Foto Traian Dorz

A fi în Hristos

Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita

1 - De fapt a spune că suntem în Hristos şi că Îl cunoaştem pe El - dar nu a fi una cu fraţii şi cu Lucrarea în care ne-a chemat Dumnezeu - este o nepotrivire, sau o minciună, este o înşelare.
Credem că se înşală amar acei care trăiesc în felul acesta.
Pentru că a fi una cu Hristos în chip desăvârşit şi adevărat, înseamnă tot aşa de limpede a căuta cu tot sufletul de a fi una şi cu fraţii, care sunt mădularele Lui.
Oricine este despărţit de fraţii între care l-a chemat Dumnezeu, acela este un orb sau un nebun dacă îşi închipuie că poate fi una în Hristos.
2 - Cum poate iubi cineva pe Dumnezeu pe care nu-L vede, când nu poate iubi şi asculta pe fraţii lui, care sunt reprezentarea văzută a lui Hristos (1 Ioan 4, 20-21).
Cum poate zice unul că el stă în Hristos, când nu poate sta între fraţii săi, cu ascultare, cu smerenie, cu sinceritate?
Cum poate acesta să-şi închipuie că are părtăşie desăvârşită cu Hristos, când nu poate avea nici o părtăşie, nici o apropiere şi nici o iubire cu fraţii din familia lui?
Să nu se înşele nimeni: cine nu ascultă de fraţi,
cine nu are strânsă părtăşie şi unitate cu fraţii,
este un mincinos şi un rău lucrător cu fraţii.
Oricine n-are legătură cu mădularele nu poate avea nici cu capul.
3 - Ca lumea să-L urmeze pe Hristos, arată-i că tu Îl urmezi iubindu-te şi unindu-te cu fraţii tăi.
În această iubire şi unire a ta cu fraţii se va vedea prin eforturile, prin răbdarea şi prin concesiile pe care tu le vei face, faţă de fraţi... şi unii altora în dragoste,
spre a ajunge în faţa lumii desăvârşit una,
fiecare cu fiecare şi toţi cu toţi.
Atunci lumea Îl va cunoaşte pe Hristos.
Şi vă va recunoaşte şi pe voi că sunteţi cu adevărat ucenicii Lui.
4 - Domnul Isus Se roagă şi vrea ca noi să fim nedespărţiţi pe totdeauna nici de El, nici noi unii de alţii.
Când El stă în rugăciune
şi când fraţii tăi sunt la rugăciune,
de ce nu eşti împreună cu Isus, şi împreună cu ei?
Când Isus este între ai Lui în adunare şi în biserică, - tu unde eşti?
5 - Cum vrei tu să fii odată împreună cu Isus, dacă n-ai fost împreună cu El şi cu fraţii tăi în ocara şi în răbdarea Sa?
În unitatea şi în ascultarea lor?
Cum vrei tu să fii odată împreună cu fraţii tăi în fericirea veşnică, dacă n-ai fost acum împreună cu ei în învăţătura şi în credinţa dintâi?
6 - O, Domnul Isus vrea cu atâta ardoare să fii şi tu împreună cu El şi cu ai Lui.
Nu vrei şi tu să fii odată părtaşul fericit al slavei şi al bucuriei Sale veşnice împreună cu fraţii?
Condiţia acelei fericiri este însă să fii acum împreună cu El şi cu ai Lui, oriunde este El şi unde sunt ei.
Vino la Hristos şi rămâi împreună cu El.
Şi cu fraţii.
7 - Dar lumea nu L-a cunoscut nici pe Tatăl şi nu L-a recunoscut pe Isus ca Fiul Tatălui.
Lumea a respins astfel viaţa veşnică ce i se adusese.
De aceea nici nu putea lumea să aibă această viaţă.
Ci sfârşitul acestei lumi este hotărât din clipa când L-a respins pe Hristos (Ioan 8, 24).
Şi oricine va urma neascultarea, va moşteni osânda.
8 - Dumnezeu a vrut de la Început, ca tot ce va face El, să aibă o durată veşnică, asemenea Lui.
Primii oameni erau făcuţi să fie nemuritori.
Cunoscându-L pe Dumnezeu,
şi trăind permanent în Prezenţa Lui,
ei erau în afară de Timp,
erau părtaşi firii Dumnezeieşti prin neprihănire şi prin ascultare.
- Dar când s-au lepădat de ascultarea lui Dumnezeu şi au căzut din neprihănirea acestei ascultări,
- ei au pierdut nemurirea şi au rămas fără viaţă veşnică.
Pământul pe care au fost alungaţi apoi, a devenit şi el muritor din pricina păcatului celor ce stăpâneau...
De aceea a trebuit să vină Hristos pentru a aduce tuturor prima stare din care căzuseră prin Adam.
9 - Hristos venise acum, după făgăduinţa Tatălui, să-i aducă lumii viaţa veşnică, descoperindu-i-L pe Tatăl şi mântuirea Voii Sale.
Cu câtă bucurie cântaseră în noaptea Primei Lui veniri, îngeraşii deasupra Betleemului: „Osana în înălţime şi pace pe pământ...”
Vestea cea Bună pe care v-o aducem - au zis ei - este că vi S-a Născut un Mântuitor care este Hristos Domnul.
- Ce mare bucurie ar fi trebuit să fie aceasta în tot norodul (Luca 2, 10-14).
Dar n-a fost aşa...
10 - Aşa a dorit Tatăl, ca Fiul să fie o bucurie pentru lume.
Aşa a dorit Fiul ca El să aducă bucuria mântuirii tuturor.
Aşa au crezut îngeraşii, când au vestit păstorilor.
Dar lumea n-a făcut aşa.
Lucrătorii viei, din clipa când L-au văzut au zis: iată vine Moştenitorul, veniţi să-L omorâm (Luca 20, 14).
