Mormântul și Învierea
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Mormântul nu este „casă de veci” cum i se spune,
- căci din „casa” aceea vom ieși odată,
cum ieșim acum din aceastalaltă.
Și din patul acesta ne vom scula odată, cum ne sculăm acum din acesta.
Și abia cel de al treilea loc va fi cel veșnic pentru noi. Cel în care vom merge după învierea din mormânt.
Abia locul unde vom pleca din fața Marelui Tron Alb al Judecății lui Hristos, acela va fi cu adevărat locul nostru de veci (Matei 25, 46).
2 - Ce frumoasă și cât de plăcută lui Dumnezeu este credința acelora care nu privesc la nimic din lumea asta ca la ceva veșnic.
Nici chiar la mormânt.
Câtă încredere dovedesc aceștia față de făgăduințele sfinte al Domnului Isus.
Și față de adevărul Cuvântului Său.
3 - Cuvântul spune că L-au pus în mormânt, nu că L-au înmormântat pe Isus
- după cum grăuntele de grâu este pus sub brazdă și nu înmormântat.
Ce este pus, este pentru un timp.
Ce este înmormântat este pentru totdeauna.
Credința în înviere se vede din tot ce facem noi.
4 - Dacă noi trăim îngropați în grijile lumii acesteia,
- dacă suntem îngropați în plăcerile vieții acesteia,
- dacă suntem îngropați în felul deșert de viețuire al oamenilor firești, al lumii acesteia,
- atunci în noi nu există nici o sămânță,
nici o nădejde
nici o dorință a învierii mântuitoare.
5 - O, ce nădejde scumpă avem noi însă, - cei ce credem prin Hristos și în El, Mântuitorul nostru, Mirele nostru și Domnul nostru.
Prin El noi suntem încredințați că vom învia.
Prin Isus noi trăim în lumea aceasta ca niște puși pe un timp scurt.
Privim casele noastre, slujbele noastre, avuțiile noastre, necazurile noastre și chiar trupul nostru - ca niște lucruri vremelnice în care suntem puși în vederea Învierii.
Învierea este totul, - locul nu e nimic.
Cu această nădejde și credință, Îl punem pe Isus în inimile noastre.
Și inimile noastre în Hristos.
Mâine Dimineață El va învia în noi și noi în El, pe totdeauna.
6 - Hristos a Înviat din morți
în cel dintâi ceas al zilei,
- în cea dintâi zi a săptămânii,
- în cel dintâi timp al anului.
Ca să aibă o veșnică întâietate în toate.
7 - Ce minunat ar fi fost dacă ucenicii, în loc să-L închidă pe Domnul Isus în mormânt,
în loc să pună o piatră mare la ușa mormântului Său,
în loc să-L lase acolo și să plece,
- ce minunat ar fi fost dacă ei, ucenicii Lui, L-ar fi dus pe Domnul în casa unuia dintre ei.
Și acolo să fi stat priveghind cu credință împlinirea făgăduințelor pe care de atâtea ori le făcuse lor, că a treia zi El va învia (Matei 12, 40; 16, 21; 17, 23; 20, 19).
Și care nu putea să nu fie așa.
- Dar atunci multe din cele ce trebuiau să fie - n-ar mai fi fost.
8 - Dar în marea lor durere ucenicii au uitat făgăduințele lui Isus.
Credința lor a fost umbrită total de tragedia Patimilor și Morții Sale.
Chiar cunoscând Scripturile și Puterea lui Dumnezeu ei tot nu puteau înțelege.
Și astfel ochii lor au rămas lipsiți de strălucita priveliște care i-ar fi încredințat mult mai repede și mai deplin de Dumnezeirea și adevărul Învierii Lui.
9 - Hristos Domnul și Dumnezeul nostru ne-a făcut și nouă atât de minunate și slăvite făgăduințe,
- care se vor împlini întocmai, la vremea rânduită pentru ele,
dar noi, - dar și noi, - ca unii care parcă nici n-am fi cunoscut Scripturile și Puterea lui Dumnezeu, uităm.
Uităm prea repede.
Și înmormântăm prea grăbiți nădejdile noastre scumpe și iubirile noastre unice.
10 - Puterea Satanei ne îngrozește prea mult.
Puterea durerii ne întunecă prea de tot.
Puterea trupului ne robește prea tiranic.
Și de aceea uităm de Puterea lui Dumnezeu, de Puterea Harului, de Puterea minunii lui Hristos.
Și o, câte pagube a avut și are sufletul nostru din aceste uitări. Câte lacrimi zadarnice am vărsat,
câte zile chinuite am gemut,
câte căi întunecate am străbătut,
cu sufletele înfășurate în cele mai amare zbuciumări și răvășiri.
Cât de ușor le-ar fi schimbat credința pe toate în strălucire,
- dar cât de amar le-a prefăcut lipsa noastră de credință, în întuneric.
