Dorul revederii

O vorbire a fratelui Gheorghe Hoza, la nunta de la Bogdănești - 16 august 1981

Slăvit să fie Domnul!

Preaiubiții noștri dragi, n-aș avea ce să vă mai spun, fiindcă frații noștri dragi s-au străduit să vă ilustreze, să ridice aici în fața dumneavoastră numele Aceluia pe care Îl iubiți atât de mult... Fiindcă dacă nu L-ați iubi și nu L-ați fi iubit, n-ați fi aici. N-aș vrea cu nimic să mă depărtez nici eu sau să vă spun altceva, fiindcă nu v-am adus altceva nimic, iubiții noștri dragi, decât numele acesta: Iisus. Poetul nostru zice așa: „Al Tău Nume nu-i nici unul / dintre câte se rostesc / sau se pot rosti - oricare / ar fi-n graiul omenesc. / Tu - sau noi - Ți-am dat un Nume / să putem cumva vorbi / despre Tine, Care, altfel / n-am știut cum Te numi. / Dar adevăratu-Ți Nume / e-ntr-un fel în care nu-s / poate nici în Cer cuvinte / ca să poată-așa fi spus.”

Iubiții noștri dragi, Numele acesta avem datoria să-L ridicăm și despre El să vorbim. În capitolul 10, versetul 43 din Faptele Apostolilor zice așa: „Toți proorocii mărturisesc despre El. Că nu s-a dat un alt nume oamenilor prin care să fie mântuiți, decât numele acesta, Iisus”. Despre acesta v-au vorbit frații. Despre acesta ați auzit toată seara aceasta. Și nu știu cum v-ați simțit dumneavoastră aici, dar eu... eu am simțit că nu mai sunt pe pământ. Fiindcă aici, iubiții noștri, nu v-a vorbit altcineva, decât Dumnezeu. Psalmul 50 așa și începe: „Dumnezeu, da, Domnul vorbește și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui, din Sion, care este întruparea frumuseții desăvârșite”. Acesta v-a vorbit. Și când v-a vorbit El, ce să vă mai vorbesc eu? Eu sunt unul dintre cei care am vrut să ascult cu toată inima. Pentru că aici s-a făcut o lucrare... aici sunt frați sfinți, aici a lucrat Dumnezeu, nu oamenii. Cu gândul acesta, iubiții noștri, am fost chemați fiecare de la ale noastre, ca să ne vedem unii pe alții; căci prin aceasta știm că-L iubim pe Dumnezeu, dacă-i iubim din toată inima și cu tot sufletul nostru pe frați.

Spunea un frate mai înainte aici că sunt două porunci: porunca să-L iubești pe El și să-i iubești pe frați. Eu zic că dacă-i iubești pe frați oricum ar fi ei („Oriunde-s ei, fă tot și du-te, / oricâți sunt ei, fă tot și stai, / oricum sunt ei, fă tot și-i caută, / că unde-s ei e-un colț de rai”, zice poetul nostru drag într-un fragment din poezie), dacă poți să-i iubești pe toți deopotrivă, pe buni, pe răi, Îl iubești pe Dumnezeu. Dumnezeu e întreg în tine și-L ai pe El. Dacă nu poți să iubești pe fratele tău, dacă nu poți să ai iubirea aceasta, iubitul meu drag, atunci nu-L iubești nici pe Dumnezeu.

Iubiți-i pe buni, iubiți pe răii, pe toți deopotrivă. El ne învață: „Să-i iubiți și pe vrăjmașii voștri. Cât atârnă de voi, iubiți-i pe toți”. Și dacă dorul acesta, iubiții noștri, ne-a pornit de-acasă, dacă dragostea aceasta ne-a făcut să ne întâlnim aici și să ne putem iubi cu o dragoste fierbinte, Îl iubim din toată inima pe Dumnezeu.(...)

Slăvit să fie Domnul, că stăm aici așa! Acesta nu-i meritul nostru. Acesta-i meritul Lui! Spuneau frații aici că El a fost Acela care ne-a căutat pe noi și ne-a adus în starea aceasta. Noi nu puteam fi niciodată aici de capul nostru, dar El ne-a adus în starea aceasta în care suntem acum și ne bucurăm, și-I dăm slavă. Ne bucurăm mai mult ca [dacă am fi fost] în altă parte. Alții se bucură în altă parte... S-a înmulțit răul astăzi, dar noi parcă tot am mai sta împreună să cântăm, să-I dăm slavă lui Dumnezeu. Parcă paharul e plin de dă peste el și totuși parcă am mai sta să mai bem. Iisus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”. Câteodată mai strigă... Și în locul acesta a strigat: „Dacă însetează cineva!...”. O, sufletele noastre, iubiților dragi, au însetat; și Apa aceasta a curs din plin peste inimile noastre, și suntem așa de fericiți aici!... Am dorit așa de mult să ne vedem iarăși! (...)

Psalmul 92 zice așa: „Frumos este să lăudăm pe Domnul și să mărim Numele Tău, Preaînalte. Să vestim dimineața bunătatea Ta și noaptea credincioșia Ta, cu instrumentul cu zece coarde, cu alăuta, în sunetele harfei”. Așa L-am lăudat noi în seara aceasta. Așa am făcut. Așa cum El ne-a poruncit, așa am făcut. Fiindcă toate, toate se fac la ordinul Lui. Și starea noastră aici, și venirea noastră aici, și tot ceea ce se face, iubitul meu drag, s-a făcut numai la ordinul Lui. „De nar fi fost de partea noastră, / El, Dumnezeul nostru, El, / de n-ar fi fost de partea noastră / să spună-acuma Israel.” Ce ne-am fi făcut noi, unde am fi fost noi?

Iubiți frați, de aceea trebuie să vorbim despre El. Nu am venit să vă vorbim despre altceva. N-am venit să vă spunem altceva, n-am venit să vă spunem despre minciuni, despre povești. Ci am venit, iubiții noștri, cu dorul acesta să ne întâlnim, să vedem cum stăm noi față de un Mântuitor atât de scump, atât de bun, Care ne-a adus aici și ne-a curățit, și ne-a adus în starea aceasta să-L putem înțelege, să-L putem iubi și să-I sorbim cuvântul din toată inima.

M-am simțit așa de bine aici la dumneavoastră! De fapt, iubiților, am dorit revederea.

Domnul să ne ajute ca și după revederea aceasta, [cu acest dor] de El să rămânem până la capăt. Să ne ajute, că nu-i mult până atunci: „Puțină, foarte puțină vreme și Cel ce are să vină va veni”. El vine! Și atunci să ne revedem și Dincolo, în Împărăția Lui, tot așa ca și aici. Slăvit să fie Domnul!