Nădejdea și deznădejdea
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Isus.
Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos.
Să nu ne pierdem niciodată nădejdea și încrederea în puterea și grija lui Dumnezeu față de mădularele lui Hristos.
Față de rămășițele Sale,
față de Biserica Domnului pe care a câștigat-o cu Însuși Sângele Său Cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării și Bisericii par moarte, - să nu deznădăjduim!
Când ochii ei nu văd,
când mâinile ei nu mai lucrează,
când picioarele ei nu mai merg,
când inima ei nu mai arde,
- Bunătatea și iubirea Tatălui poartă totuși grijă față de ai Săi.
Trupul acesta este totuși scump, pentru ceea ce a fost el înainte.
Și pentru ceea ce va fi în urmă.
2 - Dacă într-adevăr ești un ucenic și un credincios adevărat al lui Isus, tu trebuie să-ți înțelegi momentul datoriei tale față de Dumnezeu.
În acel moment tu trebuie să ieși din ascunzișul tău, să treci de partea lui Isus. Și în ajutorul necăjiților Lui, orice s-ar întâmpla cu tine și cu funcția ta.
Dacă vei face așa numele tău va fi scris în Cartea Vieții.
Și fapta ta, o singură faptă, dar nemuritoare și frumoasă, - îți va atrage o prețuire și o răsplată nemuritoare ca a lui Iosif din Arimatea.
3 - Când vei vedea că a sosit momentul tău, - nu te mai ascunde.
Ieși din frică și împlinește-ți datoria ta.
În felul acesta Dumnezeu îți dă poate unicul prilej să-ți câștigi și tu nemurirea,
lângă Isus și de la El.
4 - Sufletele care nu au venit la Isus când Lucrarea Lui era vie și puternică și liberă -
iată că vin acum la El, când pare că a încetat orice putere și orice minune, din Lucrarea Lui.
Oameni care multă vreme se ținuseră departe, purtându-se ca niște străini și indiferenți,
- dintr-o dată vin și împlinesc lucrări pentru care parcă au fost anume pregătiți demult de Dumnezeu...
Ei fac astfel fapta pe care cei care fuseseră mai dinainte cu Isus, nu le putuseră face.
Ori nu le știau,
ori n-aveau cum să le facă.
5 - Aceasta este încă o dovadă că la vremea de nevoie Dumnezeu știe să izbăvească pe Neprihănitul Său, prin mijloace pe cât de neașteptate pe atât de frumoase.
Când Neprihănitul Său este în neputință, Dumnezeu va îngriji să trimită un slujitor care să fie în stare să-L salveze.
Când Trupul Lui ajunge în stări și în locuri în care nu-L poate ajuta nici Mama Dulce, nici ucenicul iubit, nici prietenii binevoitori, nici îndatorații recunoscători,
- atunci Dumnezeu Însuși îngrijește să-I trimită oameni care pot intra la Pilat, - ca Iosif și Nicodim,
cu mâini care au de unde să-L ajute cu tot ce este nevoie, și binevoitori, înțelepți, puternici și bogați,
care pot împlini ceea ce este nevoie pentru El.
6 - Încă o dată: să ne bizuim pe dragostea și purtarea de grijă scumpă și apropiată a Celui ce nici nu dormitează, nici nu slăbește în purtarea Lui de grijă față de cei preaiubiți ai Lui (Psalm 131, 3-8).
Să ne încredem puternic și deplin,
să ne rezemăm total și neclintit,
pe puterea și pe izbăvirea la timp a lui Dumnezeu.
Nu uitați asta nici voi copiii și urmașii noștri.
7 - Noi nu suntem aruncați să rămânem și să ardem pe totdeauna în cuptorul cel de foc.
Nu suntem părăsiți să pierim, și să fim mâncați de fiare în gropile de lei.
Nici nu suntem trimiși în cernerea Satanei,
sau în încercările ispitei,
sau chiar în valea umbrei morții,
- fără însoțirea îndeaproape și grija necontenită a lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel Atotputernic.
Ci tocmai acolo, și tocmai atunci, să credem că atenția Ocrotitorului nostru Cel Bun și Puternic este mai veghetoare ca oricând asupra noastră (Isaia 41, 9-10).
8 - Când cineva este în stare să facă un act de curaj pentru Isus, acela să fie încredințat că nu va rămâne numai el singur niciodată.
Dumnezeu va avea grijă să-i mai trimită îndată și pe alți însoțitori și ajutoare. Cum a fost Nicodim pentru Isus.
Fii și tu în stare să faci ceva curajos pentru Dumnezeu. Și vei vedea câți ți se vor adăuga îndată.
9 - De aceea ne vom ruga mereu ori de câte ori va fi nevoie de un mare om de curaj, pentru cauza Domnului, să-l ridice Domnul, - și să-i trimită frați curajoși la fel.
Ca să-i ajute să izbutească în ceea ce El le poruncește să facă.
10 - De obicei tot ce se naște pe lume are o tinerețe, o maturitate, o bătrânețe și o moarte.
Așa este cu tot ce are viață pământească.
Cu orice ființă. Și cu orice lucrare.
Dar cu ceea ce este din Hristos, - nu este așa.
- Cuvântul Lui n-are îmbătrânire și moarte.
Biblia Lui niciodată nu îmbătrânește, nici nu moare.
Adevărul Lui, învățătura Sa, bucuriile din El și dragostea de la El, - precum și lumina din care izvorăște aceasta - nu au bătrânețe, veștejire și moarte niciodată.
La fel este și cu sufletele în care trăiesc acestea.
11 - Slăbirea trecătoare a Bisericii vii, nu este o îmbătrânire a ei, ci numai o perioadă de vegetare, după care urmează o nouă întinerire ca în natură.
