Norodul I-a răspuns: Ai drac. Cine caută să Te omoare?
Mânia este cel mai rău sfătuitor.
Cine vorbeşte sub îndemnul ei, scoate din gura sa cuvinte de care s-ar îngrozi şi demonii şi vorbe pe care nici diavolul n-ar îndrăzni să le rostească.
Cine lucrează sub stăpânirea mâniei, săvârşeşte adesea într-o clipă, ceea ce nu mai poate îndrepta nimeni niciodată,
nici cu veacuri de muncă, nici cu mări de lacrimi.
Roadele mâniei sunt cruzimile care au băgat groază până şi în lucrurile de care se atinge cel mânios.
Roadele mâniei sunt cuvintele care ard ca fierul topit, chiar şi piatra peste care se varsă.
Nimeni nu poate fi mai crud şi mai groaznic decât mânia.
Nici un păcat nu-i aşa de fioros şi de nemilos.
Nici o fiară nu-i atât de fioroasă şi de turbată ca omul stăpânit de mânie.
Căci în toate celelalte păcate omului îi mai rămâne mintea, oricât de stricată ar fi, mintea cu care să cumpănească şi să judece, într-o oarecare măsură, nelegiuirea pe care o face.
Dar în mânie, mintea omului este nimicită de tot, iar omul lucrează şi vorbeşte fără minte, căzut de tot numai sub stăpânirea miilor de demoni ai pasiunii din el, răzvrătiţi şi înverşunaţi.
Feriţi-vă de mânie, ca de un demon fioros şi rugaţi-vă să scăpaţi grabnic din ghearele ei.
Diavolul strecoară în inima omului întâi bănuiala,
apoi îndoiala
şi apoi împotrivirea, faţă de Hristos.
După aceea uşor se ajunge la ceartă, apoi la mânie şi în urmă la crimă.
Când lucrurile au ajuns aici, diavolul nu mai lucrează nimic, ci numai stă şi se înfioară ce vorbeşte şi ce face unealta lui, la focul pus de el, când vede cum arde satul aprins şi casele mistuite de vâlvătăi.
E destul ca vrăjmaşul să arunce neghină! Mai departe creşte ea singură.
E destul ca nebunul să arunce chibritul aprins. Mai departe arde focul singur.
E destul ca diavolul să aţâţe mânia. Mai departe nimiceşte mâniosul singur.
O, cât de mare răspundere şi osândă vor avea aceia care aţâţă în sufletul norodului ura faţă de Hristos.
Din nişte prieteni şi ascultători liniştiţi ai Mântuitorului, iată-i pe bieţii oameni săvârşind cel mai fioros păcat împotriva Lui, numind binele rău şi pe Hristos, un drac. Ce crimă îngrozitoare şi veşnică este aceasta. Vai de oricine ajunge s-o facă şi în orice măsură ar face-o!
Bietul norod care Domnului I se făcuse milă văzându-l ca pe nişte oi fără păstor, acum îşi leapădă şi îşi huleşte pe Dumnezeul şi Mântuitorul lor.
În mânia lui, aţâţată de vrăjmaşii lui Dumnezeu, norodul loveşte şi-şi îndepărtează pe Unicul său Binefăcător, înfruntându-L.
Dar mânia aceasta, stârnită de diavolul, va clocoti apoi mereu, înveninând sufletul norodului,
până când va ajunge să săvârşească cea mai fioroasă crimă de care s-a îngrozit vreodată pământul: crima de pe Golgota! Şi crimele contra Bisericii Sale!
O, biet norod nefericit, - dacă ai avea atâta minte câtă putere ai!...
O, Doamne şi Dumnezeul Nemărginitei Iubiri,
ai milă de poporul neştiutor şi nu-l osândi să poarte cu amar urmările păcatelor acelora care l-au aţâţat împotriva Ta.
Lasă ca cei care sunt conştient vinovaţi să poarte singuri urmările păcatului lor
şi izbăveşte poporul neştiutor.
Ai milă de toate popoarele pământului şi le dă conducători şi îndrumători numai oameni plini de credinţă faţă de Tine
şi de iubire faţă de popoarele lor,
pentru că acestea amândouă îi vor face să fie cu grijă ca să nu facă nici împotriva Ta,
nici împotriva poporului lor,
păcate care nu pot rămâne nepedepsite.
Amin.