Primiți trimișii Domnului
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Când aveți în mijlocul vostru un om sau o lucrare peste care vedeți semnele Evangheliei lui Hristos, să primiți mărturia care v-o aduce acest trimis,
credeți-o și urmați-o!
Nu cumva nesocotind-o, să fiți pedepsiți cu pierzarea veșnică a unei înspăimântătoare rătăciri de la Adevăr
și a unei despărțiri de la Dumnezeu.
2 - De nimic nu au mai multă nevoie în marea lor chemare
și în uriașa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimișii lui Dumnezeu decât de rugăciune
împinși de Dumnezeu și respinși de oameni,
trimiși de Har și opriți de legi,
chemați de dragoste și alungați de ură,
încurajați de priveliștea pierzării lumii, -
- acești trimiși ai lui Hristos sunt cei mai fericiți și cei mai chinuiți dintre toți oamenii.
Rugați-vă pentru ei. Și aveți pentru ei cea mai adâncă înțelegere!
3 - Trimișii Domnului trebuie să plângă cu cei ce plâng, ca și cum ar fi asemenea cu ei nefericiți,
pentru ca împărtășind simțit durerea lor, să-i poată apropia de mângâierea pe care ei o pot da din partea lui Hristos.
Trebuie să se bucure cu cei ce se bucură, chiar dacă inima lor sângeră de dureri, pentru ca astfel să le poată spune de lângă ei, că totuși e mai folositor să plângă acuma, decât să plângă în veșnicie (Luca 6, 21-25).
4 - În mijlocul celor ce odihnesc, acești trimiși ai lui Hristos, nu pot să se odihnească.
Între cei care se bucură de toate drepturile, - lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisosește (1 Cor. 9, 1-7).
Între cei ce pot să se folosească de atâtea mijloace, - lor nu le este îngăduit aproape nimic (Fap. Ap. 20, 33).
Când unii nu au nici o grijă, deși sunt aproape, ei trebuie să fie munciți de îngrijorări, cu toate că sunt departe.
Când unii cad, - și nimănui nu-i pasă, - ei simt pentru căderea oricui o arsură și o mistuitoare răspundere în toată inima lor (2 Cor. 11, 28-29).
5 - Trimișilor lui Hristos nu le este îngăduit să stea jos, până când mai este cineva care să stea în picioare.
Ei nu mai pot ca să mănânce, până când mai este cineva flămând.
Ei nu au voie să plece, până când mai este încă un snop nestrâns, o ușă deschisă, un lucru neterminat.
6 - Din cetate în cetate îi așteaptă pe trimișii lui Isus lanțuri și necazuri, dar ei n-au voie să țină la viața lor cum fac ceilalți oameni.
Pas cu pas, alături cu moartea, ei trebuie să-și pună în primejdie însăși viața lor în fiecare clipă, pentru a o salva pe a altora.
Oricât de scumpe lucruri și ființe ar avea și ei pe lume, totuși mai presus de orice preț al lor, ei trebuie să pună slujba plină de răspundere pe care o au de la Dumnezeu, pentru alții.
7 - Dacă sunt prețuiți și iubiți, - ei mulțumesc pentru aceasta lui Hristos. Și sunt fericiți să vadă pe Cel pe care Îl propovăduiesc ei, că - El este iubit și prețuit din pricina lor.
Dacă sunt disprețuiți și urâți, ei se îndurerează de soarta acelora care-L lovesc și Îl prigonesc în ei pe Hristos.
Ei știind bine ce osândă îi așteaptă pe toți cei împotrivitori, se roagă pentru cei care îi prigonesc și pentru cei care se poartă rău cu ei.
Aceasta este soarta trimișilor lui Isus în lume.
8 - În fața lui Dumnezeu trimișii Săi îi apără pe oameni, iar în fața oamenilor, Îl apără pe Dumnezeu.
De Dumnezeu se roagă pentru mântuirea sufletelor, de suflete se roagă pentru mântuirea lui Dumnezeu.
Înaintea lui Dumnezeu plâng pentru lume, iar înaintea lumii plâng pentru Dumnezeu.
9 - Ceea ce nu se vede nicidecum la alții, la trimișii lui Hristos se arată de departe și este văzut de toată lumea.
Ei n-au voie să se apere de loviturile celor mai slabi decât ei.
Nici de învinuirile celui nedrept.
Nici de lăcomia celui hrăpăreț,
- ci cui vrea să le ia haina, trebuie să-i lase și cămașa lor,
iar celui care-i lovește pe obrazul stâng, trebuie să-i întoarcă și obrazul drept.
Fiindcă ei nu pot nesocoti nici unul din Cuvintele Domnului Isus, - cum pot face alții.
10 - Căutând să-și alipească prin iubire inima de inimile oamenilor, fiecare despărțire de fiecare dintre ei, le-o sfâșie pe a lor,
fiecare cădere a altora le-o arde,
fiecare nepăsare a fraților le-o doare
și fiecare lepădare a oamenilor le-o străpunge.
Căci Dumnezeu a făcut din ei ceea ce a făcut și din Isus Hristos, Fiul Său și Domnul lor: o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.
11 - Desigur, în curând îi așteaptă aceeași lumină ca a lui Isus, la Dumnezeu. Și în Veșnicie aceeași răsplată fericită.
- Dar în lume îi așteaptă aceeași umbră apăsătoare,
aceeași slujbă și aceeași Cruce
și aceeași dureroasă dăruire ca a lui Hristos, Domnul lor.
