Oastea Domnului este aflarea și vestirea lui Isus Cel Răstignit

Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul Oastei este Isus Cel Răstignit. N-am făcut absolut nimic cu Oastea până nu am pironit în inima și viața fiecărui ostaș pe Isus Cel Răstignit. Nu vom avea decât ostași de nume și dezertori până când nu l-am atras pe fiecare ostaș statornic lângă Crucea lui Isus Cel Răstignit... Până nu l-am legat statornic de Crucea Golgotei cu toate legăturile sufletului și cu toate legăturile dragostei cerești.

Oastea Domnului este aflarea lui Isus Cel Răstignit. Căci cine L-a aflat pe Isus Cel Răstignit are totul: are dragoste, are răbdare, are smerenie, are bunătate, are bucurie, are viață. Dar cine nu L-a aflat cu adevărat, n-are nimic, oricât de mult i s-ar părea lui că are.

Oastea Domnului este aflarea lui Isus Cel Răstignit. Oastea Domnului a ieșit din aflarea lui Isus Cel Răstignit.

Când a suflat întâia dată Vântul cel ceresc peste Oastea Domnului, aceasta a fost o ceată de copilași strânși lângă Crucea lui Isus Cel Răstignit. O seamă de suflete pe care Domnul le-a scos din lume și le-a strâns la picioarele Crucii Lui. Oastea Domnului cea dintâi a fost dragostea cea dintâi, a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu care se întreceau în dragoste, în smerenie, în rugăciune, în jertfă. Și aceasta trebuie să rămână până la sfârșit Oastea Domnului.

Mă uit tot mereu, duhovnicește, peste fronturile Oastei. Și parcă nu-L văd destul pe Isus Cel Răstignit. Parcă îl văd pe Satana cum pândește și cum își bate mereu capul cum să-L scoată pe Isus Cel Răstignit din Oaste. Căci știe el necuratul, că o Oaste fără Isus Cel Răstignit nu mai este nici o primejdie pentru împărăția iadului. Diavolul doarme buștean lângă o mișcare religioasă din care lipsește Isus Cel Răstignit.

Și ah, ce nu face diavolul ca să ne fure pe Isus Cel Răstignit! Sub imboldul lui lumea nu se împacă cu o Oaste strânsă în jurul Crucii lui Isus Cel Răstignit. Eu mă gândesc de multe ori de ce toate hulele și prigoanele se descarcă numai în capul Oastei Domnului? Căci doar mai sunt ele și alte societăți religioase (ca Soc. Sf. Gheorghe, Soc. Femeilor ortodoxe, etc). De ce strigă lumea numai după noi? - Pentru că Satana urlă numai acolo unde Îl simte pe Isus Cel Răstignit.

Lumea s-ar împăca și cu Oastea Domnului dacă am scoate din ea pe Isus Cel Răstignit. Lumea s-ar împăca cu orice fel de altă Oaste afară de cea vestitoare a lui Isus Cel Răstignit.

Un frate preot scria anul trecut negru pe alb că Oastea Domnului a fost bună la început până când se ocupa numai cu propaganda contra beției. Dar de când le predică oamenilor neștiutori despre renaștere, a devenit primejdioasă și nu mai trebuie sprijinită...

Avem lipsă de Oastea Domnului, spun alții, pentru sectari - așa grăiesc o mulțime din hotărârile cercurilor pastorale.

Noi am avut lipsă de Oastea Domnului acum câțiva ani - spunea un înalt demnitar bisericesc din Bucovina - pentru că pe atunci bântuia cu furie sectarismul, dar acum sectarii au slăbit și nu mai avem lipsă de ea.

Oastea Domnului e bună, spunea un alt frate preot, pentru a face public cu ea. Ce ne-am face noi cu cercurile pastorale dacă nu ar fi ostașii care la chemarea noastră vin grămadă ca oile?

Și iarăși alții văd în Oastea Domnului o bună „nădejde de câștig” (1 Tim. 6, 5) pentru că ostașii sunt evlavioși și ascultători cu punga.

Adică vedeți ce se întâmplă și aici: Oastea e bună ca o ciorovăială cu sectarii, Oastea e bună pentru a face public cu ea, etc, dar îndată ce pășești în lume cu o Oaste de renaștere sufletească, cu Oaste vestitoare a lui Isus Cel Răstignit - Oaste asta nu mai e bună; e primejdioasă...

Mă gândesc la Fap. Ap. cap. 4 vers. 18 când apostolilor Petru și Ioan li s-a poruncit „să nu mai vorbească și să nu mai învețe în nici un chip pe oameni în Numele lui Isus”. Să vorbească orice altceva, numai despre Isus nu. Dar apostolii au răspuns că noi „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fap. Ap. 5, 29).

Precum se vede, atacul Satanei era și pe atunci tot la fel cu cel de azi.

Cu Isus Cel Răstignit, Oastea a devenit o putere. Și tocmai pentru asta e pândită din multe părți, pentru multe scopuri și interese.

Dar primejdia cea mare de a-L pierde din Oaste pe Isus Cel Răstignit încă nu e aceasta care vine din afară.

O mai mare primejdie este care vine dinăuntrul Oastei. E primejdia ciocanelor. E ispita de a ne pomeni una-două că lipsește Isus Cel Răstignit din adunările noastre.

