Noi nu dăm prilej de poticnire

Plini de o recunoștință sfântă, Îl slăvim pe Dumnezeu.

Plini de dragostea pe care a putut-o revărsa Jertfa de pe Golgota în inimile noastre, vă îmbrățișăm și vă sărutăm pe toți. Și această îmbrățișare v-o transmitem și v-o aducem în persoana noastră umilă, în mijlocul frățiilor voastre, al tuturor fraților chemați să alcătuim o turmă al cărui Păstor și Dumnezeu, și Mântuitor, și Salvator să fie El, Iisus Hristos. Slăvit să fie Numele Lui!

Am vrea, dintr-o dragoste fierbinte, să vă aducem salutul nostru și să vă rugăm din toată inima ca să ne credeți că nu citim numai ca să înțelegem sau ca să vă spunem frățiilor voastre că așa au făcut Sfinții Apostoli cândva.

Vai de noi dacă am îndrăzni numai să spunem că așa a făcut Pavel sau așa a făcut Petru... dar n-am avea și cuvânt ca să spunem: „Așa facem și noi” - în măsura în care Dumnezeu Și-a revărsat Harul peste noi. Știm că Pavel a făcut așa... Știm că Petru și Ioan au făcut mult... Știm!

Dar se ridică semnul întrebării: tu, Costică, și tu, Gheorghe, tu, Petre, și tu, Ioane, ce-ai făcut?

Știm ce-au făcut ei, știm ce-a făcut Domnul... Știm!

Dar eu și tu, ce-am făcut noi? De aceea, zic, nu numai să îndrăznim să spunem, căci să ne ferească Dumnezeu să spunem lăudându-ne, iar de făcut să nu mai facem nimic!

Pentru ei, lauda lor e în fața lui Dumnezeu pentru tot ce-au făcut ei... Aceasta este pentru ei! Dar ne punem întrebarea: „Noi ce-am făcut înaintea lui Dumnezeu?”

Și în momentul de față ne aducem aminte de o Biserică din Apocalipsa, căreia îngerul îi vestea: „Vezi, că n-am găsit faptele tale... Știu și răbdarea ta... Știu și bunătatea ta, știu tot, și totuși faptele tale nu le-am găsit scrise în Ceruri de Mâna Tatălui Meu”. „Vezi, veghează la ce-i pe moarte și pocăiește-te, îmbărbătează-te, că n-am găsit faptele tale.”

Să revenim la cuvânt: „Să mulțumim lui Dumnezeu cum se cuvine, pentru voi, fraților, pentru că credința voastră merge mereu crescând, dragostea fiecăruia dintre voi față de celălalt se mărește tot mai mult.”

Mă opresc la versetul acesta. Dacă citim cuvântul acesta, ne cutremurăm în fața Cuvântului lui Dumnezeu... Ori noi nu-I mulțumim de-ajuns lui Dumnezeu, ori Îi mulțumim și starea frățiilor voastre... Sau invers: frățiile voastre Îi mulțumiți pentru noi, și starea noastră n-a ajuns încă la această plinătate... Care-i adevărul? Cine-i mincinos oare?... Acela ce nu împlinește așa cum scrie aici! Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu, căci suntem datori să-I mulțumim și pentru frățiile voastre, pentru că fericirea până la cel mai înalt punct, culmea bucuriei este cea pe care o avem în mijlocul frățiilor voastre. Și cred că la fel și frățiile voastre, căci nu zadarnică v-a fost osteneala și cheltuiala ca să veniți și să ne întâlnim aici.

Aceasta-i fericirea noastră, dar iată întrebarea de la ultimele rânduri ale versetului: „...pentru că credința voastră crește tot mai mult.” Acesta este un adevăr cu care noi va trebui să stăm în fața lui Dumnezeu.

Zice marele Israel către Iosif, fiul său: „Du-te și caută pe frații tăi și vezi dacă sunt sănătoși.” Îl trimite să se ducă, dar nu numai ca să-i caute și să-i vadă... „Și vezi ce fac și să-mi aduci vești bune, dacă-s sănătoși, dacă turma-i sănătoasă. Du-te și să-mi aduci vești bune.”