12 - Trimișii lui Hristos au cea mai mare nevoie de rugăciune.
Hristos S-a rugat atât de stăruitor pentru ei.
Și de aceea trebuie și noi să ne rugăm pentru ei necurmat.
Căci rugându-ne pentru ei ne rugăm pentru noi,
pentru urmașii noștri.
Și pentru toată lumea a cărei mântuire, Jertfa lui Hristos ne-o dăruiește prin jertfa lor,
și mijlocirea Lui prin mijlocirile lor
și Cuvântul Lui prin cuvintele lor.
13 - Hristos a putut mântui lumea și fără ucenicii Săi, dacă ar fi vrut să înlăture cu totul împreună-lucrarea lor cu El.
După cum Dumnezeu ar fi putut face acest lucru și fără Întruparea ca Om a Fiului Său Isus Hristos, din Preasfânta Fecioară Maria.
- Dar în Înțelepciunea Sa cea veșnică El a ales să fie astfel mântuirea noastră, căci în acest fel a găsit El că va fi cel mai bine.
14 - Mântuitorul ar fi putut să Se Întrupeze venind în lume și în alt fel, pentru că Dumnezeu fiind, El nu putea fi îngrădit de legi omenești și de piedici de netrecut în alegerea căilor Sale,
- dar a ales-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca mijlocitoarea celei mai binecuvântate căi, prin care trebuia să vină El între oameni - pentru mântuirea oamenilor.
Fiindcă nici o altă cale nu era mai potrivită ca aceasta, nici mai curată și nici mai iubitoare pentru noi,
nici un alt mijloc nu era mai bun,
și nici o altă ființă nu era mai curată și mai frumoasă ca ea.
Spre a fi vrednică de Sfințenia Celui ce venea să sfințească toate, de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
O, ce tainică și iubitoare este Înțelepciunea lui Hristos!
15 - De ce Preasfintei Fecioare Maria i s-a închinat arhanghelul strălucit zicându-i: „Plecăciune ție căreia ți s-a făcut mare har” (Luca 1, 28)?
- fiindcă Duhul Sfânt Se pogorâse peste ea,
și Puterea Celui Preaînalt o umbrise
Sfântul care Se Năștea din ea era Fiul lui Dumnezeu.
Iată, aici în alegerea Sfintei Fecioare Maria ca mijloc al întrupării lui Hristos, toată Lucrarea Sfintei Treimi.
Ea se împlinise în clipa aceea într-o Singură ființă omenească, pentru toată omenirea.
De aceea trebuie toate neamurile s-o numească fericită!
16 - Duhul Sfânt Se pogorâse peste Maica Domnului, înainte de a coborî peste apostoli și peste Biserică.
Puterea Celui Preaînalt o investise pe ea cu o strălucire eternă și unică, înainte de a-i investi pe apostoli.
Și împărtășirea cu Hristos prin primirea în ființa ei a Trupului și a Sângelui Său Sfânt, o sfințise pe ea cea mai dintâi și în cel mai presus fel, înaintea tuturor celor ce vor veni pe urmele Lui...
Iată un mare adevăr nesocotit de prea mulți „credincioși” astăzi, spre veșnica lor pagubă.
17 - De ce Hristos Și-a ridicat Ochii Săi spre ucenicii Săi ca spre niște înălțimi - și le-a zis: „Ferice de voi, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a voastră...” (Luca 6, 20)?
Pentru că după cum Preasfânta Fecioară, în clipa Întrupării avea în sine pe Hristos, toată Lucrarea viitoare a Sfintei Treimi,
- tot așa toată desfășurarea Lucrării de mântuire de care Dumnezeu în toate feluritele Sale înfățișări urma să o desăvârșească, -
Hristos o vedea atunci în sfinții Săi apostoli.
Hristos vedea atunci în ei toată Biserica Sa,
și tot nemărginitul număr al celor ce se vor mântui prin Cuvântul mărturisit de ei.
18 - Viitorul stă în Prezent, după cum lanurile de mâine stau în sacii de azi
și după cum roadele de la toamnă, stau de cu primăvară în sapa din mâinile gospodarului,
și după cum clădirea viitoare stă în pietrele sau în lemnele pe care le strângi acum
și după cum adunarea de mâine, stă în cuvântul pe care tu îl mărturisești azi cu putere, în graiul tău.
19 - În Preacurata Fecioară, Maica Domnului Isus - îngerul slăvit vedea Unicul Vas învrednicit de toată Lucrarea tainică a Sfintei Treimi.
De aceea s-a apropiat cu venerație și s-a plecat cu smerenie în fața ei, fiindcă se pleca în fața lui Dumnezeu din ea, în fața Biruinței din El.
20 - Ridicându-Și privirile spre ucenicii Săi, Mântuitorul Își arăta toată prețuirea Lui pentru jertfa și pentru toată lupta pe care o vor duce ei, pentru împlinirea Voii Tatălui Ceresc
- pentru răspândirea Lucrării Duhului Sfânt,
pentru puterea Evangheliei Sale.
Tot ce este astăzi și va fi până la sfârșitul veacurilor prin Hristos și prin Biserică în lume și în ceruri
- în clipa aceea era în apostolii Domnului.
De aceea El i-a prețuit atât de mult.
Și noi trebuie la fel să-i prețuim.
Te rugăm Doamne Isuse, ajută-ne.
Amin.