Foto Traian Dorz

O, nu-ți fie teamă

Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita

O, nu-ți fie teamă de ziua de mâine
că ziua, ea însăși, de ea va-ngriji,
- primește-ți merindea de apă și pâine
din Mâna Aceea ce-ți dă înc-o zi!
O, nu-ți fie teamă de iarna geroasă
ci fie-ți credința cu mult mai de preț,
Acel ce-are grijă ca iarna să iasă
purta-va de grijă nici tu să nu-ngheți!
O, nu-ți fie teamă de Sfânta Lucrare
că ea va fi-nfrântă de cruci și de spini
Acel ce-a făcut-o
Acel care-o are,
va ști s-o păzească de colții haini!
O, nu-ți fie teamă de moarte vreodată
tu cel care-n slujba vieții te-ai pus
Minunea va face lumină deodată
e Viu
și Puternic
și Veșnic
Isus!...
Articol 44 din 46
Folosește săgețile ← → pentru navigare