Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Isus Cel Răstignit

Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul Oastei este Isus Cel Răstignit. N-am făcut absolut nimic cu Oastea până nu am pironit în inima şi viaţa fiecărui ostaş pe Isus Cel Răstignit. Nu vom avea decât ostaşi de nume şi dezertori până când nu l-am atras pe fiecare ostaş statornic lângă Crucea lui Isus Cel Răstignit... Până nu l-am legat statornic de Crucea Golgotei cu toate legăturile sufletului şi cu toate legăturile dragostei cereşti.

Oastea Domnului este aflarea lui Isus Cel Răstignit. Căci cine L-a aflat pe Isus Cel Răstignit are totul: are dragoste, are răbdare, are smerenie, are bunătate, are bucurie, are viaţă. Dar cine nu L-a aflat cu adevărat, n-are nimic, oricât de mult i s-ar părea lui că are.

Oastea Domnului este aflarea lui Isus Cel Răstignit. Oastea Domnului a ieşit din aflarea lui Isus Cel Răstignit.

Când a suflat întâia dată Vântul cel ceresc peste Oastea Domnului, aceasta a fost o ceată de copilaşi strânşi lângă Crucea lui Isus Cel Răstignit. O seamă de suflete pe care Domnul le-a scos din lume şi le-a strâns la picioarele Crucii Lui. Oastea Domnului cea dintâi a fost dragostea cea dintâi, a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu care se întreceau în dragoste, în smerenie, în rugăciune, în jertfă. Şi aceasta trebuie să rămână până la sfârşit Oastea Domnului.

Mă uit tot mereu, duhovniceşte, peste fronturile Oastei. Şi parcă nu-L văd destul pe Isus Cel Răstignit. Parcă îl văd pe Satana cum pândeşte şi cum îşi bate mereu capul cum să-L scoată pe Isus Cel Răstignit din Oaste. Căci ştie el necuratul, că o Oaste fără Isus Cel Răstignit nu mai este nici o primejdie pentru împărăţia iadului. Diavolul doarme buştean lângă o mişcare religioasă din care lipseşte Isus Cel Răstignit.

Şi ah, ce nu face diavolul ca să ne fure pe Isus Cel Răstignit! Sub imboldul lui lumea nu se împacă cu o Oaste strânsă în jurul Crucii lui Isus Cel Răstignit. Eu mă gândesc de multe ori de ce toate hulele şi prigoanele se descarcă numai în capul Oastei Domnului? Căci doar mai sunt ele şi alte societăţi religioase (ca Soc. Sf. Gheorghe, Soc. Femeilor ortodoxe, etc). De ce strigă lumea numai după noi? - Pentru că Satana urlă numai acolo unde Îl simte pe Isus Cel Răstignit.

Lumea s-ar împăca şi cu Oastea Domnului dacă am scoate din ea pe Isus Cel Răstignit. Lumea s-ar împăca cu orice fel de altă Oaste afară de cea vestitoare a lui Isus Cel Răstignit.

Un frate preot scria anul trecut negru pe alb că Oastea Domnului a fost bună la început până când se ocupa numai cu propaganda contra beţiei. Dar de când le predică oamenilor neştiutori despre renaştere, a devenit primejdioasă şi nu mai trebuie sprijinită...

Avem lipsă de Oastea Domnului, spun alţii, pentru sectari - aşa grăiesc o mulţime din hotărârile cercurilor pastorale.

Noi am avut lipsă de Oastea Domnului acum câţiva ani - spunea un înalt demnitar bisericesc din Bucovina - pentru că pe atunci bântuia cu furie sectarismul, dar acum sectarii au slăbit şi nu mai avem lipsă de ea.

Oastea Domnului e bună, spunea un alt frate preot, pentru a face public cu ea. Ce ne-am face noi cu cercurile pastorale dacă nu ar fi ostaşii care la chemarea noastră vin grămadă ca oile?

Şi iarăşi alţii văd în Oastea Domnului o bună „nădejde de câştig” (1 Tim. 6, 5) pentru că ostaşii sunt evlavioşi şi ascultători cu punga.

Adică vedeţi ce se întâmplă şi aici: Oastea e bună ca o ciorovăială cu sectarii, Oastea e bună pentru a face public cu ea, etc, dar îndată ce păşeşti în lume cu o Oaste de renaştere sufletească, cu Oaste vestitoare a lui Isus Cel Răstignit - Oaste asta nu mai e bună; e primejdioasă...

Mă gândesc la Fap. Ap. cap. 4 vers. 18 când apostolilor Petru şi Ioan li s-a poruncit „să nu mai vorbească şi să nu mai înveţe în nici un chip pe oameni în Numele lui Isus”. Să vorbească orice altceva, numai despre Isus nu. Dar apostolii au răspuns că noi „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fap. Ap. 5, 29).

Precum se vede, atacul Satanei era şi pe atunci tot la fel cu cel de azi.

Cu Isus Cel Răstignit, Oastea a devenit o putere. Şi tocmai pentru asta e pândită din multe părţi, pentru multe scopuri şi interese.

Dar primejdia cea mare de a-L pierde din Oaste pe Isus Cel Răstignit încă nu e aceasta care vine din afară.

O mai mare primejdie este care vine dinăuntrul Oastei. E primejdia ciocanelor. E ispita de a ne pomeni una-două că lipseşte Isus Cel Răstignit din adunările noastre.

Se ţin adunări mari de ale Oastei în care nu se vorbeşte nimic despre Jertfa Crucii. Li se vorbeşte ostaşilor despre toate, numai despre Isus Cel Răstignit nu. Ostaşii aşteaptă fulgerări duhovniceşti, aşteaptă foc ceresc - şi li se dau alte lucruri care nu rănesc şi nu rămân.

