Privegherea şi rugăciunea
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Doamne Isuse - Tu le-ai spus ucenicilor Tăi să privegheze şi să se roage ca să nu cadă în ispită, dar dacă Tu n-ai fi privegheat şi nu Te-ai fi rugat, - care dintre ei s-ar mai fi putut ridica oare?
Când ucenicii Tăi erau singuri în primejdia valurilor înfuriate ale mării furtunoase, Tu Te rugai pentru ei,
când spaima morţii le umpluse inimile lor
şi când nu mai aveau nici o nădejde de scăpare, Tu mijloceai în locul lor în rugăciune pentru ei,
când ei ar fi trebuit să se roage mai stăruitor şi mai aprins,
- ei nu mai aveau nici îndemnul, nici puterea, nici gândul, nici liniştea rugăciunii vii.
Atunci Te rugai Tu pentru ei!
2 - Dacă noi nu ne rugăm înainte de a veni ispita,
atunci când a venit, nu mai avem tăria şi liniştea nici să ne rugăm, nici să veghem.
- Dar Se roagă pentru noi - Preadulcele Mijlocitor.
El numai după rugăciune S-a dus la ai Săi, plin de puterea Tatălui Ceresc,
să liniştească şi vânturile potrivnice
şi apele înfurtunate,
şi inimile lor pline de spaima morţii.
3 - Pentru cea din urmă rugăciune Dumnezeu Îi dăruise lui Isus,
- ridicate pe aceleaşi înălţimi
şi inimile ucenicilor Săi, pentru îndumnezeirea cărora a muncit şi S-a rugat atât de mult El.
Acum ajunseseră şi ei la starea din care puteau privi iluminaţi şi lămuriţi, totul.
4 - Ca o coloană strălucitoare, Statura lui Hristos, Se ridică în Seara rugăciunii dintre ucenicii Săi, până la Dumnezeu Tatăl,
iar Braţele Sale deschise în larg, Se prelungeau îmbrăţişând lumea, închipuind astfel cele două nesfârşite întinderi ale Crucii Sale: verticala dintre noi şi Dumnezeu,
- şi orizontala dintre noi şi noi.
Iar Inima Sa era atunci Mijlocul care întâlnea Nordul cu Sudul.
Şi Răsăritul cu Apusul - până atunci atât de despărţite,
- şi pe noi cu Dumnezeu,
şi pe noi cu noi,
până atunci atât de despărţiţi!
5 - Rugăciunea Domnului Isus ne-a învăţat să ne rugăm şi noi şi să lucrăm neîncetat,
ca să fim gata în ceasul când trebuie să ne înfăţişăm înaintea Lui,
sau când trebuie să dăm marele examen al vieţii noastre.
Rugăciunea Lui ne-a învăţat, că prin rugăciune primim puterea de a birui pe orice vrăjmaş şi orice împotrivire
şi ne-a învăţat că rugăciunea este mijlocul prin care ajungem la cunoaşterea Adevărului şi la slobozenia părtăşiei cu Tatăl.
Şi ne-a învăţat că din rugăciune vine neprihănirea ce duce prin ascultare la slavă,
fiindcă singură rugăciunea ne umple ochii de strălucire
şi gândul de limpezime,
şi inima de pace
şi viaţa de biruinţă.
6 - Dar cine poate auzi plânsul lucrurilor mute?
Şi cine oare poate înţelege marele ţipăt al durerii celor care pot vorbi omeneşte,
când fratele devine criminal,
şi cel căruia i-ai făcut binele, devine unealta diavolului, împotriva binefăcătorului lui?
7 - Să cugetăm la răsplata care îl aşteaptă cândva pe fiecare om, potrivit cu slujba şi calea care şi-a ales-o.
Şi să alegem nedespărţirea de Hristos.
Căci neapărat şi repede va veni plata lui Iuda, ucenicul trădător, pentru fapta sa,
tot aşa cum va veni şi răsplata pentru Ioan, ucenicul iubit şi iubitor, pentru credincioşia lui.
Încă puţin şi vom vedea cu toţii.
8 - Oriunde Se adună Isus cu ucenicii Săi, este o grădină.
Dar poate fi şi un vânzător. - Cel puţin unul.
9 - Cât de minunat trebuie să-şi fi petrecut ucenicii Domnului Isus în Grădina Gheţimani, în atâtea nopţi de rugăciune, de părtăşie şi de stări cereşti.
Câte adevăruri le va fi descoperit Domnul Isus ucenicilor Săi acolo.
Câtă putere vor fi primit ei,
şi câte taine vor fi pătruns ei prin lumina Lui,
şi câte clipe neuitate vor fi trăit ei cu Isus acolo.
Dar în seara vânzării, cât de dureros se încheiau toate!
10 - După ceasurile zilei petrecute în mijlocul mulţimilor de ascultători,
sau de bolnavi, sau de potrivnici,
retragerile în rugăciuni şi în intimitate cu ei a Domnului Isus, erau atât de dorite.
Ceasurile de seară din Gheţimani cu iubiţii Lui,
vor fi fost pentru Domnul şi pentru ucenicii Săi, ca o baie odihnitoare după un zăduf chinuitor.
Dar pe Iuda nu l-a durut de toate acestea!
Ce cumplit de rea trebuie să fie inima vânzătorului!
11 - Ziua întreagă, ucenicii munceau să înveţe, să ajute, să slujească lui Hristos şi mulţimilor,
ziua întreagă ei erau ai altora,
vedeau de alţii,
lăsau ei altora locul cel mai aproape de Domnul lor,
- dar seara El era numai al lor, ei erau numai ai Lui.
