a îndemnat să facem în ziua Pogorârii Duhului Sfânt acest congres, pentru că această Lucrare este un răsad al Duhului Sfânt.”

Și, într-adevăr, Lucrarea aceasta a fost un răsad al Duhului Sfânt. Mari biruințe a făcut Dumnezeu în Biserica noastră.

Frații mei, după Primul Război Mondial, când au început să bântuie curentele străine în Lucrarea aceasta, insultându-l pe Părintele Iosif, unii ziceau: „Biserica voastră e o mamă stearpă, care nu mai naște”. Părintele le-a spus și le-a dovedit că nu-i adevărat, căci și-a pus tocul, pana de scris în slujba lui Dumnezeu și a început să lucreze, să scrie, să se roage, să îndemne frații. Și, într-adevăr, Biserica noastră a fost o mamă care a născut. De aceea noi trebuie să rămânem statornici, frații mei dragi, căci acesta e câmpul nostru de lucru. Acesta este locul în care noi trebuie să întoarcem suflete la Dumnezeu.

Vorbeam cu cineva zilele trecute și-mi spunea:

- De ce nu ieșiți din Babilon?

- Dragul meu, i-am spus, de ce nu înțelegi ce este Babilonul? Babilonul e lumea, sunt păcatele lumii...

- Dar ce căutați voi în Biserică? Mă întrebă el.

- Eu te întreb: ce a căutat Domnul în casa lui Simon leprosul, care îl privea cu ură și căuta motive să îl poată învinui? Domnul Iisus s-a dus în casa lui Simon leprosul să caute, să mântuiască ce era pierdut. Lucrarea aceasta a Oastei Domnului a rămas în Biserică pentru ca să mântuiască ce era pierdut. Voi mergeți pe șanțuri, în bufet, să căutați oamenii pierduți? Voi îi furați din Biserică... Noi am primit din partea Domnului să căutăm în Biserică, să aducem ce era pierdut...

Și minunat a spus Părintele Iosif: „Lucrarea Oastei Domnului are menirea să aprindă toate luminile din candelabrul Bisericii”. O lumină nu-i numai o bucată de parafină cu fitil; ei îi trebuie foc. Așa a fost Lucrarea aceasta în Biserica noastră. Ea, dacă a fost ceva, a fost foc, a aprins luminile care n-aveau foc în ele. Era parafină, era ceară, era fitil, dar nu era foc în ele.

Și Mântuitorul ne-a învățat: „Foc am venit să aduc pe pământ și vreau să se aprindă chiar acum”. Și binecuvântat să fie Dumnezeu că a aprins focul acesta ce arde de peste cincizeci de ani. Mari biruințe a făcut Dumnezeu prin această Lucrare în Biserica noastră. Deci noi, când am făcut un legământ cu Dumnezeu în Biserica noastră, am făcut un legământ de statornicie în Lucrarea lui Dumnezeu. Și, dacă s-a putut Sfântul Pavel lăuda cu ceva, s-a lăudat cu Biserica tesalonicenilor, când spune: „Mă laud cu voi în Biserica lui Dumnezeu pentru statornicia și credința voastră, căci dragostea voastră merge mereu crescând”.

Suntem învinuiți nu numai din afară, ci și de unii care făceau parte din cercul acesta: „Dar până când tot aceste învățături?” Eu le răspund în felul următor: „Un copil, când se naște, se naște cu mădularele sale și crește... Îi cresc alte mădulare? Nu, ci îi cresc mădularele cu care s-a născut”. Atunci de ce suntem noi învinuiți, spunându-ni-se că noi trebuie să creștem, frații mei, să nu rămânem la învățăturile începătoare? Frații mei, ce înțelegeți prin a crește? Alte mădulare? Să crească mâini peste mâini, picioare peste picioare, urechi peste urechi? Nu, frații mei!

Mădularele cu care ne-am născut noi, ele trebuie să se dezvolte, trebuie să crească, pentru ca să ajungă la maturitate.

Deci vedeți că nu e îndreptățită învinuirea aceasta? Și, binecuvântat să fie Dumnezeu, noi avem în țara noastră oameni de la coarnele plugului care mânuiesc cu multă putere Cuvântul lui Dumnezeu. Au crescut. Avem muncitori în fabrici, care sunt model în toată munca lor, în toate privințele, fruntași în producție. Au pus mâna pe Cuvântul lui Dumnezeu și au crescut. Au devenit oameni despre care Sfântul Pavel spunea: „...trebuie să fie învățători”. Au devenit învățători acești oameni, pentru că L-au avut ca pedagog pe Duhul lui Dumnezeu, Care mereu le vorbea și mereu îi ajuta la creșterea duhovnicească.

Pe acest Mângâietor, pe acest Învățător noi Îl avem și astăzi, frații mei dragi. Și El ar vrea [să ne dea și nouă], ca și poporului Israel când mergea prin pustie timp de patruzeci de ani - când Dumnezeu le dădea pâine proaspătă din cer, spunându-le: „Să nu strângeți mană pentru două zile, pentru că Dumnezeu Se îngrijește de hrana voastră în fiecare zi”. Dacă S-a îngrijit de poporul lui Israel și i-a dat mană din cer, pâine din cer... oare nu Se va îngriji și de pâinea noastră de toate zilele, de Pâinea Cuvântului lui Dumnezeu, ca să avem Pâine proaspătă în fiecare zi? Pâine venită din cer, despre care a spus Domnul: „Fiul omului v-a adus adevărata pâine, care vine din cer!”.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că adunările noastre sunt pline de bogăție duhovnicească. Binecuvântat să fie El, căci se vede cu ochii noștri cum frații cresc în toate privințele, ca să ajungă la Cel ce este Capul, la Hristos.

Frații mei, noi așa am învățat în anii copilăriei, când am primit Cuvântul lui Dumnezeu.

Un frate se plângea odată de prea multă răceală...

Eu vă întreb, frații mei: noi, care avem datoria să sprijinim mereu Lucrarea în rugăciune, cum stăm noi cu datoria aceasta? Întăresc din nou ce am mai spus și aseară, ceea ce a spus și Sfântul Apostol Pavel: „Rugați-vă pentru mine, ca să vestesc Cuvântul Domnului așa cum trebuie. Rugați-vă pentru mine, că mi s-a deschis o ușă pentru Cuvânt.”

Așa am pornit noi din copilăria noastră în Lucrarea lui Dumnezeu. Mergeam pe jos câte patruzeci, cincizeci, șaizeci de kilometri în fiecare duminică, pentru adunare. Iar drumurile noastre erau presărate cu rugăciuni. Ne rugam mereu pentru frații lucrători, pentru Lucrare, pentru ascultătorii Cuvântului lui Dumnezeu. Și Dumnezeu a binecuvântat în mare măsură Lucrarea Sa.

Deci vă îndemnăm stăruitor: stăruiți mai mult în rugăciune. Ori de câte ori venim la adunare, când cineva vorbește, ceilalți să-l sprijine pe brațe de rugăciune. Dacă Moise a avut nevoie de Aron și Hur să-i sprijine brațele obosite, ca poporul lui Dumnezeu să biruie, aceasta e o învățătură și pentru noi. Frații trebuie sprijiniți în rugăciune. Să ne ținem brațele sus, pentru ca Dumnezeu să-Și poată descoperi planurile Sale de mântuire pe care le are pentru noi, pentru fiecare în parte.

Domnul să ne ajute să împlinim tot Cuvântul Lui. Amin. Slăvit să fie Domnul!