Adunările Oastei Domnului
Pr. Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului
„Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidire sufletească” (1 Cor. 14, 26).
Oastea Domnului își are adunările ei duhovnicești. Oriunde sunt doi sau 3 ei se strâng la un loc în numele scumpei făgăduințe pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul: „Unde sunt doi sau 3 adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18-20).
În aceste adunări ostașii citesc Biblia și cărți religioase, cântă, se roagă, se învață, se întăresc unii pe alții și vestesc și altora aceste bucurii.
Lumea vede o noutate și în aceste adunări (firește o noutate sectară). Cu toate că ele nu sunt nici o noutate.
Adunările duhovnicești sunt o poruncă a Scripturilor. Și le aflăm la începuturile creștinismului. Ni le arată Scripturile.
Ne spun Scripturile că cei dintâi creștini se strângeau în fiecare zi să citească Scripturile (Fap. Ap. 17, 11), se învățau și se înțelepțeau unii pe alții. Când se adunau laolaltă - și se adunau regulat - unul avea o cântare, altul o învățătură, altul o tălmăcire și astfel se zideau unii pe alții (1 Cor. 14, 26).
Adunările duhovnicești la primii creștini nu erau numai o poruncă a Scripturilor, ci erau o lipsă a lor sufletească, duhovnicească. Simțeau lipsă să se întărească mereu în lupta cea mare a mântuirii. Simțeau lipsa și plăcerea duhovnicească de a se întări mereu în Domnul și a-și petrece în Domnul.
Însă în curgerea vremii, râvna asta a slăbit mereu, mereu. S-a răcit mereu, mereu...
Mai târziu a venit diavolul și în locul adunărilor duhovnicești și-a deschis el adunările lui cele lumești, cele drăcești. În locul caselor și catacombelor pe unde se adunau primii creștini, diavolul și-a deschis cârciumile lui, adunările lui cele grozave.
În locul adunărilor duhovnicești din vremea primilor creștini, azi avem adunările cele lumești. Duminica și în sărbători bisericile sunt goale, iar după prânz, creștinii umplu cârciumile, se ticăloșesc cu alcool și săvârșesc tot felul de răutăți. În cazul cel mai bun, se strâng la minciuni, clevete și vorbe urâte. Ah, cu câtă mișelie a lucrat diavolul, mișelul, și aici! El a luat Biblia din mâna creștinilor și le-a pus biblia lui: cărțile de joc. În loc de revărsarea Duhului Sfânt, a pus revărsarea alcoolului. În loc de beția cea sfântă a Duhului Sfânt, a pus beția alcoolului. În locul cântărilor duhovnicești a pus cântările cele drăcești. În loc de alese învățături, a pus înjurături și tot felul de vorbe porcoase.
Și cică, ăștia sunt creștinii cei adevărați. Și îndată ce strigi după acest duh rău și îi chemi pe oameni înapoi la adunările duhovnicești, lumea strigă că ești pocăit... că strici datinile strămoșești, că ataci ortodoxia, etc. Ești creștin adevărat și veritabil numai până ce te strângi pe la cele cârciumi și petreceri și înjuri pe Bunul Dumnezeu.
Vai ce creștinătate teribilă este aceasta!
De altfel, să nu ne mirăm prea mult de acest lucru. Creștinii de azi sunt oameni lumești și adunările lor de asemenea nu pot fi decât după chipul și asemănarea lor: adunări lumești.
Noi ostașii Domnului să dăm viață adunărilor duhovnicești din vremea primilor creștini. Oriunde sunt doi-trei ostași, să ne strângem în Numele Domnului. Să ne întărim unii pe alții și apoi să pășim în lume și pentru mântuirea altora. Să-i scoatem pe oameni din iadul adunărilor lumești. Să-i scoatem din iadul cârciumilor și petrecerilor și să-i aducem în catacombele Domnului. Să-i învățăm să-și petreacă și ei în cele duhovnicești. Să-i învățăm să citească în Biblie, să-i învățăm să cânte Domnului, să le dăm vin din buciumul cel adevărat al viței și vieții (Ioan 15). Să-i îmbătăm cu beția cea sfântă a Duhului Sfânt.
Prin adunările și petrecerile noastre cele duhovnicești să le arătăm oamenilor că noi ne putem petrece și în Domnul. Să le arătăm că aceasta este petrecerea și bucuria noastră cea adevărată.
Ce să facem în adunările Oastei?
