O zi de înviorare

Dragii noștri frați și surori, mulțumim din toată inima lui Dumnezeu, Bunului nostru Tată din ceruri, Care ne-a lungit firul vieții noastre și ne-a adus cu bine până în clipa aceasta, ca iarăși să ne putem vedea față către față. Deși de la mari distanțe, noi, așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu, ne purtăm pe brațele rugăciunii unii pe alții, ne ducem sarcinile unii altora și ne rugăm Domnului să ne ajute ca fiecare dintre noi care am avut parte de chemarea aceasta sfântă să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu.

Dar bucuria noastră este atât de mare, încât nu avem cuvinte să-I mulțumim lui Dumnezeu în clipele acestea că ne-a adus prilejul acesta atât de minunat, ziua aceasta pe care a pregătit-o Dumnezeu încă din veșnicii pentru înviorarea sufletelor noastre, pentru mângâierea sufletului nostru, ca să ne hrănim astfel din Cuvântul lui Dumnezeu. Mari sunt bucuriile noastre frățești din ziua aceasta. Această zi va rămâne un imbold pentru lupta noastră de zi cu zi. Această zi ne va aduce aminte că trebuie să rămânem statornici la picioarele Domnului Iisus.

„Unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu sunt și Eu acolo”, spune Domnul Iisus în Evanghelia de la Matei. Domnul Iisus privește acum fețele fiecăruia dintre noi; El știe osteneala fiecăruia dintre noi pe care am dat-o și că am trecut peste unele piedici, cei care ați trecut de peste munți și ați ajuns aici la frații noștri.

Și în această zi, Dumnezeu vrea să ne învioreze sufletul nostru. Vrea ca în ziua aceasta să dăm la o parte orice piedică și, dacă în ființa noastră mai avem gânduri și lucruri care nu sunt după voia lui Dumnezeu... Domnul ne spune fiecăruia: „Dați la o parte orice piedică și păcatul care vă înfășoară așa de lesne” și să-L primim pe El ca Domn și Stăpân al vieții.

El și azi bate la ușa inimii noastre. Nu-L lăsați, dragi frați și surori, să plece tot trist de la noi. Să plecăm de aici cu o inimă nouă și ușurată de poverile ei.

În Evanghelia de la Luca, capitolul 19 cu versetul 1 , ne spune despre Zacheu, care a alergat înaintea Domnului, căci a auzit că trece prin cetatea Ierihonului. S-a suit într-un dud, să-L vadă mai bine. Ce n-avea acest om? Dar dorul după Patria Cerească, dorința de a-L vedea pe Domnul au fost mai mari.

Că a lăsat totul și a alergat înaintea Domnului Iisus. Iar Domnul, Care i-a cunoscut gândul, Care i-a cunoscut inima și dorința, când a ajuns în dreptul dudului, i-a spus: „Zachee, coboară-te degrabă jos, că astăzi trebuie să intru în casa ta... Astăzi mântuirea trebuie să rămână în casa ta”...

Și azi, scumpii noștri frați, Domnul Iisus ne spune fiecăruia tot așa: „Ioane, Sandule sau Maricico, coboară jos din dudul vieții tale! Destul ai trăit fără Mine. Astăzi vreau să intru în familia ta, astăzi vreau să intru în casa ta, astăzi vreau să-ți dăruiesc pacea Mea.”

Ori de câte ori ți-a mers bine în familia ta, atunci Domnul Iisus a trecut prin Ierihonul vieții tale. Adu-ți aminte când o cântare ți-a mișcat inima ta. Adu-ți aminte când cuvântul unui frate ți-a mișcat inima să vii la Domnul Iisus. Atunci te-a cercetat pe tine mântuirea lui Dumnezeu. Și, dacă așa stau lucrurile, de cine să ascultăm noi atunci? De oameni sau de Dumnezeu?

Să ascultăm de Dumnezeu, că mult nu mai este și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Iată că vedem și simțim în inima noastră cum ultimele oițe se întorc spre staulul divin. Tot ce Dumnezeu ne dă și azi, să strângem în inima noastră și să ne aducem aminte că pe brațele Domnului Iisus suntem purtați oricare dintre noi.

Mi-aduc aminte de o familie care era destul de îndurerată... Mi-aduc aminte de o mamă care avea patru copii și, pe timpul foametei din anul 1946, această mamă s-a îmbolnăvit de o boală destul de grea. Și cel mai mic copil nu avea decât vârsta de 7 ani. Dar, înainte de a trece mama de pe pământ, și-a adunat copilașii în jurul patului ei de suferință și le-a spus: „Dragii mamei, să ascultați de Cuvântul lui Dumnezeu. Eu plec, și voi nu aveți tată și nici pe mine n-o să mă mai aveți; pentru că aceasta este viața scurtă. Voi să ascultați de frații voștri, să ascultați de Cuvântul lui Dumnezeu”...

Dragii mei frați, cel mai mic copil al acestei mame eram eu. Căci în anul 1946, mama noastră și-a lăsat cei patru copii singuri-singurei, fără mamă și fără tată. Nu aveam nici rude, nici frați mai mari și eram mici copii de școală și nu știam unde să alergăm. Dar am învățat de la mama noastră să plecăm genunchii în fața Domnului Iisus și, atunci când nu aveam o bucată de pâine, știam să ne închinăm în odăița noastră și să strigăm spre Domnul cei patru copii orfani: „Doamne Iisuse, vino în ajutorul nostru, căci Tu ne ești tată, tu ne ești și mamă.”

Frații mei dragi, frățiile voastre mi-ați fost și mamă, frățiile voastre mi-ați fost și tată. Frățiile voastre ne sunteți mai dragi ca lumina ochilor. De aceea, ori de câte ori aud de frați sau aud de adunare, mă cutremur de marea bucurie, de marea chemare pe care Domnul ne-a făcut-o nouă. Și avem această încredere că dincolo de mormânt ne vom vedea cu mama noastră. Dincolo de mormânt ne vom vedea cu tatăl nostru care ne-a crescut. Dincolo de mormânt ne vom vedea cu fratele nostru de care ne-am despărțit, care a plecat mai devreme din mijlocul nostru.

Dincolo de mormânt ne vom vedea cu copiii noștri care au știut să îngenuncheze în fața Domnului. Dincolo de mormânt vă veți vedea cu soții voștri, cu soțiile voastre care au înțeles chemarea lui Dumnezeu.

Mulțumim din toată inima Bunului Dumnezeu și să ne ajute Domnul Iisus să rămânem statornici, legați în dragostea Lui, să rămânem neclintiți la picioarele Domnului Iisus. Și, atunci când va veni furtuna mai puternică peste noi, să ne aducem aminte de această zi. Să facă Bunul Dumnezeu ca, așa cum azi stăm într-un extaz de bucurie, așa cum azi stăm la picioarele Domnului, tot așa să ne vedem și să ajungem cu toții în Împărăția Lui cea veșnică. Amin.

Slăvit să fie Domnul!