Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El.
Nu există nici un motiv întemeiat, ca un om să aibă voie sau să aibă nevoie să-L părăsească pe Hristos. Și să meargă de la El întorcându-se înapoi în lume sau la altceva.
Dacă vreun suflet totuși Îl părăsește pe Domnul, singura cauză este numai propria sa necredință.
Nu există nici o îndreptățire pentru ca cineva să părăsească biserica, adunarea și frații. Pentru că odată ce ai venit la Hristos și ai aflat prin nașterea din nou pacea cu Dumnezeu, unde ai putea să mergi după altceva mai bun?
Dacă totuși vreun suflet face acest lucru, întorcându-se la altceva, este numai din propria sa vină sau slăbiciune.
Nu există nici o dezvinovățire dacă cineva leapădă Cuvântul Domnului Isus și credința în El.
Dacă totuși vreun suflet o face, vina întreagă va fi numai a sa. Fiindcă a apucat pe căi stricate. Sau a prins tovărășie cu ființe rele, unde Cuvântul nu-l poate însoți. Și unde credința nu trăiește.
Și nu există nici un fel de acoperire pentru cei care au părăsit Lucrarea lui Dumnezeu în care s-au trezit din păcatele lor prin Duhul Sfânt. Și în care s-au născut din nou la începutul credinței lor. Pentru că dacă odată au fost născuți din nou, au fost născuți din Dumnezeu (1 Petru 1, 23).
Dar dacă aceste roade nu le poate aduce vreun suflet, în locul unde l-a sădit Domnul când l-a chemat, atunci nici nu le va mai putea aduce în vecii vecilor, niciunde.
Nu putem găsi de-ajuns de grele cuvinte pentru acest mare păcat al călcării legământului dintâi (1 Tim. 5, 12).
Rodul nu depinde de loc, ci de noi.
Dar cine apucă odată să se mute de unde a fost întâi, puțin îi mai pasă unde va ajunge. Și nici el nu mai știe unde se va opri, căci atunci el nu mai este de nicăieri.
Priviți: capitolul acesta este unul dintre cele mai lungi capitole ale Evangheliei.
Începe cu o mare mulțime în jurul Domnului, dar sfârșește aproape cu Isus Singur.
Începe cu marea bucurie a mulțimii care vin cu grămada să-L caute pe Isus, dar sfârșește cu tristețea plecării de la El a multora.
Chiar și dintre ucenicii Săi, mulți s-au întors înapoi.
Începe frumos, cu gloatele care alergau după Isus, dar sfârșește trist, cu plecarea de la El chiar și a unora din cei mai apropiați.
Căci mulți au început frumos și au mers o vreme frumos, dar au sfârșit rău.
Nu înseamnă aceasta și nu arată oare mersul duhovnicesc al lucrurilor în Creștinism, în Biserică și în viața de credință?
Ce trist răsună teama Mântuitorului: Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ? (Luca 18, 8).
Credință nu creștinism. Credință, nu culte și biserici, nu predicatori și adunări. Căci de acestea vor fi poate destule, dar credință va fi tot mai puțină.
Oamenii nu se vor întoarce ca să nu le urmeze pe acelea poate, dar se vor întoarce ca să nu-L mai urmeze pe Hristos.
O, cât de mulți s-au întors înapoi și din aceia care au pornit odată cu noi și în Lucrarea Oastei, pe Calea lui Dumnezeu.
Cât de puțini mai sunt astăzi credincioși și statornici, dintre cei cu care odată am pornit împreună.
Mulți s-au lepădat de El pe drum. Au găsit în El un prilej oarecare de poticnire, și L-au părăsit întorcând înapoi...
Unora li s-a părut la un moment dat că Învățătorul nostru a spus ceva prea de tot nepotrivit cu vechiul lor tipic. Ceva prea supărător pentru cuvioasa lor comoditate. Și n-au putut suferi ci s-au întors îndată înapoi, spre a nu-și atrage cumva neiertătoarea dizgrație a suveranilor lor, incomodați de aerul proaspăt al primăverii duhovnicești.