Fraților dragi, practic să lucrăm lucru acesta. Fraților, știm - sau numai o parte știm - că suntem în drumul aceasta și avem încredere că ne și ajutăm, în măsura în care rugăciunile și părtășia noastră cu Dumnezeu este deplină. Pentru noi, pentru toți care suntem aici, azi se ridică un alt semn de întrebare. Chiar dacă unii sunt mai slabi dintre noi și dintre frățiile voastre, totuși se ridică o întrebare ca o taină a lui Dumnezeu: Ce faci, frate? Așa cum i-a zis Iacov lui Iosif: „Du-te, cercetează-i, caută-i și vezi ce fac... Dacă-s sănătoși, dacă turma-i sănătoasă și să-mi aduci înapoi vești bune.”

Cuvântul zice mai departe: „De aceea ne vedem cu voi.” Ne vedem cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le suferiți. Într-alt loc, Sfântul Pavel spune: „Macedonenii, în sărăcia lor, nu cer, dar ei au făcut un dar așa de mare, ca și alții să se bucure prin necazurile lor.”

Să ne bucurăm de frații noștri care au trecut prin necazuri și prin suferințe biruitori. Care dintre frați ar putea spune: „Pentru mine n-a venit nici o ispită.”? - când de multe ori am fost biruiți de mai multe ispite, nu numai de una... Dar dacă alergăm la harul lui Dumnezeu, rămânem statornici - și ne bucurăm de aceasta cu o bucurie negrăit de mare în mijlocul frățiilor voastre.

Frații mei dragi, mă cutremur de cuvântul care spune cu privire la prigoane. Sunt mulți dintre noi... sunt mulți care tremură la prigoane, care tremură în fața cheltuielii, care tremură în fața oboselii, care tremură în fața intereselor... Că „nu pot”, că „nu mă duc”, că „mi-i frică” sau că „n-am bani”, toate acestea la un loc sunt slăbiciuni care nu sunt îngăduite unui frate, unui suflet răscumpărat de Hristos. Noi am dori din toată inima să nu fie așa. Căci trebuie să privim lucrurile prin prisma Cuvântului și a Duhului Sfânt.

Nu prin firea noastră sau prin eul nostru, sau prin litera legii, ci prin taina Cuvântului lui Dumnezeu.

O, dacă ne-am putea da seama cât de mare este harul răscumpărării noastre, așa cum zice Sfântul Ioan Apostolul: „Acum sunteți copii ai lui Dumnezeu. Ce va fi nu s-a arătat încă, dar atunci când Se va arăta El știm că vom fi ca El.” Auzi, frate și soră? Să fii ca Dumnezeu, la aceasta ești chemat.

Dacă la unii dintre noi, cei mici, așa cum suntem, nemernici și neînvățați, ar veni un sol tocmai de la București și ar spune: „Uite, sunt trimis de tovarășul conducător de stat ca să te pun alături de el, să fii alături de el...” Cum ți-ar bate inima ta atunci, parcă nici nu ți-ar veni să crezi!... Tu, om de nimic, să meriți chemarea aceasta? Tu, care ești slab, să ajungi la chemarea aceasta? Tu... care nu ai decât două, trei clase primare, să fii pus acolo? Tu, care n-ai fost un învățător, ci ai fost un pierdut, o unealtă în slujba vrăjmașului... să fii cerut de unul care să te pună așa de sus?

Fratele meu și sora mea: nu te teme de această dragoste dumnezeiască, de această îndelungă răbdare, de acest har ceresc, căci Dumnezeu voiește așa! Dumnezeu ne cheamă la o așa stare înaltă în ceruri. Dar ne revine și nouă o datorie față de acest mare har. Noi nu ne-am fi cunoscut niciodată, cât îi lumea asta, dacă n-ar fi fost Hristos! Ce căutăm? Prin ce mijloace ne putem noi cunoaște, din marginea Ardealului, cu frățiile voastre din marginea cealaltă a Banatului? Ne putem cunoaște cu unul, cu doi sau cu zece, dar așa, fraților, noi suntem o familie duhovnicească. Acesta-i Dumnezeu și de aceea noi suntem așa de bucuroși în clipele acestea, fiindcă aici e Dumnezeu în mijlocul adunării lui Dumnezeu.

Dar iată ce ne revine și nouă... Citesc câteva versete și vreau să fim pe deplin încredințați de tot ce se poate înțelege. Să avem deplină încredințare că Dumnezeu găsește cu cale, că „Dumnezeu găsește drept să dea întristare celor ce vă întristează”. Nu vă supărați și nu vă înfricați de cei ce vă întristează. Se vor întrista și ei odată. Nu tu trebuie să te răzbuni, nu tu trebuie să fii ambițios! Lasă că are Dumnezeu grijă. Tu să stai liniștit așa cum îi spune Dumnezeu lui Moise: „Spune copiilor lui Israel să stea liniștiți în fața Mării Roșii, că au să vadă puterea Mea imediat și Faraon are să vadă cine-i Dumnezeu, despre Care a zis că nu-L cunoaște.”

