Foto Traian Dorz

O mângâiere a Domnului: Fata, Sora, Nora

Traian Dorz - Scumpele noastre surori

Mai stăruie încă, în multe familii, o teamă de naşterea unei fetiţe.
Şi o puternică dorinţă a multor părinţi de a avea un băiat.
Dar după cum am mai spus, în familia unor părinţi credincioşi nu numai că alegerea este lăsată din toată inima în voia dragostei lui Dumnezeu,
dar şi primirea darului pe care voia iubitoare a lui Dumnezeu l-a ales, este plină de bucurie. Fiindcă Dumnezeu ne alege şi ne dă tocmai ceea ce ne este nouă spre cea mai mare binecuvântare.
Ce binecuvântare este de la Dumnezeu darul unei fetiţe!
Ea va creşte fiind ca un înger ajutător al părinţilor ei.
Ca un înger păzitor al fraţilor ei.
Ca un înger mângâietor al familiei sale.
1 - Fata
De atâtea ori se întâmplă ca mama să moară devreme.
Cine rămâne atunci ca o mamă pentru frăţiorii ei mai mici?
Cine rămâne mângâierea bătrâneţelor şi durerii tatălui rămas singur?
Cine rămâne căldura şi bucuria familiei?
- Fata harnică, iubitoare, înţeleaptă şi grijulie. Care caută s-o înlocuiască pe scumpa ei mamă, în viaţa acelora care au rămas cu inimile zdrobite, lipsiţi de lumina ei.
Ce mângâietor este să priveşti într-o seară sau într-o dimineaţă înăuntrul unei astfel de familii.
Iată-i în jurul mesei de cină...
Fata harnică stă la rugăciune cu faţa luminată de oboseala muncii iubitoare şi de curăţia frumuseţii ei evlavioase.
Alături de ea, într-o parte, capul obosit şi albit al tatălui, aplecat sub povara răbdării liniştite şi a durerii singuratice.
Iar lângă ei, micii frăţiori, îmbrăcaţi îngrijit şi vegheaţi iubitor de dragostea surorii lor, care, dacă nu poate fi atât de dulce şi caldă cum a fost a mamei lor pierdute, totuşi nu este cu mult mai prejos ca a ei.
În grija pentru cei dragi ai ei, fata îşi va mângâia durerea pierderii mamei, care cel mai greu, poate, a zdrobit inima fetei şi a umbrit viitorul ei.
Mângâindu-i pe ai ei - îşi va mângâia propria ei durere.
Ce dar ceresc este pentru un tată bătrân rămas văduv, o fată bună şi credincioasă.
Sau pentru o mamă bolnavă o astfel de fiică bună.
Sau pentru bunicii ei slabi, nepoata lor credincioasă şi harnică.
E adevărat că pentru singurătatea tatălui, nimeni nu mai poate fi ceea ce a fost căldura inimii, ajutorul mâinilor şi adăpostul sprijinului soţiei sale.
Dar oricât de mic e un gard şi oricât de slabă e o creangă, tot opresc puţin vântul şi zăpada, ferind firicelul de iarbă, ori slaba păsărică.
Tot aşa ţine şi un mic adăpost, pentru sufletul singur.
Cumpătarea fetei bune, învăţată de la mama sa, va păstra ceea ce a mai rămas şi ceea ce se mai poate strânge în casa lor.
Grija ei va veghea ca urmaşii mamei ei să nu-i simtă prea dureros lipsa.
Iar dragostea lui Hristos din inima ei o va face ca toate ostenelile care i se cer acum numai ei, să le împlinească cu o hărnicie evlavioasă şi cu o înţelegere iubitoare.
Scumpa noastră surioară, tu eşti în această casă, peste care mereu va stărui durerea celui mai iubit loc gol - mângâiere şi sprijin.
Caută să acoperi cu florile dragostei tale crucile aspre şi grele ale tatălui şi ale frăţiorilor tăi.
Fericirea ta se va ţese numai când tu o urzeşti pe a lor.
2 - Sora
Acum aş dori să privim puţin înăuntrul casei mângâierii din Betania.
Iat-o pe Marta, sora mai mare, rămasă singură de părinţi, cu grija celor doi mai mici: frăţiorul Lazăr şi surioara Maria.
Casa era a ei (Luca 10, 38). A ei, pentru că rămânând singură cu toate grijile şi răspunderile... cu toată munca şi datoria, părea că totul este numai al ei.
Dar ce minunată soră era Marta. Cât de iubitoare de Domnul şi de fraţi era inima ei.
Mântuitorul devenise un Învăţător şi Prieten Nedespărţit în familia ei, unde sora Marta le învârtea cu hărnicie şi cu dragoste pe toate.
Am mai vorbit şi altă dată despre hărnicia şi despre dragostea ei înţeleaptă.
Care ştia bine câtă nevoie avea Domnul şi ai Lui, venind de pe drumuri fierbinţi şi prăfuite să se spele şi să se primenească cu schimburi noi şi curate.
După atâta foame îndurată, neprimiţi şi săraci - câtă nevoie aveau numai de o masă caldă şi îndestulătoare...
Câtă nevoie aveau- obosiți- de un așternut moale și pdihnitor, în răcoarea dulce a casei primitoare.