Cuvintele lui Isus erau numai pentru ei, iar ale lor erau numai pentru El.
Această dulce părtăşie le despăgubea inimile pentru tot ce dăruiseră mulţimilor în ziua trecută.
Şi le împrospăta puterea pentru dăruirea care li se cerea din ziua viitoare.
O, Gheţimani, - ce ai fost,
- dar ce ai devenit!
12 - Grădina este un loc îngrădit.
Este locul unde intimitatea bucuriilor poate fi cea mai dulce,
dar este şi locul unde primejdia căderilor poate fi cea mai mare.
Este şi locul unde eşti adăpostit de ochii mulţimilor stânjenitoare,
dar şi locul unde poţi fi urmărit cel mai uşor de ochii iscoditorului vrăjmaş.
Ca în Grădina Edenului un şarpe, era şi în Gheţimani un Iudă.
Este şi locul unde poţi să-ţi dezlegi inima.
Dar şi locul unde poate să ţi se lege mâinile.
13 - Oricât de multe ar fi necazurile la care ne expunem din pricina iubirii, în locurile noastre de rugăciune şi de petrecere,
- noi nu vom renunţa şi nu trebuie să renunţăm niciodată la bucuria adunărilor de-o parte cu Isus şi cu fraţii.
Oricâte necazuri vom avea de întâmpinat din partea împotrivitorului,
oricât de multe piedici vor fi puse în calea noastră spre a ne opri să mergem în grădina Preaiubitului nostru Mântuitor,
- noi nu vom renunţa şi nu trebuie să renunţăm niciodată la petrecerile noastre tainice din grădina adunărilor scumpe cu Isus
şi cu inimile iubite ale dragilor noştri.
14 - Oricât de puţini vom putea fi acolo în adunările scumpe
şi oricât de puţin vom putea sta acolo,
- noi vom merge mereu la adunarea noastră cu Isus şi cu scumpii noştri,
pentru că aceasta este şi pentru noi acum, tot ceea ce fusese şi pentru ucenici atunci.
15 - Iuda, vânzătorul cunoştea şi el locul acesta.
Fiecare ceată de ucenici îşi are vânzătorul ei.
Atunci era doar unul din doisprezece. Dar vai, acum câţi pot fi, câţi s-au dovedit că pot fi!
Vânzătorul acela este acela din cauza căruia se trag toate Patimile Domnului Isus
şi toate durerile ucenicilor
şi toate pierderile Lucrării lui Hristos.
Ce îngrozitoare unealtă satanică este un vânzător între ucenicii lui Hristos!
16 - Numele lui Iuda a devenit stigmatul şi semnul tuturor vânzătorilor de Dumnezeu şi de fraţi.
Iar osânda lui Iuda este veşnic partea tuturor acelor care se vor face vinovaţi de vânzarea Sângelui Sfânt,
de pârârea adunărilor sfinte,
de denunţarea locului sfânt, unde chiar şi el, vânzătorul însuşi a petrecut cândva cu Isus şi cu fraţii.
Să facem un popas cutremurător la acest loc.
Şi să ne amintim despre atâtea iude dintre noi,
din trecut şi din prezent,
ca să ştim ce avem de făcut în a ne feri de ei.
17 - După cum Mântuitorul urma calea lui David, tot aşa şi Iuda, urma calea lui Absalom.
După cum fiul răzvrătit Absalom urmărise cândva pierderea marelui său părinte, tot aşa ucenicul răzvrătit, urmărea pierzarea Marelui Său Dumnezeu şi Binefăcător.
Păcatul lui Iuda, asemeni păcatului lui Absalom, izvorâse tot din mândrie şi din lăcomie.
Mândria era păcatul care îi rodea sufletul de fiecare dată.
Şi acest păcat i-a adus moartea.
Ce grozav păcat este mândria, îngâmfarea, ambiţia, nesupunerea!
18 - Când Maria I-a turnat Domnului Isus, mirul ei cel scump, Iuda nu s-a mai putut răbda să nu zică: Ce risipă zadarnică! Păcat! Nu se merita! Cu cât era mai bine să mi se fi dat mie acest mir şi să-l vând... Eu mă pricep la preţuri şi la vânzări... Aş fi primit pentru el atâţia arginţi... Iar mai departe va fi gândit: Şi cu ce este Isus mai talentat ca mine? Oare eu nu vindec, oare eu nu fac minuni, oare eu nu sunt cineva?
19 - Se poate însă că gândul lui Iuda să se fi rupt chiar atunci când mirul
şi planul vânzării să se fi hotărât chiar în ziua triumfului lui Hristos.
Cine ştie ce zace într-o inimă ascunsă şi rea.
Sufletul lui Iuda, ambiţia, a primit cu plăcere gândul pe care Satana i l-a pus în inimă (Ioan 13, 2),
gândul înlăturării lui Isus, ca să ajungă el cel mai mare.
20 - Se poate că Iuda, dorind întâietatea, să fi căutat ca lumea să-l vadă mereu în frunte, pe lângă Domnul, spre a le arăta tuturor ce mare importanţă are el, îndată după Isus. Sau chiar asemenea Lui.
Cu puterea pe care Domnul i-o dase şi lui Iuda asupra duhurilor necurate şi a vindecărilor, desigur că se va fi încrezut
şi va fi urmărit să tragă toate foloasele pe care i le putea asigura această Dumnezeiască putere.
Ce blestemat este vicleanul suflet care se foloseşte de un binefăcător până când ajunge în anturajul său, iar apoi caută să-l înlăture pentru a-i lua locul!
Dumnezeule al Dreptăţii, nu-i îngădui nici unui Iudă să-şi împlinească planul nelegiuit.
Amin.