O, soarele şi noaptea...
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
O, soarele şi noaptea, din mine, cum îmi sunt
când ea e fără dânsul
şi el e fără ea,
i-a însoţit Minunea cu unic legământ,
- şi totuşi, cine poate aievea
să le-o dea?
Ce taină-i dimineaţa, ori seara câte-un ceas
când se cuprind în lacrimi cu dorul lor tăcut
şi-apoi atâta vreme se cheamă fără glas
el - dulcea ei răcoare,
ea - caldul lui sărut.
O, soarele îmi arde apoi de dorul ei
topindu-se-n căldura trimisă după ea,
iar noaptea-n câte lacrimi de rouă
şi scântei
îşi plânge despărţirea de dragostea ei grea!
O, negrăită Taină a Dragostei de Sus,
când va veni minunea pe veci să mi-i uneşti,
ce oare-o să rămână,
un Zori
sau un Apus,
- ori altceva, ce nu e cuvânt să-l mai numeşti?