Noe și familia lui

„Și se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu și se umpluse de nedreptate. Și S-a uitat Dumnezeu spre pământ și a văzut că pământul era stricat; pentru că tot omul s-a abătut de la calea sa... Și a zis Dumnezeu: «Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc și de la cele ce se târăsc pe pământ până la păsările cerului...»”. Dar Noe a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. Noe era un om drept și fără prihană. El umbla (trăia) în legătură cu Dumnezeu. „Și Noe avea trei feciori: pe Sem, pe Ham și Iafet” (Facere 6, 1-12).

Grozavă stricăciune sufletească era pe vremea lui Noe! De unde și cum se făcuse această stricăciune? Ne spune Biblia și acest lucru. „Fiii lui Dumnezeu - spune Biblia - s-au amestecat cu fetele (și cu fiii) oamenilor” și pe urmă s-au stricat cu toții (Facere 6, 4). Urmașii lui Abel s-au amestecat cu urmașii lui Cain... cei buni s-au amestecat cu cei răi și pe urmă s-au stricat cu toții.

Ah, ce mișel mare este diavolul! El a făcut lucrul acesta. Începând din grădina Edenului, Satana a lucrat neîncetat să strice ceea ce a făcut Dumnezeu. El a lucrat - și lucrează mereu - să strice, mai ales pe om, făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu. Multe apucături și mișelii folosește Satana pentru a-și ajunge acest scop. Apucătura cea mai des folosită e cea de pe vremea lui Noe. Satana amestecă binele cu răul, lumina cu întunericul, neghina cu grâul... iar din această amestecătură totdeauna câștigul e al lui. Domnul a pus un hotar statornic pe vecie între bine și rău, între întuneric și lumină, între oamenii cei duhovnicești și cei lumești (Rom 8 și 1 Cor 2, 14). Însă Satana umblă neîncetat să strice acest hotar; să amestece pe cele sufletești cu cele lumești, pe cei buni cu cei răi, știind bine că din acest amestec iese seceriș bogat pentru împărăția lui.

Așa a stricat Satana și lumea de azi. Creștinătatea de azi e un amestec de lumină cu întuneric... e un amestec în care cele lumești au biruit pe cele sufletești, „duhul lumii a biruit duhul Domnului”... neghina a copleșit grâul. Cei mai mulți oameni își pierd sufletul tocmai pe urma acestui amestec. Ferește-te și păzește-te, dragă cititorule, de această apucătură a Satanei!

Și ce ne mai spune Biblia despre oamenii din timpul lui Noe? Ne spune că erau „viteji” mari, erau „oameni uriași” cu „nume mare”: „Uriași erau pe pământ în zilele acelea, oameni viteji cu nume” (Facere 6, 4).

Se vede din cuvintele acestea că oamenii de pe atunci erau în plin „progres”, cum s-ar zice azi. Ce folos însă de acest „progres” și de „vitejia” lor, dacă viața lor cea sufletească era putredă și îi aștepta pieirea?

Așa sunt și vremurile noastre. Răsună și în zilele noastre „progresul” și „civilizația” pe toate terenurile. „Vitejii” mari și „vitejii” vremurilor noastre: zboară cu trenuri accelerate și automobile, lucrează cu mașini, zboară chiar și prin văzduh. E plină lumea de „progres”. Însă, vai, acest „progres” n-ajunge nimic. Viața cea sufletească a oamenilor este putredă... Lumea e plină de regres sufletesc... E plină de cumplitele stricăciuni sufletești după care vor veni osânda și pieirea.

Un singur om credincios trăia pe timpul potopului. Acela era Noe. Cine era acest Noe? Un om „drept și fără prihană”, ne spune Biblia (Facere 6, 9). N-avea alt „nume” mare, decât atât. Poate că era un om bătrân, sărac și fără „nume”. În ochii lumii, poate că n-avea nici o trecere, în schimb avea trecere în ochii Domnului: era alesul Domnului.

Despre Noe spune Biblia că „trăia în legătură cu Dumnezeu”, era alesul și iubitul Domnului (Facere 6, 9). Ah, ce mult spun aceste cuvinte! Acesta este începutul mântuirii noastre sufletești: legătura cu Dumnezeu. Domnul n-avea cu cine vorbi pe vremea potopului. Cu ajutorul păcatului, diavolul stricase legătura dintre Dumnezeu și oameni. Oamenii nu mai aveau urechi și ochi pentru cele sufletești (așa e și azi). Era plină lumea de surdo-muți cu sufletul (ca și azi). Singur Noe își păstrase legătura cu Dumnezeu, își păstrase credința. Credința este un telefon minunat, este un telefon ceresc prin care Domnul vorbește cu cei credincioși și le descopere tainele mântuirii sufletești. Cine a pierdut credința a pierdut mântuirea.

