Cei chemați la nuntă

Slăvit să fie Domnul!

Acest cuvânt de slavă lui Dumnezeu... acest cuvânt de bucurie din toată inima și de recunoștință pentru toate binecuvântările Sale este cel mai potrivit pe care-l mai putem spune în această clipă.

Fiecare nuntă este un prilej de mare bucurie. Dar pentru acest prilej de mare bucurie, noi n-am făcut nimic, decât ne-am ridicat inima și rugăciunile către Dumnezeu, ca El să-i binecuvânteze și să-i ajute pe cei ce-o pregătesc și să ocrotească toată această bucurie. Dar ne împărtășim din plin de toată desfășurarea ei revărsată ca un dar de la Dumnezeu pentru toate sufletele noastre ale tuturor.

Se cuvine deci ca, în clipa aceasta, când noi ne putem bucura din plin de libertatea de a ne privi, de a cânta, de a ne ruga, de a mulțumi lui Dumnezeu împreună... se cuvine să ne aducem aminte, cu recunoștință și cu mulțumire, de toți cei care ne-au pregătit sau ne-au înlesnit prilejul acestei bucurii. Se cuvine deci să nu-i uităm nici pe cei care sunt lângă Tatăl nostru Bun și Preaiubitul nostru Mântuitor, toți acei scumpi și toate acele scumpe suflete ce sunt înaintea noastră duse acolo și care de lângă El se roagă pentru noi, după cum este scris: „Ca fumul de tămâie sunt rugăciunile sfinților care se ridică neîncetat spre Tronul harului lui Dumnezeu”.

Începând cu ei, trebuie să le fim recunoscători tuturor acelora prin care avem bucuria acestei petreceri de astăzi. Și nu numai Sus avem binevoitori și binefăcători, ci și jos pe pământ.

Mulțumim din toată inima părinților iubiți, trupești și sufletești, care, prin munca lor și prin osteneala lor, au pregătit cu răbdare, cu credință și cu dragoste acest prilej, părinților care au crescut din dragoste pentru Dumnezeu niște copii pentru Dumnezeu.

Așa cum s-a mai amintit aici, nu trebuie să uităm în clipa bucuriei pe niciunii dintre cei care cu suferința, cu munca și cu răbdarea lor au ajutat ca noi să ajungem o zi de astfel de bucurie. Mulțumim din toată inima conducătorilor poporului nostru care veghează asupra bunului mers al tuturor lucrurilor în țara noastră.

Și datorită îngăduinței și grijii cărora noi putem să ne bucurăm slobozi de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Și putem să ne adunăm aici și putem să ne rugăm și pentru patria noastră și pentru cei care veghează la independența poporului nostru. Și pentru cei care muncesc, și pentru cei care petrec nopți în frământare și în griji pentru bunul mers al tuturor treburilor în țara noastră. Pentru ca noi, la adăpostul grijilor, să putem sluji lui Dumnezeu fără piedici și să ne putem bucura și noi de tot rodul muncii noastre și de tot rodul ostenelii muncii altora care, din dragoste, s-au gândit și la noi și se trudesc și ostenesc pentru liniștea și bucuria noastră.

Trebuie să mulțumim și conducătorilor Bisericii noastre, care, prin cei puși să vegheze asupra bunului mers al lucrurilor sufletești, înlesnesc bucuriile noastre.

Ar trebui să mulțumim și conducătorilor comunei acesteia și tuturor acelora care au o slujba de răspundere în mijlocul poporului nostru, că ne-au înțeles, că au simțit alături de noi și s-au gândit că, pe lângă niște mâini care muncesc, trebuie să fie și niște ochi care varsă lacrimi de rugăciune. Că, pe lângă niște picioare care ostenesc pentru muncă, trebuie să fie și niște genunchi care să se îndoaie la rugăciune. Pentru că munca fără rugăciune n-are spor și nici binecuvântare, după cum nici rugăciunea fără muncă, la fel.

Pe noi, Mântuitorul nostru ne-a învățat - și învățătura Bisericii și a mai marilor noștri ne-a învățat - să unim munca noastră cu rugăciunea.

