O, când mă-ndemni...

O, când mă-ndemni să cânt din nou

punându-mi harfa-n mână,

cerescul slovelor ecou

spre-al Tău lăcaș mă mână.

Cu ochii duși mă-nalț pe zări

și taina mă încântă

izvorul veșnicei cântări

cu unda-i mă-nveșmântă.

Aud cum cântă strălucind

Lumina Feței Tale

cum ceruri după ceruri prind

acordurile Tale.

Ascult uitat și strâng să țin

lumini și frumusețe

ce-n coruri după coruri vin

și trec în mii de fețe...

- Dar când mă-ntorc și-ncerc s-adun

tot ce-am păstrat din soare

vai, sărăcia care-o spun

mă frânge și mă doare!

Cu răbdare și credință stai pe locul unde-ntâi

n-ai îndemn sau n-ai putere, nici să pleci nici să rămâi,

pentru toate este-o vreme hotărâtă, și-ai să vezi

că din toate ai ieșire, de-ai răbdare și de crezi.