Atunci, toți au strigat din nou: Nu pe El, ci pe Baraba! Și Baraba era un tâlhar.
Până acum vorbiseră, acum strigau.
Până acum vorbiseră numai unii, acum strigau toți.
Până acum fuseseră numai pârâși, acum deveneau ucigași.
În virtutea bunului obicei de până acum, care era rânduit să dea viață celui osândit - se cerea acum cu strigăte moartea.
Hristos, pus alături de Baraba, era în fața poporului. Iar poporul era în fața lui Hristos.
Acum sosise clipa marii și hotărâtoarei alegeri a acestui popor.
Cunoscut le era tuturora Isus!
În cei peste trei ani cât Isus cutreierase toate drumurile și cetățile lui Israel, avuseseră cu toții prilej să-L vadă și să-L cunoască pe Hristos Domnul.
Cele ce se spuseseră despre El,
ceea ce făcuse El,
ceea ce vorbise și lucrase Isus,
- fusese nu numai atât de neobișnuit, de minunat și de uimitor, încât cu siguranță că nu mai rămăsese nici unul dintre iudei care să nu fi luat parte măcar odată între miile de privitori și ascultători care erau zilnic martori la tot ceea ce spusese și lucrase Isus.
Dar ei cunoșteau bine și pe Baraba. Căci marii tâlhari, copiii răscoalelor, sunt vestiți totdeauna - și se știe cu groază tot ce sunt în stare să facă ei.
Între acești doi trebuia să aleagă acum mulțimea. Mulțimea care desigur, auzind despre cele întâmplate, se adunase acum în număr amenințător de mare în curtea și în fața lui Pilat.
Și între acești doi a ales, cu strigăte, - cu strigăte și urlete prelungite cum face mulțimea înnebunită.
Când mulțimea strigă înseamnă:
Că lucrurile au ajuns departe.
Că hotărârea a fost luată.
Că alegerea a fost făcută.
Că sentința a fost dată!
- Atunci toată ființa mulțimii devine numai pumni și gură. Numai vuiet și amenințare. Numai furtună și întuneric.
Atunci orice judecată și orice judecător s-a pierdut.
Vorbirea devine strigăt și urlet.
Forța devine drept.
Omul devine fiară.
Crima devine lege.
Nebunia devine stăpân.
- Iar urmările sunt vărsarea sângelui nevinovat. Dezlănțuirea marilor nenorociri. Nefericirea multor și multor suflete.
Și cu cât fărădelegea este săvârșită mai nebunește, cu atâta răsplata ei este mai cumplită, când vine vremea ei.
În mulțime sunt totdeauna tot felul de oameni.
Toate straturile sociale aveau reprezentanți între acei care stăteau acum în fața legii și-L osândeau pe Isus, achitându-L pe Baraba.
La crima împotriva Dreptății și Dragostei de Dumnezeu - și-au dat învoirea toți oamenii.
Preoți și laici,
iudei și neamuri,
bogați și săraci,
muncitori și țărani,
stăpâni și robi,
soldați și civili,
învățați și analfabeți,
bătrâni și tineri,
femei și bărbați. Toți, toți, toți...
- toți erau acolo reprezentând lumea întreagă. Și strigând își alegeau pe un răufăcător în locul Binefăcătorului lor.
De aceea acum Cuvântul lui Dumnezeu spune: Nu este nici o deosebire căci toți au păcătuit (Rom. 3, 22-23). Toți au ales răul în locul binelui, păcatul în locul credinței, pe Baraba în locul în Hristos. Acum singura mântuire stă în revenirea asupra acestei alegeri.
Să ne prăbușim la pământ în fața lui Dumnezeu, să ne izbim cu pumnii în piept și să plângem cu amar păcatul cel mare pe care toți l-am făcut lepădându-ne de Isus și alegându-l pe Baraba.
Și în clipa aceasta mare să-L alegem de data asta cu toții pe Isus, Salvatorul sufletelor noastre. Să ne lepădăm cu toții de Satana și să ne unim cu adevărat și pe totdeauna cu toții de Hristos, Domnul și Împăratul nostru.
Dragul meu, și tu te-ai lepădat atunci, de aceea și tu trebuie să te întorci acuma.
Dacă ești preot sau laic, bogat ori sărac, soldat sau civil, cult sau incult, bătrân sau tânăr, femeie sau bărbat, mic ori mare - oricine ai fi tu, prin acești înaintași ai tăi, ai păcătuit și tu,
- ești dator acum să-ți îndrepți păcatul. Să-ți repari greșeala, să-ți revizuiești hotărârea.
Ești dator față de conștiința ta, față de omenirea întreagă, față de Dumnezeu Însuși, împotriva căruia ai păcătuit,
- ești dator să vii astăzi și să ceri iertarea Domnului, să dai slavă lui Hristos.
Să primești Împărăția și Răscumpărarea Lui, singura ta salvare.
Ai făcut tu oare acest lucru până acum?
Dacă da, atunci ferice de tine. Tu ai primit prin Hristos răscumpărarea păcatului tău și făgăduința vieții tale veșnice.
Desigur, dacă vei rămâne până la moarte credincios, vei primi ca sfârșit al credinței tale statornice - mântuirea sufletului tău (1 Petru 1, 9).
Dar dacă nu, dragul meu, tu ești tot sub cea mai mare osândă, sub cel mai cumplit blestem, în cea mai deznădăjduită stare: soarta ta este unită cu a ucigașilor lui Hristos!
Până încă mai poți plânge,
până te mai poți întoarce,
până n-ai căzut în flăcări,
- vino, vino la Hristos. Și alege viața Lui.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ție.
Iată-mă stau și eu în fața Ta Doamne Isuse acum...
Privesc la mulțimea cea care cu strigăte de ură s-a lepădat de Tine și s-a alipit de Baraba.
Mă recunosc printre cei care s-au unit cu păcatul și s-au lepădat de neprihănirea Ta.
Acum vin cu lacrimi de amară pocăință și de îndreptare, rugându-Te să mă ierți și să mă primești.
Primește-mă Isuse Doamne între cei care Te aleg pe Tine ca Domnul și Mântuitorul lor pe totdeauna, ca să fiu un mântuit al Tău.
Amin.