Și îndatoririle noastre de părinți să le unim cu îndatoririle noastre de fii, de copii. Și îndatoririle noastre de credincioși să le unim cu îndatoririle noastre de cetățeni. Pentru că noi numai în felul acesta suntem pe deplin în ascultarea Voii lui Dumnezeu, pentru că El așa ne-a învățat în Sfântul Său Cuvânt: „Să fim supuși stăpânirii !”

Să ne dăm toate silințele, la locul nostru de muncă, să fim exemplu de corectitudine, de hărnicie, de punctualitate, de cinste, de vrednicie, în așa fel, încât, Numele Domnului nostru, Care e mai presus de orice nume, și cauza Lui sfântă pe care o iubim mai presus de orice pe lume să aibă cinste și primire în urma vieții noastre. Nu numai când suntem în adunare sau în biserică, ci și când suntem la muncă, în mijlocul colegilor noștri de lucru între care trebuie să ne desfășurăm activitatea. Așa ne-a învățat pe noi Dumnezeu!

Aceasta e rodul ostenelilor celor care ne-au adus pe noi la Dumnezeu și au făcut din noi niște oameni conștiincioși și față de Dumnezeu, și față de aproapele nostru. Niște împlinitori din toată inima și din îndemnul conștiinței a datoriilor noastre față de Dumnezeu, față de patria noastră, față de familia noastră. Față de istoria poporului nostru, a Bisericii noastre și a tuturor celor între care stăm.

În prilejul bucuriei acesteia trebuie să nu uităm niciodată - și bine au făcut cei care au amintit - de înaintașii noștri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu cel sfânt. Care ne-au îndemnat pe noi mai întâi să-L aflăm pe Dumnezeu, care ne-au ajutat să ne punem pașii pe urmele Lui și să mergem tot mai vrednici pe aceste urme.

Bine fac tinerii care țin seama nu numai de înaintași și de sfaturile lor, ci și de pilda vieții lor și de credința lor.

Bine fac copiii care nu numai că se împărtășesc din pâinea părinților și din bucuria și din căldura unei case liniștite și comode, ci își deschid inima și mintea să le și primească îndemnurile și sfaturile. Pentru că părinții sufletești au experiența vieții. Ei au viața înapoia lor, au trecut prin viață. Și viața este cel mai puternic și mai sănătos învățător.

Tinerii au viața înainte. Noi știm prin câte primejdii a trebuit să trecem în viața aceasta. Neprevăzutul, primejdia, ispita, soarta, destinul, împrejurările din lume și situațiile prin care am trecut au fost adeseori atât de mari, încât au depășit puterile noastre. Și, dacă n-am fi avut puterea și harul, și ocrotirea lui Dumnezeu, mulți dintre noi care vă vorbim astăzi am fi cu iarbă verde pe piept de mult. Dar datorită harului lui Dumnezeu, noi trăim nu numai ca să vă sfătuim și să vă fim ca niște sfătuitori și îndrumători duhovnicești, ci și niște pilde vii despre puterea și grija lui Dumnezeu, Care-i ocrotește în orice împrejurare pe acei care se încred în El și se țin pe urmele Lui cu ascultare și cu credincioșie, din îndemnul inimii, nu numai când sunt în mulțime, ci și când sunt în cele mai singuratice locuri și în cele mai ascunse căi.

De aceea, bine face și bine fac oricâți - și oricând avem un prilej de bucurie - să ne aducem aminte de cei care au ostenit să ne facă o bucurie.

S-a amintit despre partea Mamei Sfinte, care a pregătit venirea Mântuitorului și a ucenicilor Săi la nunta din Cana.

Dumnezeu să le binecuvânteze pe acele mame sfinte care mai sunt și astăzi pregătitoare ale venirii lui Hristos în familia lor, în viața copiilor lor, în viața satului lor și a societății unde trăiesc. Și, prin ele, în mijlocul poporului nostru.

Spune o vorbă veche din poporul nostru că mamele sunt adevărații învățători și apostoli ai unui popor.

Are familia în ea o mamă sfântă? Va fi o familie sfântă!

Are o generație în ea mame sfinte? Va fi o generație sfântă nu numai pentru ea, ci și pentru cei care o vor urma.