Chiar şi adunarea cea mare de la Rusalii suferă în punctul acesta. Vorbeam astă vară cu doi ostaşi de la Sibiu. Cu ochii plini de lacrimi îmi spuneau despre cuvintele unui frate din curtea Academiei teologice şi despre cântarea unei surori. Un simplu frate - pantofarul Aron Belaşcu, de aici din Sibiu - grăise plângând despre Jertfa Crucii şi o simplă soră cântase plângând despre fiul cel pierdut - şi asta rănise inimile şi a rămas în inimi. Din sala Thalia prea puţin rămăsese în sufletul lor.

Sunt înăuntrul Oastei unii care îşi bat capul veşnic după organizare, după şefie, după dorul de a comanda - în loc să-şi bată capul cu un singur lucru: copiii Oastei să-L aibă tot mai mult pe Isus Cel Răstignit.

Este însă o primejdie şi mai mare decât aceea de a-L pierde pe Isus Cel Răstignit dinăuntrul Oastei şi din adunarea Oastei Domnului:

- este primejdia de a-L pierde pe Isus Cel Răstignit dinăuntrul nostru, din inima noastră. Aceasta e primejdia cea adevărată. Dacă e vorba de o primejdie pentru Oaste, aceasta este una singură: să nu-L pierdem pe Isus Cel Răstignit din inima noastră, din viaţa noastră. Până când Îl avem pe Isus Cel Răstignit înăuntrul nostru, Oastea va înainta biruitor. Toate atacurile se vor izbi de Stânca Golgotei.

Ap. Pavel avea o singură grijă pentru fraţii săi: să nu-L piardă fraţii pe Isus Cel Răstignit, să nu piardă Duhul şi să rămână cu litera. Stăpânit de grija aceasta strig şi eu pe fraţii mei: Fraţi ostaşi! Strajă pentru Isus Cel Răstignit! Strajă, să nu-L pierdem pe Isus Cel Răstignit dinăuntrul nostru şi dinăuntrul Oastei. Strajă, să nu Îl fure Satana pe Isus Cel Răstignit.

Mulţi din copilaşii Oastei - furaţi de ispita trufiei - s-au ridicat de la picioarele Crucii şi caută azi scaune de mărire. Şi mulţi s-au răcit şi au pierdut dragostea cea dintâi.

Fraţii mei! Înapoi la picioarele Crucii! În genunchi cu toţii la picioarele Crucii! Cu toţii strânşi în jurul Crucii! - aceasta este Oastea Domnului!

Plângând la picioarele Crucii - acesta este locul nostru în Oastea Domnului. Puterea Oastei este Isus Cel Răstignit. Până Îl avem pe El între noi şi în noi, avem totul. Când L-am pierdut pe El, am pierdut totul.

Să nu uităm apoi: Oastea Domnului nu este numai aflarea lui Isus Cel Răstignit, ci este şi vestirea Lui. Dacă cineva m-ar întreba, aşa, la repezeală, ce este Oastea Domnului, eu i-aş răspunde:

Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Isus Cel Răstignit.

Un ostaş care L-a aflat cu adevărat pe Isus Cel Răstignit, acela se face şi el un vestitor al lui Isus Cel Răstignit.

Fiecare ostaş să spună şi altora despre marea minune ce s-a petrecut cu el la picioarele Crucii. Fiecare ostaş care L-a aflat cu adevărat pe Hristos, să se facă un nebun pentru Hristos. Fiecare ostaş care a gustat din ospăţul Mielului, să-i cheme şi pe alţii la acest ospăţ.

Fraţii mei! La drum, pentru vestirea lui Isus Cel Răstignit! Să-L vedem pe tot locul şi cu tot prilejul pe Isus Cel Răstignit!

Rugăciune

Isuse Doamne, Preadulcele meu Mântuitor! Îţi mulţumesc din tot sufletul meu că m-ai scos din lume şi m-ai atras cu putere lângă Crucea răstignirii Tale. Îţi mulţumesc că ai făcut din mine un nebun pentru Tine şi Evanghelia Ta.

Îţi mulţumesc că pe mine, un vas slab şi nevrednic, m-ai învrednicit să-i chem şi pe alţii la Tine, la ospăţul Tău, la Crucea răstignirii Tale.

Îţi mulţumesc că ne-ai întâlnit cu Tine, în dragostea Ta, în Crucea Ta pe atâţia fraţi şi surori din cuprinsul acestei ţări şi de peste hotarele acestei ţări. Eu mă rog pentru mine şi mă rog pentru ei să ne ţii până la sfârşit lângă Crucea răstignirii Tale. Să ne legi cu toate legăturile dragostei Tale. Să ne legi cu toate legăturile dragostei de Crucea răstignirii Tale. Să fim, să ne facem nişte nebuni pentru Tine, numai pentru Tine. Să nu vrem să ştim despre nimic altceva decât despre Tine Doamne şi Crucea răstignirii Tale...

Şi ne dă Isuse Doamne, dar şi putere să Te vestim şi altora. Să ducem pe tot locul vestea cea dulce că Tu ai murit pentru noi toţi. Pe orice suflet care zace biruit de păcate să-l chemăm să Te afle pe Tine, scăparea şi mântuirea noastră a tuturor. Ca pe nişte copilaşi ai Tăi ţine-ne Isuse Doamne sub aripile Crucii Tale până în clipa când ne vei chema cu totul în braţele Tale ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.