Împlinirea Planului Dumnezeiesc
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Preasfânta Fecioară ar fi putut zădărnici atunci planul lui Dumnezeu - depindea de ea.
Dar ea nu l-a zădărnicit, ci dimpotrivă l-a împlinit în chip atât de minunat, de frumos şi de curat.
- şi aşa cuvine-se cu adevărat, să o fericească în toate veacurile, toţi cei ce prin ea am primit pe Isus.
2 - Sfinţii apostoli ar fi putut şi ei zădărnici planul lui Hristos - cum l-au zădărnicit cărturarii şi fariseii (Luca 7, 30).
Dar ei nu l-au zădărnicit ci l-au împlinit cu preţul unor jertfe atât de asemănătoare cu Jertfa Lui, totală şi de bună voie.
De aceea ei vor fi binecuvântaţi în veci, căci Hristos a fost proslăvit atât de frumos prin ei,
şi tot de aceea şi ei vor fi proslăviţi în El.
3 - Domnul nostru Isus Hristos, Mijlocitorul Tatălui pentru oameni şi al oamenilor pentru Tatăl, va face neîncetat această mântuitoare slujbă mijlocitoare.
El Se ţine cu o Mână de Tatăl şi cu una de noi.
El este cu o Fire Dumnezeu şi cu una Om.
El este Trimesul lui Dumnezeu la omenire şi Trimesul omenirii la Dumnezeu.
4 - Cât a fost în lume Domnul Isus a apărat cauza Cerului,
- acum, în Cer, El apără cauza lumii.
Pentru că Hristos de aceea a murit şi a înviat ca să aducă viaţă veşnică lumii întregi (Ioan 3, 16).
Şi pentru că El, Domnul nostru Preaiubit doreşte mereu şi lucrează mereu şi azi pentru mântuirea întregii lumi.
5 - Dumnezeu n-a renunţat niciodată la mântuirea tuturor oamenilor.
Şi Harul Său este încă în lume, lucrând şi chemând tocmai pentru salvarea tuturor.
De aceea Evanghelia Mântuirii se propovăduieşte cu atâta putere pretutindeni.
De aceea Puterea lui Dumnezeu dă zilnic atâtea dovezi prin minunate izbăviri,
prin multe binefaceri,
prin iubitoare îndemnuri
şi prin mişcătoarele pilde ale Prezenţei Sale printre noi.
6 - Bunătatea Tatălui şi a Domnului nostru ne dă pâinea şi apa zilnică tuturor oamenilor, soarele şi ploaia Sa,
vremi de pace şi de bucurie pentru inimile noastre,
fiindcă El n-a renunţat, ci doreşte mântuirea tuturora.
Şi oricine vrea să facă Voia lui Dumnezeu, doreşte şi se roagă şi lucrează neîncetat pentru mântuirea tuturor oamenilor.
7 - Când Dumnezeu va renunţa la lume,
când El nu va mai avea nici o nădejde de mântuire pentru lumea aceasta,
- atunci, o, atunci va urma grozăvia nimicirii totale.
Cum a urmat pentru cei din vremea lui Noe, potopul care i-a nimicit pe toţi, afară de cei din corabie.
Cum a urmat pentru cei din vremea lui Lot, focul care i-a ars pe toţi, afară de cei salvaţi de îngerii Domnului
8 - Câtă vreme mai este un singur om bun undeva - pentru acesta Dumnezeu îi apără şi pe toţi ceilalţi de nimicirea, pentru păcatele lor (Ieremia 5, 1).
În cel unul singur bun, stă toată marea nădejde a lui Dumnezeu şi pentru toţi ceilalţi.
Şi în datoria lui pentru ei, stă marea răspundere a acestuia faţă de Dumnezeu, şi faţă de cei pentru care Dumnezeu încă nădăjduieşte, ca să-i apropie de mântuire, prin el.
9 - În clipa când Mântuitorul îi lăsa pe ucenici în lume, numărul lor era nespus de mic faţă de numărul cel mare al necredincioşilor, pe care ei trebuiau să-i aducă la Hristos.
Dar prin unitatea lor şi prin Puterea lui Dumnezeu, ucenicii au biruit atât de curând toate piedicile,
au înfruntat atât de hotărâţi toate împotrivirile
şi au făcut cunoscut atât de strălucit lumii întregi Numele lui Dumnezeu, mântuind pe atât de mulţi dintre oameni (Iacov 5, 20).
10 - Cei dintâi ucenici au biruit lumea nu numai prin hărnicia lor, ci mai ales prin unitatea lor.
