
O, dac-aș ști eu
Traian Dorz - Hristos - Împăratul nostru
O, dac-aș ști eu de pe-acuma
eterna lacrimii răsplată
cum aș sădi-o pe-orice drum
cum n-aș usca-o niciodată.
O, de-aș cunoaște eu de-aici
eterna milei răsplătire
ce dragi mi-ar fi cei slabi și mici
și cât de scumpă-a lor iubire.
O, dac-aș ști să prețuiesc
eterna liniște-a iertării
cum m-aș grăbi să dăruiesc
de cald sărutul împăcării.
O, dac-aș ști cum voi gusta
eterna slavă a-nvierii
cum m-aș sili și-aș aștepta
să-mbrac lumina înfierii.
Și dac-aș ști cum am să cânt
eterna dragostei cântare
cu ce Dumnezeiesc veșmânt
m-aș pregăti de sărbătoare!
+
Cu-ndrăzneală tu să aperi Adevărul cel curat
c-Adevărul nu te lasă niciodată rușinat
de minciună te ferește ca de-un șarpe blestemat
căci în ea cine-ndrăznește totdeauna-i ruinat.