Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi.
Ce hrană îmbelşugată este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu!
Când sufletul se hrăneşte din plin din ea, chiar şi trupul se satură.
Nu-i un lucru rar şi neobişnuit cel care s-a petrecut cu mulţi dintre noi de multe ori:
când am stat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu hrănindu-ne din El, a trecut ziua întreagă fără să simţim nici foame, nici sete, nici somn.
Sufletul umplut până sus, îndestulase şi trupul nostru. În aşa fel încât el nu-şi mai simţea trebuinţele. Fiind copleşit de mulţumirea sufletească!
Au fost suflete sfinte care au trăit vreme îndelungată în singurătate, fără să aibă altă hrană pentru trupul lor decât rugăciunea şi sfânta împărtăşanie.
Căci Cuvântul şi Trupul lui Hristos este cu adevărat o hrană care întreţine toată fiinţa noastră (Deut. 8, 3; Matei 4, 4).
O mâncare pe care noi n-o putem explica şi n-o putem înţelege,
dar pe care o simţim aievea,
ne hrăneşte în chip tainic în tot timpul părtăşiei şi ascultării Cuvântului lui Hristos.
La fel ca atunci când mulţimile Îl urmau pe Domnul prin pustiu şi ascultau zile întregi Cuvântul Sfânt fără să simtă foame, fără să fie biruiţi de oboseală şi sete.
Numai când Cuvântul înceta, iar trupul îşi revenea în simţirile sale, numai atunci slăbiciunile lui îi aminteau de nevoia hranei şi odihnei.
Mâncarea aceasta tainică, ne va hrăni în veşnicie necurmat şi din plin, îndestulându-ne în aşa fel că nu vom mai simţi şi nu vom avea nevoie de nimic (Apoc. 2, 17).
Ce mâncare plăcută şi dulce este această mană ascunsă, pentru oricine a gustat vreodată din ea!
Este hrana tainică şi Dumnezeiască pe care Domnul Isus o dă sufletelor care aleargă la El şi care ascultă cu statornicie Cuvântul Său.
E părtăşia cu Hristos şi cu Harul Său, care ţine sufletul în acea stare cerească în care nu mai simţi întru nimic nici trupul, nici trebuinţele lui, nici marginile lui.
Isuse Doamne,
dă-ne Te rugăm această stare totdeauna!
Dă-ne mereu foamea şi bucuria cerească a hranei cereşti,
a împărtăşirii cu Tine în starea cea fericită a rugăciunii,
a pocăinţei
şi a ascultării depline.
Amin.
+
Putere este rugăciunea şi taină şi ceresc veşmânt
adevărata rugăciune e-o umplere de Duhul Sfânt.