Noutatea Oastei Domnului

Vrem să trăim frățietatea celor dintâi creștini

Mulți văd în Oastea Domnului cine știe ce noutate de care unii se sperie. Ba încă alții, atâția și atâția, șoptesc că am fi și noi o sectă nouă.

- Ei bine, noi vom spune că nu suntem absolut nici o noutate. Noi nu facem altceva decât încercăm să trăim viața și traiul celor dintâi creștini. Căci, vai Doamne, este o prăpastie întreagă între traiul creștinilor celor dintâi și între creștinătatea creștinilor de azi!

Ascultați ce spun Scripturile despre viața celor dintâi creștini:

Și cei ce au primit propovăduirea - spun Scripturile - „stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni... și în toate zilele erau așteptând cu un cuget curat în biserică, și frângând pâinea prin case, primeau hrana cu bucurie și cu bunătatea inimii. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod, iar Domnul adăuga zi de zi la numărul lor pe cei ce se mântuiau” (Fap. Ap. 2, 41-47). „Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet... un mare dar era peste toți... se cutremura locul unde se rugau... și nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă de ceva” (Fap. Ap. 4, 31-35).

Unde se mai vede însă azi acest trai al iubirii și înfrățirii evanghelice? Noi, ostașii Domnului, vrem să ne întoarcem la traiul acesta.

Noi, ostașii Domnului vrem să trăim Evanghelia... așa cum au trăit-o creștinii cei dintâi. Asta-i toată noutatea Oastei Domnului.

Ostașii Domnului se grăiesc întreolaltă frați și surori

Noi, ostașii Domnului, ne grăim întreolaltă frați și surori. Nu este nici o noutate această grăire. Așa se grăiau și creștinii cei dintâi. Epistolele ap. Pavel sunt pline de frați și surori.

Ap. Pavel se adresează credincioșilor totdeauna cu cuvântul fraților. „Toți frații vă trimit sănătate” (1 Cor. 16, 20); „spuneți sănătate fraților” de acolo (1 Tes. 5, 26; „îl aștept pe Timotei, cu frații de aici”... (1 Cor. 16, 10-11), etc.

Creștinii cei dintâi trăiau în dragoste și frățietate evanghelică, de aceea grăirea lor de frați și surori era firească. Însă în curgerea vremii această grăire s-a stins, pentru că s-a stins și frățietatea dintre oameni. Azi când te aude cineva grăind pe un altul frate și soră - cască niște ochi mari și te declară îndată pocăit, adică sectar.

Ce zăpăceală! Ce mărturie grozavă despre creștinătatea creștinilor de azi!

Când eram la țară am auzit odată pe doi oameni grăindu-se la o întâlnire astfel:

- Ce mai faci măi Gheorghe, fire-ai al dra...?

- Bine măi Nicolae, omoară-te Iuda (Firește, după aceștia nu strigă nimeni că-s pocăiți!...

Aici vom spune că grăirea noastră de frate și soră se va face fără deosebire de tagmă și de ocupație. Și eu, ca preot, sunt un frate mai mare al fraților ostași pentru că și ap. Pavel se numea frate al fraților creștini. Ba chiar și Mântuitorul spunea că frații Lui sunt toți cei ce păzesc cuvintele Lui (Luca 8, 21).

Vom repeta deci: noi, ostașii Domnului, ne grăim întreolaltă frați și surori și ne silim să și trăim această numire. Și prin viața și faptele noastre să dăm dovada că suntem într-adevăr frați și surori.

Regimentul frăției

În vechea cetate Teba, din Egipt, era un regiment așa numit regimentul frăției. Avea 3 sute de soldați și i se dusese faima că-i nebiruit.

Tăria acestui regiment stătea în dragostea și frățietatea celor 3 sute de ostași care legaseră un fel de frăției de cruce, jurându-și credință până la moarte. Mai bucuros ar fi murit cu toții decât să-și părăsească pe vreun frate de-al lor.

Acest regiment era spaima dușmanilor. Oriunde se ivea pe câmpul de luptă, secera biruință.

Un astfel de regiment al frăției trebuie să fie și Oastea noastră, iubiților frați ostași. Taina puterii noastre trebuie să fie dragostea și frățietatea dintre noi. Toți pentru unul și unul pentru toți! Să ținem unii la alții cu dragostea și frățietatea primilor creștini și atunci Oastea noastră va fi o Oaste nebiruită și spaima vrăjmașului diavol.