Cine este conducătorul Oastei Domnului

și cine pot fi îndrumătorii și conducătorii ei?

La această întrebare țin să fac înainte de toate o mărturisire. Sunt dator față de Domnul meu Isus Hristos să fac o mărturisire.

Din felul cum s-a pornit și din felul cum s-a dezvoltat mișcarea Oastei Domnului se vede clar și lămurit că această mișcare nu a venit de la oameni, ci a venit de sus, de la Domnul. Eu n-am fost în această mișcare decât un vas umil și slab de care S-a folosit Domnul în Lucrarea Sa.

Când s-a început mișcarea Oastei eu însumi nu-mi dădeam seama despre ce va fi mai departe.

Eu n-avem nici un plan mai mare cu mișcarea Oastei și nu făcusem cu nimeni vreun plan pentru mersul acestei mișcări. Pentru mine, Oastea era o încercare pe care o pornisem la drum într-o clipă de însuflețire. Era o mică lumină ce amenința să se stingă. Un an de zile am stat cu mișcarea Oastei Domnului abia având pe lângă mine încă 10 ostași. Credeam că mișcarea se va stinge și mă rugam Domnului să nu mă lase de rușine.

Dar Domnul a avut grijă de Lucrarea Sa. Mișcarea a început a prinde putere și eu am început să primesc de sus Foc Ceresc cu care să aprind sufletele oamenilor. Și darul a tot prisosit până am ajuns aici.

Țin deci să spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului și Conducătorul ei - Cel Nevăzut - este Domnul, Cel care a pornit-o la drum.

Și acum să vedem cum stăm cu conducătorii văzuți ai Oastei Domnului. Cine sunt și cine pot fi conducătorii văzuți ai Oastei Domnului?

Spun adevărat că tremur sub greutatea acestei întrebări. O mare și grea răspundere sufletească apasă pe toți cei ce sunt și vor să fie conducătorii și îndrumătorii acestei mișcări. Eu clipă de clipă tremur sub greutatea acestei răspunderi. Domnul mi-a încredințat o lucrare și tremur sub teama și răspunderea ca nu cumva, prin unele îndrumări greșite să încurc mersul acestei lucrări. Domnul mi-a încredințat un vin curat și tremur sub teama și răspunderea ca nu cumva să bag apă în el și să-l slăbesc.

Sub greutatea acestei răspunderi voi preciza următoarele: Îndrumător și conducător al Oastei Domnului poate fi numai un ostaș al Domnului, adică numai unul care trăiește în regulile și rânduielile acestei mișcări; oricine ar fi acesta.

Din toate părțile ni se spune că preoții trebuie să fie îndrumătorii și conducătorii Oastei Domnului. Foarte bine. Domnul Însuși a ales un preot prin care a pornit această mișcare. Preoții sunt cei mai indicați a sta în fruntea mișcării; a o îndrepta în căile cele bune și a o feri de alunecări. Însă cu o condiție: preotul însuși să fie atras în curentul acestei mișcări; el însuși să fie în fruntea luptei ca un brav și însuflețit ostaș al lui Hristos. Pe unde astfel de preoți se pun în fruntea Oastei, pe acolo se fac adevărate minuni, ca pe vremea celor dintâi creștini. Și slavă Domnului, avem în țară destui astfel de preavrednici preoți.

Ce ne facem însă cu ceilalți - durere, cei mai mulți - care n-au înțelegere pentru o astfel de mișcare, ba încă se poartă cu ostilitate fățișă față de ea?

Să nu se uite că Oastea Domnului este un voluntariat de luptă creștină. Deci și conducătorii ei trebuie să fie tot voluntari.

Un frate părinte protopop îmi arăta un fel de statute pentru Oaste.

Statutul începea așa: În fiecare parohie, ostașul cel dintâi și conducătorul Oastei trebuie să fie preotul. Trebuie apoi să scrie din oficiu între ostași: cantorul, crâsnicul (paraclisierul) și comitetul parohial, etc.

Foarte bine preacucernice părinte - i-am răspuns - dar asta ar însemna prohodul Oastei pentru că noi suntem o ceată de voluntari, de luptători de bunăvoie contra păcatelor. A-i strânge pe acești voluntari cu “oficialitatea”, înseamnă a omorî mișcarea.