Noi, dacă ne rugăm pentru ceva stăruitor, ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne dea familiilor noastre, poporului nostru și patriei noastre mame vrednice! Mame eroine, mame sfinte!

Mamele credincioase... O mamă bună face mai mult decât zece învățători. Unde este o astfel de soție mărturisitoare a lui Hristos, acolo poți fi sigur că vor urma multe binecuvântări.

În chip duhovnicesc, după cum o singură mamă putem avea trupește, o singură mamă putem avea și sufletește. Mama noastră duhovnicească este aceea care ne-a născut pe noi din nou, ființa noastră cea nouă. Acea Lucrare prin care, în Biserica noastră, în credința noastră, Hristos, prin Cuvântul și învățătura Sa ne-a născut la o viață nouă.

O, ce mamă scumpă a fost Lucrarea aceasta a Oastei Domnului! Și ce învățătură dulce ca laptele cel bun am supt noi la sânul acestei Lucrări!

Ne-am bucurat când am auzit aduceri aminte despre aceasta. Și nu trebuie să uităm niciodată datoria noastră de recunoștință și ascultare față de această mamă.

Pot să fie în localitatea noastră multe mame vrednice... Noi le prețuim și le vorbim numai de bine pe acele mame fie trupești, fie duhovnicești care pot să crească fie trupește, fie duhovnicește copii vrednici. Și știm că Dumnezeu are pretutindeni asemenea mame.

Dar mama noastră este una singură și pe aceasta noi trebuie să o iubim cu gelozie. Să ținem la ea mai presus ca la oricare alta. Aceasta nu ne face să le disprețuim pe mamele altora, nici pe fiii altor mame. Ci ne face, tocmai prin valoarea pe care o dăm dragostei mamei noastre și prin prețul cel înalt pe care-l dăm creșterii sănătoase în Hristos, să le prețuim pe acele mame duhovnicești care cresc copiii în așa fel, încât să-i respecte pe toți ceilalți și să-i prețuiască pe toți ceilalți semeni, indiferent de familia în care s-au născut ei.

Pentru că, deasupra familiilor noastre mărginite, noi facem toți parte din Familia cea Mare a lui Dumnezeu, Care este Tatăl nostru, al tuturor. Pentru aceasta noi nu trebuie să uităm niciodată că trebuie să-l privim pe oricare semen al nostru ca pe fratele nostru și să-l iubim din toată inima, în măsura în care inima noastră poate să cuprindă dragoste și respect pentru Hristos, pentru cei pe care-i considerăm și trebuie să-i considerăm copiii lui Dumnezeu, frații noștri.

În Sfânta Evanghelie sunt multe locuri în care se vorbește despre nunți. În Matei, capitolul 22, Mântuitorul spune pilda cu cei chemați la nuntă. Acolo, un tată vrednic a pregătit o nuntă mare fiului său. Și a făcut un cort mare, mare și i-a chemat pe toți cei care erau invitați, să vină la petrecerea aceasta. „Veniți, a zis el; toate sunt gata!”

Și a trimis pretutindeni chemători minunați, crainici, să-i cheme pe toți, pe toți. În primul rând, a trimis la cei mai apropiați. Dar au fost trei categorii de oameni care au refuzat chemarea la nuntă.

I - Unul a spus: „Mi-am cumpărat o pereche de boi și trebuie să-i încerc. Iartă-mă, nu pot veni...”

II - Altul a spus: „Mi-am sădit o vie, iartă-mă, nu pot veni...”

III - Altul a spus: „Mi-am luat nevastă. Iartă-mă, te rog, nu pot să vin”.

Aceștia trei... aceste trei feluri de respingători ai chemării lui Dumnezeu erau trei categorii de oameni care, din trei motive, au refuzat să vină la nunta Mirelui Sfânt.

Era vorba despre unul care cumpăra...

Era vorba despre unul care își sădise o vie...

Era vorba despre altul, care se căsătorise...

Iată deci trei categorii de oameni și trei motive:

- comerțul,

- producția,

- distracția.

- boii,

- via,

- nevasta.

Aceste trei motive, aceste trei piedici l-au oprit pe om să asculte Chemarea lui Dumnezeu.