Așa au să vadă toți, dar e ceva care ne atinge și pe noi. „Și să vă dea odihnă (o fericire dată-n dar) atât vouă, (...) cât și nouă, la descoperirea Domnului Iisus din Cer și cu îngerii puterii Lui.” Acum vă rog să fiți atenți: Domnul Se va arăta „într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce n-ascultă de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.”

Fraților dragi, ne cutremurăm: am ascultat noi totdeauna cum se cuvenea de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos? Dacă ne facem o analiză a vieții noastre, nici nu trebuie să ne ducem peste 20 de ani în urmă sau peste 25, sau peste 30, de când suntem în Lucrarea lui Dumnezeu. Numai peste o zi, numai peste un ceas, numai peste două zile... Am ascultat noi întocmai Evanghelia lui Dumnezeu? Dacă Evanghelia lui Dumnezeu spune așa, apoi noi credem în Evanghelie, fiindcă a fost planul Domnului, glasul Lui. Pocăiți-vă! Înnoiți-vă!...Și Evanghelia spune așa: „Dacă cineva te lovește peste obrazul drept, tu întoarce-i și obrazul celălalt.” Dar dacă ți-a zis cineva o vorbă, tu i-ai zis zece. Sau dacă te-a deranjat cineva sau te-a degradat, sau nu te-a îndreptățit, te-ai umflat în pene ca un păun.

Și-atunci cum asculți tu de Evanghelie? Când aici spune: într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu ascultă de Evanghelie.” „Dacă-ți ia cineva haina ta, nu-i opri nici cămașa”... Dar ție nu-ți ia nimeni haina și nici cămașa, numai ți-a luat „premiul alergării” tale, acela de-a fi numai tu [în frunte], și te-ai și supărat; „Gata, eu eram în drept! Eu eram cel care trebuia să fiu înainte.” Evanghelia nu așa ne învață, dragii noștri !

Trecem mai departe și citim alt loc al Cuvântului lui Dumnezeu (cu care vrem să încheiem): „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu...”

Să ne ajute Dumnezeu, frații noștri dragi, să nu mai facem nici un pas fără El. Să lucrăm împreună cu El, fie frate, fie soră, fie tineri. Căci dacă noi citim firul Evangheliei și istoriei Cuvântului lui Dumnezeu, putem observa felurite chipuri de oameni și locuri, și vârste de oameni cu care a lucrat Dumnezeu, începând de la un copil de 3 ani.

Chiar numai cu copii a lucrat Dumnezeu lucrări care astăzi uimesc o lume. Dumnezeu lucrează cu fiecare în parte! Îl vedem lucrând cu oameni mari, lucrând cu împărați, lucrând cu servitori, lucrând cu oameni cu bube, lucrând cu bogați... Cu toate felurile de oameni din societate, cu bunătate Dumnezeu a lucrat. „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim ca să faceți așa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.” Căci El zice: „La vremea potrivită te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită, iată că acum este ziua mântuirii!” ,Noi nu dăm nimănui (să facă Dumnezeu să nu fim mincinoși față de cuvântul acesta pe care-l citesc acum)... noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată.” Hai să ne punem în fața acestui Cuvânt Sfânt al lui Dumnezeu care ne judecă! Noi nu dăm prilej nimănui ca slujba la care am fost chemați de Dumnezeu să fie defăimată? Dumnezeu și Cuvântul Său are toată puterea să ne mântuiască... Același Cuvânt are și puterea să ne judece și să ne osândească, dacă noi nu trăim așa.