Vom spune apoi că și mirenii care arată o râvnă deosebită în această mișcare, pot fi conducători și îndrumători de Oaste. Distinșii noștri luptători laici sunt tot atâția preavrednici conducători de Oaste, de care să ne dea Domnul cât mai mulți.

Să fim sinceri, să-i spunem răului pe nume pentru a-i îndrepta: foarte mulți, cei mai mulți din cei care trebuie să fie în fruntea Oastei Domnului, se țin departe de ea. De ce? Unii - să fim sinceri - pentru sfânta comoditate și tihnă. E mult mai ușor a încuia biserica după slujbă și tu a te încuia în casă, decât să te cobori în mijlocul celor ce însetoșează după Cuvântul lui Dumnezeu. Oastea Domnului răscolește sufletele, ea tulbură comoditatea oamenilor și tocmai pentru asta nu e prea plăcută.

Alții iarăși au prea multe ocupații lumești, sau anumite scăderi, cu care nu pot sta în fruntea unei mișcări de primenire religioasă.

Eu văd roadele cele bune al Oastei Domnului și în altă parte: ea scoate secerătorii în ogorul Domnului, ea scoate lucrătorii în via Domnului. Ea pune în lucrare pentru Domnul pe popor ca și pe păstorii lui sufletești.

Iubiții mei frați ostași! În Franța s-a ridicat statuie unui soldat din vremea războiului. Făcea pe curierul acest soldat; adică ținea legătura între Marele Comandament și trupele de la front.

Într-o zi, atacul vrăjmașului se întețise foarte. Armata de la front era într-o grea încercare. Soldatul curier primi de la Comandament însărcinarea să ducă solie luptătorilor de la front că le sosește ajutor.

Curierul plecă printr-o ploaie de gloanțe. Pe la jumătatea drumului un glonț îi sfredeli mâna stângă. Merse mai departe. Un alt glonț îl izbi în piept. Simțea că e pierdut. Se gândea însă la solia ce i se încredințase. Atunci făcu un lucru de mare curaj și uimire. Se așeză cu fața în sus, apucă solia cu mâna dreaptă, ridică apoi mâna în sus și moare în poziția aceasta, cu mâna înțepenită în sus. În gândul său, muribundul și-a zis: Eu nu mai pot face nimic; tot ce mai pot face e atât: să mor cu solia ridicată în sus; poate vor veni alții și văzând-o, o vor duce la front.

Așa s-a și întâmplat. O patrulă trecând pe acolo, a văzut solia și luând-o, a dus-o la destinație.

Scumpii mei frați ostași! În mișcarea Oastei Domnului, Domnul Dumnezeu m-a învrednicit și pe mine să fac pe curierul între Marele Comandament al Oastei (Isus Hristos) și între ostașii Lui de la fronturi. Le-am împărtășit mereu ostașilor solia cea dulce că ajutorul Domnului este cu noi și între noi.

Însă, în timpul din urmă, o boală lungă și grea s-a furișat în corpul meu. Știe Bunul Dumnezeu. Poate cartea aceasta este ultima mea solie către ostașii luptători din fronturile Oastei. Ca și soldatul francez, poate țin și eu în mână ultima solie ce o am de la Marele Comandant al Oastei. O, nu fiți îngrijorați despre aceasta, iubiții mei frați.

Când Domnul și Mântuitorul meu va voi să mă cheme acasă, desigur El Se va îngriji ca altcineva să ia din mâna mea solia ce mi-a fost încredințată mie.

Până atunci, eu voi stărui să vă vestesc mereu solia ce o am de la Marele Comandant al Oastei. Când voi trece din lumea aceasta voi ține și eu ridicată sus solia ce o am de la Domnul. Iar când veți desface această solie, veți afla în ea cuvintele Lui: „Îndrăzniți căci Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33)... „Nu vă temeți, căci iată Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacurilor.” Amin (Matei 28, 20).

Oastea Domnului este a Domnului; El a pornit această mișcare și El va avea grijă de ea... aceasta este ultima mea solie, scumpii mei frați ostași.