O, cât de mulți resping și azi chemarea și invitația la Nunta la întoarcerea la Dumnezeu, pentru acestea!

Gândiți-vă pe câți îi opresc funcțiile...

Pe câți îi opresc treburile...

Pe câți îi opresc distracțiile.

Dacă ați reușit să învingeți aceste trei piedici, nimic nu vă mai oprește să veniți la Dumnezeu.

Dar dacă vă mai reține vreuna din ele, gândiți-vă că, mai presus de toate, e valoarea sufletului. Oricare dintre aceste trei motive pot fi întemeiate, cum a spus cineva:

„Cartea este necesară,

pâinea este necesară,

dar Hristos este cel mai necesar!”

Treburile noastre sunt într-adevăr importante. Ocupațiile noastre sunt interesante. Dar mai importantă decât orice este mântuirea sufletului nostru. Și împotriva acestui lucru n-ar trebui să fie nici o piedică, pentru ca , cu atât mai mult să ne putem împlini mai vrednici, în chip mai luminos și obligațiile noastre față de familie, și față de serviciu, și față de aproapele...

Când noi înșine am venit la Dumnezeu și am ajuns învățați de El, transformați de El, luminați de El, am devenit niște oameni noi, care, acum cu o conștiință nouă, mai profundă, mai curată, mai înaltă, să ne putem face aceste datorii și mult mai frumos. Pentru că omul credincios, dacă este cu adevărat credincios, își face datoria sa atât de fiu, cât și de soț și de părinte... Sau și de vecin, și de frate, și de om... Își face datoria sa în chip mai vrednic, că pe el nu-l controlează atât de mult legile din afară sau paza din afară, cât legile lui Dumnezeu din lăuntrul inimii și prezența lui Dumnezeu, care îl însoțește în orice loc.

De aceea, un credincios trebuie să fie destoinic pentru orice lucrare bună și trebuie să fie exemplu minunat în orice privință.

În pilda cu cei chemați la nuntă mai este încă ceva. După ce au refuzat cei care au fost chemați întâi, stăpânul a zis: „Duceți-vă la marginile cetății, la șanțuri, la colțuri, pe unde veți găsi săraci, orbi, neputincioși, șchiopi... Adunați-i pe toți; vreau să se umple casa mea”.

Ce dovadă a dragostei lui Dumnezeu față de cei care nici nu așteaptă, nici nu se gândesc la aceasta! Dumnezeu însă Se gândește la toți, pentru că El a spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său, Singurul Fiu, Și L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

Dacă au fost unii care au refuzat chemarea, dacă sunt unii care au auzit de prima dată chemarea, care au făcut parte din familii de credincioși, care au fost în slujba Bisericii, foarte apropiați de altarul Domnului, de Evanghelia Domnului, de tot ceea ce se face atât de cutremurător, dar tot nu au primit și nu au venit, atunci Dumnezeu le trimite chemarea Sa, mântuirea Sa celor slabi, celor săraci, celor depărtați, tuturor, rugându-i să vină toți.

Dacă cei care au fost aproape de Părintele Iosif, dacă cei care au fost acolo nu sunt ascultători și dacă cei care au fost lângă el au ajuns să refuze chemarea Domnului, au ajuns să se depărteze de această casă scumpă și au refuzat să rămână statornici în această Lucrare, iată că Dumnezeu cheamă în această Lucrare și vin de la nord și până la sud, vin de la Suceava până în Banat și vin de la Galați și până la Oradea. Din toate aceste părți ale țării acesteia vin să asculte Sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu și să-și alipească inima de el.

Dacă dintre cei care au fost chemați primii, din primele țări în care creștinismul a crescut puternic, unii au refuzat și s-au alipit de păcate, de destrăbălări, de risipă și de tot felul de idoli, Dumnezeu cheamă din nordul și din sudul îndepărtat, din Asia, din Africa... cheamă din America de Sud... cheamă din Oceania, cheamă din toate părțile pe alții.

Pentru că El Și-a dat viața pentru ca tot pământul acesta să fie mântuit. Cei care au fost depărtați până astăzi, toți cei care au fost numai colonii, numai robi, numai exploatați, numai chinuiți, numai slujitori ai altora, vin și capătă independență. Vin și află mântuirea Domnului.