Cei de azi sunt biruiţi de lume nu numai prin lenea lor, ci mai ales prin dezbinarea dintre ei.
11 - Cei dintâi ucenici ai Domnului Isus au căutat foloasele lui Hristos prin jertfa lor, - cei de acum caută foloasele lor prin Jertfa lui Hristos!
De aceea cei dintâi au biruit, iar cei din urmă sunt biruiţi.
De aceea cei dintâi au întors lumea de la păcat la Hristos, - iar pe cei din urmă, lumea îi întoarce aşa de uşor de la Hristos la păcat.
12 - Să nu mai fie oare nici un glas puternic între noi în stare să ne strângă iarăşi sub un singur steag?
Să nu mai fim noi oare în stare să înţelegem nici acum Voia lui Dumnezeu şi semnele vremilor?
Ba da! Vom fi.
13 - Slujba lui Dumnezeu este un cutremurător şi veşnic legământ cu Dumnezeu,
după cum slujba la un om este un legământ cu omul.
Şi tot aşa slujba păcatului este un legământ cu diavolul.
14 - Prin intrarea în slujba lui Dumnezeu te legi faţă de El cu o răspundere. Faci cu El un contract, un angajament şi devii un împreună aliat al Lui.
El îţi dă în grijă bunurile Sale de care răspunzi, iar tu le iei în răspunderea ta.
El ţine asupra ta mereu ameninţarea unui control, pe care Stăpânul poate să-l facă oricând.
Ferice de cine este găsit la orice strajă, veghind.
15 - Slujitorul trebuie să fie gata să dea Stăpânului său seama de toate bunurile încredinţate lui, în orice vreme.
Pedeapsa merge alături cu răsplata.
Şi ocara cu slava.
Pentru orice ispravnic.
De aceea el trebuie să vegheze zi şi noapte spre a fi gata la orice oră va veni Stăpânul, să-i poată da o bună socoteală (Matei 24, 50).
16 - Între oameni Isus a vorbit cu ei despre Tatăl,
în singurătate a vorbit cu Tatăl despre oameni.
Între cei bolnavi a adus mângâiere.
Între cei sănătoşi a adus înştiinţări.
Între cei flămânzi a adus Pâinea. Între cei însetaţi Apa cea Vie.
Tot ce a făcut a făcut neîncetat cu grija şi răspunderea cea mai mare de a nu pierde nimic şi pe nimeni.
Aşa să îngrijim şi noi întotdeauna - şi toţi.
17 - Noi am fost daţi de Tatăl nostru Cel Ceresc în grija dulce şi puternică a Domnului şi Păstorului nostru Bun, Isus.
De aceea trebuie să fim mereu cu inima plină de bucuria siguranţei că nimeni nu ne va mai putea răpi din Mâna Lui (Ioan 10, 28).
18 - Inima noastră se cutremură la gândul că şi fiecăruia dintre noi, Dumnezeu ne-a dat în grijă ceva din bunurile Sale,
pentru a le păzi,
pentru a le veghea,
pentru a le înmulţi,
- iar la urmă a I le încredinţa înapoi, aşa cum ne-a cerut El. Dar oare cum ne împlinim noi însărcinarea şi răspunderea aceasta?
19 - Am primit un talent, cum lucrăm cu el?
Am primit o adunare, cum ne purtăm în ea?
Am primit o familie, cum veghem asupra ei?
Am primit un fiu, cum îl creştem?
Am primit o slujbă, cum ne-o facem?
Am primit o misiune, cum ne-o îndeplinim?
- Dacă Stăpânul nostru ne-ar cere socoteala acum, oare cum ne-am încheia-o?
20 - Fiul pierzării este oricine risipeşte şi leapădă ceea ce a primit.
Iuda a ajuns fiul pierzării pentru că în primul rând şi-a pierdut curăţia inimii faţă de dragostea lui Hristos (2 Cor. 11, 3).
Apoi şi-a pierdut credincioşia faţă de legământul făcut cu Isus.
Apoi şi-a pierdut ţinta chemării,
apoi tăria credinţei,
puterea înfrânării,
nădejdea veşniciei,
şi vrednicia conştiinţei,
- apoi s-a pierdut pe sine însuşi, în urma tuturor acestor pierderi.
Aceasta este scara coborârii pentru orice om.
Să gândim adânc asupra tuturor acestor lucruri adânci.
Doamne Dumnezeul nostru păzeşte-ne să nu pierdem nimic din tot ce este al Tău şi al nostru, ca să nu ne pierdem pe noi înşine.
Amin.