Moara și piticul - Cuvinte testamentare pentru viitorul Oastei Domnului

Oastea Domnului este o inspirație și o creație spirituală care a venit pe de-a-ntregul de la Domnul de sus. În creația aceasta Domnul a folosit un vas slab; a pus trâmbița în gura unui umil preot care a chemat sub steagul Domnului pe toți cei care de bunăvoie s-au hotărât să intre într-un război duhovnicesc.

Creația Oastei a fost de la început un voluntariat, cu luptători voluntari în toate părțile.

Și aceasta trebuie să rămână Oastea Domnului: un voluntariat duhovnicesc care lucrează și activează în cadrele învățăturilor din Biblie și Biserică.

S-au ivit însă tendințe tot mai deslușite de a i se lua acestei mișcări caracterul de voluntariat pe care i l-a dat Domnul și de a-l atrage cu totul în ceea ce se cheamă oficialitate.

Astfel, episcopia de la Oradea a făcut un statut al societății cultural religioase Oastea Domnului din eparhia Oradea, scopul societății, între altele, fiind și combaterea relelor prin armele luminii și ale culturii.

Față de această încercare și față de toate încercările ce se vor face în viitor spre a face din Oastea Domnului ceea ce n-a voit Stăpânul și Domnul ei, - am scris la 10 ani de Oaste articolul de mai jos, Moara și piticul, ca un fel de Testament, inspirat de la Domnul de sus, pentru viitorul Oastei.

La țară am văzut odată o jucărie de care lumea râdea. Lângă roata unei mori de apă cineva făcuse o păpușă în formă de pitic. Piticul avea mâini umblătoare și era astfel aranjat încât se părea că el învârte roata morii. Se opintea piticul ca și când el ar purta moara. Dar lumea râdea de opintelile lui, pentru că moara umbla prin revărsarea și puterea apei; prin aceasta lucra și piticul.

Râdeam și eu atunci cu lumea, dar azi văd un adânc înțeles în ceea ce am văzut atunci. În moara și piticul de la țară eu văd azi o minunată icoană despre rostul meu în mișcarea Oastei.

În mișcarea Oastei eu sunt piticul care în aparență învârt roata morii Oastei Domnului. Dar moara Oastei nu merge prin opintelile mele, ci ea umblă și macină prin revărsarea Duhului Sfânt, prin revărsarea apelor vii. Piticul ar putea fi ridicol să creadă că moara umblă prin opintelile lui - și tot atât de ridicol ar fi să creadă și alții acest lucru. În Oastea Domnului totul e revărsarea Duhului Sfânt.

O, ce minune mare a fost și cu moara aceasta a Oastei! Acum 11 ani, de sus de la munte, se cobora spre Sibiu un om mic și nevoiaș. Unul care putea zice cu psalmistul David: „Iar eu sunt un vierme și nu om, ocara oamenilor” (Psalm 21, 6). Și într-o bună zi, piticul acesta se apucă și face o moară. Nu era o moară aceasta, ci mai mult un fel de morișcă de care fac copiii. Și a stat multă vreme piticul lângă morișca aceasta (mai bine de un an Oastea a avut numai câțiva ostași pe toată țara). Lumea zâmbea de pitic și de morișca lui (în primii ani Oastea Domnului era pe tot locul subiect de zeflemea).

Dar într-o bună zi morișca a început a crește. Piticul a rămas pitic, dar morișca a crescut. Din morișcă s-a făcut moară, iar din stropii de apă care o purtau, s-a făcut un râu de apă curgătoare. Și a început moara aceasta să macine bucate de hrană duhovnicească. Pe an ce a trecut, i-a crescut apa și puterea de a măcina.

Morișca de acum 10 ani azi e o moară sistematică ce macină grâu de hrană duhovnicească pentru o țară întreagă.

În decurs de câțiva ani Oastea Domnului a tipărit și a răspândit prin țară peste 500 de mii de cărți, plus alte zeci de mii de Biblii și alte cărți (și vreo 6 milioane de foi).

Iată ce a putut măcina moara Oastei prin harul și revărsarea Duhului Sfânt!

