Binefacerea și nerecunoștința
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Nimic nu m-a amărât mai mult decât când am văzut pe unul care fusese cândva un băiat sărac și apoi crescut la mesele frățești,
îmbrăcat cu hainele dăruite de surorile evlavioase, adăpostit, miluit, crescut și învățat carte înaltă de către dragostea fraților și în Numele lui Hristos,
- iar după ce a ajuns să aibă avuție, grăsime și situație înaltă din coșurile lui pline nu s-a îndurat să dea nici două pere la un copil către care nu-i era rușine să se laude arătându-i perele lui,
deși vedea cum copilul se uita la grămada lui de pere cu ochii umeziți de dorințe și de rușine...
2 - Ce să mai zici despre o ființă nerecunoscătoare? Că e om?
- îți vine așa de greu să zici că e om!
Căci până și un câine ține minte un bine care i s-a făcut. Și caută să-și întoarcă recunoștința într-un fel, fie și numai printr-o prietenoasă clătinare din coadă, către cel care i-a dat o bucată de pâine!
Recunoscătorul-om, este mai rău decât recunoscătorul animal.
3 - Sufletele scumpe fac daruri scumpe.
Sufletele mari nu fac daruri mici.
Când un împărat a făcut dar unui prieten al său, o comoară de mare preț, acela i-a zis uimit:
- „Maiestate, - dar este prea mult!”
- „Pentru tine poate părea prea mult - i-a zis împăratul, dar pentru mine, nu. Eu pot oricât, eu sunt împăratul!”
Atunci, cât poate Dumnezeu!
4 - Suflete al meu, dacă Îl iubești cu adevărat pe Hristos, păstrează numai pentru El ceea ce ai tu mai scump: El este Împăratul tău!
Fă-I bucuria numai lui Isus cu ceea ce ai tu mai de preț, căci este dovada supremei iubiri, jertfa supremă!
El așa a făcut pentru noi!
5 - Ceea ce datorezi numai lui Dumnezeu, nu da nimănui altuia niciodată, decât Lui.
Ca numele Mariei lângă mirul ei cel scump, jertfit lui Isus.
6 - Cât de mult prețuim noi pe oamenii noștri mari și ocaziile mari, pe care le avem unice în viață pe pământul acesta!
Cât de puțini dintre noi au știut să se folosească bine de prilejurile mari pe care le-au avut!
7 - Am învățat atât de mult și am primit atât de mult de la niște mari oameni ai lui Dumnezeu...
Dar când ne aducem aminte acum, cât de multe asemănări le-am uitat, trebuie să ni se umple inima de durere și de învinuiri.
O, cât de multe am pierdut din pricina asta.
Și cât de mult n-am avut nici minte atunci și nici grija ca să le folosim mai bine, - abia acum ne dăm seama ce nepricepuți am fost!
8 - Mintea tânără și inima neîncercată își închipuie că totdeauna părinții vor fi tot cu noi. Și nu știm răscumpăra mai bine timpul acela scump.
Îndată însă ce rămânem fără ei, începem să ne dăm seama de marea ocazie pe care am avut-o și de marele folos pe care l-am fi putut avea, - dar în zadar!
9 - Este un timp de milă și un timp și de har, timpul când Hristos ne tot îmbie mântuirea și ne tot așteaptă să-L primim în inima noastră ca să devenim copii ai lui Dumnezeu
dar dacă timpul acesta trece, fără ca să-L cunoaștem, el nu se mai întoarce adesea niciodată pentru noi,
10 - Sunt unice în viața noastră, ocaziile când putem face ceva deosebit pentru Hristos, pentru Lucrarea Lui, pentru Împărăția și Evanghelia Sa.
Dacă nu înțelegem vremea și ocazia pe care le avem atunci, sau dacă le amânăm, - ocazia s-a pierdut și vremea s-a dus pentru totdeauna.
Iar apoi vine îndată diavolul sau moartea, și fură și nimicește, bunul scump pe care n-am știut să-l dăm lui Dumnezeu, atunci când îl aveam și când trebuia.
11 - Noi pe părinții și îndrumătorii noștri buni, nu-i vom avea aici pe totdeauna.
