De ce ne numim „ostași ai Domnului”?
Pr. Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului
Numirea noastră de ostași ai Domnului nu este o noutate și nu este o numire nouă. E o numire luată din Sfânta Scriptură. Însuși Mântuitorul a spus că Împărăția lui Dumnezeu este o luptă și cei ce „se luptă pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Toate Scripturile spun că viața creștinului este o luptă și numai cei ce se luptă câștigă biruința și cununa.
Dar tocmai pentru asta, unii criticanți ne mustră zicând: De ce vă numiți ostași ai Domnului, căci doar toți creștinii suntem ostași ai lui Hristos? La această ridicolă argumentare, răspunsul nostru e acesta:
Da! E adevărat că toți creștinii au primit prin botez numele de ostași ai lui Hristos și au primit și armătura Duhului Sfânt (cea de la Efes. 6, 11-17). Marea întrebare este însă: Au rămas toți în tabăra lui Hristos? Păstrează toți și se luptă toți cu armele ce li s-au dat la botez? S-ar putea oare spune despre cei ce se înjunghie și se omoară pe la cele cârciumi că sunt niște bravi ostași ai Domnului și au murit în frontul Lui? S-ar putea oare spune despre cei ce se tăvălesc în toate patimile și fărădelegile, iar de cele sufletești nici nu vreau să audă, că sunt niște ostași ai Domnului?
Da! Matricola botezaților este plină de ostași ai Domnului, dar viața și lumea e plină de dezertorii acestei oștiri. Cei mai mulți creștini sunt dezertori din tabăra Domnului. Nu spunem de la noi acest lucru. Ascultați ce spune sf. Ioan Gură de Aur:
„Eu însă văd că cei ce stau sub comanda Aceluiași Împărat ceresc se răscoală unul asupra altuia, se mușcă, își sfâșie unul altuia membrele. Cad morții mai rău ca în război. Numele de frați este numai un sunet deșert, și eu nu pot afla un cântec de deplângere care ar fi în stare să descrie astfel de tragedie.
Noi care ne numim creștini ne înarmăm unul contra altuia, ceea ce ar trebui s-o facem contra dușmanului nostru al tuturor, contra diavolului. Sub conducerea generalului diavol ne războim unii cu alții în loc să ne luptăm numai contra lui. Dar noi acum nu căutăm la diavolul ci țintim săgețile asupra fraților noștri...”
Când astfel grăiește sf. Ioan Gură de Aur, oare s-ar putea spune că toți creștinii sunt ostașii lui Hristos?
Vom spune deci cu apăs: Oastea Domnului se ocupă de cei mulți-mulți care au dezertat din tabăra Domnului. Din ostași cu numele, noi vrem să fim și să facem și pe alți ostași cu fapta.
Noi n-am spus niciodată că numai cei înscriși în Oaste ar fi ostași ai Domnului. Oastea Domnului cea mare nu stă numai dintr-o mână de oameni, căci atunci ar fi vai și amar de creștinătate. Ostași ai Domnului sunt creștinii cei luptători și biruitori: cu aceștia noi nu ne ocupăm. Noi ne ocupăm cu dezertorii; am fost în armata diavolului, iar acum Scumpul nostru Mântuitor ne-a ajutat să scăpăm de acolo și să devenim iar ostașii Lui. Purtăm acest nume în ciuda lui Satana și luptăm neîncetat să-i răpim pe frații noștri căzuți în prinsoarea lui. În tabăra noastră vin cei ce spun plângând că au scăpat din tabăra diavolului. Noi cu aceștia ne ocupăm și ne întărim unii pe alții să nu mai ajungem iarăși în prinsoarea cea rea.
Celor ce nu le place de numirea aceasta, n-au decât să facă o altă societate, cu un alt nume. Noi însă vom rămâne până la sfârșitul vieții noastre cu acest preafrumos și mult sunător nume de ostași ai Domnului.
Militia cristiana - milităria creștină
Între altele, istoria ne arată că cei dintâi creștini își înțelegeau viața ca o militărie sufletească, o militărie creștină, o militărie a Domnului (latinește se numeau militia cristiana = ostașii Domnului).
Dar în curgerea vremii această armată a Domnului s-a descompletat: a lepădat armele, a părăsit lupta, a părăsit uniforma și cazarma. Azi e plină lumea de creștini fără arme și fără uniformă.
Ei se poartă în civil pentru ca să poată da raita și prin tabăra diavolului. Ei umblă mereu dintr-o tabără în alta.
Acest fel de ostași nu vreau să stea în rând și nici drepți nu vreau să facă.
Oastea Domnului cheamă din nou sub arme pe creștinii cei adevărați.