Noe trăia în legătură cu Dumnezeu. Ah, ce înțeles adânc se află în aceste cuvinte! E tot înțelesul mântuirii noastre sufletești. A trăi în legătură cu Dumnezeu nu înseamnă a te scăpa de „datoriile” cele sufletești, spunând seara și dimineața în grabă mare câte un „Tatăl nostru” și aruncând câteva cruci, ci înseamnă a trăi clipă de clipă o viață cu Domnul, o viață retrasă din „duhul lumii acesteia” (Efes 2, 2). A spune că ești un creștin, dar trăiești în toate modele și desfătările lumii este o minciună mare și de suflet pierzătoare. Noe trăia în mijlocul unei lumi dospită de fărădelegi și stricăciuni sufletești. El însă nu s-a lăsat dospit de această lume stricată. El și familia lui trăiau o viață retrasă în Domnul, în rugăciune, în legătură cu Dumnezeu.

Aici se arată puterea credinței. Iată opt oameni pe care nu i-au putut birui păcatele și stricăciunile unei lumi întregi ce se cufunda în pieire. Iată opt oameni care se țineau de Domnul într-o furtună de fărădelegi. Pe vremea lui Noe răsuna lumea ca și azi de jocuri, ospețe, chefuri și desfătări. Însă Noe și familia lui trăiau retrași în Domnul, în rugăciune. „Vitejii” își petreceau, ei se rugau.

Așa e și azi. A trăi în legătură cu Dumnezeu înseamnă a trăi contra lumii, contra „duhului lumii acesteia”, înseamnă a suferi hule, batjocuri și ocări. Biblia nu ne spune, dar Noe își va fi auzit și batjocuri destule de la „vitejii” cei cu „nume”. Va fi râs lumea de el... Va fi strigat după el: „Da’ ce-i, moșule? De ce nu mai ieși din bârlog cu feciorii și nurorile tale?” Însă lui Noe nu-i păsa de batjocurile lor. El petrecea retras în Domnul, în rugăciune.

Într-un sat de lângă Sibiu, cunosc trei femei care citesc cu râvnă mare Psaltirea, alte cărți religioase și «Lumina Satelor». De când au intrat în Oastea Domnului s-au retras cu totul în rugăciune, într-o viață ferită de duhul și modele acestei lumi. Se strâng toate la un loc, se roagă, citesc și își petrec în cele duhovnicești. Pe la jocuri și petreceri nici cu jandarmii nu le-ai mai putea duce.

De la sine înțeles, lumea strigă după ele cu hule și batjocuri. Strigă că s-au „pocăit” și stau oamenii să arunce cu pietre în casele lor. Însă lor nu le pasă de gura lumii. Mântuirea sufletului lor este mai scumpă decât toate batjocurile și prigoanele.

Iată, aceasta este viața cea retrasă din „duhul acestei lumi”.

Noe și familia lui ne sunt o predică vie, sunt un strigăt, o strigare să nu ne dăm după „duhul lumii acesteia”... să trăim o viață retrasă în Domnul, în rugăciune, în cele sufletești. Cele opt suflete din chipul de mai jos parcă ne strigă: „Fiii Domnului! Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume, căci prietenia acestei lumi este vrăjmășie cu Dumnezeu... Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu” (Iac 4, 4).

Și încă ceva îmi vine în gând, privind familia lui Noe. Noe a trăit într-o casă cu trei feciori și trei nurori și toți petreceau în cele sufletești. Mă gândesc la casele de azi unde sunt două, trei nurori. Ah, ce iaduri grozave sunt cele mai multe astfel de case! Viața celor din ele se trece în zavistii, în certuri și împerecheri... în seceriș bogat pentru diavolul. De ce? Pentru că în aceste case s-au stins credința și rugăciunea.

Dragă cititorule! Noe și familia lui stau în fața ta cu o întrebare: Ce fel de viață trăiești tu? Trăiești după „duhul care este acum în lume” ori trăiești o viață retrasă în Domnul, în rugăciune, în grijile mântuirii sufletești? Este casa ta o casă pe care o așteaptă corabia mântuirii sau este o casă pe care o așteaptă potopul?

Fă-ți singur socoteala!

Rugăciune

Preabunule Doamne și Tată Ceresc! Simt că s-a amestecat și în sufletul meu lumina cu întunericul, binele cu răul. Și simt că întunericul m-a biruit, răul m-a copleșit.

Ajută-mă, Doamne, ajută-mă cu darul și harul Tău să pot scăpa din această stare nenorocită. Dintr-un om lumesc, ajută-mă să mă fac un om duhovnicesc, un om ce trăiește în contră cu „duhul acestei lumi”.

Lumea de azi vuiește ca un mare râu al fărădelegilor și al stricăciunilor sufletești. Ajută-mă, Doamne, și mă întărește să pot înota contra valurilor acestui râu!

Întărește-mă, Bunule Doamne, contra ispitelor ce îmi vin de la lume și de la oamenii cei lumești! Întărește-mă contra prigoanelor ce se ridică împotriva mea, ca să pot trăi o viață cu Tine și să pot dobândi fericirea cea veșnică!