Adunările Oastei sunt - și trebuie să fie - adunări curat duhovnicești. În ele se vorbește numai despre lucrurile mântuirii sufletești. Amintesc mai jos 3 puncte de program pentru adunările Oastei:
1 - Citirea Bibliei
Adunările Oastei Domnului trebuie să fie înainte de toate o școală a Bibliei, o școală biblică. Biblia este o școală minunată. O viață întreagă ține această școală. Toți școlarii Bibliei, văzând cu ochii, capătă dar, înțelepciune, cunoștință sufletească, pentru că Biblia este Cartea lui Dumnezeu, este o carte plină de putere, de dar și de har.
Tocmai pentru asta, Biblia este o carte persecutată. Nici o carte din lume n-a fost și nu este atât de persecutată ca Biblia. Diavolul se străduiește în tot chipul să-i țină pe oameni departe de această Carte minunată. A diavolului este și minciuna că Biblia ar fi o carte pocăită.
Ostașilor din Oastea Domnului! Țineți la Biblie - și citiți în Biblie - întocmai cum soldatul ține la arma sa.
Eu cred că n-am de la Domnul o altă încredințare și poruncă mai mare decât aceasta să strig neîncetat cuvintele Lui: „Cercetați Scripturile că acelea mărturisesc despre Mine și în ele socotiți că aveți viața veșnică” (Ioan 5, 39).
Un ostaș al Domnului trebuie să fie un harnic școlar biblic; un harnic cercetător al Bibliei. În adunările Oastei toți ostașii cititori să aibă Biblia.
Întocmai cum școlarul nu poate merge la școală fără Abecedar, fără carte, așa nici în adunarea Oastei - și peste tot în Oaste - nu pot fi școlari fără carte, fără Cartea Vieții. Un ostaș adevărat este - poate fi - numai un ostaș biblic; numai un ostaș înarmat cu „sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6, 17). Citiți pe larg despre sabia aceasta în cărticica Sabia Duhului.
2 - Rugăciunea în comun
Un alt punct al adunărilor Oastei Domnului trebuie să fie rugăciunea în comun. Ostașii Domnului trebuie să învețe a se ruga îngenunchind cu toții în jurul Crucii Mântuitorului. Ostașii Domnului trebuie să învețe a se ruga nu numai din cărți de rugăciuni, ci și cu vorbele lor proprii. Rugăciunea cu cuvintele proprii este un semn al lucrării Duhului Sfânt. La o astfel de rugăciune lucră și Duhul Sfânt și lucră și mintea omului.
3 - Cântarea în comun
Cântarea în comun trebuie să fie un alt punct al adunărilor Oastei. Oastea Domnului își are cântările ei, își are cartea ei de cântări, Cântați Domnului. Despre aceasta mai pe larg în altă parte.
Pe lângă asta, se pot citi cărți religioase, se pot declama poezii religioase, se pot ține vorbiri și tâlcuiri și alte lucruri folositoare. Adunați-vă pe tot locul în Numele Domnului și Duhul Sfânt vă va arăta ce să lucrați, ce să grăiți, cum să cântați și cum să vă zidiți unul pe altul (1 Tes. 5, 11).
Eu sunt încredințat, iubiții mei frați ostași, că - după 12 ani de la înființarea Oastei Domnului - „sunteți plini de bunătate, plini de orice fel de cunoștință și astfel sunteți în stare să vă învățați unii pe alții” (Rom. 15, 14).
4 - Cercetați pe cei mai slabi
Oriunde veți auzi că se află ostași singuratici, începători, lipsiți de îndrumători - cei tari grăbiți în ajutorul lor. Toți ostașii cei întăriți să facă pe misionarii. Toate grupurile de ostași mai bine întărite să facă pe misionarii, mergând acolo unde au înțeles că se află ostași singuratici care au lipsă de ajutor.
Iubiților frați ostași! Oriunde sunteți doi sau 3 luptători, plecați când aveți răgaz prin satele vecine și vestiți cu curaj lucrul Domnului și Oastea Domnului. Nu vă temeți, căci Domnul este cu voi, El vă va arăta ce să grăiți și cum să lucrați.
În Biblie sunt multe făgăduințe scumpe pe care însă noi nu le folosim. Nu le trăim. Ele stau acolo ca niște haine de paradă pe care nu le îmbracă nimeni. Cam așa e și cu făgăduința de la Matei 18, 20. Oare unde am putea afla, în această lume, această făgăduință și unde am putea-o simți? Căutare zadarnică.
