O punte de lumină dulce
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Dar cum voi putea eu spune vreodată oare ce s-a petrecut apoi?
2 - Cum să pot arăta vreodată în cuvintele, în rugăciunile și în lacrimile mele, în cântările și în toate renunțările mele - ceea ce mi-ai făcut Tu?
3 - Când a trecut vreme nenorocirilor mele, a trecut și ea.
4 - Când a venit vremea cântării mele, a venit și cântarea mea.
5 - Când a venit vremea iubirii mele - Soarele ei n-a mai răsărit încet, ci mi S-a ivit dintr-o dată în toată strălucirea amiezii Sale.
6 - Dar de prea lung umblet prin întuneric,
sau de prea multe lacrimi,
- ochii mei slăbiseră și vederea mea nu mai putea birui, prea marea lumină care mă inundase.
7 - Eram parcă tot în închisoarea mea întunecată - și abia Te mai puteam vedea prin lacrimi, ca printre niște zăbrele de aur, undeva departe, plutind în lumină, gata să Te pierd iarăși.
8 - Inima mi se topise, picioarele și mâinile îmi tremurau, ființa mea întreagă îmi părea că arde.
9 - Nu știam dacă mor sau dacă înviu.
Stăteam înmărmurit nu știu dacă de nebun sau de uimit: Erai lângă mine oare, sau îmi erai nespus de departe?
10 - Mi-ai grăit, - dar eu nu mai știam ce.
11 - Mi-ai privit în ochi, în inimă, în tot străfundul ființei mele.
12 - Și totul mi-a fost descoperit și gol în fața acestor priviri, în care și eu am pătruns totul.
13 - Mi-ai fost și aici, - dar parcă îmi erai și dincolo de toate depărtările mele.
Totuși Te-am simțit întreg, că îmi ești Tu!
14 - De undeva, din cerul de unde Te vedeam, un fulger mi-a despicat tot întunericul meu de sus până jos, prăbușindu-l.
15 - Și din Muntele Tău s-a făcut dintr-o dată o punte de lumină dulce peste toată prăpastia dintre noi, până la țărmul dragostei mele înviate.
16 - A fost mai mult de spus decât aș fi putut bănui vreodată chiar în nebunia speranțelor mele.
17 - O, niciodată n-aș fi putut spera să-mi fii atât de Bun!
18 - Iubirea mea făcuse astfel cel mai uriaș dintre salturile ei, spre a cunoaște iubirea mărimii Tale.
19 - Dar de la marginea îndepărtată a hotarului până unde ajunsese, când am privit înainte încercând să deslușesc întinderea viitoare a dragostei Tale, - n-am putut vedea decât o înălțime albă pierdută într-o strălucire de care nu-mi puteam apropia ochii.
20 - Și al cărei hotar nu l-am mai putut bănui.
21 - Slavă și adorație eternă Ție Nebănuită Dragoste a lui Dumnezeu,
22 - Singura care m-ai putut înțelege, ierta și săruta iarăși ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Isuse!...