Mulţimile şi Hristos
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Când nu sunt împinse contra lui Dumnezeu cu forţa, mulţimile sunt atrase spre Hristos printr-o putere care vine din străfundul inimii şi al fiinţei lor.
Fericit timpul şi omul care ajută atragerea asta.
2 - Cu un presimţ tainic, sufletul norodului sesizează adevărul, presimte primejdia, intuieşte pe Dumnezeu şi Îl îmbrăţişează pe Hristos, lipindu-se de El cu toată fiinţa sa.
Atunci când păstorii şi îndrumătorii ajută acest suflet spre Dumnezeu.
3 - Acel om peste care mulţimile văd semnul ceresc
şi care în mijlocul lor se dovedeşte cel chemat şi cel trimis de Dumnezeu la ei,
iar în fruntea lor îl simte pe cel vrednic,
- atunci mulţimile îl recunosc îndată şi conduse de el, fac lucruri nemaipomenite.
Acestea sunt culmile istoriei unui popor,
şi aşa se creează marile izbucniri, marile cotituri şi marile salturi în viaţa omenirii.
4 - În Fiinţa Domnului Isus, noroadele care L-au văzut şi L-au auzit, au recunoscut de îndată şi de la început pe Trimesul Dumnezeiesc.
Astfel, încă din primele zile, noroadele L-au înconjurat pe Mântuitorul cu toată dragostea lor,
şi s-au alipit de El cu toată puterea sufletului şi cu toată speranţa mântuirii lor, ca o turmă chinuită de nişte străini, când îşi află în sfârşit Bunul şi Adevăratul ei Păstor.
5 - Alipirea mulţimilor de Hristos era atât de puternică, încât erau în stare să apere Viaţa Lui cu viaţa lor,
nemaiştiind nici de foame ca să-L asculte,
nici de primejdii - pentru ca să-L urmeze
şi nici de frică, spre a-L apăra.
6 - Ce minunat este un astfel de simţământ când el se naşte şi cât timp arde puternic şi statornic, în inima mulţimilor.
Ce fapte mari sunt mulţimile în stare atunci să facă!
Şi ce opere sunt în stare să înalţe mâinile şi conştiinţa unei astfel de mulţimi.
În astfel de momente!
7 - Când au presimţit pe Isus - şi când L-au recunoscut în cineva, mulţimea a fost mereu în stare de fapte dintre cele mai mari pentru a urma şi apăra credinţa ei în Dumnezeu.
8 - E dureros numai că în toate vremurile de avânt binecuvântat, puterile potrivnice lui Dumnezeu, au intervenit schimbând de multe ori totul spre rău.
Atunci valul puternic al avântului mulţimilor a fost îndrumat cu vicleşug, întorcându-l tocmai împotriva Binefăcătorului lor spre propria lor nefericire.
9 - Mulţimea are o singură inimă, dar o mie de capete.
Poate fi făcută foarte uşor să simtă la fel, dar foarte greu să gândească la fel...
10 - Câtă vreme mulţimea încă nu gândeşte, ea poate fi aprinsă uşor, de către oricine ştie bine să arunce o scânteie în sufletele oamenilor, care sunt gata să ia foc,
dar îndată ce începe să gândească, mulţimea nu mai poate fi chiar atât de uşor înşelată şi despărţită de Hristos.
11 - Domnul Isus n-a vrut numai o credinţă a inimii, ci şi o credinţă a minţii.
Căci trupul se conduce după inimă, dar sufletul după minte.
12 - Câtă vreme inima nu este îndrumată şi stăpânită de o minte sănătoasă, ea va face mereu lucruri de care omului îi va fi mai mult ruşine decât cinste.
Dar când mintea credincioasă e îndrumată de Hristos, de cunoaşterea adevărului Său, atunci nimic nu mai este dezordonat în ceea ce face.
Atunci inima este îndrumată bine, atunci totul este chibzuit, înalt, sănătos şi temeinic.
Ferice de poporul care aşa Îl are pe Hristos.
13 - Hristos venea odată înspre Ierusalim, iar poporul a ieşit în întâmpinarea Lui.
Ce minunat pornise să se înfăptuiască dorinţa lui Dumnezeu - şi aspiraţiile poporului însetat după fericire.
În întâlnirea lui Hristos cu poporul, - şi a poporului cu Hristos.
Binecuvântaţi să fie cei ce îndrumă mulţimile spre Isus, - Singurul lor Eliberator.
14 - Prin învăţătura Sa - Isus ar fi rezolvat fericit toate problemele poporului, cele religioase, cele politice, cele sociale şi orice alte probleme pe care le aveau mulţimile.
Hristos le aducea înfrăţirea binefăcătoare, egalitatea respectuoasă, interpretarea iubitoare,
- toate acestea fiind legile de temelie ale Sistemului pe care îl aducea Hristos.
15 - O, dacă mulţimile ar fi primit acest Sistem şi dacă ar fi fost înfăptuit, - Hristos Singurul, ar fi putut face fericiţi pe toţi oamenii,
căci tot ce mai au şi bun în ele, toate celelalte sisteme omeneşti, - au numai ce au luat de la Hristos.
16 - Dar, vai, ceea ce intuieşte uşor mulţimea, nu pot să înţeleagă uneori deloc conducătorii ei.
Poporul iudeu care avea inima, gata să întâmpine pe Hristos,
gata să-L primească,
gata să facă totul, pentru ca El să fie Împăratul lor,
- n-a fost totuşi ajutat de conducătorii lui, care erau mintea îndrumătoare.
Această minte i-a îndrumat spre nefericirea lor.
17 - În loc să-i dea poporului evreu o îndrumare fericită, „mintea” lui cea necredincioasă, n-a ieşit în întâmpinarea lui Hristos, cu bucurie - ca să preia mai înalt şi mai ordonat glasul inimii, al poporului, ci s-a lăsat stăpânită de întuneric şi de vicleşug, zădărnicind tot ce era să fie atât de fericit pentru toţi
- şi aruncând totul în cea mai nebunească şi mai monstruoasă dintre rătăciri.
Căci întocmai cum face un om, aşa face şi un popor.
18 - Când un om nu caută să-L păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa lui,
adică nu se vrea să se lase călăuzit în mintea lui de voia şi de Cuvântul lui Hristos, când se împotriveşte duhului de ascultare, de ordine, de cinste şi de evlavie,
Şi vai, ce grozavă este starea celui lăsat astfel.
19 - Mintea blestemată a unui om sau a unui popor îl târăşte apoi pe nenorocitul care o are, spre tot mai prăpăstioase prăbuşiri.
Până ce ajunge plin de iad, şi iadul plin de el.
20 - Un astfel de om şi un astfel de popor devine atât de orb încât e cu neputinţă chiar şi a se mai nădăjdui vreodată ceva bun pentru el (Rom. 1, 31).
Fiindcă ştiind, falsifică Voia lui Dumnezeu,
şi voind se duce la prăbuşire.
O Doamne Dumnezeul tuturor oamenilor şi popoarelor, ai milă de oricine ajunge aşa -
şi izbăveşte-l Tu.
Amin.