Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.
Nu există nici un motiv întemeiat, ca un om să aibă voie sau să aibă nevoie să-L părăsească pe Hristos. Şi să meargă de la El întorcându-se înapoi în lume sau la altceva.
Dacă vreun suflet totuşi Îl părăseşte pe Domnul, singura cauză este numai propria sa necredinţă.
Nu există nici o îndreptăţire pentru ca cineva să părăsească biserica, adunarea şi fraţii. Pentru că odată ce ai venit la Hristos şi ai aflat prin naşterea din nou pacea cu Dumnezeu, unde ai putea să mergi după altceva mai bun?
Dacă totuşi vreun suflet face acest lucru, întorcându-se la altceva, este numai din propria sa vină sau slăbiciune.
Nu există nici o dezvinovăţire dacă cineva leapădă Cuvântul Domnului Isus şi credinţa în El.
Dacă totuşi vreun suflet o face, vina întreagă va fi numai a sa. Fiindcă a apucat pe căi stricate. Sau a prins tovărăşie cu fiinţe rele, unde Cuvântul nu-l poate însoţi. Şi unde credinţa nu trăieşte.
Şi nu există nici un fel de acoperire pentru cei care au părăsit Lucrarea lui Dumnezeu în care s-au trezit din păcatele lor prin Duhul Sfânt. Şi în care s-au născut din nou la începutul credinţei lor. Pentru că dacă odată au fost născuţi din nou, au fost născuţi din Dumnezeu (1 Petru 1, 23).
Dar dacă aceste roade nu le poate aduce vreun suflet, în locul unde l-a sădit Domnul când l-a chemat, atunci nici nu le va mai putea aduce în vecii vecilor, niciunde.
Nu putem găsi de-ajuns de grele cuvinte pentru acest mare păcat al călcării legământului dintâi (1 Tim. 5, 12).
Rodul nu depinde de loc, ci de noi.
Dar cine apucă odată să se mute de unde a fost întâi, puţin îi mai pasă unde va ajunge. Şi nici el nu mai ştie unde se va opri, căci atunci el nu mai este de nicăieri.
Priviţi: capitolul acesta este unul dintre cele mai lungi capitole ale Evangheliei.
Începe cu o mare mulţime în jurul Domnului, dar sfârşeşte aproape cu Isus Singur.
Începe cu marea bucurie a mulţimii care vin cu grămada să-L caute pe Isus, dar sfârşeşte cu tristeţea plecării de la El a multora.
Chiar şi dintre ucenicii Săi, mulţi s-au întors înapoi.
Începe frumos, cu gloatele care alergau după Isus, dar sfârşeşte trist, cu plecarea de la El chiar şi a unora din cei mai apropiaţi.
Căci mulţi au început frumos şi au mers o vreme frumos, dar au sfârşit rău.
Nu înseamnă aceasta şi nu arată oare mersul duhovnicesc al lucrurilor în Creştinism, în Biserică şi în viaţa de credinţă?
Ce trist răsună teama Mântuitorului: Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8).
Credinţă nu creştinism. Credinţă, nu culte şi biserici, nu predicatori şi adunări. Căci de acestea vor fi poate destule, dar credinţă va fi tot mai puţină.
Oamenii nu se vor întoarce ca să nu le urmeze pe acelea poate, dar se vor întoarce ca să nu-L mai urmeze pe Hristos.
O, cât de mulţi s-au întors înapoi şi din aceia care au pornit odată cu noi şi în Lucrarea Oastei, pe Calea lui Dumnezeu.
Cât de puţini mai sunt astăzi credincioşi şi statornici, dintre cei cu care odată am pornit împreună.
Mulţi s-au lepădat de El pe drum. Au găsit în El un prilej oarecare de poticnire, şi L-au părăsit întorcând înapoi...
Unora li s-a părut la un moment dat că Învăţătorul nostru a spus ceva prea de tot nepotrivit cu vechiul lor tipic. Ceva prea supărător pentru cuvioasa lor comoditate. Şi n-au putut suferi ci s-au întors îndată înapoi, spre a nu-şi atrage cumva neiertătoarea dizgraţie a suveranilor lor, incomodaţi de aerul proaspăt al primăverii duhovniceşti.
