Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
Domnul nostru Isus Hristos, dând ucenicilor Săi în seara ultimei petreceri liniştite cu ei pe pământ, înaintea Patimilor Sale, îmbărbătările şi mângâierile Sale, a încheiat şirul făgăduinţelor Sale faţă de ei, prin cel mai mare dar al Său de pe pământ faţă de ai Lui:
Pacea Sa!
În lucrarea binecuvântată cu ucenicii lui Isus, Duhul Sfânt, Mângâietorul, Apărătorul şi Călăuzitorul lor, le va da, din partea Domnului Isus, o pace de aşa fel încât niciodată inima lor să nu se mai tulbure şi să nu se mai înspăimânte,
de nimeni
şi de nimic!
Aceasta este pacea despre care scrie şi sfântul apostol Pavel ucenicilor din Filipi, când le spunea că dacă vor rămânea tari în Domnul ţinând cu inima hotărâtă toate învăţăturile întocmai cum le-au fost date lor prin viu grai şi prin scris,
şi că dacă vor lucra cu un gând la înaintarea Evangheliei cu toţii
şi că dacă se vor bucura totdeauna în Domnul de tot ce le trimite El,
şi că dacă blândeţea lor va fi cunoscută de toţi oamenii, neuitând niciodată că Domnul este aproape,
şi că dacă nu se vor mai îngrijora de nimic ci în toate ei vor duce o adâncă viaţă de rugăciune şi de încredere în Hristos,
- atunci pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, le va păzi inima şi gândurile lor în Hristos Isus (Filip. 4, 1-7).
Aceasta este pacea de care le spune şi galatenilor că dacă... au înviat împreună cu Hristos,
şi dacă vor umbla după lucrurile de Sus,
şi dacă şi-au omorât mădularele firii vechi din pricina cărora vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării,
şi dacă s-au îmbrăcat cu omul cel nou care mereu se înnoieşte după Chipul Făcătorului său,
şi dacă Hristos devine totul în toţi, ajungând să aibă cu toţii o inimă plină de virtuţile sfinţeniei şi o putere plină de îngăduinţă şi de iertare frăţească, îmbrăcându-se peste toate acestea cu dragostea care este legătura desăvârşirii, -
- atunci pacea lui Hristos în care toţi vor fi un singur trup, le va stăpâni inima cu plinătate (Colos. 3, 1-5).
Această pace i-ar face apoi pe toţi fiii ei şi fiii Lui, să fie recunoscători pentru tot ce li se face.
Cuvântul lui Hristos ar locui din belşug în mintea lor,
iar pacea lui Hristos ar stăpâni din belşug în inima lor.
Atunci tot ce ar face cu cuvântul sau cu fapta, ar fi în Numele lui Hristos spre mulţumirea lui Dumnezeu
şi atunci toate relaţiile dintre ei ar fi în pace şi în sfinţenie
şi atunci totul ar fi aşa cum a dorit şi cum doreşte Domnul.
Iată taina puterii, în aceasta stă!
În pacea lui Hristos, primită prin Duhul Sfânt de la Dumnezeu şi păstrată tot prin El, neschimbată şi tare.
Când un suflet ajunge să aibă pacea aceasta după felul în care o dă Isus, atunci inima lui rămâne până în veci nemaitulburată de nimic,
şi nemaiînspăimântată de nimeni.
Lumea îşi dă pacea şi iarăşi o ia. O dă cu o mână, dar o ia cu zece, o dă de formă, dar nu din inimă.
Lumea dă o pace de vorbe dar nu de adevăr,
lumea dă o pace scurtă şi înşelătoare, iar nu adevărată.
- Dar Hristos când dă cuiva pacea Sa, El nu i-o mai ia niciodată. Şi nici nu lasă să o mai ia nimeni şi nimic.
Pacea lui Isus nu este numai o vorbă ci este o realitate strălucită, puternică şi eternă.
Nu este numai o pace a ochilor, ci e o pace a conştiinţei, a cuvântului, a umbletului, a vieţii, a morţii şi a veşniciei.
Ca pacea lui Dumnezeu: adâncă şi eternă!
Fericit acela care o dobândeşte, şi o păstrează.
Slavă veşnică Ţie Domnul Păcii noastre Doamne Isuse,
Slavă Ţie care eşti Pacea noastră cu Dumnezeu
şi eşti pacea noastră cu toţi semenii noştri. Şi eşti pacea noastră cu toate împrejurările vieţii acesteia.
Slavă Ţie care eşti pacea noastră cu propria noastră conştiinţă (1 Cor. 4, 3-4; Efes. 2, 14; 1 Ioan 3, 21), cu datoria şi cu veşnicia noastră.
Te rugăm Doamne trimite-ne mereu pe Sfântul Duh, prin lucrarea puterii căruia să ajungem la o vieţuire şi la o înfăptuire deplină a voii Tale şi a Cuvintelor Tale.
Pentru ca în inima noastră să poţi pune pacea Ta deplină şi pentru totdeauna.
Iar aceasta să ne păstreze pe toţi şi pe veci în Dumnezeu, acelaşi gând, aceeaşi simţire, aceeaşi dorinţă şi aceeaşi trăire.
Amin.
+
Sunt greşeli, ce pot fi lesne înţelese şi iertate
însă nu-s greşeli acelea care-au devenit păcate.
+
Celor care-şi cer iertare sincer pentru ce-au greşit
dă-le-o toată,
totdeauna,
şi cu sufletul grăbit.