De ce ne numim „ostaşi ai Domnului”?
Pr. Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului
Numirea noastră de ostaşi ai Domnului nu este o noutate şi nu este o numire nouă. E o numire luată din Sfânta Scriptură. Însuşi Mântuitorul a spus că Împărăţia lui Dumnezeu este o luptă şi cei ce „se luptă pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Toate Scripturile spun că viaţa creştinului este o luptă şi numai cei ce se luptă câştigă biruinţa şi cununa.
Dar tocmai pentru asta, unii criticanţi ne mustră zicând: De ce vă numiţi ostaşi ai Domnului, căci doar toţi creştinii suntem ostaşi ai lui Hristos? La această ridicolă argumentare, răspunsul nostru e acesta:
Da! E adevărat că toţi creştinii au primit prin botez numele de ostaşi ai lui Hristos şi au primit şi armătura Duhului Sfânt (cea de la Efes. 6, 11-17). Marea întrebare este însă: Au rămas toţi în tabăra lui Hristos? Păstrează toţi şi se luptă toţi cu armele ce li s-au dat la botez? S-ar putea oare spune despre cei ce se înjunghie şi se omoară pe la cele cârciumi că sunt nişte bravi ostaşi ai Domnului şi au murit în frontul Lui? S-ar putea oare spune despre cei ce se tăvălesc în toate patimile şi fărădelegile, iar de cele sufleteşti nici nu vreau să audă, că sunt nişte ostaşi ai Domnului?
Da! Matricola botezaţilor este plină de ostaşi ai Domnului, dar viaţa şi lumea e plină de dezertorii acestei oştiri. Cei mai mulţi creştini sunt dezertori din tabăra Domnului. Nu spunem de la noi acest lucru. Ascultaţi ce spune sf. Ioan Gură de Aur:
„Eu însă văd că cei ce stau sub comanda Aceluiaşi Împărat ceresc se răscoală unul asupra altuia, se muşcă, îşi sfâşie unul altuia membrele. Cad morţii mai rău ca în război. Numele de fraţi este numai un sunet deşert, şi eu nu pot afla un cântec de deplângere care ar fi în stare să descrie astfel de tragedie.
Noi care ne numim creştini ne înarmăm unul contra altuia, ceea ce ar trebui s-o facem contra duşmanului nostru al tuturor, contra diavolului. Sub conducerea generalului diavol ne războim unii cu alţii în loc să ne luptăm numai contra lui. Dar noi acum nu căutăm la diavolul ci ţintim săgeţile asupra fraţilor noştri...”
Când astfel grăieşte sf. Ioan Gură de Aur, oare s-ar putea spune că toţi creştinii sunt ostaşii lui Hristos?
Vom spune deci cu apăs: Oastea Domnului se ocupă de cei mulţi-mulţi care au dezertat din tabăra Domnului. Din ostaşi cu numele, noi vrem să fim şi să facem şi pe alţi ostaşi cu fapta.
Noi n-am spus niciodată că numai cei înscrişi în Oaste ar fi ostaşi ai Domnului. Oastea Domnului cea mare nu stă numai dintr-o mână de oameni, căci atunci ar fi vai şi amar de creştinătate. Ostaşi ai Domnului sunt creştinii cei luptători şi biruitori: cu aceştia noi nu ne ocupăm. Noi ne ocupăm cu dezertorii; am fost în armata diavolului, iar acum Scumpul nostru Mântuitor ne-a ajutat să scăpăm de acolo şi să devenim iar ostaşii Lui. Purtăm acest nume în ciuda lui Satana şi luptăm neîncetat să-i răpim pe fraţii noştri căzuţi în prinsoarea lui. În tabăra noastră vin cei ce spun plângând că au scăpat din tabăra diavolului. Noi cu aceştia ne ocupăm şi ne întărim unii pe alţii să nu mai ajungem iarăşi în prinsoarea cea rea.
Celor ce nu le place de numirea aceasta, n-au decât să facă o altă societate, cu un alt nume. Noi însă vom rămâne până la sfârşitul vieţii noastre cu acest preafrumos şi mult sunător nume de ostaşi ai Domnului.
Militia cristiana - milităria creştină
Între altele, istoria ne arată că cei dintâi creştini îşi înţelegeau viaţa ca o militărie sufletească, o militărie creştină, o militărie a Domnului (latineşte se numeau militia cristiana = ostaşii Domnului).
Dar în curgerea vremii această armată a Domnului s-a descompletat: a lepădat armele, a părăsit lupta, a părăsit uniforma şi cazarma. Azi e plină lumea de creştini fără arme şi fără uniformă.
Ei se poartă în civil pentru ca să poată da raita şi prin tabăra diavolului. Ei umblă mereu dintr-o tabără în alta.
Acest fel de ostaşi nu vreau să stea în rând şi nici drepţi nu vreau să facă.
Oastea Domnului cheamă din nou sub arme pe creştinii cei adevăraţi.