O generație și o vreme de har

Vorbirea fratelui Costică Iacobuță la nunta de la Bogdănești - 16 august 1981

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Slăvit să fie Domnul!

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Iisus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; că a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-și uni iarăși într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efes 1, 3-10).

Dragii noștri, n-am vrut... nu sunt vrednic [să spun un cuvânt]... Mi-aduc aminte de fiorul pe care l-am simțit când pașii m-au purtat, în anii tinereții, într-un loc ca acesta. (...) Chiar de atunci am înțeles dragostea lui Dumnezeu revărsată peste noi prin Domnul Iisus, Care a venit să facă din inima noastră un loc ceresc. Și după aceea din familia noastră un loc ceresc, după aceea din întâlnirile, din sărbătorile și adunările noastre, un loc ceresc.

O, de câte ori Dumnezeu ne pregătește astfel de stări - pentru mine personal mai întâi... De aceea am citit mai înainte: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești, în Hristos”. În altă parte nu se revarsă binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar acolo unde poate să coboare, în inima în care poate să coboare Domnul Iisus, El o transformă într-un loc ceresc. Familia la temelia căreia se așază credința în Jertfa, sângele și crucea Domnului Iisus devine un loc ceresc. Sărbătorile, adunările, întâlnirile și petrecerile noastre la care este chemat Domnul Iisus devin un loc ceresc.

Ori de câte ori am venit aici și ori de câte ori am plecat, nu ne-am mai simțit pe pământ. Am simțit că n-am vrea să mai plecăm de-aici... așa cum zice cântarea: „De ce mai este despărțire?. ” Nu ne trimiteți acasă!... Nu ne trimiteți înapoi! Unde să ne ducem?... N-am vrea să mai plecăm de-aici... Aici am primit iertarea. Aici am simțit fericirea, mângâierea și [ușurarea în] frământările vieții noastre, aici. Ori de câte ori venim aici, suntem mângâiați, vindecați, înviorați, primind noi puteri de lucru, de luptă și mângâiere, ca să putem continua călătoria.

Dragii noștri, dacă locul acesta este un loc ceresc, fiecare din noi să facem din inima noastră un loc ceresc; din casa noastră, un loc ceresc; din toate sărbătorile și activitatea vieții noastre, locuri cerești. Am vrea [să spunem], în cele mai scurte cuvinte, că numai la temelia vieții la care se pune Jertfa și Crucea Domnului Iisus poate fi o viață fericită și adevărat creștinească. De la Taina Botezului se vorbește despre ele... pentru ca de la începutul vieții să se pună temelia aceasta.

La Taina căsătoriei se vorbește despre Jertfa aceasta (așa cum știți frățiile voastre). Majoritatea dintre noi [știm că] nu se zidește nici un sfânt locaș, nici o biserică, până când nu se aduce o părticică din moaștele unui sfânt mucenic, care se îngroapă la temelia ei, pentru ca în acest fel să se sfințească locul care a fost [necurat] din pricina neascultărilor noastre. Și temelia aceea să fie pusă pe sângele, Crucea și Jertfa Domnului Iisus și a sfinților noștri înaintași.

Dacă la construirea acestor lăcașuri sfinte se pun oseminte sfinte, și noi am vrea, la temelia vieții, chiar de la naștere, la temelia căsătoriilor care se întemeiază să se pună întâi jertfa: „Piatra din capul unghiului pe care au lepădat-o zidarii, dar care a ajuns aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu”. În felul acesta, căsniciile acestea nu le va dărâma nici o furtună, nici un necaz, nici o frământare. Ele vor fi totdeauna bucuria părinților, bucuria societății și trăinicia ei, și bucuria cerului până în ziua când va veni Domnul Iisus.

După jertfa Domnului Iisus, se pune la temelia căsniciei [rugăciunile părinților] - așa cum se spune la Taina Cununiei, că rugăciunile părinților sfinți și credincioși întăresc temeliile casei fiilor lor.

Dar așa cum la temeliile căsniciei tinerilor credincioși, crescuți în familii credincioase, pe lângă credința în sângele și-n Jertfa Domnului Iisus, [sunt și rugăciunile și jertfele părinților], și așa cum la temelia Bisericii Ortodoxe, pe lângă Jertfa și Crucea Domnului Iisus, sunt moaștele sfinților, tot așa și la temelia Lucrării Oastei Domnului din Biserica Ortodoxă mai este pusă o jertfă - sau mai multe jertfe: a Părintelui Iosif Trifa, a fratelui Marini și a tuturor acelora care și-au jertfit viața pe altarul dragostei, ca să ni-L vestească nouă pe Iisus cel Răstignit și să ni-L pună la temelia vieții noastre. Credința în Jertfa aceasta, Într-adevăr, va statornici viața noastră, o va sfinți, o va desăvârși până în clipa venirii Domnului Iisus, care poate să fie în zilele noastre. Dacă știm că poate să vină El în zilele noastre - așa cum ne învață Sfântul Cuvânt -, știm că întâi vor învia cei care au adormit în Domnul. Osemintele lor vor ieși din morminte, se vor transforma și vor lua chipuri cerești, și vor zbura spre cer. Și dacă ar fi așa, adică să auzim, să vedem sufletele lor zburând spre cer, vom striga: „Nu ne lăsați aici! Luați-ne și pe noi!... Știm ce ne așteaptă după aceea pe acest pământ!” Așa cum zice și cântarea: „Ia-ne și pe noi cu Tine... Unde ești?...”

O, dragii noștri, ce bucuroși sunteți și ce fericiți, în ziua fericirii voastre! Că ați avut și am avut parte de o generație, de o vreme plină de har. Ați avut parte de părinți credincioși, cu temere de Domnul, care au căutat ca, la temelia vieții frățiilor voastre și a vieții noastre, să-L pună pe Iisus cel Răstignit. Ca după aceea să vă fie viața fericită, căsnicia fericită și, mai mult decât atât, după frământările vieții, sfârșitul fericit. „Sfârșit creștinesc vieții noastre”, pentru că numai sfârșitul dovedește statornicia și trăinicia credinței noastre, [urmând calea] pe care au călcat, au trăit și s-au jertfit [înaintașii noștri]. O, fraților, pe altarul Lucrării Oastei Domnului se mai cer încă atâtea jertfe!... Pe altarul Bisericii s-au adus (...) milioane de jertfe care au ars și ard, căci focul nu s-a stins. Din vechime se spune: „Ai grijă, pe altar focul să nu se stingă”. [Și în viitor trebuie] aduse alte jertfe, trebuie aduse pe altarul acesta alte vieți, ca lucrarea lui Dumnezeu să poată propăși în mâinile Lui și-n viețile noastre.

Bunul Dumnezeu să ne înțeleagă simțămintele, dorurile și ceea ce nu putem spune în cuvinte, că suntem prea mici... simțămintele frățiilor voastre. Pentru că numai rugăciunile frățiilor voastre, dorințele fierbinți și părtășia sfântă frățească ne-a legat prin dragoste pe unul de altul, ne-a adus aici și ne-a pricinuit bucuria aceasta. Facă El să dăinuiască bucuria părtășiei dintre noi, El, Care poate face mult mai mult decât putem face noi. Slăvit să fie Domnul!