Ei capătă lumina cărții, capătă lumina Evangheliei și se întorc la Dumnezeu, devenind din niște robi niște slobozi, niște stăpâni, niște oameni liberi... Nu numai în ceea ce privește starea trupească a poporului lor, ci și în ceea ce privește starea sufletească; ajung la cunoștința cărții, la lumina cunoașterii, ajung la Evanghelie, ajung la Dumnezeu.

Și iată, în felul acesta, cum se împlinește de minunat dorința Stăpânului Care va face o Nuntă și vrea ca nimeni să nu lipsească de la această Nuntă. O Nuntă mai mare ca cea din Cana. O Nuntă care va cuprinde suprafața întregului Glob. O Nuntă care va cuprinde odată nu numai Globul pământesc, ci tot Cosmosul, Universul, în care Dumnezeu are încă viață și ființe și cărora și acolo, în felul lor, Dumnezeu le-a trimis solia mântuirii în Hristos.

Pentru că așa spune Sfântul lui Cuvânt, că: toate cerurile și toate puterile - și cele de sus, și cele de jos, și cele de dedesubt, și cei de stare inferioară, și cei din stare medie, și cei de stare subdezvoltată - toți vor ajunge la lumină, la libertate, la credință și la cunoștința lui Dumnezeu, care este demnitate, adevăr, înțelepciune, frumusețe și binecuvântare pentru toți oamenii de pe toate pământurile.

Pentru că toți ne-am născut cu dreptul de oameni și toți suntem creaturi ale lui Dumnezeu, cu dreptul la toată fericirea, libertatea și bucuria pe care Dumnezeu o dă acolo unde El este primit.

Așa cum soarele răsare - la început, el nu apare dintr-o dată peste toate locurile, mai ales peste toate locurile de jos; apare întâi peste toate vârfurile munților ce se văd în lumină (și se vede lumina lui), iar după aceea, încet, încet ,soarele cuprinde tot - așa va cuprinde și Hristos odată toată lumea aceasta. Toate înălțimile pământului se vor pleca Lui, pentru că El este făcătorul și binefăcătorul tuturor.

El poate aduce nu numai înțelepciunea, lumina și libertatea, ci și belșugul și pacea desăvârșită peste toate întinderile care se apleacă și se supun crezând în El și primindu-L ca Împărat.

Se vorbește apoi, în capitolul 25 de la Matei, despre o altă nuntă, la care sunt invitate zece fecioare: cinci înțelepte și cinci neînțelepte.

Sărmanele, dacă ar fi știut ele cât de aproape este venirea Mirelui, cum ar fi dat ele totul, să poată să-și pregătească haina de nuntă și untdelemnul din candele, pentru ca să poată avea lumina aprinsă și să poată intra și ele la nunta aceasta minunată!

S-a vorbit și despre aceasta. Știm cu toții înțelesul acestei pilde și ni s-a spus de nenumărate ori să ne facem din timp rost de untdelemnul dragostei lui Dumnezeu, al faptelor bune, al ascultării vrednice, al Duhului și prezenței lui Hristos în noi.

Dar cum la nunta din capitolul 22 de la Matei a fost unul care n-avea haină de nuntă și a trebuit să iasă afară cu rușine și a trebuit să plece de la fericire la nenorocire veșnică, - așa și la nunta din capitolul 25 de la Matei, sunt niște fecioare neînțelepte, care, neavând din timp grijă, au rămas și ele afară.

Să avem grijă! Orice nuntă ne învață pe noi adevărul acesta ca să trezească în inima noastră acest gând: să avem într-adevăr haina de nuntă...

Ce înseamnă această haină de nuntă?

Este vorba despre nașterea noastră din nou. Căci, dacă pentru a deveni cetățenii acestei patrii trebuie să fim neapărat născuți, ca să căpătăm un nume, să căpătăm o legitimație prin care să ne adeverim dreptul de cetățeni, așa este vorba și despre cetățenia cerească, în Împărăția lui Dumnezeu, pentru care noi trebuie să ne naștem, să ne naștem din nou!

