O, soarele și noaptea...
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
O, soarele și noaptea, din mine, cum îmi sunt
când ea e fără dânsul
și el e fără ea,
i-a însoțit Minunea cu unic legământ,
- și totuși, cine poate aievea
să le-o dea?
Ce taină-i dimineața, ori seara câte-un ceas
când se cuprind în lacrimi cu dorul lor tăcut
și-apoi atâta vreme se cheamă fără glas
el - dulcea ei răcoare,
ea - caldul lui sărut.
O, soarele îmi arde apoi de dorul ei
topindu-se-n căldura trimisă după ea,
iar noaptea-n câte lacrimi de rouă
și scântei
își plânge despărțirea de dragostea ei grea!
O, negrăită Taină a Dragostei de Sus,
când va veni minunea pe veci să mi-i unești,
ce oare-o să rămână,
un Zori
sau un Apus,
- ori altceva, ce nu e cuvânt să-l mai numești?