O punte de lumină dulce
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Dar cum voi putea eu spune vreodată oare ce s-a petrecut apoi?
2 - Cum să pot arăta vreodată în cuvintele, în rugăciunile şi în lacrimile mele, în cântările şi în toate renunţările mele - ceea ce mi-ai făcut Tu?
3 - Când a trecut vreme nenorocirilor mele, a trecut şi ea.
4 - Când a venit vremea cântării mele, a venit şi cântarea mea.
5 - Când a venit vremea iubirii mele - Soarele ei n-a mai răsărit încet, ci mi S-a ivit dintr-o dată în toată strălucirea amiezii Sale.
6 - Dar de prea lung umblet prin întuneric,
sau de prea multe lacrimi,
- ochii mei slăbiseră şi vederea mea nu mai putea birui, prea marea lumină care mă inundase.
7 - Eram parcă tot în închisoarea mea întunecată - şi abia Te mai puteam vedea prin lacrimi, ca printre nişte zăbrele de aur, undeva departe, plutind în lumină, gata să Te pierd iarăşi.
8 - Inima mi se topise, picioarele şi mâinile îmi tremurau, fiinţa mea întreagă îmi părea că arde.
9 - Nu ştiam dacă mor sau dacă înviu.
Stăteam înmărmurit nu ştiu dacă de nebun sau de uimit: Erai lângă mine oare, sau îmi erai nespus de departe?
10 - Mi-ai grăit, - dar eu nu mai ştiam ce.
11 - Mi-ai privit în ochi, în inimă, în tot străfundul fiinţei mele.
12 - Şi totul mi-a fost descoperit şi gol în faţa acestor priviri, în care şi eu am pătruns totul.
13 - Mi-ai fost şi aici, - dar parcă îmi erai şi dincolo de toate depărtările mele.
Totuşi Te-am simţit întreg, că îmi eşti Tu!
14 - De undeva, din cerul de unde Te vedeam, un fulger mi-a despicat tot întunericul meu de sus până jos, prăbuşindu-l.
15 - Şi din Muntele Tău s-a făcut dintr-o dată o punte de lumină dulce peste toată prăpastia dintre noi, până la ţărmul dragostei mele înviate.
16 - A fost mai mult de spus decât aş fi putut bănui vreodată chiar în nebunia speranţelor mele.
17 - O, niciodată n-aş fi putut spera să-mi fii atât de Bun!
18 - Iubirea mea făcuse astfel cel mai uriaş dintre salturile ei, spre a cunoaşte iubirea mărimii Tale.
19 - Dar de la marginea îndepărtată a hotarului până unde ajunsese, când am privit înainte încercând să desluşesc întinderea viitoare a dragostei Tale, - n-am putut vedea decât o înălţime albă pierdută într-o strălucire de care nu-mi puteam apropia ochii.
20 - Şi al cărei hotar nu l-am mai putut bănui.
21 - Slavă şi adoraţie eternă Ţie Nebănuită Dragoste a lui Dumnezeu,
22 - Singura care m-ai putut înţelege, ierta şi săruta iarăşi ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Isuse!...