Să ne naștem așa cum a spus Mântuitorul în Evanghelia care se citește în bisericile noastre în ziua de Paști. Acolo, Mântuitorul spune că tuturor celor ce cred În El „le-a dat dreptul să se facă copiii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii pământești, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”,

„Le-a dat dreptul să se facă”. Dreptul să ne facem îl avem toți prin actul botezului, pe care îl primim în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh când ne naștem, după ce ne-am născut.

Acesta este dreptul pe care îl primim de a deveni membri ai Bisericii noastre. Membri de drept ai poporului și Lucrării lui Dumnezeu.

Dar pe acest drept pe care, dacă nu-l folosim, îl putem pierde foarte ușor prin păcat - noi mai trebuie să-l completăm cu nașterea noastră a doua oară, adică cum a spus Mântuitorul: „Le-a dat dreptul să se facă”. Acuma noi trebuie să ne facem copii ai lui Dumnezeu.

După Taina Botezului, între Tainele Bisericii noastre, vine Taina Pocăinței, care este această naștere din nou, acest act prin care noi ne facem copii ai lui Dumnezeu. Nu-i de-ajuns că noi am trecut prin Taina Sfântului Botez. Trebuie să ajungem la Taina Pocăinței, prin care noi ne facem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din carne, nici din voia firii vreunui om, ci din Dumnezeu, pentru că numai născuți din Dumnezeu vom putea deveni cu adevărat cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu. Aceasta este Nunta despre care este vorba în pilde.

Deci, dacă Mântuitorul a spus: „Le-a dat dreptul să se facă…”, noi trebuie să ne facem, să ne folosim de dreptul de a ne face copii ai lui Dumnezeu. Dreptul de a ne face îl avem toți. Dar, de fapt, moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu nu ajung decât acei ce se fac copii ai lui Dumnezeu.

Și Lucrarea aceasta duhovnicească în care Domnul ne-a chemat, la sfatul și îndemnul, și chemarea părinților noștri duhovnicești, este tocmai aceasta: „Avem dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu”.

Avem dreptul toți să mergem cu trenul sau cu mașina până unde vrem, dar, de fapt, nu merg până acolo decât cei ce se urcă și se duc.

A avut dreptul să vină la nunta asta oricine.

A avut dreptul să meargă la nunta din Cana oricine.

A avut dreptul să se ducă la nunta din Matei capitolul 22 oricine.

Dar, de fapt, nu s-au dus decât cei care au lăsat totul și au plecat când au fost chemați.

Acest lucru este necesar să-l facă fiecare dintre cei ce primesc la nașterea lor Botezul. Sunt datori acum să devină fii prin credință, prin pocăință, prin nașterea din nou. Și să trăiască apoi ca niște făpturi noi, copii ai lui Dumnezeu.

Și se mai vorbește la Efeseni, capitolul 5, așa de frumos despre rostul nunții! De acolo, noi am învățat că nunta este o Taină. Și că este o Taină care simbolizează așa de minunat și așa de frumos, de profund, unirea Bisericii cu Hristos! Și, dacă participăm undeva la o nuntă, noi nu trebuie să uităm nici această parte: că Lucrarea în care suntem e ca o mireasă, așa cum ni s-a spus. Noi, care alcătuim mădularele acestei Mirese, trebuie să fim la înălțimea cerinței, la înălțimea rostului ei. Dacă o mireasă are, peste toate mădularele ei, podoabe și dacă toate mădularele unei mirese sunt împodobite frumos, numai un singur mădular dacă ar fi urât, oare n-ar apărea acesta strigător, țipător, urât pentru toată înfățișarea ei?

Așa ar trebui și noi să fim în Lucrarea lui Dumnezeu cu toții: mădulare de preț și frumoase, pentru că El ne-a spălat, ne-a chemat, ne-a curățit și ne-a rânduit să aducem roadă și binecuvântare în locul în care suntem puși să strălucim ca o podoabă a lui Hristos.

Oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu... Lumea nu-L cunoaște pe Dumnezeu.

Dar Îl poate vedea pe El prin noi, care suntem o fereastră prin care oamenii privesc să-L vadă pe Dumnezeu.

Ce fel de fereastră suntem noi, când lumea privește, să-L vadă pe Dumnezeu? Să avem grijă de aceasta, pentru că în ziua cea mare a răspunderilor va trebui să răspundem și noi, fiecare.