Astfel lumea şi-a ales moartea.
11 - Ce îngrozitoare şi ce cumplită alegere!
Cât har i se îmbie
şi câtă osândă şi-a ales!
Câtă lumină i se aducea
- şi în ce întuneric s-a aruncat!
Ce veşnică i-ar fi fost viaţa primind cunoaşterea lui Dumnezeu,
- dar ce veşnică îi va fi moartea în care s-a aruncat prin lepădarea de El!
12 - Scumpe suflete, zidite de iubirea Tatălui
şi cercetate de dragostea Fiului Sfânt,
- şi vouă vi s-a vestit Adevărul prin care puteţi moşteni viaţa veşnică.
El vă mai vorbeşte încă chiar şi acum,
dar nu vreţi voi oare să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu şi să aveţi viaţa?
13 - În clipa ultimei rugăciuni, Mântuitorul stătea înaintea Tatălui între ucenicii Săi şi între lume.
Ucenicii Săi erau la dreapta, iar lumea era la stânga Lui.
În bucuria privind la ei, simţea durerea privind la lume...
La lumea, între care şi în care eram atunci şi noi, dar din care,
prin cunoaşterea lui Hristos, slavă Tatălui,
- am ieşit, care am ieşit.
La lumea în care mai sunt încă atât de multe suflete chemate la mântuire
şi din care aceste suflete ies, - care mai ies...
şi din care trebuie să mai scoatem la Hristos,
pe cei care doresc să mai iasă.
14 - Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape (1 Petru 4, 7).
Vremea este aproape (Apoc. 22, 10).
Judecata este aproape (Rom. 2, 16).
Hristos este aproape (Apoc. 22, 12).
Şi moartea ta este aproape (Evrei 9, 27).
- Alege şi tu viaţa veşnică,
vino la Isus,
cunoaşte pe Tatăl,
ca să fii între cei de-a dreapta Lui, în curând
şi să moşteneşti şi tu slava Lui (Matei 25, 46).
Vino astăzi, cât încă poţi să intri în ea, căci poate în zadar ai vrea să mai vii mâine.
15 - Cunoaşterea lui Dumnezeu este ca o nesfârşită mină de aur şi diamante.
Cu cât te adânceşti în ea şi descoperi mai preţioase comori, - o sete mai puternică te cuprinde, pentru a pătrunde tot mai adânc şi mai înalt în ea,
şi cu o lacomă bucurie te-ai cufunda tot mai adânc şi te-ai sui tot mai înalt.
De fiecare dată fericit,
- dar neîndestulat niciodată.
16 - Fericita şi strălucita cunoaştere a lui Hristos, este ca beţia înălţimilor: cu cât te sui ai vrea tot mai repede şi ai vrea tot mai sus.
Este ca încântarea în faţa Minunii,
ca examenul în faţa Desăvârşirii,
şi ca transfigurarea de pe vârful Taborului:
- nu ştii ce spui, dar simţi că e atât de bine că n-ai mai pleca niciodată,
că e atât de frumos, că nu te-ai mai sătura niciodată,
şi că e atât de minunat, că nu mai doreşti altceva decât să nu se mai sfârşească niciodată.
17 - Dragostea faţă de Hristos, trebuie să fie în noi asemenea aceleia cu care L-a iubit Tatăl pe Fiul Său Isus...
Dragostea cu care L-a iubit Tatăl pe Isus, a fost o dragoste adânc cunoscătoare a Fiului,
a fost o dragoste neschimbată,
a fost o dragoste plină de încredere,
a fost o dragoste care I-a dăruit totul,
a fost o dragoste care L-a făcut una cu Hristos,
Desăvârşită
şi pe totdeauna.
18 - Pentru ca să fie în voi dragostea cu care L-a iubit pe Hristos Tatăl
- pentru aceasta S-a rugat Isus!
Căci numai în Isus, Dumnezeu Se putea întâlni şi uni cu noi.
Numai în Fiul, Tatăl putea să ne ierte marele rău făcut împotriva Sa.
Numai în Isus Mijlocitorul, puteam fi aduşi la această stare.
Numai în Isus Împăciuitorul puteam fi împăcaţi...
şi numai Jertfa Sa ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu.
19 - Atâtea nopţi pe care le-a petrecut Domnul Isus retras în rugăciune, le-au ştiut şi ucenicii Săi,
dar ceea ce a spus El în noaptea singurătăţii Sale, în faţa Tatălui, au rămas neştiute de nimeni.
Căci ei, în loc să-L însoţească în rugăciune, erau altundeva şi nu acolo cu El, unde ar fi fost cel mai bine să fie.
Isus S-a rugat neîncetat pentru ei cu toate acestea.
O, ce-ar fi fost de ei, dacă nu S-ar fi rugat!...
20 - Cine ştie unde erau şi ce făceau ucenicii atunci când trebuiau să fie în rugăciune alături de Domnul şi Mântuitorul lor!
Când trebuia să se roage şi ei împreună cu El, ca să nu li se piardă credinţa lor.
Ce ar fi fost de ei în cernerea cea grozavă şi cumplită, care urma îndată după Gheţimani, dacă nu S-ar fi rugat Domnul pentru ei?
Şi ce ar fi fost şi pentru noi - şi pentru toţi ai Lui de după vremea apostolilor Săi, dacă Mântuitorul nu ne-ar fi cuprins pe toţi în rugăciunea Lui de atunci
sau în rugăciunile Lui mijlocitoare, de azi şi de până la Venirea Lui pentru mântuirea tuturor alor Săi?
O Doamne Isuse, roagă-Te mereu şi mijloceşte pentru noi, până la deplina noastră izbăvire, a tuturor.
Amin.