Nu iubiți lumea
Ioan Opriș - Strângeți fărâmiturile Vol. 1
Cum, tocmai mie îmi spune asta? Tocmai mie îmi pretinde să nu iubesc? Fraților dragi și surori iubite! El știe de ce-ți spune să nu iubești lumea, căci pentru tine, lumea este o viperă. Pentru tine, lumea, și pentru mine, este o scorpie. De aceea a spus: „Să nu iubești lumea”.
Și n-a spus numai atât, ci a mai spus:,, nici lucrurile din lume”. Că, poate vei zice tu în tine însuți: „Eu am venit să mă dezlipesc de lume, m-am desprins de lume, eu n-o mai iubesc”. Dar ce faci cu cealaltă parte a versetului?
Fratele meu scump și soră iubită! Cu ce umpli golul acesta? Orele noastre libere cu ce le umplem?
Vorbeam într-o zi cu o doamnă:
- Doamnă, ai spus că copilul dumitale e profesor. Mi-ai spus cu gura matale cum că e foarte credincios.
Ca, după doi ani de zile s-o întâlnesc iar pe doamnă și să-i spun:
- Doamnă, nu te supăra, aș vrea să-l întâlnesc pe fiul dumitale, pe domnul profesor.
- Nu-l poți găsi, zice doamna, că a plecat cu copiii în tabără.
- Mi-ai spus că copilul dumitale e foarte credincios și aș vrea să stau puțin de vorbă cu dânsul, să vedem în ce constă credința aceasta, căci e foarte ușor să ne punem această emblemă, această etichetă, și să le spunem tuturor: „Eu sunt creştin...!” Foarte bine. Admit că e credincios cutare, dar hai să verificăm puțin câtă credință se găsește în inima lui. Căci credința înseamnă a împlini și a înfăptui Cuvântul lui Dumnezeu, nu să-l vorbim numai din gură.
„Copilul meu e foarte credincios...”
Și m-a împăcat cu aceasta, spunându-mi ce cărți a luat cu el în tabără. Și m-am bucurat foarte mult că luase cu el și Biblia.
Așa și noi, în orele libere, ce facem noi atunci?
Domnul zice: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume...” Deocamdată, m-am referit numai la vorbe. Ce vorbim noi în orele libere?
Atunci când avem posibilitatea să schimbăm câteva vorbe cu un vecin sau cu o vecină sau din dreapta, sau din stânga, fie chiar și la locul de muncă, acolo în uzină. Ce vorbim noi atunci?
Sfântului Apostol Petru i s-a adus învinuire, în curtea lui Caiafa, că face și el parte dintre ucenicii Aceluia care era mai încolo cu câțiva pași și era judecat. Și el, Petru, le-a spus: „Nu știu... Nu sunt... Nu cunosc”.
„Nu se poate, i s-a răspuns, și tu ești dintre ucenicii Lui, căci și vorba te dă de gol”...
Iubitul meu și iubita mea, tu, care faci parte dintre ucenicii Lui, ai auzit? Vorba lui îl dădea de gol...
Iubitul meu, iubita mea, dacă vorba ta nu te dă de gol, tu nu faci parte dintre ucenicii Lui. Vorba ta trebuie să te dea totdeauna de gol. Tu trebuie să vorbești limba „Canaanului”, cum zicea Părintele Iosif, limba cea nouă, limba cea dulce a celui născut din nou. Sau cum scria în «Universul» odată: „Limba noastră - limba Bibliei”. Așa era un articol în acest ziar. Deci noi ar trebui să vorbim limba Bibliei. Trebuie să vorbim din Biblie, din Sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu.
Și, dacă noi nu vorbim așa, limba noastră și vorba noastră ne dau de gol că n-am umblat cu Iisus, că nu facem parte din ceata Lui, că nu-L cunoaștem... „Cine zice că Îl cunoaște trebuie să trăiască și el cum a trăit Iisus.”
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume...”
Cum stăm noi cu lucrurile din lume? Ne ducem în fața unei vitrine, mai ales într-un oraș mare... Ne ducem în fața unei vitrine și, atunci când mâna ne dă și când avem și posibilitatea, ne tremură ochii în dreapta și-n stânga după cele mai frumoase și după cele mai pompoase haine și lucruri, să le avem și noi, să avem și noi ca lumea...
