Tată, proslăveşte Numele Tău! Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!
Iată, Isus era acum în mijlocul Ierusalimului.
O mare mulţime de norod care venise cu El la intrarea în Ierusalim, mai strânsese o altă mulţime de pe străzile şi din centrul marelui oraş.
Iar acum, văzând pe Hristos în mijloc, urmăreau cu tot sufletul lor plin de încordare, tot ce va spune şi va face El.
Mulţi dintre cei de faţă îşi închipuiau că momentul acesta este chiar momentul când El va răsturna stăpânirea, care este aşezată în ţară,
şi Se va face Împăratul văzut al iudeilor.
... Cu mulţimea pe care o adunase în jurul Său şi în care fierbea demult şi puternic acest gând şi acest dor.
Isus ar fi putut în clipa aceea să facă foarte uşor acest lucru.
Acum era cel mai înalt, acest moment.
Dar cât de străin de El, era gândul acesta!
fiindcă oamenii gândesc numai în imediat, pe când Dumnezeu gândeşte în etern.
Oamenii gândesc îngust, mic, orb... Dar Dumnezeu gândeşte nemărginit în întindere, în timp şi în lumină.
De aceea toate gândurile lui Dumnezeu sunt slavă, durată şi frumuseţe,
pe când gândurile oamenilor sunt micime, josnicie şi deşertăciune.
În mijlocul acestei mulţimi fanatice, care dorea proslăvirea idealului lor naţional şi politic, adică îngust, violent, egoist şi trupesc,
- Hristos strigă spre Cer dorinţa Inimii Lui
şi Îşi afirmă scopul venirii Sale:
- Tată, proslăveşte Numele Tău!
O, ce strigăt străin pentru urechile şi inimile oamenilor. O, ce scop străin şi potrivnic scopului oamenilor lumii acesteia.
La un astfel de strigăt Dumnezeu răspunde totdeauna şi un astfel de scop El îl binecuvântează totdeauna,
- asigurându-L pe Acela care Se roagă astfel, că cererea şi dorinţa Lui va fi totdeauna împlinită:
- L-am proslăvit - I-a răspuns Tatăl - şi Îl voi mai proslăvi!
L-a proslăvit totdeauna Dumnezeu, Numele Său Cel Puternic, prin toate lucrările Sale de Sus şi de jos.
L-a proslăvit din clipa creării Luminii şi apoi în tot timpul când, din Cuvântul Său şi din Mâinile Sale, au izbucnit,
în cântări fericite, la viaţă,
Şi Îl proslăvesc lucrările şi minunile pe care le face El zilnic, în viaţa noastră şi în faţa noastră,
prin tot ce vedem, simţim, auzim şi înţelegem.
Şi Îl vom proslăvi, până în vecii vecilor, prin toată desfăşurarea marilor şi micilor evenimente pe care mai dinainte ni le-a făcut cunoscute prin Cuvântul Său că vor fi, pentru a vedea noi, cei care avem ochi şi voinţă de a vedea,
- că El nu numai că le-a preştiut,
ci că El are puterea de a le stăpâni şi îndruma toate spre proslăvirea Numelui Său.
Fericit este trimisul Domnului care colaborează cu Domnul spre proslăvirea Numelui Cel Mare şi Sfânt al Lui.
Printr-un astfel de trimes, Dumnezeu Se va proslăvi totdeauna,
iar proslăvirea aceasta va fi pricina tuturor bucuriilor, mângâierilor şi binecuvântărilor din inimile şi din viaţa tuturor, alor Săi.
Noi înşine ştim că adevărata fericire n-am simţit-o decât atunci când am căutat şi am dorit sincer, să fie proslăvit Numele lui Dumnezeu, prin noi şi prin toate ale noastre.
Cele mai luminoase cuvinte din cuvintele noastre au fost numai acelea care I-au adus Numelui Său cea mai mare slavă.
Şi cele mai fericite clipe din viaţa noastră, ne-au fost tocmai acelea când am văzut, am auzit şi am izbutit să facem ceva pentru proslăvirea Numelui Sfânt al Domnului şi Dumnezeului nostru.
Preaslăvit să fie Dumnezeule Adevărat şi Veşnic, Numele Tău Cel Minunat şi Sfânt.
În Numele Acesta stă toată lumina, bucuria şi înţelepciunea.
Spre Numele Acesta înălţăm braţele noastre, cântările noastre, dorinţele noastre,
şi tot ce avem noi mai curat şi mai sfânt în fiinţa noastră.
Pentru Numele Tău Proslăvit, Dumnezeul nostru, dorim să trăim toată viaţa noastră cu fiecare clipă a ei,
în cel mai folositor şi mai vrednic chip.
Pentru Numele Tău şi pentru proslăvirea Lui, Te rugăm să ne ajuţi să fim în stare să dăm orice preţ,
al jertfei, al ascultării, al inimii şi al gândurilor noastre.
Pentru cea mai mare slavă a Acestui Nume Proslăvit, fă Doamne ca Biserica Ta să triumfe,
să crească, să se curăţească, să se unească, să se lumineze,
să se îndumnezeiască tot mai mult,
grăbind prin toate acestea venirea proslăvită a acestui Timp veşnic, în care peste toată zidirea Ta va rămâne numai slava eternă a Numelui Tău Proslăvit.
Amin.
+
Dumnezeu, mai mult iubirea şi-ascultarea le doreşte
orice altceva, în locul lor pe lume, nu primeşte.