De aceea buna soră Marta era împărţită cu multă slujire. Şi nu ştia ce să mai facă de griji.
Şi de aceea Iisus iubea pe Marta (Ioan 11, 5).
Pe Marta, mai întâi.
Şi de aceea sora Marta merita să fie iubită pentru că ea şi-a pus toată casa şi dragostea ei în slujba Domnului Iisus.
Merită Marta să fie iubită şi respectată până în veci pentru că şi-a crescut fraţii în dragostea lui Hristos.
Şi i-a ajutat să devină preaiubiţii Domnului.
Merita Marta să fie iubită, pentru că dovedea cu hărnicie şi înţelepciune că în slujba Domnului se cer nu numai vorbe iubitoare,
- ci că se cer mai ales şi mai întâi, fapte de iubire.
Scumpa noastră soră, rămasă şi tu de părinţi singură, cu toată grija casei şi frăţiorilor tăi, ia pildă de la sora Marta.
Şi caută şi tu să faci din casa ta o casă a lui Hristos, Domnul şi Mântuitorul tău,
din frăţiorii tăi, nişte fiinţe preaiubite de El,
şi din ostenelile tale o binecuvântare pentru însoţitorii Domnului tău Iisus.
În felul acesta crucea singurătăţii tale, a oboselilor şi a grijii tale, se va acoperi tot mai bogat cu florile dragostei şi ale recunoştinţei fraţilor tăi.
Iar în veşnicie ţi-o vei privi acoperită de cununile strălucitoare ale răsplătirilor pe care le vei afla la Hristos.
3 - Nora
Acum vă rog să privim puţin înăuntrul unei alte case de jale...
Casa bietei Naomi, rămasă în ţară străină, fără soţ şi fără cei doi fii ai ei.
Numai cu cele două nurori, rămase şi ele de tinere văduve.
Trei văduve amărâte. Trei inimi zdrobite (Rut 1, 5).
Istorisirea vieţii lor cuprinde părţi atât de sfâşietoare încât nu le poţi asculta decât cu lacrimi.
Scumpe surori, citiţi mai des şi citiţi mai adânc cele scrise în Cartea lui Rut, în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.
Citiţi mai ales voi, mame soacre, şi voi, fiice-nurori.
Să vedeţi şi să învăţaţi cum se trăieşte cu adevărat în slujba lui Dumnezeu fiecare pentru cealaltă.
Priviţi în casa şi în viaţa lor.
Ce mamă adevărată devenise pentru nurorile ei Naomi!
Că nu numai în timpul cât le trăiau soţii lor, dar nici după moartea soţilor lor, ele nu voiau să se despartă de ea.
Ţineau la ea mai mult ca la mama lor.
Erau gata să meargă cu ea departe de casa părinţilor, fără să se gândească la singurătate, la primejdie, la viitorul lor, la nimic.
Era în inimile lor dragostea cea adevărată care nu se mai gândea la sine, pentru nedespărţirea de fiinţa pe care o iubeau.
Priviţi, priviţi, scumpe surori, priviţi în casa Naomei şi a lui Rut.
Să vedeţi şi înţelegeţi fiecare partea voastră de răspundere...
partea voastră de vină...
şi partea voastră de pierdere - dacă voi nu trăiţi aşa.
Scumpe surori care aţi ajuns în casa unei alte mame, ca nurori, ca fiice ale mamei soţului vostru.
Nu uitaţi marea, foarte marea voastră datorie de a-i fi mereu acestei mame, adevărate fiice.
Uitaţi acum pe mama care v-a născut pentru dragostea acestei mame noi
Revărsaţi-vă spre ea toată căldura şi voioşia dragostei din inimile voastre.
Să simtă ea că nu a pierdut dragostea unui fiu, ci a câştigat dragostea a lor doi.
Atunci va începe adevărata fericire pentru voi amândouă.
Şi mai ales pentru acela pe care amândouă îl iubiţi.
Fie aceste îndemnuri de la Hristos, pentru nenumăratele case şi suflete de felul acesta, aducătoare de lumină şi pace.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru şi pacea noastră, care din cei doi faci unul (Efeseni 2, 14) - surpând orice zid despărţitor...
Te rugăm fă în bunătatea Ta ca toate surorile noastre să devină mângâiere, binecuvântare şi pace în orice case şi familii le-ai aşeza Tu.
Ajut-o pe surioara rămasă bucuria familiei fără mamă, să fie o bucurie şi o mângâiere pentru tata şi fraţii ei.
Ajut-o pe sora rămasă singură în casă, să-şi pună totul cu bucurie în slujba Ta, Domnul ei şi în slujba mântuirii altora.
Ajut-o pe sora ajunsă noră la altă mamă, să o poată iubi cu adevărat pe aceasta pentru a trăi în pace şi în părtăşie fericită, cu toţii.
Ajută-le pe toate să înţeleagă că asta e voia Ta.
Căci împodobind crucea altora, va deveni cu atât mai frumoasă şi mai uşoară crucea lor. Amin.
+
Toate plăcerile trupeşti aduc suferinţă şi moarte. Nu le căutaţi pe acestea niciodată.
Toate plăcerile duhovniceşti aduc mângâiere şi viaţă.
- Pe acestea să le căutaţi întotdeauna.