Altora li s-a părut că li se cere ceva prea de tot, să lase chiar toate culcușurile vechi. Chiar toate păcatele, toate plăcerile. Până chiar și acelea ce se fac în ascuns și se păstrează în inimă. Și să ia crucea lui Hristos în fiecare zi și să-L urmeze. Mirosul și pofta cărnii i-a biruit. Și i-a întors curând înapoi spre egiptul firesc.
Altora li s-a părut prea de tot să renunțe la avantajele imediate ce li se îmbiau în schimbul cununii cerești prea îndepărtate. Și L-au părăsit pe Hristos, pentru o cale mai puțin primejdioasă decât a Lui.
Altora li s-a părut prea îndepărtată și prea nesigură răsplata lui Dumnezeu și slava de la El. Și au ales slava lumii care era mai aproape și mai de preț pentru ei.
Iar altora li s-a părut Ținta prea sus. Și mersul prea încet. Corabia Domnului trebuind să treacă mereu prin strâmtori și valuri care lor li se păreau prea grele și prea lungi, - au început să dorească lenea apelor călduțe și odihna îmbietoare a locurilor adăpostite.
Sirenele firii i-au ademenit... Astfel au părăsit drumul Oastei, pentru ca să călătorească mai departe cu alții mai cu ușor și mai la adăpost.
Câți morți și câte pierderi sunt în urma Oastei Domnului Isus!
Ce de căderi, ce de trădări, ce de dezertori, ce de morți pe întinsul câmpului de luptă al Oastei Domnului.
Nici o oștire a Domnului poate că nu are atâția și atâtea pierderi ca aceasta.
Peste ea au trecut cu aceeași sălbăticie și vrăjmașii și prietenii, săvârșind împotriva ei nu numai toate cruzimile dar și toate nedreptățile.
Când se va putea scrie odată crâncena istorie a acestei lupte, se va vedea ce cumplit de vinovați s-au purtat toți față de această Lucrare. Și cât de puternic a apărat-o harul Domnului nostru Isus Hristos în toate acestea.
Lucrări de o mie de ori mai tari decât ea s-ar fi nimicit în mijlocul unor astfel de grozăvii.
Dar în necazuri în care alții ar fi murit, ea a trăit și a rezistat.
Puterea lui Hristos a ținut-o și o ține ca pe o mărturie zguduitoare a tăriei Lui, Singura ei Temelie.
După mulțimea pierderilor se poate vedea mărimea luptelor și înverșunările cumplite ale vrăjmașilor cu care a trebuit să lupte Oastea Domnului nostru Isus Hristos.
Dar slăvit să fie Numele Domnului Isus, căci cu toate acestea, numărul luptătorilor Domnului nu se împuținează și Lucrarea Cuvântului Sfânt nu se oprește.
În locul celor ce părăsesc pe Domnul, vin alții.
În locul celor ce dezertează și cad, vin alții,
iar rândurile primenite mereu cresc neîncetat.
Căci în fruntea poporului Său iubit merge Isus Biruitorul, Viu și Puternic în vecii vecilor,
trecând peste toate neîmpiedicat de nimic așa ca Timpul și ca Istoria...
Supunându-Și totul Neînvins, cu Forța lui Dumnezeu.
Și toate lucrează pentru El!
Biruința cea din urmă și veșnică va fi numai a Lui.
Fericiți veți fi atunci voi toți cei care rămâneți acum lângă El statornici și răbdători.
Mâine în tot Universul nu va mai exista o mai mare slavă ca a voastră lângă a Lui.
O Doamne Isuse,
Slavă Ție pentru Adevărul Slăvit pe care ni l-ai spus
și pentru aceia din ucenicii Tăi care l-au înțeles și l-au prețuit mai presus de orice.
Slavă Ție pentru Lucrarea Sfântă și adevărată a Oastei Tale, care ai ridicat-o în mijlocul poporului nostru ca prin ea să Te cunoaștem și noi și să avem părtășie cu Tine.
Te rugăm întărește această Lucrare Sfântă ca oricât de mulți ar fi cei care o părăsesc, ea să fie mereu primenită cu suflete tot mai curate,
până când nu va mai fi nimeni să cadă, ci toată mulțimea ei nesfârșită să fie alcătuită din adevărați credincioși
și din viteji ostași biruitori ai Tăi.
Amin.