O, ce frumos era...
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
O, ce frumos era pământul în urma primei săptămâni
în cea dintâi Zi de Odihnă
ieşit din a Iubirii Mâini,
în unduiri cereşti lumina şi roua scânteiau pe crini,
şi dragostea zâmbea din toate sub raza Ochilor Divini!
În pace şi-n îmbrăţişare se sărutau lumini şi zări
în împliniri şi-n despărţire erau bineţele-n cântări,
în întrebări
şi în răspunsuri erau priviri de ochi curaţi,
- ci numai şarpele şi omul erau munciţi
şi frământaţi...
Şi iată, şarpele şi omul s-au însoţit cu gând ascuns,
iar în păcatul lor blestemul, prin toţi şi-n toate a pătruns
şi astăzi, din adânc şi până în înălţimi şi-ntind mereu
Satan şi omul lui, - puterea, ameninţând pe Dumnezeu.
Gem celelalte toate-toate, strigând spre Cel ce le-a zidit,
să le răzbune chinuirea pe cei doi ce-au păcătuit
şi nu-i departe clipa-n care, ce-şi pregătesc aceştia doi,
le va aduce nimicirea...
... şi Raiul va fi-abia apoi!...