O hartă cu planul Bisericii Sfântului Mormânt

Precum spuneam, Biserica Sfântului Mormânt e o adevărată cetate cu nenumărate încăperi. Pentru ca să poţi lua în seamă tot ce cuprinde, îţi trebuie o călăuză bună şi pricepută (şi trebuie să cunoşti şi viaţa Mântuitorului). Eu am la mine o carte şi o hartă pe care mi le-a dat călugărul de la «Casa Nova». Această carte îmi spune cu de-amănuntul cum e împărţită Sfânta Biserică. Voi spune şi cititorilor mei acest lucru, ca să se poată lămuri cât mai bine.

Iată ce îmi spune harta că voi vedea în Biserica Sfântului Mormânt:

Intrarea în biserică este printr-o stradă îngustă, însemnată cu litera «a». Pe acolo cobori în curtea bisericii care e însemnată cu săgeata N-S. Intrarea e printre numerele 12 şi 13. Îndată la intrare, la nr. 13, e „piatra ungerii”, locul unde a fost uns Mântuitorul cu mir înainte de înmormântare. De aici se desface un coridor cu deschidere în dreapta şi în stânga. Apucând spre stânga, la numărul 15 e locul unde a leşinat Sf. Fecioară văzând moartea Fiului său.

Înaintând mai înăuntru, printre nişte coloane uriaşe (însemnate cu puncte negre pătrate), dai într-o încăpere mare şi rotundă înconjurată de jur-împrejur de coloane uriaşe (punctele negre pătrate). În mijlocul acestui loc, la numărul 15 şi 16, e capela Sfântului Mormânt în care se află Mormântul Domnului.

Faţă în faţă cu capela Sfântului Mormânt, la nr. 29, 30, 31 şi 32, e catedrala ortodoxă grecească. De jur-împrejur, această catedrală e înconjurată cu un coridor rotund. Toate încăperile sunt tăiate şi săpate în stâncă, pentru că aici a fost dealul de stâncă al Golgotei. La numărul 18, e capela copţilor (o sectă a vechilor creştini); la nr. 20, sunt odăi tăiate în stânci; la nr. 27, e capela franciscanilor (catolici); la nr. 28, e mănăstirea latinilor; la nr. 34, e locul unde a fost închis Mântuitorul; la nr. 35, e capela «Sf. Longhin», soldatul care a împuns coasta Mântuitorului; la nr. 36, e capela împărţirii hainelor Mântuitorului; la nr. 38, e capela încoronării cu spini.

Mergând înainte, între numerele 38 şi 42 sunt nişte trepte (însemnate cu linioare în hartă); suind aceste trepte, paisprezece la număr, ajungi la capela nr. 43. Aici e locul unde a fost Golgota şi a fost răstignit Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La numărul 6, e capela celor şapte dureri. Între numărul 36 şi 37, sunt iarăşi nişte trepte (în formă de linioare). Coborând aceste trepte (peste 40), la nr. 38, 39, 40, 41, e capela aflării Sfintei Cruci. În amintirea împărătesei Sf. Elena, care a săpat în acest loc şi a aflat Sfânta Cruce, sunt zidite aici o capelă şi un altar. La numărul 2, e mănăstirea lui Avraam, zidită pe stânca unde a voit să jertfească pe fiul său Isaac. La nr. 11, e capela celor 40 de martiri. În celelalte încăperi sunt mănăstiri, capele etc.

Ceva din istoria Bisericii Sf. Mormânt

Istoria acestei biserici, pe scurt, e aceasta: creştinii cei dintâi au ţinut în mare cinste locul unde a pătimit, S-a îngropat şi a înviat Mântuitorul. În acest loc se făceau rugăciuni. Însă la anul 70 după Hristos, Ierusalimul fu ajuns de profeţia Mântuitorului că va fi dărâmat şi nimicit. Împăratul roman Titus cucerise Ierusalimul, îl aprinse şi îl nimici. Creştinii scăpară fugind peste Iordan. Dar nimicirea ajunse şi locul unde erau Golgota şi Mormântul Domnului.

Pentru creştini urmară zile grele. Romanii începură a persecuta creştinismul. Ca să slăbească amintirea creştinilor despre Iisus Hristos, romanii ridicară pe locul Golgotei şi al Sf. Mormânt nişte temple idolilor lor. Dar prin aceasta ajunseră tocmai la rezultatul contrar aşteptărilor lor. Templele păgâne atraseră şi mai mult privirea creştinilor asupra locului unde a fost Golgota şi acest loc se întipări şi mai bine în mintea lor.

Venind mai târziu la putere împăratul creştin Constantin cel Mare, acesta dădu ordin să se dărâme templele idoleşti zidite pe locul Golgotei. Sosi în acest scop la Ierusalim însăşi împărăteasa Elena, mama împăratului. Împărăteasa Elena aduse cu sine şi ostaşi de lucru şi începu lucrările sub supravegherea şi controlul ei. Dărâmându-se templele păgâne, se aflară sub ele, păstrate prin minune, neatinse, Golgota, Mormântul Mântuitorului şi crucile răstignirii.

Împăratul Constantin cel Mare clădi pe acest loc o biserică uriaşă, măreaţă, ce întrecea în mărime şi frumuseţe toate bisericile din acele vremuri. Zece ani ţinură lucrările acestei biserici. Biserica avea cinci foişoare de o frumuseţe neîntrecută, împodobite cu podoabe nepreţuite. Mormântul se afla în foişorul din mijlocul bisericii, iar deasupra lui se înălţa uriaşa cupolă a acesteia.

Dar cu acest prilej s-a făcut şi o greşeală. Pentru reuşita planului bisericii s-a tăiat vârful Golgotei şi s-au mai schimbat întrucâtva locurile sfinte.

Biserica zidită de Constantin cel Mare a trecut prin multe încercări. La anul 604, perşii dărâmară măreaţa biserică. La anul 629, se zidiră pe locul ei trei capele: capela Sf. Mormânt, capela Golgota şi capela Aflării Sf. Cruci. La clădirea acestor capele se folosi în mare parte materialul din ruinele bisericii zidite de Constantin cel Mare. La anul 1099, cruciaţii cuprinseră cele trei capele sub acoperişul unei singure biserici uriaşe.

În forma aceasta se păstrează până în ziua de azi. Nu s-au mai făcut decât unele reparaţii.

În faţa acestui sfânt locaş ajungem noi, pelerinii, în după-amiaza sâmbetei de 26 septembrie. Pe aici e tot calendarul vechi (13 septembrie) şi ne grăbim să intrăm la Vecernia Praznicului Înălţării Sfintei Cruci.

Coborâm din stradă pe nişte trepte de piatră, tocite de urmele milioanelor de închinători care le-au călcat. Notez aici că prin faţa Bisericii Sfântului Mormânt trece o stradă. Orice creştin care trece pe această stradă îşi descoperă capul, se opreşte puţin şi rosteşte o scurtă rugăciune. Unii şi îngenunchează.

O mulţime de cerşetori sprijină zidurile, cerşind milă. Jos, în curtea din faţa bisericii, stau pe de lături negustori cu cruciuliţe, lumânări, tămâie, icoane şi alte lucruri pe care le caută pelerinii.

O uşă deschisă larg ne aşteaptă să intrăm în Sfânta Biserică.