O, și când vom vedea odată că ni se va zice: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care e pregătit diavolilor și îngerilor lui, pentru că ați iubit lumea și lucrurile ei. Eu v-am spus și v-am avertizat mereu și v-am spus să nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume, că lumea este pofta ochilor, pofta gurii și lăudăroșenia vieții...”
Pofta ochilor sunt hainele, scumpeturile, aurăriile, bogățiile și altele, și altele, desfrâurile... Să nu mai zic de ceasuri, că, dacă s-ar strânge câte sunt aici, n-ar încăpea într-o roabă... Nu, nu sunt împotriva ceasurilor. Dar când ceasul devine pentru tine un idol, sunt împotrivă. În lumea despre care v-am spus să n-o iubiți sunt scumpeturile, pofta ochilor...
Pofta gurii este hrana. Din ce mâncăm bine, am dori să mâncăm și mai bine. Din ce mâncăm lucruri scumpe, am dori să mâncăm și mai scumpe. Mulți dintre noi ar vrea să mănânce ca miniștri, să trăiască ca miniștri, măcar că punga nu ne ajută și nici nu-i duhovnicește.
În cartea Proverbelor lui Solomon se spune așa: „Laptele caprelor ajungă ție pentru întreținerea ta și a slugilor tale”.
Unde suntem noi față de cuvintele acestea? Cât ne-am distanțat noi de adevărata viață simplă! Și despre cine vorbea proorocul acolo? Nu despre o familie, nu despre o casă oarecare. Ci vorbea despre o familie mare, care avea servitor și servitoare. „Laptele caprelor ajungă-ți...”
Fraților dragi și surorilor scumpe! Gura Domnului ne grăiește prin gura prorocului Solomon la 8, 17: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc și pe cei ce Mă caută cu tot dinadinsul. Mă las să fiu găsit de ei”.
Pe cine iubește Domnul Iisus? Pe cei ce-L iubesc pe El și Se lasă găsit de cei ce-L caută cu tot dinadinsul.
În Matei 11 , 28 zice: „Veniți la Mine voi, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu, că este bun, și sarcina Mea, că este ușoară. Și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima. Și veți avea odihnă pentru sufletele voastre”.
E un cuvânt din două sau trei versete, care se aude foarte mult prin adunările noastre. Dar aceste versete trebuie bine ascultate, bine judecate, bine pătrunse, bine pronunțate, bine rumegate... Ele trebuie neapărat înțelese. După ce-l cheamă pe fiecare la Sine, după aceea le spune imediat tuturor: „Luați jugul Meu, că este bun, și sarcina Mea, că este ușoară!...”
Și tu, frate și soră care ești bolnavă sau care ai un bolnav în casă, mereu te plângi, mereu te tânguiești și spui așa: „Crucea mea e grea, crucea mea e foarte grea, crucea mea e mai grea decât toate crucile...” Totuși Domnul Iisus nu așa a spus, ci a spus: „Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”.
Deci dacă sarcina ta o duci alături de Domnul Iisus, ea este bună și ușoară de dus, și binecuvântată. Dar pentru că tu-ți duci crucea ta singur, de aceea gemi și te văicărești. Cum făceam azi undeva o asemănare: „Ia uitați-vă frățiile voastre: eu sunt o jumătate de om, eu sunt o cioată, nu sunt om, n-am nici 50 de kilograme. Deci eu nu sunt un om, ci o jumătate de om. Așa că vă rog să mă ascultați bine. Presupunem că merg pe un drum cu un om care are vreo 80, 90 sau chiar 100 de kilograme. Mult mai tânăr ca mine, că eu sunt bătrân. El merge liber, iar eu mă duc cu o pereche de desagi pe umăr... Și merg tot târâind și mârâind, și oftând, și cârtind împotriva greutății pe care o duc. Și el îmi spune: - Pune aici, pe umărul meu, că e puternic și tânăr. Pune desaga pe umărul
meu.
- Lasă, că o duc eu...
Dar mă duc mai departe tot târâind și oftând, și cârtind că e greu, că e foarte greu, că e drumul rău... El îmi spune iarăși:
- Pune, omule, povara pe umărul meu, că e tare destul și poate să o ducă... Dar eu tot nu vreau...
Atunci cine-i de vină, dacă eu cad sub povară? Căci Domnul Iisus a spus prin gura lui Petru: „Aruncați asupra Lui poverile și greutățile voastre și El Însuși îngrijește de voi”. Fraților, să-I aruncăm necazurile și grijile noastre, și suferințele noastre, și crucea noastră, căci El vrea să ni le ducă.
