O hartă cu planul Bisericii Sfântului Mormânt

Precum spuneam, Biserica Sfântului Mormânt e o adevărată cetate cu nenumărate încăperi. Pentru ca să poți lua în seamă tot ce cuprinde, îți trebuie o călăuză bună și pricepută (și trebuie să cunoști și viața Mântuitorului). Eu am la mine o carte și o hartă pe care mi le-a dat călugărul de la «Casa Nova». Această carte îmi spune cu de-amănuntul cum e împărțită Sfânta Biserică. Voi spune și cititorilor mei acest lucru, ca să se poată lămuri cât mai bine.

Iată ce îmi spune harta că voi vedea în Biserica Sfântului Mormânt:

Intrarea în biserică este printr-o stradă îngustă, însemnată cu litera «a». Pe acolo cobori în curtea bisericii care e însemnată cu săgeata N-S. Intrarea e printre numerele 12 și 13. Îndată la intrare, la nr. 13, e „piatra ungerii”, locul unde a fost uns Mântuitorul cu mir înainte de înmormântare. De aici se desface un coridor cu deschidere în dreapta și în stânga. Apucând spre stânga, la numărul 15 e locul unde a leșinat Sf. Fecioară văzând moartea Fiului său.

Înaintând mai înăuntru, printre niște coloane uriașe (însemnate cu puncte negre pătrate), dai într-o încăpere mare și rotundă înconjurată de jur-împrejur de coloane uriașe (punctele negre pătrate). În mijlocul acestui loc, la numărul 15 și 16, e capela Sfântului Mormânt în care se află Mormântul Domnului.

Față în față cu capela Sfântului Mormânt, la nr. 29, 30, 31 și 32, e catedrala ortodoxă grecească. De jur-împrejur, această catedrală e înconjurată cu un coridor rotund. Toate încăperile sunt tăiate și săpate în stâncă, pentru că aici a fost dealul de stâncă al Golgotei. La numărul 18, e capela copților (o sectă a vechilor creștini); la nr. 20, sunt odăi tăiate în stânci; la nr. 27, e capela franciscanilor (catolici); la nr. 28, e mănăstirea latinilor; la nr. 34, e locul unde a fost închis Mântuitorul; la nr. 35, e capela «Sf. Longhin», soldatul care a împuns coasta Mântuitorului; la nr. 36, e capela împărțirii hainelor Mântuitorului; la nr. 38, e capela încoronării cu spini.

Mergând înainte, între numerele 38 și 42 sunt niște trepte (însemnate cu linioare în hartă); suind aceste trepte, paisprezece la număr, ajungi la capela nr. 43. Aici e locul unde a fost Golgota și a fost răstignit Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La numărul 6, e capela celor șapte dureri. Între numărul 36 și 37, sunt iarăși niște trepte (în formă de linioare). Coborând aceste trepte (peste 40), la nr. 38, 39, 40, 41, e capela aflării Sfintei Cruci. În amintirea împărătesei Sf. Elena, care a săpat în acest loc și a aflat Sfânta Cruce, sunt zidite aici o capelă și un altar. La numărul 2, e mănăstirea lui Avraam, zidită pe stânca unde a voit să jertfească pe fiul său Isaac. La nr. 11, e capela celor 40 de martiri. În celelalte încăperi sunt mănăstiri, capele etc.

Ceva din istoria Bisericii Sf. Mormânt

Istoria acestei biserici, pe scurt, e aceasta: creștinii cei dintâi au ținut în mare cinste locul unde a pătimit, S-a îngropat și a înviat Mântuitorul. În acest loc se făceau rugăciuni. Însă la anul 70 după Hristos, Ierusalimul fu ajuns de profeția Mântuitorului că va fi dărâmat și nimicit. Împăratul roman Titus cucerise Ierusalimul, îl aprinse și îl nimici. Creștinii scăpară fugind peste Iordan. Dar nimicirea ajunse și locul unde erau Golgota și Mormântul Domnului.

Pentru creștini urmară zile grele. Romanii începură a persecuta creștinismul. Ca să slăbească amintirea creștinilor despre Iisus Hristos, romanii ridicară pe locul Golgotei și al Sf. Mormânt niște temple idolilor lor. Dar prin aceasta ajunseră tocmai la rezultatul contrar așteptărilor lor. Templele păgâne atraseră și mai mult privirea creștinilor asupra locului unde a fost Golgota și acest loc se întipări și mai bine în mintea lor.

Venind mai târziu la putere împăratul creștin Constantin cel Mare, acesta dădu ordin să se dărâme templele idolești zidite pe locul Golgotei. Sosi în acest scop la Ierusalim însăși împărăteasa Elena, mama împăratului. Împărăteasa Elena aduse cu sine și ostași de lucru și începu lucrările sub supravegherea și controlul ei. Dărâmându-se templele păgâne, se aflară sub ele, păstrate prin minune, neatinse, Golgota, Mormântul Mântuitorului și crucile răstignirii.

Împăratul Constantin cel Mare clădi pe acest loc o biserică uriașă, măreață, ce întrecea în mărime și frumusețe toate bisericile din acele vremuri. Zece ani ținură lucrările acestei biserici. Biserica avea cinci foișoare de o frumusețe neîntrecută, împodobite cu podoabe neprețuite. Mormântul se afla în foișorul din mijlocul bisericii, iar deasupra lui se înălța uriașa cupolă a acesteia.

Dar cu acest prilej s-a făcut și o greșeală. Pentru reușita planului bisericii s-a tăiat vârful Golgotei și s-au mai schimbat întrucâtva locurile sfinte.

Biserica zidită de Constantin cel Mare a trecut prin multe încercări. La anul 604, perșii dărâmară măreața biserică. La anul 629, se zidiră pe locul ei trei capele: capela Sf. Mormânt, capela Golgota și capela Aflării Sf. Cruci. La clădirea acestor capele se folosi în mare parte materialul din ruinele bisericii zidite de Constantin cel Mare. La anul 1099, cruciații cuprinseră cele trei capele sub acoperișul unei singure biserici uriașe.

În forma aceasta se păstrează până în ziua de azi. Nu s-au mai făcut decât unele reparații.

În fața acestui sfânt locaș ajungem noi, pelerinii, în după-amiaza sâmbetei de 26 septembrie. Pe aici e tot calendarul vechi (13 septembrie) și ne grăbim să intrăm la Vecernia Praznicului Înălțării Sfintei Cruci.

Coborâm din stradă pe niște trepte de piatră, tocite de urmele milioanelor de închinători care le-au călcat. Notez aici că prin fața Bisericii Sfântului Mormânt trece o stradă. Orice creștin care trece pe această stradă își descoperă capul, se oprește puțin și rostește o scurtă rugăciune. Unii și îngenunchează.

O mulțime de cerșetori sprijină zidurile, cerșind milă. Jos, în curtea din fața bisericii, stau pe de lături negustori cu cruciulițe, lumânări, tămâie, icoane și alte lucruri pe care le caută pelerinii.

O ușă deschisă larg ne așteaptă să intrăm în Sfânta Biserică.