Norodul I-a răspuns: Ai drac. Cine caută să Te omoare?
Mânia este cel mai rău sfătuitor.
Cine vorbește sub îndemnul ei, scoate din gura sa cuvinte de care s-ar îngrozi și demonii și vorbe pe care nici diavolul n-ar îndrăzni să le rostească.
Cine lucrează sub stăpânirea mâniei, săvârșește adesea într-o clipă, ceea ce nu mai poate îndrepta nimeni niciodată,
nici cu veacuri de muncă, nici cu mări de lacrimi.
Roadele mâniei sunt cruzimile care au băgat groază până și în lucrurile de care se atinge cel mânios.
Roadele mâniei sunt cuvintele care ard ca fierul topit, chiar și piatra peste care se varsă.
Nimeni nu poate fi mai crud și mai groaznic decât mânia.
Nici un păcat nu-i așa de fioros și de nemilos.
Nici o fiară nu-i atât de fioroasă și de turbată ca omul stăpânit de mânie.
Căci în toate celelalte păcate omului îi mai rămâne mintea, oricât de stricată ar fi, mintea cu care să cumpănească și să judece, într-o oarecare măsură, nelegiuirea pe care o face.
Dar în mânie, mintea omului este nimicită de tot, iar omul lucrează și vorbește fără minte, căzut de tot numai sub stăpânirea miilor de demoni ai pasiunii din el, răzvrătiți și înverșunați.
Feriți-vă de mânie, ca de un demon fioros și rugați-vă să scăpați grabnic din ghearele ei.
Diavolul strecoară în inima omului întâi bănuiala,
apoi îndoiala
și apoi împotrivirea, față de Hristos.
După aceea ușor se ajunge la ceartă, apoi la mânie și în urmă la crimă.
Când lucrurile au ajuns aici, diavolul nu mai lucrează nimic, ci numai stă și se înfioară ce vorbește și ce face unealta lui, la focul pus de el, când vede cum arde satul aprins și casele mistuite de vâlvătăi.
E destul ca vrăjmașul să arunce neghină! Mai departe crește ea singură.
E destul ca nebunul să arunce chibritul aprins. Mai departe arde focul singur.
E destul ca diavolul să ațâțe mânia. Mai departe nimicește mâniosul singur.
O, cât de mare răspundere și osândă vor avea aceia care ațâță în sufletul norodului ura față de Hristos.
Din niște prieteni și ascultători liniștiți ai Mântuitorului, iată-i pe bieții oameni săvârșind cel mai fioros păcat împotriva Lui, numind binele rău și pe Hristos, un drac. Ce crimă îngrozitoare și veșnică este aceasta. Vai de oricine ajunge s-o facă și în orice măsură ar face-o!
Bietul norod care Domnului I se făcuse milă văzându-l ca pe niște oi fără păstor, acum își leapădă și își hulește pe Dumnezeul și Mântuitorul lor.
În mânia lui, ațâțată de vrăjmașii lui Dumnezeu, norodul lovește și-și îndepărtează pe Unicul său Binefăcător, înfruntându-L.
Dar mânia aceasta, stârnită de diavolul, va clocoti apoi mereu, înveninând sufletul norodului,
până când va ajunge să săvârșească cea mai fioroasă crimă de care s-a îngrozit vreodată pământul: crima de pe Golgota! Și crimele contra Bisericii Sale!
O, biet norod nefericit, - dacă ai avea atâta minte câtă putere ai!...
O, Doamne și Dumnezeul Nemărginitei Iubiri,
ai milă de poporul neștiutor și nu-l osândi să poarte cu amar urmările păcatelor acelora care l-au ațâțat împotriva Ta.
Lasă ca cei care sunt conștient vinovați să poarte singuri urmările păcatului lor
și izbăvește poporul neștiutor.
Ai milă de toate popoarele pământului și le dă conducători și îndrumători numai oameni plini de credință față de Tine
și de iubire față de popoarele lor,
pentru că acestea amândouă îi vor face să fie cu grijă ca să nu facă nici împotriva Ta,
nici împotriva poporului lor,
păcate care nu pot rămâne nepedepsite.
Amin.