Nădejdea şi deznădejdea
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Isus.
Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos.
Să nu ne pierdem niciodată nădejdea şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos.
Faţă de rămăşiţele Sale,
faţă de Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său Cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, - să nu deznădăjduim!
Când ochii ei nu văd,
când mâinile ei nu mai lucrează,
când picioarele ei nu mai merg,
când inima ei nu mai arde,
- Bunătatea şi iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi.
Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte.
Şi pentru ceea ce va fi în urmă.
2 - Dacă într-adevăr eşti un ucenic şi un credincios adevărat al lui Isus, tu trebuie să-ţi înţelegi momentul datoriei tale faţă de Dumnezeu.
În acel moment tu trebuie să ieşi din ascunzişul tău, să treci de partea lui Isus. Şi în ajutorul necăjiţilor Lui, orice s-ar întâmpla cu tine şi cu funcţia ta.
Dacă vei face aşa numele tău va fi scris în Cartea Vieţii.
Şi fapta ta, o singură faptă, dar nemuritoare şi frumoasă, - îţi va atrage o preţuire şi o răsplată nemuritoare ca a lui Iosif din Arimatea.
3 - Când vei vedea că a sosit momentul tău, - nu te mai ascunde.
Ieşi din frică şi împlineşte-ţi datoria ta.
În felul acesta Dumnezeu îţi dă poate unicul prilej să-ţi câştigi şi tu nemurirea,
lângă Isus şi de la El.
4 - Sufletele care nu au venit la Isus când Lucrarea Lui era vie şi puternică şi liberă -
iată că vin acum la El, când pare că a încetat orice putere şi orice minune, din Lucrarea Lui.
Oameni care multă vreme se ţinuseră departe, purtându-se ca nişte străini şi indiferenţi,
- dintr-o dată vin şi împlinesc lucrări pentru care parcă au fost anume pregătiţi demult de Dumnezeu...
Ei fac astfel fapta pe care cei care fuseseră mai dinainte cu Isus, nu le putuseră face.
Ori nu le ştiau,
ori n-aveau cum să le facă.
5 - Aceasta este încă o dovadă că la vremea de nevoie Dumnezeu ştie să izbăvească pe Neprihănitul Său, prin mijloace pe cât de neaşteptate pe atât de frumoase.
Când Neprihănitul Său este în neputinţă, Dumnezeu va îngriji să trimită un slujitor care să fie în stare să-L salveze.
Când Trupul Lui ajunge în stări şi în locuri în care nu-L poate ajuta nici Mama Dulce, nici ucenicul iubit, nici prietenii binevoitori, nici îndatoraţii recunoscători,
- atunci Dumnezeu Însuşi îngrijeşte să-I trimită oameni care pot intra la Pilat, - ca Iosif şi Nicodim,
cu mâini care au de unde să-L ajute cu tot ce este nevoie, şi binevoitori, înţelepţi, puternici şi bogaţi,
care pot împlini ceea ce este nevoie pentru El.
6 - Încă o dată: să ne bizuim pe dragostea şi purtarea de grijă scumpă şi apropiată a Celui ce nici nu dormitează, nici nu slăbeşte în purtarea Lui de grijă faţă de cei preaiubiţi ai Lui (Psalm 131, 3-8).
Să ne încredem puternic şi deplin,
să ne rezemăm total şi neclintit,
pe puterea şi pe izbăvirea la timp a lui Dumnezeu.
Nu uitaţi asta nici voi copiii şi urmaşii noştri.
7 - Noi nu suntem aruncaţi să rămânem şi să ardem pe totdeauna în cuptorul cel de foc.
Nu suntem părăsiţi să pierim, şi să fim mâncaţi de fiare în gropile de lei.
Nici nu suntem trimişi în cernerea Satanei,
sau în încercările ispitei,
sau chiar în valea umbrei morţii,
- fără însoţirea îndeaproape şi grija necontenită a lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel Atotputernic.
