Atunci, toţi au strigat din nou: Nu pe El, ci pe Baraba! Şi Baraba era un tâlhar.
Până acum vorbiseră, acum strigau.
Până acum vorbiseră numai unii, acum strigau toţi.
Până acum fuseseră numai pârâşi, acum deveneau ucigaşi.
În virtutea bunului obicei de până acum, care era rânduit să dea viaţă celui osândit - se cerea acum cu strigăte moartea.
Hristos, pus alături de Baraba, era în faţa poporului. Iar poporul era în faţa lui Hristos.
Acum sosise clipa marii şi hotărâtoarei alegeri a acestui popor.
Cunoscut le era tuturora Isus!
În cei peste trei ani cât Isus cutreierase toate drumurile şi cetăţile lui Israel, avuseseră cu toţii prilej să-L vadă şi să-L cunoască pe Hristos Domnul.
Cele ce se spuseseră despre El,
ceea ce făcuse El,
ceea ce vorbise şi lucrase Isus,
- fusese nu numai atât de neobişnuit, de minunat şi de uimitor, încât cu siguranţă că nu mai rămăsese nici unul dintre iudei care să nu fi luat parte măcar odată între miile de privitori şi ascultători care erau zilnic martori la tot ceea ce spusese şi lucrase Isus.
Dar ei cunoşteau bine şi pe Baraba. Căci marii tâlhari, copiii răscoalelor, sunt vestiţi totdeauna - şi se ştie cu groază tot ce sunt în stare să facă ei.
Între aceşti doi trebuia să aleagă acum mulţimea. Mulţimea care desigur, auzind despre cele întâmplate, se adunase acum în număr ameninţător de mare în curtea şi în faţa lui Pilat.
Şi între aceşti doi a ales, cu strigăte, - cu strigăte şi urlete prelungite cum face mulţimea înnebunită.
Când mulţimea strigă înseamnă:
Că lucrurile au ajuns departe.
Că hotărârea a fost luată.
Că alegerea a fost făcută.
Că sentinţa a fost dată!
- Atunci toată fiinţa mulţimii devine numai pumni şi gură. Numai vuiet şi ameninţare. Numai furtună şi întuneric.
Atunci orice judecată şi orice judecător s-a pierdut.
Vorbirea devine strigăt şi urlet.
Forţa devine drept.
Omul devine fiară.
Crima devine lege.
Nebunia devine stăpân.
- Iar urmările sunt vărsarea sângelui nevinovat. Dezlănţuirea marilor nenorociri. Nefericirea multor şi multor suflete.
Şi cu cât fărădelegea este săvârşită mai nebuneşte, cu atâta răsplata ei este mai cumplită, când vine vremea ei.
În mulţime sunt totdeauna tot felul de oameni.
Toate straturile sociale aveau reprezentanţi între acei care stăteau acum în faţa legii şi-L osândeau pe Isus, achitându-L pe Baraba.
La crima împotriva Dreptăţii şi Dragostei de Dumnezeu - şi-au dat învoirea toţi oamenii.
Preoţi şi laici,
iudei şi neamuri,
bogaţi şi săraci,
muncitori şi ţărani,
stăpâni şi robi,
soldaţi şi civili,
învăţaţi şi analfabeţi,
bătrâni şi tineri,
femei şi bărbaţi. Toţi, toţi, toţi...
- toţi erau acolo reprezentând lumea întreagă. Şi strigând îşi alegeau pe un răufăcător în locul Binefăcătorului lor.
De aceea acum Cuvântul lui Dumnezeu spune: Nu este nici o deosebire căci toţi au păcătuit (Rom. 3, 22-23). Toţi au ales răul în locul binelui, păcatul în locul credinţei, pe Baraba în locul în Hristos. Acum singura mântuire stă în revenirea asupra acestei alegeri.
Să ne prăbuşim la pământ în faţa lui Dumnezeu, să ne izbim cu pumnii în piept şi să plângem cu amar păcatul cel mare pe care toţi l-am făcut lepădându-ne de Isus şi alegându-l pe Baraba.
Şi în clipa aceasta mare să-L alegem de data asta cu toţii pe Isus, Salvatorul sufletelor noastre. Să ne lepădăm cu toţii de Satana şi să ne unim cu adevărat şi pe totdeauna cu toţii de Hristos, Domnul şi Împăratul nostru.
Dragul meu, şi tu te-ai lepădat atunci, de aceea şi tu trebuie să te întorci acuma.
Dacă eşti preot sau laic, bogat ori sărac, soldat sau civil, cult sau incult, bătrân sau tânăr, femeie sau bărbat, mic ori mare - oricine ai fi tu, prin aceşti înaintaşi ai tăi, ai păcătuit şi tu,
- eşti dator acum să-ţi îndrepţi păcatul. Să-ţi repari greşeala, să-ţi revizuieşti hotărârea.
Eşti dator faţă de conştiinţa ta, faţă de omenirea întreagă, faţă de Dumnezeu Însuşi, împotriva căruia ai păcătuit,
- eşti dator să vii astăzi şi să ceri iertarea Domnului, să dai slavă lui Hristos.
Să primeşti Împărăţia şi Răscumpărarea Lui, singura ta salvare.
Ai făcut tu oare acest lucru până acum?
Dacă da, atunci ferice de tine. Tu ai primit prin Hristos răscumpărarea păcatului tău şi făgăduinţa vieţii tale veşnice.
Desigur, dacă vei rămâne până la moarte credincios, vei primi ca sfârşit al credinţei tale statornice - mântuirea sufletului tău (1 Petru 1, 9).
Dar dacă nu, dragul meu, tu eşti tot sub cea mai mare osândă, sub cel mai cumplit blestem, în cea mai deznădăjduită stare: soarta ta este unită cu a ucigaşilor lui Hristos!
Până încă mai poţi plânge,
până te mai poţi întoarce,
până n-ai căzut în flăcări,
- vino, vino la Hristos. Şi alege viaţa Lui.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ţie.
Iată-mă stau şi eu în faţa Ta Doamne Isuse acum...
Privesc la mulţimea cea care cu strigăte de ură s-a lepădat de Tine şi s-a alipit de Baraba.
Mă recunosc printre cei care s-au unit cu păcatul şi s-au lepădat de neprihănirea Ta.
Acum vin cu lacrimi de amară pocăinţă şi de îndreptare, rugându-Te să mă ierţi şi să mă primeşti.
Primeşte-mă Isuse Doamne între cei care Te aleg pe Tine ca Domnul şi Mântuitorul lor pe totdeauna, ca să fiu un mântuit al Tău.
Amin.