Orbul

Am să vă povestesc o întâmplare adevărată, spusă de un frate care a văzut cu ochii lui aceasta.

„Eram întâmplător - spune fratele - în ziua aceea de Crăciunul trecut într-un oraș mare și treceam pe lângă ușa unei mari și lăudate adunări, pline de predicatori vestiți, care avea un cor mare, o orchestră mare cum nu prea sunt altele. În fața adunării aceleia erau parcate zeci de mașini personale cu care veniseră cei ce cântau și predicau acum în adunarea aceea foarte lăudată și mare. Eu așteptam pe cineva care trebuia să iasă și, pentru a nu încurca ieșirea, trecusem de cealaltă parte a străzii și mă uitam, că trebuia să iasă și trebuia să-l văd pe cel care va ieși.

Dar la ușa bisericii acesteia stătea cu pălăria în mână un bătrân orb. Tremura, că era îmbrăcat subțire și aștepta de mult. Lângă el, un băiat 'năltuț și slab, îmbrăcat numai cu un jerseu alb și subțire, tremura și el, așteptând lângă tatăl său orb pe care-l adusese până aici să capete ceva; și aștepta apoi să-l ducă înapoi cu ce-a căpătat de la cei ce se rugaseră.

Dar bine, frate, îți spun adevărul și, în fața Domnului, iată, nu mint. Au început să iasă doi câte doi, vorbind, râzând, strângându-și mâinile, felicitându-se de sărbători. Și uitându-se unii la alții, au trecut toți pe lângă cei doi care tremurau, fără să-i vadă nimeni; dar absolut pe nimeni n-am văzut oprindu-se și apropiindu-se de ei cu un cuvânt sau cu un ban. După ce unii s-au suit în mașinile care-i așteptau, iar ceilalți au luat-o, perechi sau grupuri, toți fericiți, spre casele lor calde și mesele lor pline ca de Crăciun, și l-a luat și băiețelul 'năltuț și subțirel pe tatăl său flămând și orb și au plecat tremurând și ștergându-și ochii, nu știu: de frig sau de lacrimi”.

Cum va fi primit oare Dumnezeu rugăciunile acestora la acest Crăciun și cum va fi privit El la fapta lor? E ușor să ne închipuim fiecare, dacă vrem. Și totuși cine dintre ei s-a simțit că ar fi păcătuit cu ceva față de Dumnezeu, când se așezaseră la masa lor plină, în sărbătoarea aceasta fericită? Cui i-a căzut măcar o lacrimă amară în cafeaua lor dulce de Crăciun, pentru păcatul făptuit împotriva unui bine pe care-l puteau face, și nu l-au făcut; pentru ajutorarea unui nenorocit pe care puteau să-l ajute, dar nu l-au văzut?

Cine știe dacă cei doi nu fuseseră doi îngeri trimiși de Dumnezeu acolo?... Cum nu se știe dacă, în locul cerșetorului sau a cerșetoarei care vine des la noi, nu se înfățișează în ușa noastră un înger al lui Dumnezeu, ca să vadă el cum știm noi să-mplinim Cuvântul Sfânt, cum știm noi să trăim Evanghelia pe care o predicăm și pe care o tot auzim de-atâta vreme...

De altfel, pe unele daruri despre care am zis mai înainte, nici Cuvântul lui Dumnezeu nu le-ncurajează și nicăieri nu se spune special despre vreo răsplătire deosebită pentru ele: pentru profeții, pentru vorbiri în limbi... Dar despre cele ce ne-nvață Dumnezeu să le-mplinim cu fapta noastră, câte promisiuni și câte făgăduințe sfinte avem! Și celor ce-i învață pe alții să umble în neprihănire, ce frumos li se făgăduiește că vor fi răsplătiți (Matei 13, 43)!

„Cui face bine altora, cui îmbracă pe cel gol, satură pe cel flămând, ajută pe cel lipsit”, ce răsplătiri minunate i se promit în Cuvântul lui Dumnezeu! Celor care vor păstori bine turma Domnului, ce cunună minunată li se promite că vor primi (1 Pet 5, 4)! Iar celor care vor face bine altora și celor care vor ajuta pe alții, ce mare răsplată li se făgăduiește pe toate paginile Sfântului Cuvântul al lui Dumnezeu!

Deci, preaiubiților, umblați după darurile cele mai bune și vi se va da o moștenire nespus mai bună. Nu numai că veți fi izbăviți de ispitirile cele mai periculoase, dar veți primi răsplata cea nespus mai minunată, cum scrie la 1 Corinteni 12, 31.

Frații și surorile noastre în Domnul, veniți să ne cercetăm cum stăm noi față de acest mare dar și mare har duhovnicesc al ajutorării fraților care sunt în necaz, în lipsă și în suferință.