Foto Traian Dorz

O lucrare am făcut...

Traian Dorz - Hristos - Învățătorul nostru

Drept răspuns, Isus le-a zis: O lucrare am făcut, și toți vă mirați de ea.
Nu a fost și nu va fi niciodată un popor,
sau vreun rând de oameni,
în fața căruia Dumnezeu să nu fi făcut cel puțin o lucrare uimitoare,
să nu fi făcut cel puțin o minune.
Nu există nici măcar un singur om față de care Dumnezeu să nu-Și fi arătat, măcar o singură dată, în chip puternic și clar, mila sau puterea Sa, răbdarea sau iubirea Lui,
printr-o dovadă uimitoare și minunată.
Dar câți oare au avut prilejul să vadă numai o singură astfel de dovadă,
numai o singură lucrare uimitoare a lui Dumnezeu!
Cei mai mulți au văzut, după cum și astăzi pot vedea, multe și multe astfel de lucrări ale Sale,
dar ochiul stăpânit de păcat
și mintea întunecată de necredință,
nu vrea să vadă lucrările lui Dumnezeu.
Iar ceea ce mai și văd, caută să explice ca un fenomen obișnuit și normal determinat de oameni sau împrejurări - și nu minune.
Dragul meu frate, mulți din cei care au văzut o singură lucrare a Domnului, s-au aruncat la picioarele Lui cu credință și pocăință (Luca 5, 8-11),
iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu un har veșnic pentru că s-au smerit și s-au predat Lui urmându-L cu dragoste și cu supunere până la moarte.
Dar tu oare, care ai văzut și ai putut vedea atât de multe lucrări ale lui Dumnezeu, nu numai în jurul Tău, dar chiar cu tine petrecute... și totuși nici până azi n-ai îngenuncheat să te predai Lui, -
- ce mai aștepți?
Isuse Doamne, Stăpânul și Dumnezeul nostru,
cu sufletul uimit de puterea Ta și de minunile Tale noi ne proșternem la picioarele Tale,
mărturisind slăbiciunile noastre și slăvind puterea și iubirea Ta.
O, de câte ori Tu ne-ai ascultat rugăciunile,
ne-ai izbăvit din nenorociri care ne îngrozeau, îndepărtând de la noi primejdii de care nu puteam scăpa altfel,
și pe care le-ai prefăcut bucurie și pace prin Mâna Ta, pentru noi și pentru ai noștri.
Iartă-ne Te rugăm, că deși am văzut atâtea lucruri ale Tale, prea grabnic le-am uitat
și când din nou a venit primejdia, n-am avut nici o aducere aminte și nici credință îndeajuns ca să nu ne îndoim,
ci ne-am mirat ca și când nu Te-am fi cunoscut niciodată.
Iartă-ne Doamne Te rugăm.
Amin.
Articol 44 din 125
Folosește săgețile ← → pentru navigare