Ci tocmai acolo, şi tocmai atunci, să credem că atenţia Ocrotitorului nostru Cel Bun şi Puternic este mai veghetoare ca oricând asupra noastră (Isaia 41, 9-10).
8 - Când cineva este în stare să facă un act de curaj pentru Isus, acela să fie încredinţat că nu va rămâne numai el singur niciodată.
Dumnezeu va avea grijă să-i mai trimită îndată şi pe alţi însoţitori şi ajutoare. Cum a fost Nicodim pentru Isus.
Fii şi tu în stare să faci ceva curajos pentru Dumnezeu. Şi vei vedea câţi ţi se vor adăuga îndată.
9 - De aceea ne vom ruga mereu ori de câte ori va fi nevoie de un mare om de curaj, pentru cauza Domnului, să-l ridice Domnul, - şi să-i trimită fraţi curajoşi la fel.
Ca să-i ajute să izbutească în ceea ce El le porunceşte să facă.
10 - De obicei tot ce se naşte pe lume are o tinereţe, o maturitate, o bătrâneţe şi o moarte.
Aşa este cu tot ce are viaţă pământească.
Cu orice fiinţă. Şi cu orice lucrare.
Dar cu ceea ce este din Hristos, - nu este aşa.
- Cuvântul Lui n-are îmbătrânire şi moarte.
Biblia Lui niciodată nu îmbătrâneşte, nici nu moare.
Adevărul Lui, învăţătura Sa, bucuriile din El şi dragostea de la El, - precum şi lumina din care izvorăşte aceasta - nu au bătrâneţe, veştejire şi moarte niciodată.
La fel este şi cu sufletele în care trăiesc acestea.
11 - Slăbirea trecătoare a Bisericii vii, nu este o îmbătrânire a ei, ci numai o perioadă de vegetare, după care urmează o nouă întinerire ca în natură.
Învechirea unor frunze este numai pregătirea înfrunzirii altora.
Căderea unor „uscături”, este doar prilejul ivirii unor mlădiţe noi.
Unele frunze pot să se schimbe.
Unele ramuri pot chiar să se usuce,
dar trunchiul este viu.
Rădăcinile sunt sănătoase.
Terenul este sfânt
şi Trupul este nemuritor.
12 - După fiecare iarnă, oricât de lungă ar fi, îi va urma desigur o primăvară cu tinereţe şi cu avânt nou.
Şi astfel tot ce cade acum prin unii, se va înălţa mâine prin alţii.
Tot ce se usucă aici, va creşte mai frumos în altă parte.
Tot ce nimiceşte un îngheţ, - va primeni mai rodnic o însorire.
Aşa a fost şi aşa va fi.
Cine are ochi de văzut, poate să o vadă.
Şi cine are o credinţă curajoasă - o va trăi.
13 - Când pare că ţi-a murit o nădejde sfântă pentru Hristos,
când pare că s-a stins pentru totdeauna credinţa dintr-un suflet scump,
când pare că s-a pierdut orice speranţă pentru salvarea unei Lucrări frăţeşti, a unei adunări frumoase, a unei familii duhovniceşti, -
- o, suflete al meu, nu face totuşi pregătirile de îngropare, după obiceiul celor mulţi.
Ci încrede-te în Acela care pentru ai Lui, face minuni.
Încrede-te puternic în Învierea care va veni în curând.
14 - Hristos este Unic, - nimeni şi nimic nu este ca El.
Hristos este de neînlocuit, - nimeni şi nimic nu poate fi Sus în locul Lui.
Nici de unde este luat,
nici de unde este pus El.
După cum dacă un munte este luat de undeva, gol rămâne acolo. Nimic nu-l mai poate înlocui.
După cum soarele ar fi luat de pe cer, întuneric ar rămâne acolo.
Nimic nu mai poate fi pus în locul lui.
După cum unui om dacă i se ia inima, nu-i mai poate ţinea locul nimic altceva
- moartea rămâne acolo.