Învechirea unor frunze este numai pregătirea înfrunzirii altora.
Căderea unor „uscături”, este doar prilejul ivirii unor mlădițe noi.
Unele frunze pot să se schimbe.
Unele ramuri pot chiar să se usuce,
dar trunchiul este viu.
Rădăcinile sunt sănătoase.
Terenul este sfânt
și Trupul este nemuritor.
12 - După fiecare iarnă, oricât de lungă ar fi, îi va urma desigur o primăvară cu tinerețe și cu avânt nou.
Și astfel tot ce cade acum prin unii, se va înălța mâine prin alții.
Tot ce se usucă aici, va crește mai frumos în altă parte.
Tot ce nimicește un îngheț, - va primeni mai rodnic o însorire.
Așa a fost și așa va fi.
Cine are ochi de văzut, poate să o vadă.
Și cine are o credință curajoasă - o va trăi.
13 - Când pare că ți-a murit o nădejde sfântă pentru Hristos,
când pare că s-a stins pentru totdeauna credința dintr-un suflet scump,
când pare că s-a pierdut orice speranță pentru salvarea unei Lucrări frățești, a unei adunări frumoase, a unei familii duhovnicești, -
- o, suflete al meu, nu face totuși pregătirile de îngropare, după obiceiul celor mulți.
Ci încrede-te în Acela care pentru ai Lui, face minuni.
Încrede-te puternic în Învierea care va veni în curând.
14 - Hristos este Unic, - nimeni și nimic nu este ca El.
Hristos este de neînlocuit, - nimeni și nimic nu poate fi Sus în locul Lui.
Nici de unde este luat,
nici de unde este pus El.
După cum dacă un munte este luat de undeva, gol rămâne acolo. Nimic nu-l mai poate înlocui.
După cum soarele ar fi luat de pe cer, întuneric ar rămâne acolo.
Nimic nu mai poate fi pus în locul lui.
După cum unui om dacă i se ia inima, nu-i mai poate ținea locul nimic altceva
- moartea rămâne acolo.
15 - Nimic nu mai poate înlocui în inima noastră pe Isus.
Nimic nu mai poate înlocui în inima noastră nici pe frații noștri, - bucuria și părtășia adunării frățești.
Când ne sunt luați frații și bucuria părtășiei cu Lucrarea Domnului, - rămânem atât de goi și atât de slabi că orice ispită ne poate nimici.
16 - Pe Isus trebuie să-L primești în inima ta cu atâta bucurie cum n-ai mai primit pe nimeni în viața ta.
Pe Isus trebuie să-L iubești atât de puternic cum n-ai mai iubit nimic pe pământul acesta.
Pe Isus trebuie să-L așezi în toată ființa ta, în toată munca ta, în toate preocupările tale și în tot timpul tău,
în așa fel, cum nu mai ai nici o comoară, nici o iubire și nici o grijă pe lumea aceasta (Matei 10, 36).
Altfel nu ești vrednic de El.
Și diavolul te va putea despărți de Isus și de mântuirea ta, ușor și repede.
Cu unica ta iubire, tot așa să faci.
Dacă o pierzi, gol rămâne în sufletul tău pentru totdeauna.
17 - Pentru ultimul loc și pentru ultimele sale veșminte, de obicei, fiecare om se îngrijește. Să și le aibă cât mai frumoase și cât mai sigure.
De multe ori în locurile cele mai frumoase am auzit pe mulți că aici ar vrea să moară. Că aici ar vrea să fie înmormântați.
La marginea mării, aproape de murmurul valurilor,
sau la marginea pădurii, unde brazii se leagănă în brațele moi ale adierilor de vânt,
sau în singurătățile frumoase și dulci,
- și fiecăruia ne-ar plăcea să ne știm așezați cu iubire, pe totdeauna.
Și fiecare în cel mai frumos loc, al inimii sale își așează ceea ce are el mai scump.
Dar pe Domnul nostru în cel loc Îl așezăm?
18 - Unii își țin în inima lor vreo ființă scumpă sau vreun lucru iubit, alții vreo dorință neuitată pe totdeauna.
- Dar noi am așezat acolo pe Isus.
Locul cel mai scump, starea cea mai fericită, cântările cele mai dulci, rugăciunile cele mai înalte, vârsta cea mai frumoasă,
- tot ce am putut avea, sau afla mai unic și mai de preț,
- noi le-am dat și am dorit să le dăm, numai lui Isus, Preaiubitul Scump al inimilor noastre - pe totdeauna.
19 - În mijlocul grădinii sufletului nostru, acolo L-am pus și noi pe Isus.
Și acolo Îl vrem să rămână pe totdeauna într-o dragoste ca a mormântului, care nu dă înapoi niciodată ceea ce primește.
20 - Oricât ar fi de lungă și pentru noi Vinerea Patimilor Domnului nostru Isus,
- sau oricât de scurtă ne-a fost și nouă Ziua Pregătirii
- vine totuși și noaptea.
Vine odată și sfârșitul.
Vine și vremea când trebuie să fim puși și noi în locul de unde nu vom mai ieși până în clipa cea mare a Învierii tuturor.
Cât ar fi de frumoasă grădina pe care ne-am pregătit-o
cât ar fi de frumos locul pe care ni l-am ales pe pământ,
cât ar fi de frumos mormântul în care credem că vom fi puși,
- niciodată nu suntem puși pe totdeauna.
Vine ceasul cel mare când toți cei din morminte, vor auzi glasul lui Hristos Cel Biruitor - și vor ieși din mormintele lor.
Ajută-ne Dulce și Scump Mântuitor - să ieșim atunci pentru viața veșnică.
Amin.