Privegherea și rugăciunea
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Doamne Isuse - Tu le-ai spus ucenicilor Tăi să privegheze și să se roage ca să nu cadă în ispită, dar dacă Tu n-ai fi privegheat și nu Te-ai fi rugat, - care dintre ei s-ar mai fi putut ridica oare?
Când ucenicii Tăi erau singuri în primejdia valurilor înfuriate ale mării furtunoase, Tu Te rugai pentru ei,
când spaima morții le umpluse inimile lor
și când nu mai aveau nici o nădejde de scăpare, Tu mijloceai în locul lor în rugăciune pentru ei,
când ei ar fi trebuit să se roage mai stăruitor și mai aprins,
- ei nu mai aveau nici îndemnul, nici puterea, nici gândul, nici liniștea rugăciunii vii.
Atunci Te rugai Tu pentru ei!
2 - Dacă noi nu ne rugăm înainte de a veni ispita,
atunci când a venit, nu mai avem tăria și liniștea nici să ne rugăm, nici să veghem.
- Dar Se roagă pentru noi - Preadulcele Mijlocitor.
El numai după rugăciune S-a dus la ai Săi, plin de puterea Tatălui Ceresc,
să liniștească și vânturile potrivnice
și apele înfurtunate,
și inimile lor pline de spaima morții.
3 - Pentru cea din urmă rugăciune Dumnezeu Îi dăruise lui Isus,
- ridicate pe aceleași înălțimi
și inimile ucenicilor Săi, pentru îndumnezeirea cărora a muncit și S-a rugat atât de mult El.
Acum ajunseseră și ei la starea din care puteau privi iluminați și lămuriți, totul.
4 - Ca o coloană strălucitoare, Statura lui Hristos, Se ridică în Seara rugăciunii dintre ucenicii Săi, până la Dumnezeu Tatăl,
iar Brațele Sale deschise în larg, Se prelungeau îmbrățișând lumea, închipuind astfel cele două nesfârșite întinderi ale Crucii Sale: verticala dintre noi și Dumnezeu,
- și orizontala dintre noi și noi.
Iar Inima Sa era atunci Mijlocul care întâlnea Nordul cu Sudul.
Și Răsăritul cu Apusul - până atunci atât de despărțite,
- și pe noi cu Dumnezeu,
și pe noi cu noi,
până atunci atât de despărțiți!
5 - Rugăciunea Domnului Isus ne-a învățat să ne rugăm și noi și să lucrăm neîncetat,
ca să fim gata în ceasul când trebuie să ne înfățișăm înaintea Lui,
sau când trebuie să dăm marele examen al vieții noastre.
Rugăciunea Lui ne-a învățat, că prin rugăciune primim puterea de a birui pe orice vrăjmaș și orice împotrivire
și ne-a învățat că rugăciunea este mijlocul prin care ajungem la cunoașterea Adevărului și la slobozenia părtășiei cu Tatăl.
Și ne-a învățat că din rugăciune vine neprihănirea ce duce prin ascultare la slavă,
fiindcă singură rugăciunea ne umple ochii de strălucire
și gândul de limpezime,
și inima de pace
și viața de biruință.
6 - Dar cine poate auzi plânsul lucrurilor mute?
Și cine oare poate înțelege marele țipăt al durerii celor care pot vorbi omenește,
când fratele devine criminal,
și cel căruia i-ai făcut binele, devine unealta diavolului, împotriva binefăcătorului lui?
7 - Să cugetăm la răsplata care îl așteaptă cândva pe fiecare om, potrivit cu slujba și calea care și-a ales-o.
Și să alegem nedespărțirea de Hristos.
Căci neapărat și repede va veni plata lui Iuda, ucenicul trădător, pentru fapta sa,
tot așa cum va veni și răsplata pentru Ioan, ucenicul iubit și iubitor, pentru credincioșia lui.
Încă puțin și vom vedea cu toții.
8 - Oriunde Se adună Isus cu ucenicii Săi, este o grădină.
Dar poate fi și un vânzător. - Cel puțin unul.
9 - Cât de minunat trebuie să-și fi petrecut ucenicii Domnului Isus în Grădina Ghețimani, în atâtea nopți de rugăciune, de părtășie și de stări cerești.
Câte adevăruri le va fi descoperit Domnul Isus ucenicilor Săi acolo.
Câtă putere vor fi primit ei,
și câte taine vor fi pătruns ei prin lumina Lui,
și câte clipe neuitate vor fi trăit ei cu Isus acolo.
Dar în seara vânzării, cât de dureros se încheiau toate!
10 - După ceasurile zilei petrecute în mijlocul mulțimilor de ascultători,
sau de bolnavi, sau de potrivnici,
retragerile în rugăciuni și în intimitate cu ei a Domnului Isus, erau atât de dorite.
Ceasurile de seară din Ghețimani cu iubiții Lui,
vor fi fost pentru Domnul și pentru ucenicii Săi, ca o baie odihnitoare după un zăduf chinuitor.
Dar pe Iuda nu l-a durut de toate acestea!
Ce cumplit de rea trebuie să fie inima vânzătorului!
11 - Ziua întreagă, ucenicii munceau să învețe, să ajute, să slujească lui Hristos și mulțimilor,
ziua întreagă ei erau ai altora,
vedeau de alții,
lăsau ei altora locul cel mai aproape de Domnul lor,
- dar seara El era numai al lor, ei erau numai ai Lui.
