Noutatea Oastei Domnului

Vrem să trăim frăţietatea celor dintâi creştini

Mulţi văd în Oastea Domnului cine ştie ce noutate de care unii se sperie. Ba încă alţii, atâţia şi atâţia, şoptesc că am fi şi noi o sectă nouă.

- Ei bine, noi vom spune că nu suntem absolut nici o noutate. Noi nu facem altceva decât încercăm să trăim viaţa şi traiul celor dintâi creştini. Căci, vai Doamne, este o prăpastie întreagă între traiul creştinilor celor dintâi şi între creştinătatea creştinilor de azi!

Ascultaţi ce spun Scripturile despre viaţa celor dintâi creştini:

Şi cei ce au primit propovăduirea - spun Scripturile - „stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni... şi în toate zilele erau aşteptând cu un cuget curat în biserică, şi frângând pâinea prin case, primeau hrana cu bucurie şi cu bunătatea inimii. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod, iar Domnul adăuga zi de zi la numărul lor pe cei ce se mântuiau” (Fap. Ap. 2, 41-47). „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet... un mare dar era peste toţi... se cutremura locul unde se rugau... şi nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă de ceva” (Fap. Ap. 4, 31-35).

Unde se mai vede însă azi acest trai al iubirii şi înfrăţirii evanghelice? Noi, ostaşii Domnului, vrem să ne întoarcem la traiul acesta.

Noi, ostaşii Domnului vrem să trăim Evanghelia... aşa cum au trăit-o creştinii cei dintâi. Asta-i toată noutatea Oastei Domnului.

Ostaşii Domnului se grăiesc întreolaltă fraţi şi surori

Noi, ostaşii Domnului, ne grăim întreolaltă fraţi şi surori. Nu este nici o noutate această grăire. Aşa se grăiau şi creştinii cei dintâi. Epistolele ap. Pavel sunt pline de fraţi şi surori.

Ap. Pavel se adresează credincioşilor totdeauna cu cuvântul fraţilor. „Toţi fraţii vă trimit sănătate” (1 Cor. 16, 20); „spuneţi sănătate fraţilor” de acolo (1 Tes. 5, 26; „îl aştept pe Timotei, cu fraţii de aici”... (1 Cor. 16, 10-11), etc.

Creştinii cei dintâi trăiau în dragoste şi frăţietate evanghelică, de aceea grăirea lor de fraţi şi surori era firească. Însă în curgerea vremii această grăire s-a stins, pentru că s-a stins şi frăţietatea dintre oameni. Azi când te aude cineva grăind pe un altul frate şi soră - cască nişte ochi mari şi te declară îndată pocăit, adică sectar.

Ce zăpăceală! Ce mărturie grozavă despre creştinătatea creştinilor de azi!

Când eram la ţară am auzit odată pe doi oameni grăindu-se la o întâlnire astfel:

- Ce mai faci măi Gheorghe, fire-ai al dra...?

- Bine măi Nicolae, omoară-te Iuda (Fireşte, după aceştia nu strigă nimeni că-s pocăiţi!...

Aici vom spune că grăirea noastră de frate şi soră se va face fără deosebire de tagmă şi de ocupaţie. Şi eu, ca preot, sunt un frate mai mare al fraţilor ostaşi pentru că şi ap. Pavel se numea frate al fraţilor creştini. Ba chiar şi Mântuitorul spunea că fraţii Lui sunt toţi cei ce păzesc cuvintele Lui (Luca 8, 21).

Vom repeta deci: noi, ostaşii Domnului, ne grăim întreolaltă fraţi şi surori şi ne silim să şi trăim această numire. Şi prin viaţa şi faptele noastre să dăm dovada că suntem într-adevăr fraţi şi surori.

Regimentul frăţiei

În vechea cetate Teba, din Egipt, era un regiment aşa numit regimentul frăţiei. Avea 3 sute de soldaţi şi i se dusese faima că-i nebiruit.

Tăria acestui regiment stătea în dragostea şi frăţietatea celor 3 sute de ostaşi care legaseră un fel de frăţiei de cruce, jurându-şi credinţă până la moarte. Mai bucuros ar fi murit cu toţii decât să-şi părăsească pe vreun frate de-al lor.

Acest regiment era spaima duşmanilor. Oriunde se ivea pe câmpul de luptă, secera biruinţă.

Un astfel de regiment al frăţiei trebuie să fie şi Oastea noastră, iubiţilor fraţi ostaşi. Taina puterii noastre trebuie să fie dragostea şi frăţietatea dintre noi. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi! Să ţinem unii la alţii cu dragostea şi frăţietatea primilor creştini şi atunci Oastea noastră va fi o Oaste nebiruită şi spaima vrăjmaşului diavol.