După ce își vor împlini și ei zilele lor de răbdare, de luptă, de alergare, de credință, de muncă și de jertfă pe pământ, printre noi, și pentru ei va veni și clipa plecării lor (2 Tim. 4, 6-8).
Și vai cât de mulți se vor trezi numai după aceea - ce au pierdut!
12 - Se vor duce și părinții noștri în curând să-și primească și ei cununa vieții din Mâna Domnului, - după atâtea cununi de spini, primite din mâinile oamenilor...
dar acum, când unii mai umblă încă printre noi, și când încă-i mai putem vedea și auzi, ni se pare că mereu tot așa va fi.
Să-i prețuim și să-i ascultăm acum până ce încă-i avem, ca nu cumva să plângem odată cu amar.
13 - După ce vor pleca sufletele mari pe care le-am avut cu noi,
mereu ne vom aduce aminte cu amar, de timpul avut împreună, dar pe care n-am știut să-l folosim îndeajuns.
O, de ce oare ochii noștri nu se deschid înainte ca să fie înțelepți - și se deschid mereu numai înapoi, când am ajuns nebuni!
14 - În Betania, după învierea lui Lazăr, trebuie să fi fost un pelerinaj necontenit,
un fluviu de oameni care curgeau mergând și venind din toate părțile, așa cum se întâmplă totdeauna acolo unde se petrece o minune ca asta.
Dar câți oare s-au ales cu un adevăr mântuitor, din priveliștea aceasta unică?
15 - Mortul Lazăr la chemarea Domnului Isus s-a întors din moarte și a ieșit din mormânt.
Chipul morții s-a șters de peste el și i-a revenit chipul vieții.
Groaza care întotdeauna îl însoțește pe cel mort a pierit dintr-o dată.
Și a venit bucuria prietenoasă și apropierea iubitoare, care însoțește viața.
Așa se petrece și în cele duhovnicești.
16 - Moartea lui Lazăr cel înviat, era cum n-ar fi venit iar viața lui, era cum n-ar fi plecat.
Ce înspăimântătoare și ce fericită minune se petrece!
Ce limpede și ce voioasă era Prezența și Puterea lui Dumnezeu acolo!
Așa se petrece și în taina învierii, duhovnicește.
17 - După ce Dumnezeu ne-a înviat din păcat, ca dintr-o moarte, El ne-a zidit în Hristos Isus, pentru faptele bune pe care le-a pregătit ca să umblăm în ele (Efes. 2, 10).
Ce scop divin a avut Dumnezeu cu noi. Și ce mare preț a pus El pe noi.
Cât de datori suntem să facem totul, pentru ca planul cel fericit al Tatălui Ceresc, să se împlinească prin noi!
18 - Nu trebuie să uităm niciodată ci totdeauna să ne aducem aminte că Dumnezeu S-a îndurat de noi și ne-a adus la viață din putrefacția păcatelor în care zăceam morți,
- noi trebuie să trăim acum o altfel de viață și să umblăm în alt fel în mijlocul celor care se uită după noi, ca după niște oameni cu adevărat noi. Ca după minuni ale lui Hristos.
Cei ce vin la noi, trebuie să plece înapoi slăvind pe Dumnezeu.
19 - Când vin la biserică oamenii nu vin numai pentru Hristos, ci vin și pentru Lazăr, pentru slujitorul pus acolo să-L arate pe Isus, acelora care vin acolo.
Când vin sufletele la adunare nu vin numai pentru Hristos, căci puține suflete au ajuns la acea stare să vină doar pentru Isus.
- Ci vin sau nu vin - și din pricina Lazărilor celor pe care îi văd și îi aud acolo.
20 - Cum mărturisești tu Lazăr despre Hristos, celor care vin să te audă și să te vadă?
Tu ce spui și tu ce arați acelora care vin în casa ta, auzind că tu ai înviat din morți - și că nu mai zaci mort în păcate, cum zăceai mai înainte?
Dacă într-adevăr ești un înviat din morți, oamenii vor vedea aceasta și vor slăvi pe Dumnezeu din pricina ta.
Dumnezeul Vieții, să ajute pe toți ai Săi să dovedească aceasta înaintea tuturor.
Așa să ne arătăm recunoștința față de El.
Amin.