N-aș vrea să lungesc prea mult aceasta, aceste stări de vorbă, dar prilejul nunții acesteia este un prilej atât de greu de înțelesuri sfinte! Un atât de greu conținut ni s-ar putea desprinde din tot cuvântul și din toate cuvintele rostite aici. Și din toată înfățișarea noastră, a tuturora.

Cât de mare înțeles au, dacă noi le simplificăm pe toate la ceea ce este esențialul: primirea lui Hristos - și vom căuta să devenim cu adevărat niște credincioși ai Săi vrednici... Atunci noi Îi vom face cinste lui Dumnezeu și vom deveni podoabe ale Lucrării Sale.

Ne bucurăm din toată inima de nunta aceasta. Slăvim pe Dumnezeu pentru această bucurie și pentru atâți copii credincioși ai Lui.

Și Îl rugăm pe Domnul din toată inima noastră să dea toate binecuvântările Lui sincerității sfinte a celor care Îl iubesc.

Toate binecuvântările rostite pentru cei care L-au primit pe Domnul și pe ucenicii Săi la nunta din Cana, toate binecuvântările făgăduite celor din Matei 22 sau cele de care s-au putut bucura cele cinci fecioare care au intrat la nuntă cu Mirele Ceresc să fie revărsate și peste această tânără pereche ce se înfățișează astăzi înaintea noastră. Peste ei, peste rădăcinile și ramurile lor. Peste părinți, peste înaintașii și peste urmașii lor.

Am mai vorbit de recunoștința față de înaintași... Nu trebuie să-i amintim numai pe părinții noștri în astfel de prilejuri, ci să-i amintim și pe strămoșii noștri. Că, dacă istoria Bisericii noastre este plină de nume sfinte și strălucite de martiri, de părinți sfinți, de exemple binecuvântate prin care Evanghelia a ajuns până la noi, și istoria poporului nostru este tot așa de plină de nume binecuvântate de Dumnezeu.

Datorită credinței și râvnei fiecăruia, noi am ajuns astăzi să ne putem bucura într-o patrie liberă, cu o credință slobodă, să ne vedem unii altora fețele cu bucurie și să ne ștergem cu sărutări lacrimile de pe obraji. Nu trebuie să-i uităm pe înaintașii noștri.

Poporul nostru nu s-a încreștinat după ani de păgânism, ca alte popoare. Noi ne-am născut cu credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Înaintașii noștri și domnitorii poporului nostru, acei care, cu crucea și cu sabia în mână, au apărat libertatea și demnitatea, și cinstea neamului nostru, au avut singurul aliat pe Dumnezeu.

Și, pentru că L-au iubit pe Dumnezeu și nu L-au părăsit nici în cele mai grele împrejurări, Dumnezeu i-a izbăvit.

După fiecare luptă, ei au înălțat o mănăstire. Mănăstirile de pe întinsul patriei noastre sunt dovezi ale puterii lui Dumnezeu și ale dragostei Lui față de poporul nostru. Înainte de fiecare luptă, ei au mers și s-au rugat, și au cerut ajutorul Lui. Și, după fiecare izbăvire ce le-a dat-o Domnul, ei au mulțumit. În acest fel s-a legat istoria noastră de Dumnezeul nostru. Și așa S-a legat Dumnezeu de istoria noastră. De la apariția acestei legături sfinte, noi n-am rupt niciodată legătura cu El. De aceea, în momentele cele mai grele ale istoriei, noi am strigat și El ne-a auzit. În Cuvântul Lui este spus: „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi”.

Binecuvântați să fie înaintașii noștri și ai poporului nostru, care au știut acest adevăr și care, în ziua necazului, n-au alergat la alianțe străine. Căci ori de câte ori au alergat, au fost înșelați.

Noi n-am avut nici la răscrucea geografiei și a istoriei noastre alți prieteni, ci numai pe Dumnezeu. Și, dacă înaintașii noștri s-au încrezut în El, iată că noi ne bucurăm astăzi de libertate, de lumină, de putere. Iar Dumnezeu a fost un aliat credincios. Azi, mai departe, să nu uităm datoria de recunoștință față de El.