Dar să nu mai vorbim de lume, căci lumea de azi zace în cel rău.
Eu mă întreb: oare trăim această făgăduință noi, cei care căutăm mântuirea? Oare trăim noi, ostașii Domnului, această făgăduință în Oastea Domnului și în adunările Oastei? Căci, iubiții mei, și adunările noastre sunt clădite - și trebuie clădite - pe scumpa făgăduință: Unde sunt doi sau 3...
Adunarea Oastei este o strângere în Numele Domnului Isus... o strângere în jurul Crucii Lui... o strângere de suflete care Îl cheamă pe Domnul în mijlocul lor.
La 12 ani de Oaste mă uit duhovnicește peste fronturile Oastei. Mă uit după făgăduința de la Matei 18, 20. Și mă bucur. O văd arzând cu putere în unele adunări. Îi văd pe mulți frați tari în această făgăduință. Dar pe cei mai mulți îi văd încă prea slabi în trăirea acestei făgăduințe.
Eu de câte ori citesc poșta ce vine de la fronturi am o mâhnire grozavă, o durere grozavă. În fiecare zi poșta ne aduce mereu plângeri ca acestea:
„Nu mai putem face nimic. Preotul e contra. Școala ni s-a închis. A trebuit să ne lăsăm de adunare”...
„N-am mai putut ține adunări de doi ani, pentru că s-a dus fratele care ne întărea”...
„Până nu vine cineva în mijlocul nostru, nu mai putem face nimic... nu mai putem face adunare... și ne răcim... ne împrăștiem”...
Citind astfel de plângeri, eu mă întreb plângând: ce ne facem cu preadulcea făgăduință de la Matei 18, 20? Mai credem noi în acest loc din Biblie, ori luăm foarfecele și-l tăiem afară pentru că stă acolo degeaba?
Eu mă gândesc plângând: vai cât de slab și slăbănog este omul! Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne pune în față scumpa făgăduință: Unde sunt doi sau 3 adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor... „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele” (Matei 28, 20).
Dar la această solie cerească, omul, slăbănogul, parcă ar răspunde: asta mie nu mi-e de-ajuns... Tu Doamne ești prea puțin pentru mine... mie îmi trebuie om... dacă n-am om nu pot face nimic... dacă n-am om nu pot face adunare.
Puțin credinciosule, de ce grăiești așa? Domnul Isus a zis: „fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). Domnul Isus a zis că numai fără de El nu putem face nimic. Iar tu, omule, întorci pe dos acest testament spunând că tu nu poți face nimic fără om!
Eu mă gândesc de multe ori în mine: pentru multe va fi suspinând Fiul lui Dumnezeu acolo sus în cer. Căci El, Preadulcele nostru Mântuitor, suferă și azi, și va suferi până la sfârșitul veacurilor. El suferă și azi văzând că a suferit în zadar pentru atâția și atâția care nu primesc Jertfa Lui, moartea Lui, viața Lui.
Dar nu mai mică va fi mâhnirea Domnului văzându-ne cum chiar și noi, cei ce căutăm mântuirea, nu știm trăi preadulcea Lui făgăduință de la Matei 18, 20. Nu ne știm îndulci din ea și nu ne știm încrede în ea.
Frații mei! Eu vă rog cu lacrimi în ochi să înceteze plângerile că nu puteți face nimic fără om. Să înceteze această jignire și mâhnire pe care I-o aducem Scumpului nostru Mântuitor. Clipă de clipă să ne aducem aminte că numai fără de El nu putem face nimic.
E adevărat că sunt vase tari pe care Domnul le folosește spre a întări pe cele slabe.
E adevărat că Domnul folosește și oameni spre a-i întări pe oameni. Dar și treaba asta are un hotar. Ajutorul omului nu trebuie să acopere, să întunece darul și ajutorul Domnului. Ajutorul omului niciodată nu va putea înlocui scumpa făgăduință de la Matei 18, 20.
Frații mei! La 12 ani de Oaste eu aștept să trăiți cu toții făgăduința de la Matei 18, 20. Să o aveți pe tot locul în adunarea Oastei.
Învățați-vă să vă strângeți la un loc în Numele Domnului... să vă rugați cu foc... să cântați cu foc... să plângeți cu foc.
Învățați-vă a vă încrede mai mult în Domnul decât în om. Căci omul este schimbător și trecător; azi vine, mâine se duce, azi iubește Oastea, mâine o părăsește - dar Domnul rămâne în veac.