Cine a zis că Dumnezeu nu mai face azi minuni? Oastea Domnului este de la începutul ei o minune. N-a avut această mișcare nici om viguros, n-a avut nici fonduri, nici capital de bani, nici subvenții. A avut însă apă pe moară - a avut revărsarea Duhului Sfânt. „N-am avut nimic decât darul lui Dumnezeu și destul ne-a fost nouă acest dar” (2 Cor. 12, 9). Oastea Domnului e o mărturie despre cum lucrează și azi în lume darul lui Dumnezeu folosind vase umile și slabe.

10 ani de Oaste! Mă uit înapoi și văd darul lui Dumnezeu care ne-a însoțit pas de pas. Văd grăuntele de muștar cum a crescut - nu prin cel ce l-a sădit, nici pe cel ce l-a udat - ci prin „darul lui Dumnezeu care a făcut să crească” (1 Cor. 3, 6-7).

Ce va fi în viitor? Nu e de competența noastră a ispiti acest lucru. Oastea e a Domnului și El va avea grijă de ea. Totuși în nopțile mele de veghe, adeseori tremur gândindu-mă la ziua de mâine. Oastea Domnului e o mișcare pronunțat duhovnicească. Moara ei umblă prin revărsarea apelor Duhului Sfânt. Eu mă tem de ziua când moara aceasta va începe pe o înțelegere duhovnicească mai scăzută. Mă tem că vor veni îndreptări, adaptări, organizări care... vor lua apa de pe moară. Mă tem de îndreptări care vor depărta duhul și va rămânea litera.

Eu mă tem de ziua când se va retrage apa sfântă de pe moară și moara Oastei va fi pusă la încercare să umble cu fonduri, cu comisii, cu comitete, etc. Noi n-am avut nimic decât apă de moară. Mă tem de ziua când Oastea va avea de toate, dar nu va avea apă cerească pe moară.

Iar atunci Oastea și-a sfârșit viața. Când se va retrage apa vie de pe moară... când se va retrage revărsarea Duhului Sfânt - Oastea și-a pierdut viața. Atunci va rămânea și ea numai cu numele, așa cum creștinii de azi poartă nume frumoase de sfinți, dar faptele lor sunt de păgâni.

10 ani de Oaste! De ce aș tăgădui îngrijorarea ce o am pentru viitorul acestei mișcări? La 10 ani de Oaste citesc următorul apel:

Comitetul de Direcție al Asociației Cultural-Religioase Oastea Domnului din Eparhia Ortodoxă a Oradei, roagă pe calea aceasta pe toți intelectualii români ortodocși, clerici și mireni, să binevoiască a se înscrie cu câte o conferință, în stil popular la șezătorile culturale pe care le aranjează Asociația duminica după amiază în cursul anului 1932-1933, pentru membrii săi din Oradea... în conformitate cu statutele Oastei.

Subiectele conferințelor vor fi luate din: Istoria biblică, Istoria bisericească, Istoria literaturi române, Istoria națională, Geografie, Economie, Morală și Igienă... Oradea la 7 octombrie 1932.

Președintele Oastei: Pompiliu Dan (Legea Rom. Nr. 21-1932).

Oastea cu conferințe de geografie! Oastea cu conferințe de igienă! Oaste cu conferențiari care n-au nimic cu fronturile Oastei. Iată sfârșitul Oastei! Iată o Oaste ce nu mai este Oaste!

Noi nu zicem că aceste conferințe n-ar fi bune. Departe de noi gândul acesta. Numai că Oastea Domnului a fost înfiripată în cu totul alt spirit. Ea își are rosturile ei pronunțat duhovnicești. Înhămată la alte treburi, Oastea nu mai e Oaste.

10 ani de Oaste! De ce aș tăgădui că mă dor aceste semne și presemne rele? Ele vestesc că primejdia pentru viitorul Oastei nu vine dinafară ci dinăuntru. Și de ce aș tăcea când marea răspundere ce o am față ce această mișcare îmi poruncește să strig de pe acoperișul caselor?

O Doamne Isuse! Trimite Oastei Tale oameni plini de Duhul Sfânt. La 10 ani de Oaste aceasta este rugăciunea noastră cea fierbinte: Doamne, trimite oștirii Tale oameni plini de Duh Sfânt.