Se țin adunări mari de ale Oastei în care nu se vorbește nimic despre Jertfa Crucii. Li se vorbește ostașilor despre toate, numai despre Isus Cel Răstignit nu. Ostașii așteaptă fulgerări duhovnicești, așteaptă foc ceresc - și li se dau alte lucruri care nu rănesc și nu rămân.

Chiar și adunarea cea mare de la Rusalii suferă în punctul acesta. Vorbeam astă vară cu doi ostași de la Sibiu. Cu ochii plini de lacrimi îmi spuneau despre cuvintele unui frate din curtea Academiei teologice și despre cântarea unei surori. Un simplu frate - pantofarul Aron Belașcu, de aici din Sibiu - grăise plângând despre Jertfa Crucii și o simplă soră cântase plângând despre fiul cel pierdut - și asta rănise inimile și a rămas în inimi. Din sala Thalia prea puțin rămăsese în sufletul lor.

Sunt înăuntrul Oastei unii care își bat capul veșnic după organizare, după șefie, după dorul de a comanda - în loc să-și bată capul cu un singur lucru: copiii Oastei să-L aibă tot mai mult pe Isus Cel Răstignit.

Este însă o primejdie și mai mare decât aceea de a-L pierde pe Isus Cel Răstignit dinăuntrul Oastei și din adunarea Oastei Domnului:

- este primejdia de a-L pierde pe Isus Cel Răstignit dinăuntrul nostru, din inima noastră. Aceasta e primejdia cea adevărată. Dacă e vorba de o primejdie pentru Oaste, aceasta este una singură: să nu-L pierdem pe Isus Cel Răstignit din inima noastră, din viața noastră. Până când Îl avem pe Isus Cel Răstignit înăuntrul nostru, Oastea va înainta biruitor. Toate atacurile se vor izbi de Stânca Golgotei.

Ap. Pavel avea o singură grijă pentru frații săi: să nu-L piardă frații pe Isus Cel Răstignit, să nu piardă Duhul și să rămână cu litera. Stăpânit de grija aceasta strig și eu pe frații mei: Frați ostași! Strajă pentru Isus Cel Răstignit! Strajă, să nu-L pierdem pe Isus Cel Răstignit dinăuntrul nostru și dinăuntrul Oastei. Strajă, să nu Îl fure Satana pe Isus Cel Răstignit.

Mulți din copilașii Oastei - furați de ispita trufiei - s-au ridicat de la picioarele Crucii și caută azi scaune de mărire. Și mulți s-au răcit și au pierdut dragostea cea dintâi.

Frații mei! Înapoi la picioarele Crucii! În genunchi cu toții la picioarele Crucii! Cu toții strânși în jurul Crucii! - aceasta este Oastea Domnului!

Plângând la picioarele Crucii - acesta este locul nostru în Oastea Domnului. Puterea Oastei este Isus Cel Răstignit. Până Îl avem pe El între noi și în noi, avem totul. Când L-am pierdut pe El, am pierdut totul.

Să nu uităm apoi: Oastea Domnului nu este numai aflarea lui Isus Cel Răstignit, ci este și vestirea Lui. Dacă cineva m-ar întreba, așa, la repezeală, ce este Oastea Domnului, eu i-aș răspunde:

Oastea Domnului este aflarea și vestirea lui Isus Cel Răstignit.

Un ostaș care L-a aflat cu adevărat pe Isus Cel Răstignit, acela se face și el un vestitor al lui Isus Cel Răstignit.

Fiecare ostaș să spună și altora despre marea minune ce s-a petrecut cu el la picioarele Crucii. Fiecare ostaș care L-a aflat cu adevărat pe Hristos, să se facă un nebun pentru Hristos. Fiecare ostaș care a gustat din ospățul Mielului, să-i cheme și pe alții la acest ospăț.

Frații mei! La drum, pentru vestirea lui Isus Cel Răstignit! Să-L vedem pe tot locul și cu tot prilejul pe Isus Cel Răstignit!

Rugăciune

Isuse Doamne, Preadulcele meu Mântuitor! Îți mulțumesc din tot sufletul meu că m-ai scos din lume și m-ai atras cu putere lângă Crucea răstignirii Tale. Îți mulțumesc că ai făcut din mine un nebun pentru Tine și Evanghelia Ta.

Îți mulțumesc că pe mine, un vas slab și nevrednic, m-ai învrednicit să-i chem și pe alții la Tine, la ospățul Tău, la Crucea răstignirii Tale.

Îți mulțumesc că ne-ai întâlnit cu Tine, în dragostea Ta, în Crucea Ta pe atâția frați și surori din cuprinsul acestei țări și de peste hotarele acestei țări. Eu mă rog pentru mine și mă rog pentru ei să ne ții până la sfârșit lângă Crucea răstignirii Tale. Să ne legi cu toate legăturile dragostei Tale. Să ne legi cu toate legăturile dragostei de Crucea răstignirii Tale. Să fim, să ne facem niște nebuni pentru Tine, numai pentru Tine. Să nu vrem să știm despre nimic altceva decât despre Tine Doamne și Crucea răstignirii Tale...

Și ne dă Isuse Doamne, dar și putere să Te vestim și altora. Să ducem pe tot locul vestea cea dulce că Tu ai murit pentru noi toți. Pe orice suflet care zace biruit de păcate să-l chemăm să Te afle pe Tine, scăparea și mântuirea noastră a tuturor. Ca pe niște copilași ai Tăi ține-ne Isuse Doamne sub aripile Crucii Tale până în clipa când ne vei chema cu totul în brațele Tale ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.