Treizeci și opt de ani a zăcut bolnavul de la Lacul Vitezda tocmai pentru că aștepta om, aștepta ajutorul omului. Și nu s-a putut mântui până n-a venit Domnul, până n-a venit ajutorul Domnului.
Cei treizeci și opt de ani sunt Vechiul Testament, când omul îl aștepta pe om... când omul aștepta ajutorul omului. Dar noi, ostașii Domnului am ieșit din Vechiul Testament. Noi trăim - și trebuie să trăim - în Noul Testament, în lumea Domnului, în care se aude vestea cea nouă: „toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9, 23). „Toate le pot în Hristos care mă ajută” (Filip. 4, 13).
Frații mei! Fiți tari în făgăduința de la Matei 18, 20. Că va veni o vreme când vom avea mare lipsă de ea. Luați aminte! Vor veni vremuri grele pentru Oaste. Va veni vremea când va trebui să intrăm în catacombe. Pe multe locuri, adunările mai mari ale Oastei vor fi interzise (sau și dacă nu vor fi interzise, se vor aranja în așa fel ca să nu mai fie primejdioase pentru... împărăția iadului).
Eu, frații mei, pun mare preț pe adunările cele restrânse de frați. Eu pun mai mare preț pe adunările celor doi-trei decât pe adunările cele mari. După atâtea adunări mari n-a rămas nimic. A fost un vânt trecător. Eu mă tem de multe ori nu cumva să rămânem cu un fel de paradă a adunărilor mari. Nu cumva toți să-și bată capul după adunări mari - și să neglijeze adunările cele mici, cele restrânse prin care trăiește focul Oastei. Cele mai multe oști s-au făcut prin cei doi-trei și trăiesc prin cei doi-trei.
Prin adunările cele mici, în adunările de frați credincioși se coboară mai ales făgăduința de la Matei 18, 20.
Și e firesc să fie așa. E explicabil. Domnul Isus S-a coborât odată în lume, între toți, ca pe toți să-i scoată din lume și să-i facă ai Săi. Iar azi, Se coboară numai între aceștia... numai între cei care au ieșit din lume și s-au strâns în jurul Crucii Lui.
Când se strâng la un loc cei care au ieșit din lume... când se strâng la un loc copilașii Domnului și îngenunchează la picioarele Crucii Lui... când copilașii Domnului plâng și se roagă cu lacrimi de foc... când în toți bate aceeași inimă și același gând - acolo simți cu adevărat făgăduința de la Matei 18, 20. Acolo Îl simți pe Domnul Viu în mijlocul fraților.
Aceasta este, iubiții mei frați, adunarea care ne trebuie. Aceasta este adunarea pentru care nu trebuie aprobări speciale (pentru adunarea de la Matei 18, 20 nu trebuie aprobare specială). Aceasta e adunarea pe care nimeni n-o poate lua de la noi. Nici lumea, nici iadul.
Mă uit duhovnicește peste fronturile Oastei. Și mă bucur că văd aceste adunări. Părăsiți de toți, batjocoriți de toți, frații ostași se strâng pe la casele lor. Și Domnul Se coboară între ei, îi mângâie ca pe copilașii Lui și îi întărește.
Scumpii mei frați ostași! M-am întors printr-o minune la front. Știe Bunul Dumnezeu cât voi mai putea sta între voi. Vă las vouă ca testament pentru adunările Oastei făgăduința de la Matei 18, 20. Fiți tari în această făgăduință! Până o aveți n-aveți de ce să vă temeți.
De o singură primejdie să temeți adunările Oastei. De primejdia de a-L pierde pe Isus din mijlocul vostru.
De prigoane să nu vă temeți. Catacombe mai sunt și azi destule. Numai suflete să fie să le umple.
Rugăciune
Învrednicește-ne și pe noi Isuse Doamne, de preascumpa Ta făgăduință de a fi în mijlocul nostru. Întărește-ne și ne ajută să Te putem avea și noi în mijlocul nostru. Prin orice vânturi de ispite, necazuri și prigoane am trece, Tu Doamne adu-ne neîncetat aminte că ești cu noi, că ești în mijlocul nostru.
Strânși în jurul Crucii Tale ca niște copilași ai Tăi, noi Te rugăm... cu lacrimi de foc Te rugăm: O, vino Doamne Isuse și în mijlocul nostru. O, vino Doamne Isuse la noi, rămâi la noi și fii cu noi până în clipa când ne vei chema pentru totdeauna la Tine ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.