Pilat a răspuns: Eu sunt iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?
Când se săvârşeşte nelegiuirea, vinovaţi de săvârşirea acesteia nu sunt numai cei care o pun la cale,
sau cei care o execută,
- ci se fac vinovaţi împreună cu ei şi acei care văd nelegiuirea ce se face, cei care ar putea s-o împiedice dar care nu fac nimic ca să o oprească.
Pilat spune aici un cuvânt care - cel puţin atunci - nu era adevărat.
Neamul lui Isus, adică poporul iudeu, încă nu ştia nimic despre patimile Mântuitorului său.
Nici despre osânda care I se pregătea.
Pilat pune vina cea mai mare întâi pe neamul care nu ştia nimic, apoi pe arhiereii care ştiau totul.
Pilat aruncă răspunderea principală asupra unui alt nevinovat - cel puţin până în acel moment: poporul. Şi numai după aceea asupra celor care lucrau în numele acestui popor.
Mai târziu sfântul apostol Petru va spune acelaşi lucru, vorbind poporului despre păcatul săvârşit faţă de Hristos: Voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât dar prin mâna celor fărădelege (Fap. Ap. 2, 22-23).
Spusele lui Pilat le adevereşte sfântul Petru.
Ceea ce Pilat zisese despre vinovăţia poporului iudeu în predarea lui Isus în mâinile sale, avea să se dovedească atât de amar şi de dureros foarte curând.
Acei care cunoscând bine nevinovăţia şi bunătatea din care se împărtăşiseră atât de fericit, nu numai că n-au făcut nimic să împiedice osândirea lui Hristos, dar s-au unit şi ei întru totul cu ucigaşii Lui. Devenind apoi şi mai vinovaţi prin violenţa şi ura cu care au fost faţă de Isus şi au impus această crimă, prin strigătele lor.
Încă odată: când se săvârşeşte o nelegiuire de o proporţie epocală şi de o mărime istorică împotriva lui Dumnezeu, împotriva Adevărului şi împotriva Nevinovăţiei, - prima vinovăţie pentru aceasta este a celor în numele cărora se face această nelegiuire,
pentru că fie tăcând, fie vociferând, neamul acelora îşi dă învoirea. Şi autorizează fărădelegea.
Cei care o săvârşesc, n-ar avea nici puterea nici îndrăzneala să o facă fără această învoire şi autorizare dată de poporul celor mulţi.
De aceea şi când va trebui să fie ispăşită nelegiuirea - căci nu există nelegiuire care să nu trebuiască să fie ispăşită de cel vinovat de ea, - această ispăşire trebuie să fie plătită atunci tot aşa, cu preţul cel mai greu
- şi în primul rând -
- tot de cel mai mare dintre cei vinovaţi: - poporul care a păcătuit.
Poporul are totdeauna o mare putere şi o mare înţelepciune.
Când puterea poporului este condusă de înţelepciunea lui, atunci el săvârşeşte cele mai frumoase minuni din viaţa sa. Şi scrie cele mai minunate pagini ale istoriei sale.
- Când însă puterea poporului nu este condusă de înţelepciunea sa, ci de viclenia altora, poporul săvârşeşte cele mai costisitoare greşeli.
Căci poporul are puterea totdeauna, dar curaj şi înţelepciune nu are totdeauna.
Înţelepciunea este în primul rând prevedere. Şi cine o are pe aceasta nu se va lăsa târât în păcate care prin urmările lor este sigur că se vor răzbuna peste vremuri, peste întinderi şi peste mulţimi nebănuite.
Dragi suflete nevinovate, să nu ne dăm învoirea la nici un păcat şi la nici o fărădelege. Oricine ar fi aceia care au interesul ca să piară lumina din mijlocul nostru,
oricine ar fi acei care caută să-l ucidă pe cel nevinovat,
să-l închidă pe cel bun,
să-l osândească pe cel curat,
să-l înlăture pe cel binefăcător,
să-l înăbuşe pe cel adevărat,
- noi să nu lăsăm să o facă aceasta în numele nostru.
Oricât ar fi de mare puterea ucigaşului să nu ne temem de el.
Oricât ar fi de cumplită ameninţarea răzbunării lui,
oricât ar fi de greu preţul cu care ar trebui să plătim împotrivirea noastră faţă de o nelegiuire,
- să nu tăcem. Să nu primim. Să nu ne învoim la nelegiuire!
Căci mai cumplite vor fi urmările păcatului că am participat la crimă, că ne-am dat şi noi învoirea la ea, decât oricare alte urmări.
Chiar dacă n-am fi vinovaţi că am zis da, vom fi vinovaţi că n-am zis nu!
Fiindcă aceasta înseamnă acelaşi lucru.
Pentru Adevăr trebuie oricum să suferi într-un fel. Ori înainte, fericit că l-ai spus sau l-ai apărat, - ori în urmă, osândit că l-ai tăcut!
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Te rugăm îndură-Te şi dă-ne totdeauna Doamne înţelepciunea prevăzătoare de a nu ne uni cu nici o fărădelege.
Şi de nu a osândi nici un nevinovat.
Nu ne lăsa pe noi să ne însoţim cu cei care pun la cale răul împotriva binelui
şi crima împotriva Ta,
Ci să ne ridicăm contra păcatului cu orice preţ.
Amin.
+
Cum îţi sărezi mâncarea, aşa ţi-o vei mânca
aşa vei şi culege, precum vei semăna
aşa-ţi va fi şi plata precum ai să munceşti
şi aşa-ţi va fi şi moartea precum ai să trăieşti.