Mulțimile și Hristos
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Când nu sunt împinse contra lui Dumnezeu cu forța, mulțimile sunt atrase spre Hristos printr-o putere care vine din străfundul inimii și al ființei lor.
Fericit timpul și omul care ajută atragerea asta.
2 - Cu un presimț tainic, sufletul norodului sesizează adevărul, presimte primejdia, intuiește pe Dumnezeu și Îl îmbrățișează pe Hristos, lipindu-se de El cu toată ființa sa.
Atunci când păstorii și îndrumătorii ajută acest suflet spre Dumnezeu.
3 - Acel om peste care mulțimile văd semnul ceresc
și care în mijlocul lor se dovedește cel chemat și cel trimis de Dumnezeu la ei,
iar în fruntea lor îl simte pe cel vrednic,
- atunci mulțimile îl recunosc îndată și conduse de el, fac lucruri nemaipomenite.
Acestea sunt culmile istoriei unui popor,
și așa se creează marile izbucniri, marile cotituri și marile salturi în viața omenirii.
4 - În Ființa Domnului Isus, noroadele care L-au văzut și L-au auzit, au recunoscut de îndată și de la început pe Trimesul Dumnezeiesc.
Astfel, încă din primele zile, noroadele L-au înconjurat pe Mântuitorul cu toată dragostea lor,
și s-au alipit de El cu toată puterea sufletului și cu toată speranța mântuirii lor, ca o turmă chinuită de niște străini, când își află în sfârșit Bunul și Adevăratul ei Păstor.
5 - Alipirea mulțimilor de Hristos era atât de puternică, încât erau în stare să apere Viața Lui cu viața lor,
nemaiștiind nici de foame ca să-L asculte,
nici de primejdii - pentru ca să-L urmeze
și nici de frică, spre a-L apăra.
6 - Ce minunat este un astfel de simțământ când el se naște și cât timp arde puternic și statornic, în inima mulțimilor.
Ce fapte mari sunt mulțimile în stare atunci să facă!
Și ce opere sunt în stare să înalțe mâinile și conștiința unei astfel de mulțimi.
În astfel de momente!
7 - Când au presimțit pe Isus - și când L-au recunoscut în cineva, mulțimea a fost mereu în stare de fapte dintre cele mai mari pentru a urma și apăra credința ei în Dumnezeu.
8 - E dureros numai că în toate vremurile de avânt binecuvântat, puterile potrivnice lui Dumnezeu, au intervenit schimbând de multe ori totul spre rău.
Atunci valul puternic al avântului mulțimilor a fost îndrumat cu vicleșug, întorcându-l tocmai împotriva Binefăcătorului lor spre propria lor nefericire.
9 - Mulțimea are o singură inimă, dar o mie de capete.
Poate fi făcută foarte ușor să simtă la fel, dar foarte greu să gândească la fel...
10 - Câtă vreme mulțimea încă nu gândește, ea poate fi aprinsă ușor, de către oricine știe bine să arunce o scânteie în sufletele oamenilor, care sunt gata să ia foc,
dar îndată ce începe să gândească, mulțimea nu mai poate fi chiar atât de ușor înșelată și despărțită de Hristos.
11 - Domnul Isus n-a vrut numai o credință a inimii, ci și o credință a minții.
Căci trupul se conduce după inimă, dar sufletul după minte.
12 - Câtă vreme inima nu este îndrumată și stăpânită de o minte sănătoasă, ea va face mereu lucruri de care omului îi va fi mai mult rușine decât cinste.
Dar când mintea credincioasă e îndrumată de Hristos, de cunoașterea adevărului Său, atunci nimic nu mai este dezordonat în ceea ce face.
Atunci inima este îndrumată bine, atunci totul este chibzuit, înalt, sănătos și temeinic.
Ferice de poporul care așa Îl are pe Hristos.
13 - Hristos venea odată înspre Ierusalim, iar poporul a ieșit în întâmpinarea Lui.
Ce minunat pornise să se înfăptuiască dorința lui Dumnezeu - și aspirațiile poporului însetat după fericire.
În întâlnirea lui Hristos cu poporul, - și a poporului cu Hristos.
Binecuvântați să fie cei ce îndrumă mulțimile spre Isus, - Singurul lor Eliberator.
14 - Prin învățătura Sa - Isus ar fi rezolvat fericit toate problemele poporului, cele religioase, cele politice, cele sociale și orice alte probleme pe care le aveau mulțimile.
Hristos le aducea înfrățirea binefăcătoare, egalitatea respectuoasă, interpretarea iubitoare,
- toate acestea fiind legile de temelie ale Sistemului pe care îl aducea Hristos.
15 - O, dacă mulțimile ar fi primit acest Sistem și dacă ar fi fost înfăptuit, - Hristos Singurul, ar fi putut face fericiți pe toți oamenii,
căci tot ce mai au și bun în ele, toate celelalte sisteme omenești, - au numai ce au luat de la Hristos.
16 - Dar, vai, ceea ce intuiește ușor mulțimea, nu pot să înțeleagă uneori deloc conducătorii ei.
Poporul iudeu care avea inima, gata să întâmpine pe Hristos,
gata să-L primească,
gata să facă totul, pentru ca El să fie Împăratul lor,
- n-a fost totuși ajutat de conducătorii lui, care erau mintea îndrumătoare.
Această minte i-a îndrumat spre nefericirea lor.
17 - În loc să-i dea poporului evreu o îndrumare fericită, „mintea” lui cea necredincioasă, n-a ieșit în întâmpinarea lui Hristos, cu bucurie - ca să preia mai înalt și mai ordonat glasul inimii, al poporului, ci s-a lăsat stăpânită de întuneric și de vicleșug, zădărnicind tot ce era să fie atât de fericit pentru toți
- și aruncând totul în cea mai nebunească și mai monstruoasă dintre rătăciri.
Căci întocmai cum face un om, așa face și un popor.
18 - Când un om nu caută să-L păstreze pe Dumnezeu în conștiința lui,
adică nu se vrea să se lase călăuzit în mintea lui de voia și de Cuvântul lui Hristos, când se împotrivește duhului de ascultare, de ordine, de cinste și de evlavie,
Și vai, ce grozavă este starea celui lăsat astfel.
19 - Mintea blestemată a unui om sau a unui popor îl târăște apoi pe nenorocitul care o are, spre tot mai prăpăstioase prăbușiri.
Până ce ajunge plin de iad, și iadul plin de el.
20 - Un astfel de om și un astfel de popor devine atât de orb încât e cu neputință chiar și a se mai nădăjdui vreodată ceva bun pentru el (Rom. 1, 31).
Fiindcă știind, falsifică Voia lui Dumnezeu,
și voind se duce la prăbușire.
O Doamne Dumnezeul tuturor oamenilor și popoarelor, ai milă de oricine ajunge așa -
și izbăvește-l Tu.
Amin.