Dragii noștri, scumpii noștri, iubitele noastre surori și tineri dragi, să nu dați prilej nici în școală, nici - așa cum a spus fratele - la serviciu, ca slujba voastră să fie defăimată. Slujba la care te-a chemat Dumnezeu... Poate că tu încă nu-ți dai seama bine la ce slujbă te-a chemat Dumnezeu! El te-a chemat la mântuire! E o slujbă mare aceasta! Vrea Dumnezeu ca împreună cu tine să clădească ceva, să facă din tine o piatră de diamant în Marea Cunună a Lui în Împărăția Lui cea Veșnică. E o slujbă destul de mare! Căci pe această piatră sfântă suntem noi și voi, „frați sfinți care ați avut parte de chemarea cerească”. Voi nu mai sunteți și noi nu mai suntem ai noștri și nu mai avem numele pe care l-am avut la botez, ci avem numele de piatră. Și frăția ta, și sora, și eu suntem o piatră din Templul mare al lui Dumnezeu. Dar cum să nu ne punem întrebarea: ce fel de piatră suntem? Pot fi eu o piatră din capul unghiului? Pot fi o piatră pusă acolo să rezeme toată clădirea și să nu se dărâme? Pot fi eu asta? Sau nu încă? Sau sunt o piatră rotundă, care nicăieri nu-și află loc? Sau sunt moale, nisipoasă, care de îndată mă sfărâm? Necazuri, îndoieli, ispite mă dărâmă și mâine nu mă mai vezi în clădirea aceasta binecuvântată a lui Dumnezeu...

Frații noștri dragi, surorile noastre scumpe, am avea așa de multe de spus și dragostea ne împinge să spunem așa de mult, dar nu numai să vă spunem, ci, cu ajutorul și părtășia sfântă în Hristos, cu toții să ajungem împlinitori pe deplin ai Cuvântului lui Dumnezeu. Dar ne mărginim astăzi aici și aș vrea să mai amintesc o dată „că Dumnezeu va să dea întristare celor ce vă întristează”, în loc să dea odihnă. Și „într-o flacără de foc să pedepsească pe cei ce n-ascultă de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.” Trebuie să ne bucurăm, dar tremurând. Avem un Dumnezeu plin de bunătate, dar și de severitate, drept și gelos.

Ai făcut un legământ cu soția ta (observ că majoritatea suntem căsătoriți aici). În jugul acesta al vieții, numai fericit ai trăit? Ba chiar poate mai mult ai avut de suferit, dar nu te-ai despărțit din pricina aceasta, ci ai pus umăr la umăr și ai dus căsnicia. Ai avut un moment de fericire în clipele tinereții și apoi au venit greutăți, și apoi au venit copiii, și-apoi a venit boala în unul și-n celălalt. A fost greu și celălalt a dus lipsa, dar nu s-au despărțit oamenii credincioși, până la moarte. Dacă am făcut un legământ cu Hristos - cu Acela Care este mai mult decât soția sau soțul - e Dumnezeu în noi. Nădejdea slavei, așa cum ne arată Cuvântul lui Dumnezeu.

Fraților, să nu cădem de oboseală atunci când trecem prin încercări sau greșeli, așa cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Eu n-am ajuns la țintă, dar alerg.” N-am ajuns desăvârșit, dar mă lupt. De o mie de ori să cad, nu e nimic, că așa se spune: Cine cade și să nu se mai scoale? Cine-și lasă trupul în mocirlă când cade? Chiar dacă e mort de beat, mormăind în mocirlă, dar tot dă să se scoale. Parcă nu știe nimic, dar tot știe că nu e bine să doarmă în mocirlă.

Deci, frații noștri dragi, nimeni să nu descurajeze, dar nici nimeni să nu-și permită a stărui în greșeală, ci să părăsească greșeala. A stărui e o stare grozav de periculoasă! Nu numai pentru noi, oricare am fi, ci este o stare care frânează Lucrarea lui Dumnezeu. N-ați observat? Când vorbești câte unuia despre mântuire și se duc la el acasă câțiva frați și câteva surori, el răspunde: „Lăsați-mă cu pocăința voastră, că am văzut eu, că am auzit eu cine sunteți voi, că mi-a spus cutare și cutare...” Dacă are dreptate, nu e numai un rău al căderii și al abaterii tale, ci tu frânezi dezvoltarea și creșterea lui Hristos din alții. Vedeți? Femeia lui Lot n-a rămas nici în cetate, dar n-a ajuns nici la adăpost, ci ea a rămas pierdută pe drum.

Ea a frânat lucrarea lui Dumnezeu... Avea de ales între mântuire și pierzare... Dar ea a frânat mântuirea și a ales pierzarea; a frânat și a rămas stâncă de piatră, stâncă de aducere aminte pentru oricare dintre noi.

Domnul să ne binecuvânteze! Suntem așa de fericiți pentru aceste clipe, dar am dori, așa cum zice Cuvântul, întorcându-ne înapoi, să putem duce vești bune de la frații noștri la frații noștri dragi, despre tot ce Dumnezeu a lucrat și va lucra în noi până la sfârșit. Amin.

Slăvit să fie Domnul !