Dar dacă noi nu vrem să I le dăm? Dacă e cineva care îi fericește pe Sfinții Apostoli Pavel si Petru că sunt în ceruri - ca și ceilalți apostoli și ucenici ai Domnului - apoi să știm noi că ei nu sunt în cer pentru că au fost apostoli, nu pentru că au suferit amândoi moarte de martir (că abia sunt câteva zile de când am sărbătorit ziua morții lor, când Petru a fost răstignit cu capul în jos la Roma, iar lui Pavel i s-a tăiat capul la curtea împărătească și așa au murit amândoi cu moarte de martir...), nu pentru aceasta, pentru că au suferit atât de mult, la urma urmei și moartea de martir, nu pentru acestea sunt ei în cer, ci pentru că un Altul a murit în locul lor, scăldat în sânge, pe Golgota! Pentru aceea sunt ei în cer, pentru aceea și ei, și ceilalți apostoli, și ceilalți prooroci, și toți mucenicii, și toți drepții, și toți câți sunt în cer sunt pentru că un Altul a murit în locul lor, pe Crucea de pe Golgota.
Sau poate că va zice cineva: Dar, dacă ei au ajuns în cer prin Jertfa Mântuitorului de pe Crucea de pe Golgota, ei n-au nici un merit? Meritul lor unde-i, că au suferit bătăi, chinuri, batjocuri etc., cum descrie apostolul din ziua de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din 2 Corinteni, capitolul 11: „De cinci ori am luat de la iudei câte treizeci și nouă de bâte (patruzeci fără una), s-a sfărâmat de mai multe ori corabia cu mine în mare, am fost în primejdii de moarte din pricina fraților, din pricina fiarelor, m-am luptat cu fiarele în Efes - și își descrie apostolul acolo toate suferințele lui. Și, ca o încununare, la urmă spune: Pe deasupra tuturora, apasă în fiecare zi grija Bisericilor asupra mea, căci care dintre voi arde și eu să nu sufăr? Care din voi păcătuiește și eu să nu mă aprind?”
Frații mei! Acești apostoli sunt azi în cer. Și nu iau decât câteva exemple, pentru că pe ei ieri i-am sărbătorit; noi i-am luat doar ca două exemple, că doar toți apostolii au suferit... Cum e Toma, bunăoară. În India a suferit moarte de martir. Cinci sulițe s-au băgat deodată în el și așa și-a sfârșit viața...
Iuda, în Arabia și Mesopotamia, a îndurat cele mai grele chinuri și acolo a murit...
Andrei a murit pe cruce și el.
Afară de Sfântul Ioan Evanghelistul - numai el singur n-a murit de moarte de martir. El a trăit până la 105 ani și a murit de moarte bună, dar a suferit chinuri în viață și persecuții și exilarea de către împăratul păgân, departe, pe Insula Patmos, în Marea Egee. Acolo l-au părăsit pe Sfântul Ioan, acolo l-au izolat, pentru ca să moară mâncat de fiarele sălbatice de acolo...
Dar Dumnezeu S-a îndurat și a avut un plan mare cu el; de aceea l-a trimis pe Insula Patmos. Căci acolo Dumnezeu i-a arătat Apocalipsa sau Judecata cea din Urmă și tot ce are să se petreacă pe pământ în zilele din urmă.
Fraților dragi, mai am două cuvinte și apoi las locul celorlalți - că, slavă Domnului!- sunt destui care să vorbească și cine să asculte! O cântare de-a noastră de la morți spune așa: „Toți care în viață crucea ca jugul ați purtat și Mie Mi-ați urmat cu credință, luați darurile și cununile cerești ce am pregătit vouă.”
Va zice cineva: „Dar ei, Petru și Pavel, și Bartolomeu, și Toma, și Andrei, și Iuda, și ceilalți, care-i meritul lor că au suferit atât de mult pentru Hristos?”
Auziți ce ne răspunde cântarea? „Toți cei care, în viață, crucea ca jugul ați purtat și Mie Mi-ați urmat cu credință...” Către aceștia va zice El, numai către aceștia va zice: „Veniți de luați bunurile și cununile cerești care au fost pregătite vouă! Amin.
Slăvit să fie Domnul!