Foto Traian Dorz

Nu aştepta...

Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita

Nu aştepta ca altul să lupte-n locul tău
nu aştepta ca gândul s-ajungă pasul rău,
nu aştepta scânteia s-ajungă vâlvătăi,
- cât ochiul încă-i tânăr, lumina sfântă dă-i.
Nu amâna pe mâine ce astăzi eşti dator,
mulţi astăzi sunt în viaţă,
- iar până mâine, mor!
şi printre-aceia poate eşti rânduit şi tu,
- poţi să le-amâni pe toate, dar mântuirea nu!
Nu socoti nimica păcatul cât de mic,
măsura grea se umple din stropul pic cu pic
şi nu-l ştii cel din urmă ce-ţi este-ngăduit,
- mulţi plâng în Veşnicie, un pas nechibzuit!
Ce faci cu ziua asta,
- ce faci cu-acest cuvânt?
căci iadul n-are milă, nici moartea crezământ!
Duc mii de căi spre moarte,
- spre cer, un singur drum!
la iad oricând poţi merge,
la Rai numai acum...