Și ori cât de grele ar mai fi împrejurările peste toate valurile istoriei, să ridicăm ochii noștri spre Dumnezeu, că nici astăzi n-avem aliat decât pe El. Dar, dacă suntem cu El, vom fi întotdeauna biruitori și putem avea toată nădejdea că și urmașii noștri se vor bucura de biruințe, de libertate și de bucuria că Dumnezeu ne ocrotește.

Dovadă că noi Îl iubim este și această nuntă, această întâlnire cu El.

Doresc din toată inima să vă pun pe gând și pe suflet această rugăminte: știe Domnul dacă ne vom mai vedea vreodată în viață. Noi toți suntem trecători, numai El este veșnic. Și, după ce noi ne vom fi îndeplinit slujba, El ne va chema pe fiecare la odihna Lui.

Și nouă, unora, ni s-a cam împlinit slujba. Alții au plecat înainte și vine și rândul nostru. Să știm că Dumnezeu rămâne permanent cu toți acei ce, din îndemnul conștiinței și din dorință smerită și curată, doresc să-L slujească pe Domnul.

Tinerilor, fiți credincioși față de Dumnezeu, față de părinții voștri, față de patria voastră, față de familia voastră. Noi n-avem aici alți binefăcători decât patria și Dumnezeul nostru, credința noastră și învățătura [pe care s-o urmăm] după cum am primit-o.

Oricât de multe încercări vor veni, noi să ne păstrăm o inimă și un gând lângă vatra caldă a credinței, a dragostei, a simțământului nostru, care ne-au rămas nouă de la înaintașii noștri. Și, cum ei și-au sfârșit cu vrednicie slujba și ne-au lăsat nouă o patrie liberă, slobodă, binecuvântată și Îmbelșugată, să ne străduim și noi să lăsăm copiilor noștri nu numai o casă mai mare, ci să le lăsăm mai ales pilda și îndemnul, și exemplul, și stăruința unei vieți credincioase, mai sfinte, mai curate.

Pentru că ceea ce înalță o Biserică, ceea ce înalță o familie sau înalță un popor este curăția, sfințenia, conștiința, noblețea și superioritatea sfințirii și vieții pe care o duc.

Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască mai departe mame binecuvântate, care să pregătească fii și fiice binecuvântate.

Ne rugăm să binecuvânteze părinții, să pregătească astfel de nunți pentru urmașii lor.

Ne rugăm să binecuvânteze Biserica noastră, să binecuvânteze toți slujitorii ei, pentru ca să ne fie nu numai pildă vorbită, ci pildă trăită în sfințenia și curăția pe care o cere Mântuitorul.

Să binecuvânteze conducătorii poporului nostru, ca, la adăpostul unei înțelegeri depline pentru Lucrarea lui Dumnezeu, pentru rostul credinței, pentru viața și bunăstarea unui popor, noi toți să ne putem ridica la o treaptă superioară, înaltă și sfântă și prin felul de a trăi, și prin felul de a gândi.

Încă o dată Îl rugăm pe Domnul să-i binecuvânteze pe mirii iubiți și nunta lor, și viața lor tânără; și pe toți urmașii și pe toți frații și surorile noastre, în Numele Domnului, cu gând și hotărâre să trăiască o viață vrednică și cinstită.

Să binecuvânteze mai departe toate cuvintele și sufletele care iau parte la această bucurie - și, până la sfârșit, pe toți cei care, în Numele Lui, vor căuta să facă voia Lui și să-I aducă slavă. Iar pentru cei care au înțeles ceva din acest cuvânt, Îl rugăm pe Domnul să le dăruiască îndemnul de a se hotărî pentru El, de a-și câștiga astfel haina de nuntă, ca să fie vrednici de a sta la masa Domnului cu candelele pline de untdelemn, cu care să aibă drept să intre la Nunta cea cerească a Mirelui Ceresc. Pentru a-și căpăta nașterea din nou, care le va da dreptul să intre la Nunta cea veșnică, după cum scrie la Apocalipsa, capitolul 19.

Domnul Iisus să vă dăruiască tuturor fericirea de a fi la această bucurie veșnică. Amin.

Slăvit să fie Domnul!