Nişte grecii dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic.
Pentru a te închina lui Dumnezeu este totdeauna nevoie să te sui, să te înalţi, să te înnobilezi,
adică să te ridici spre o stare cât mai înaltă şi mai evlavioasă, spre înălţimile duhovniceşti, curate şi sfinte...
ca să te poţi înfăţişa înaintea lui Dumnezeu într-un chip vrednic de El şi de sfinţenia Prezenţei Lui.
Nu avem voie niciodată să ne înfăţişăm înaintea Domnului chiar oricum.
Toate poruncile Sale ne îndeamnă să ţinem seama de anumite condiţii, ce ni se cer pentru ca închinarea noastră să fie bine primită, şi bine plăcută înaintea lui Dumnezeu.
Să te înfăţişezi înaintea Domnului şi Mântuitorului tău, în chip cuviincios, nu numai sufleteşte şi chiar şi trupeşte (Ioan 21, 7).
Căci cine nu se va îngriji mai înainte de înfăţişarea cu care se prezintă trupeşte sau sufleteşte înaintea lui Dumnezeu,
acela nu va îngriji nici dacă ceea ce vrea să-I ceară, sau ce vrea să-I dea lui Dumnezeu, - este cuviincios sau nu este.
Apoi, din cele scrise aici, mai trebuie să învăţăm şi să nu dispreţuim pe nimeni, care se închină lui Dumnezeu.
Nici să nu judecăm pripit, pe nimeni care vine să asculte Evanghelia Domnului,
pe nimeni care îşi arată în vreun fel dorinţa şi respectul pentru Hristos.
Căci niciodată noi nu ştim ce plan are Dumnezeu cu ei,
şi nici ce se petrece în inima aceluia ce se închină.
Despre aceşti greci se zice că, aflând mai dinainte despre hotărârea iudeilor ca să-L omoare pe Domnul, ei s-ar fi suit la Ierusalim ca să-L cheme pe Domnul Isus să plece cu ei ca să-L ducă în ţinuturile lor. Şi a duce Evanghelia la ei...
pentru a-L scăpa de primejdia morţii, care Îl ameninţa în Ierusalim.
Se zice, - dar adevărul nu-l ştie nimeni.
Dacă Îl căutau însă pe Domnul, este dovadă, că ei doreau sigur ceva de la El.
Chiar dacă nu ni se spune ce s-a mai întâmplat mai departe cu ei, e cu putinţă să-L fi întâlnit pe Domnul Singur, şi să afle tot ce cereau,
dar din felul cum Mântuitorul le-a răspuns ucenicilor Lui, ei trebuiau să înţeleagă că a sosit ceasul ca El să fie proslăvit.
Iar în lucrarea aceasta de proslăvire a Lui în faţa lumii, lor li se cere atât de mult.
Dragă suflete, oricât ai fi de străin de Ierusalim,
adică de problemele religioase şi de căile lui Hristos,
totuşi nu uita, că ai şi tu un răspuns de dat lui Dumnezeu, odată şi odată, pentru cauza Evangheliei.
Nu uita că ai şi tu pe conştiinţa ta multe păcate.
Şi că odată va trebui să mergi cu toate acestea la judecata lui Dumnezeu.
Singura salvare este să te sui şi tu înspre Ierusalim,
adică să începi a te interesa de problema mântuirii tale, chiar de acum.
Să vii neapărat să-L cauţi pe Hristos,
şi să doreşti să-L afli neîntârziat pe El,
să-L cunoşti şi să-L asculţi pe Domnul.
Pentru că numai la El se poate să afli despovărarea conştiinţei tale,
şi pacea inimii tale,
şi mântuirea sufletului tău.
Lasă deci toate celelalte gânduri la o parte, şi ascultă acum numai de acest singur gând: vino la Hristos, Mântuitorul sufletului tău!
Strigă spre Domnul şi tu cu credinţă şi nădejde astfel:
Preabunule Doamne Isuse,
Tu care ai venit în lume să cauţi şi să mântuieşti tot ce era pierdut,
- fii binecuvântat în vecii vecilor.
Te rog Doamne Isuse îndură-Te şi de mine păcătosul care am fost atât de îndepărtat de credinţa în Tine şi de calea Împărăţiei Tale.
Ai milă de mine acum, când am auzit de toate minunile pe care le-ai făcut Tu cu alţii care Te-au cunoscut mai dinainte de mine.
Apropie-mă şi pe mine de harul Tău Doamne, suie-mă în Ierusalimul Prezenţei Tale Sfinte,
înalţă-mă şi pe mine spre cunoaşterea Ta,
şi fă-mă să ajung la părtăşia cu Tine, la fericirea şi mântuirea sufletului meu.
Preabunule Doamne Isuse, iartă-mă pentru starea cu care m-am înfăţişat înaintea Ta adeseori,
când nici trupeşte nici sufleteşte nu eram cum se cuvine.
Ci împodobeşte sufletul meu Doamne cu evlavia şi cu smerenia dorită de Tine,
iar îmbrăcămintea dinafară să-mi fie totdeauna tot aşa de cuviincioasă şi de curată,
spre a mă sili astfel ca închinarea pe care Ţi-o aduc Ţie să fie după voia şi porunca Ta.
Amin.