15 - Nimic nu mai poate înlocui în inima noastră pe Isus.
Nimic nu mai poate înlocui în inima noastră nici pe fraţii noştri, - bucuria şi părtăşia adunării frăţeşti.
Când ne sunt luaţi fraţii şi bucuria părtăşiei cu Lucrarea Domnului, - rămânem atât de goi şi atât de slabi că orice ispită ne poate nimici.
16 - Pe Isus trebuie să-L primeşti în inima ta cu atâta bucurie cum n-ai mai primit pe nimeni în viaţa ta.
Pe Isus trebuie să-L iubeşti atât de puternic cum n-ai mai iubit nimic pe pământul acesta.
Pe Isus trebuie să-L aşezi în toată fiinţa ta, în toată munca ta, în toate preocupările tale şi în tot timpul tău,
în aşa fel, cum nu mai ai nici o comoară, nici o iubire şi nici o grijă pe lumea aceasta (Matei 10, 36).
Altfel nu eşti vrednic de El.
Şi diavolul te va putea despărţi de Isus şi de mântuirea ta, uşor şi repede.
Cu unica ta iubire, tot aşa să faci.
Dacă o pierzi, gol rămâne în sufletul tău pentru totdeauna.
17 - Pentru ultimul loc şi pentru ultimele sale veşminte, de obicei, fiecare om se îngrijeşte. Să şi le aibă cât mai frumoase şi cât mai sigure.
De multe ori în locurile cele mai frumoase am auzit pe mulţi că aici ar vrea să moară. Că aici ar vrea să fie înmormântaţi.
La marginea mării, aproape de murmurul valurilor,
sau la marginea pădurii, unde brazii se leagănă în braţele moi ale adierilor de vânt,
sau în singurătăţile frumoase şi dulci,
- şi fiecăruia ne-ar plăcea să ne ştim aşezaţi cu iubire, pe totdeauna.
Şi fiecare în cel mai frumos loc, al inimii sale îşi aşează ceea ce are el mai scump.
Dar pe Domnul nostru în cel loc Îl aşezăm?
18 - Unii îşi ţin în inima lor vreo fiinţă scumpă sau vreun lucru iubit, alţii vreo dorinţă neuitată pe totdeauna.
- Dar noi am aşezat acolo pe Isus.
Locul cel mai scump, starea cea mai fericită, cântările cele mai dulci, rugăciunile cele mai înalte, vârsta cea mai frumoasă,
- tot ce am putut avea, sau afla mai unic şi mai de preţ,
- noi le-am dat şi am dorit să le dăm, numai lui Isus, Preaiubitul Scump al inimilor noastre - pe totdeauna.
19 - În mijlocul grădinii sufletului nostru, acolo L-am pus şi noi pe Isus.
Şi acolo Îl vrem să rămână pe totdeauna într-o dragoste ca a mormântului, care nu dă înapoi niciodată ceea ce primeşte.
20 - Oricât ar fi de lungă şi pentru noi Vinerea Patimilor Domnului nostru Isus,
- sau oricât de scurtă ne-a fost şi nouă Ziua Pregătirii
- vine totuşi şi noaptea.
Vine odată şi sfârşitul.
Vine şi vremea când trebuie să fim puşi şi noi în locul de unde nu vom mai ieşi până în clipa cea mare a Învierii tuturor.
Cât ar fi de frumoasă grădina pe care ne-am pregătit-o
cât ar fi de frumos locul pe care ni l-am ales pe pământ,
cât ar fi de frumos mormântul în care credem că vom fi puşi,
- niciodată nu suntem puşi pe totdeauna.
Vine ceasul cel mare când toţi cei din morminte, vor auzi glasul lui Hristos Cel Biruitor - şi vor ieşi din mormintele lor.
Ajută-ne Dulce şi Scump Mântuitor - să ieşim atunci pentru viaţa veşnică.
Amin.