11 - Acum după ce Hristos, Garantul tuturor strălucitelor făgăduințe, a Înviat, noi care credem în El și în Cuvântul Său care este Adevărul,
- nu mai avem voie să ne îndoim de nimic.
Avem porunca nu numai să nu ne temem, ci să nu ne îndoim niciodată și întru nimic,
ci să îndrăznim totul.
Și să ne bizuim deplin. Hristos a Înviat și El e Viu în vecii vecilor - pentru a garanta totul pentru noi.
12 - Duminica este ziua cea dintâi.
Duminica este Ziua Domnului, Ziua Luminii, Ziua Învierii, Ziua Biruinței, Ziua Slavei, Ziua Sărbătorii tuturor sărbătorilor noastre.
Să prăznuim această Zi, care este cea mai dintâi dintre toate zilele.
Ea a fost Ziua Dintâi, ziua care a început prima Existență.
Și tot ea poate fi Ziua Dintâi, Ziua Învierii, cu care vom începe și a doua Existență, cea Veșnică.
Duminica a fost Ziua Dintâi cu care au început veacurile acestea.
O Duminică de Rusalii a fost și Ziua Învierii mele duhovnicești, Ziua nașterii mele din nou.
Și tot ea poate fi Ziua Dintâi cu care vom începe și Veacurile Veșnice Viitoare.
13 - Praznicul trecător pământesc, să ne aducă aminte de Praznicul din ceruri.
Și să ne pregătească mereu tot mai mult pentru veșnica Zi de odihnă a Duminicii Nemaisfârșite. Cu Nunta noastră și a Mielului
- din Raiul Ierusalimului Său și al nostru.
14 - Dragostea adevărată este numai aceea care aleargă ca Maria la mormânt.
După cum aleargă cineva când este vorba de o bucurie sau de o durere a Domnului, se poate vedea cel mai bine câtă dragoste are el de Domnul și de frați.
După cum este de gata să lase de repede totul, se vede cine iubește mai mult ascultarea chemării lui Hristos.
Despre acest lucru suntem deplin încredințați cu toții.
15 - Ce ușor poți vedea pe oricine iubește, după graba cu care aleargă spre ținta iubirii lui.
Când vezi pe oamenii lumești cum aleargă după bani,
după plăcerile păcătoase,
după lucrurile lumii acesteia
- cu ușurință îți poți da seama cât de mult le iubesc ei pe acestea!
16 - Când vezi pe unii oameni cât de puțin aleargă spre adunare și spre biserică,
cât de înceți sunt spre posturi și spre rugăciune,
spre binefaceri și spre împăcare, spre unitate și spre smerenie,
- cu durere poți vedea cât de puțin le iubesc ei cu adevărat pe acestea.
17 - Iubirea aleargă mereu spre Dumnezeu și spre oameni.
Cu ajutorul aleargă.
Cu mângâierea aleargă.
Cu vestea cea bună aleargă.
Căci iubirea știe cel mai bine, că unde este o durere acolo trebuie să alergi cât mai repede, ca s-o mângâi.
Iubirea știe cel mai bine câtă nevoie au sufletele zdrobite de o bucurie.
Și de aceea aleargă cu ea cât poate mai grabnic.
18 - Poate că sunt mulți cei care merg spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar cei care aleargă spre ea, cu siguranță nu sunt mulți.
Sunt uneori mulți cei care merg la auzirea Cuvântului, sau la mărturisirea Lui,
- dar cei care aleargă spre acestea, totdeauna nu sunt mulți.
Sunt mulți care merg spre rugăciune, dar cei care aleargă cu grabă și cu bucurie spre ea, ca psalmistul David, sunt puțini.
Sunt mulți care merg pe calea poruncilor Domnului, - dar cei care să alerge pe calea aceasta ca el (Psalm 119, 32),
- aceștia n-au fost mulți niciodată.
Și se pare că din ce în ce vor fi tot mai puțini și mai puțini.
19 - Spre ce alergi tu mai cu grabă și mai cu plăcere?
Alergi tu spre Domnul, cu mâinile deschise și întinse?
Alergi cu grabă spre a împlini datoriile tale de iubire și ajutorare a trebuințelor Domnului când Lucrarea Sa este în nevoie,
- sau nici nu-ți pasă de nevoile Lui și ale ei?
20 - Te interesezi tu,
sau nici nu te interesezi
unde este suferință și lipsă?
Unde așteaptă o durere sau un mormânt?
Sau în graba alergării tale după deșertăciunile pierzătoare nu mai ai vreme să te gândești la nimic altceva decât la gunoaiele tale.
O suflete dragă, timpul tău este atât de scump, datoria ta atât de scumpă, răsplata pe care o pierzi este atât de scumpă, -
- oprește-te
întoarce-te și aleargă, după adevăratele avuții, înainte de a le pierde pe totdeauna.
Dumnezeul Puterii, să-ți dea ajutorul Său puternic, pentru aceasta.
Amin.