Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoașteți.
Ce hrană îmbelșugată este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu!
Când sufletul se hrănește din plin din ea, chiar și trupul se satură.
Nu-i un lucru rar și neobișnuit cel care s-a petrecut cu mulți dintre noi de multe ori:
când am stat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu hrănindu-ne din El, a trecut ziua întreagă fără să simțim nici foame, nici sete, nici somn.
Sufletul umplut până sus, îndestulase și trupul nostru. În așa fel încât el nu-și mai simțea trebuințele. Fiind copleșit de mulțumirea sufletească!
Au fost suflete sfinte care au trăit vreme îndelungată în singurătate, fără să aibă altă hrană pentru trupul lor decât rugăciunea și sfânta împărtășanie.
Căci Cuvântul și Trupul lui Hristos este cu adevărat o hrană care întreține toată ființa noastră (Deut. 8, 3; Matei 4, 4).
O mâncare pe care noi n-o putem explica și n-o putem înțelege,
dar pe care o simțim aievea,
ne hrănește în chip tainic în tot timpul părtășiei și ascultării Cuvântului lui Hristos.
La fel ca atunci când mulțimile Îl urmau pe Domnul prin pustiu și ascultau zile întregi Cuvântul Sfânt fără să simtă foame, fără să fie biruiți de oboseală și sete.
Numai când Cuvântul înceta, iar trupul își revenea în simțirile sale, numai atunci slăbiciunile lui îi aminteau de nevoia hranei și odihnei.
Mâncarea aceasta tainică, ne va hrăni în veșnicie necurmat și din plin, îndestulându-ne în așa fel că nu vom mai simți și nu vom avea nevoie de nimic (Apoc. 2, 17).
Ce mâncare plăcută și dulce este această mană ascunsă, pentru oricine a gustat vreodată din ea!
Este hrana tainică și Dumnezeiască pe care Domnul Isus o dă sufletelor care aleargă la El și care ascultă cu statornicie Cuvântul Său.
E părtășia cu Hristos și cu Harul Său, care ține sufletul în acea stare cerească în care nu mai simți întru nimic nici trupul, nici trebuințele lui, nici marginile lui.
Isuse Doamne,
dă-ne Te rugăm această stare totdeauna!
Dă-ne mereu foamea și bucuria cerească a hranei cerești,
a împărtășirii cu Tine în starea cea fericită a rugăciunii,
a pocăinței
și a ascultării depline.
Amin.
+
Putere este rugăciunea și taină și ceresc veșmânt
adevărata rugăciune e-o umplere de Duhul Sfânt.