Altora li s-a părut că li se cere ceva prea de tot, să lase chiar toate culcuşurile vechi. Chiar toate păcatele, toate plăcerile. Până chiar şi acelea ce se fac în ascuns şi se păstrează în inimă. Şi să ia crucea lui Hristos în fiecare zi şi să-L urmeze. Mirosul şi pofta cărnii i-a biruit. Şi i-a întors curând înapoi spre egiptul firesc.
Altora li s-a părut prea de tot să renunţe la avantajele imediate ce li se îmbiau în schimbul cununii cereşti prea îndepărtate. Şi L-au părăsit pe Hristos, pentru o cale mai puţin primejdioasă decât a Lui.
Altora li s-a părut prea îndepărtată şi prea nesigură răsplata lui Dumnezeu şi slava de la El. Şi au ales slava lumii care era mai aproape şi mai de preţ pentru ei.
Iar altora li s-a părut Ţinta prea sus. Şi mersul prea încet. Corabia Domnului trebuind să treacă mereu prin strâmtori şi valuri care lor li se păreau prea grele şi prea lungi, - au început să dorească lenea apelor călduţe şi odihna îmbietoare a locurilor adăpostite.
Sirenele firii i-au ademenit... Astfel au părăsit drumul Oastei, pentru ca să călătorească mai departe cu alţii mai cu uşor şi mai la adăpost.
Câţi morţi şi câte pierderi sunt în urma Oastei Domnului Isus!
Ce de căderi, ce de trădări, ce de dezertori, ce de morţi pe întinsul câmpului de luptă al Oastei Domnului.
Nici o oştire a Domnului poate că nu are atâţia şi atâtea pierderi ca aceasta.
Peste ea au trecut cu aceeaşi sălbăticie şi vrăjmaşii şi prietenii, săvârşind împotriva ei nu numai toate cruzimile dar şi toate nedreptăţile.
Când se va putea scrie odată crâncena istorie a acestei lupte, se va vedea ce cumplit de vinovaţi s-au purtat toţi faţă de această Lucrare. Şi cât de puternic a apărat-o harul Domnului nostru Isus Hristos în toate acestea.
Lucrări de o mie de ori mai tari decât ea s-ar fi nimicit în mijlocul unor astfel de grozăvii.
Dar în necazuri în care alţii ar fi murit, ea a trăit şi a rezistat.
Puterea lui Hristos a ţinut-o şi o ţine ca pe o mărturie zguduitoare a tăriei Lui, Singura ei Temelie.
După mulţimea pierderilor se poate vedea mărimea luptelor şi înverşunările cumplite ale vrăjmaşilor cu care a trebuit să lupte Oastea Domnului nostru Isus Hristos.
Dar slăvit să fie Numele Domnului Isus, căci cu toate acestea, numărul luptătorilor Domnului nu se împuţinează şi Lucrarea Cuvântului Sfânt nu se opreşte.
În locul celor ce părăsesc pe Domnul, vin alţii.
În locul celor ce dezertează şi cad, vin alţii,
iar rândurile primenite mereu cresc neîncetat.
Căci în fruntea poporului Său iubit merge Isus Biruitorul, Viu şi Puternic în vecii vecilor,
trecând peste toate neîmpiedicat de nimic aşa ca Timpul şi ca Istoria...
Supunându-Şi totul Neînvins, cu Forţa lui Dumnezeu.
Şi toate lucrează pentru El!
Biruinţa cea din urmă şi veşnică va fi numai a Lui.
Fericiţi veţi fi atunci voi toţi cei care rămâneţi acum lângă El statornici şi răbdători.
Mâine în tot Universul nu va mai exista o mai mare slavă ca a voastră lângă a Lui.
O Doamne Isuse,
Slavă Ţie pentru Adevărul Slăvit pe care ni l-ai spus
şi pentru aceia din ucenicii Tăi care l-au înţeles şi l-au preţuit mai presus de orice.
Slavă Ţie pentru Lucrarea Sfântă şi adevărată a Oastei Tale, care ai ridicat-o în mijlocul poporului nostru ca prin ea să Te cunoaştem şi noi şi să avem părtăşie cu Tine.
Te rugăm întăreşte această Lucrare Sfântă ca oricât de mulţi ar fi cei care o părăsesc, ea să fie mereu primenită cu suflete tot mai curate,
până când nu va mai fi nimeni să cadă, ci toată mulţimea ei nesfârşită să fie alcătuită din adevăraţi credincioşi
şi din viteji ostaşi biruitori ai Tăi.
Amin.