Cuvintele lui Isus erau numai pentru ei, iar ale lor erau numai pentru El.
Această dulce părtășie le despăgubea inimile pentru tot ce dăruiseră mulțimilor în ziua trecută.
Și le împrospăta puterea pentru dăruirea care li se cerea din ziua viitoare.
O, Ghețimani, - ce ai fost,
- dar ce ai devenit!
12 - Grădina este un loc îngrădit.
Este locul unde intimitatea bucuriilor poate fi cea mai dulce,
dar este și locul unde primejdia căderilor poate fi cea mai mare.
Este și locul unde ești adăpostit de ochii mulțimilor stânjenitoare,
dar și locul unde poți fi urmărit cel mai ușor de ochii iscoditorului vrăjmaș.
Ca în Grădina Edenului un șarpe, era și în Ghețimani un Iudă.
Este și locul unde poți să-ți dezlegi inima.
Dar și locul unde poate să ți se lege mâinile.
13 - Oricât de multe ar fi necazurile la care ne expunem din pricina iubirii, în locurile noastre de rugăciune și de petrecere,
- noi nu vom renunța și nu trebuie să renunțăm niciodată la bucuria adunărilor de-o parte cu Isus și cu frații.
Oricâte necazuri vom avea de întâmpinat din partea împotrivitorului,
oricât de multe piedici vor fi puse în calea noastră spre a ne opri să mergem în grădina Preaiubitului nostru Mântuitor,
- noi nu vom renunța și nu trebuie să renunțăm niciodată la petrecerile noastre tainice din grădina adunărilor scumpe cu Isus
și cu inimile iubite ale dragilor noștri.
14 - Oricât de puțini vom putea fi acolo în adunările scumpe
și oricât de puțin vom putea sta acolo,
- noi vom merge mereu la adunarea noastră cu Isus și cu scumpii noștri,
pentru că aceasta este și pentru noi acum, tot ceea ce fusese și pentru ucenici atunci.
15 - Iuda, vânzătorul cunoștea și el locul acesta.
Fiecare ceată de ucenici își are vânzătorul ei.
Atunci era doar unul din doisprezece. Dar vai, acum câți pot fi, câți s-au dovedit că pot fi!
Vânzătorul acela este acela din cauza căruia se trag toate Patimile Domnului Isus
și toate durerile ucenicilor
și toate pierderile Lucrării lui Hristos.
Ce îngrozitoare unealtă satanică este un vânzător între ucenicii lui Hristos!
16 - Numele lui Iuda a devenit stigmatul și semnul tuturor vânzătorilor de Dumnezeu și de frați.
Iar osânda lui Iuda este veșnic partea tuturor acelor care se vor face vinovați de vânzarea Sângelui Sfânt,
de pârârea adunărilor sfinte,
de denunțarea locului sfânt, unde chiar și el, vânzătorul însuși a petrecut cândva cu Isus și cu frații.
Să facem un popas cutremurător la acest loc.
Și să ne amintim despre atâtea iude dintre noi,
din trecut și din prezent,
ca să știm ce avem de făcut în a ne feri de ei.
17 - După cum Mântuitorul urma calea lui David, tot așa și Iuda, urma calea lui Absalom.
După cum fiul răzvrătit Absalom urmărise cândva pierderea marelui său părinte, tot așa ucenicul răzvrătit, urmărea pierzarea Marelui Său Dumnezeu și Binefăcător.
Păcatul lui Iuda, asemeni păcatului lui Absalom, izvorâse tot din mândrie și din lăcomie.
Mândria era păcatul care îi rodea sufletul de fiecare dată.
Și acest păcat i-a adus moartea.
Ce grozav păcat este mândria, îngâmfarea, ambiția, nesupunerea!
18 - Când Maria I-a turnat Domnului Isus, mirul ei cel scump, Iuda nu s-a mai putut răbda să nu zică: Ce risipă zadarnică! Păcat! Nu se merita! Cu cât era mai bine să mi se fi dat mie acest mir și să-l vând... Eu mă pricep la prețuri și la vânzări... Aș fi primit pentru el atâția arginți... Iar mai departe va fi gândit: Și cu ce este Isus mai talentat ca mine? Oare eu nu vindec, oare eu nu fac minuni, oare eu nu sunt cineva?
19 - Se poate însă că gândul lui Iuda să se fi rupt chiar atunci când mirul
și planul vânzării să se fi hotărât chiar în ziua triumfului lui Hristos.
Cine știe ce zace într-o inimă ascunsă și rea.
Sufletul lui Iuda, ambiția, a primit cu plăcere gândul pe care Satana i l-a pus în inimă (Ioan 13, 2),
gândul înlăturării lui Isus, ca să ajungă el cel mai mare.
20 - Se poate că Iuda, dorind întâietatea, să fi căutat ca lumea să-l vadă mereu în frunte, pe lângă Domnul, spre a le arăta tuturor ce mare importanță are el, îndată după Isus. Sau chiar asemenea Lui.
Cu puterea pe care Domnul i-o dase și lui Iuda asupra duhurilor necurate și a vindecărilor, desigur că se va fi încrezut
și va fi urmărit să tragă toate foloasele pe care i le putea asigura această Dumnezeiască putere.
Ce blestemat este vicleanul suflet care se folosește de un binefăcător până când ajunge în anturajul său, iar apoi caută să-l înlăture pentru a-i lua locul!
Dumnezeule al Dreptății, nu-i îngădui nici unui Iudă să-și împlinească planul nelegiuit.
Amin.