Lipsa nașterii din nou
Traian Dorz - Strângeți fărâmiturile Vol. 3
În Numele Tatălui și al Fiul și al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Preaiubiții noștri frați și surori care ne-ați scris întrebându-ne care să fie felul nostru de purtare, potrivit Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, față de acei dintre frații noștri și dintre surorile care - deși fac parte de mulți ani din Lucrarea Domnului și cunosc ce spun Sfintele Scripturi, ce spun Sfinții Părinți bisericești și ce spune și părintele nostru sufletesc Iosif Trifa despre obiceiurile lumești de pe la botezuri, de pe la nunți, înmormântări, onomastici și altele de felul acestora, deși știu aceste lucruri - totuși mai practică și-acum astfel de obiceiuri; ba încă mai adaugă și ei, unii, câteva, sporind aceste lucruri străine de credința și de adevărul Bibliei.
Și, pentru ca să precizați despre ce este vorba în ceea ce ne întrebați, ne scrieți întâmplarea următoare, care vi s-a petrecut acu' de curând:
„Acum, cu două luni în urmă - scrieți frăția voastră -, fiind chemați la un Botez, într-o cunoscută familie de frați dintr-o frumoasă adunare a Oastei Domnului, nu departe de noi, ne-a fost dat să vedem cu uimire niște lucruri care ne-au îndurerat foarte mult. Vi le scriem, ca să știți că sunt multe încă astfel de familii de frați care mai fac așa lucrări. Lucrări care fac parte din obiceiurile lumești și păgânești, străine și de Cuvântul, și de Duhul Sfânt și osândite de poruncile Domnului - dar străine și de sufletul mulțimii fraților.
Ajunși în casa [celor] cărora Domnul le mai dăruise un copil (mai avea încă patru înainte; asta era o fetiță), am sărutat cu dragoste pe toți acei care ne-au revăzut după o vreme îndelungată, după care, ca și ceilalți, am dat și noi o mână de-ajutor la isprăvirea treburilor „Martei”, pentru ca să poată fi liberă după aceea și „sora Maria”. Dar, în loc ca dragostea „Mariei” să biruie sau, cel puțin, lucrarea ei să se-mpletească [cu a „Martei”] (...), „Marta” era cea care nu mai isprăvea, iar „Maria” nici nu ajungea la rând. Nici nu se pomenea despre partea ei. Ne venea foarte greu să credem că, dintr-o familie cândva râvnitoare pentru Domnul, acum această familie să devină leneșă duhovnicește și chiar dezertoare de pe câmpul de luptă al vieții duhovnicești.
Deși era sărbătoare, am văzut cu durere cum se făceau unele treburi neîngăduite creștinilor și mai ales nouă, celor de la Oastea Domnului, care, printr-un lucru făcut în mod nechibzuit, îi puteam face pe unii mai mici să se poticnească.
Dar iată despre ce-i vorba: trebuia terminată de cusut o draperie, care nu era deloc necesară și folositoare; fără de care, adunarea ce avea să aibă loc se putea desfășura fără nici o piedică și fără nici o stingherire din pricina ei. Dar nu voiau să-i vadă frații că n-au pus-o... O draperie... Și au lucrat la ea într-o zi de sărbătoare, în timp ce erau frații acolo.
Or, frații nu vin în casele noastre pentru a obiecta ceva, pentru a vedea dacă lipsește o draperie sau un lucru fără importanță pentru Domnul; nici nu le observăm noi toate acestea. Dar vedem cu durere câtă însemnătate li se dă de către alții, care se pretind totuși credincioși. Frații vin să ne facă bucuria deplină în sărbătorile prilejurilor noastre duhovnicești, nu vin pentru lucrurile acestea atât de trecătoare și neînsemnate. Astfel că, după ce au alergat și-au robotit toată ziua aceea fără nici o cântare, fără nici o clipă de rugăciune, seara, după ce nașii fuseseră cu noul-născut la biserică pentru primirea marii Taine a Botezului, a avut loc o adunare impresionantă, atât de folositoare fiecăruia dintre noi.
Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vorbea cu putere, astfel că frații și surorile noastre, prin insuflarea Duhului Sfânt, cu cântările și vorbirile lor, au atins cele mai importante puncte, care [se refereau] chiar la realitatea prezentă a familiei respective. Dar, datorită muncii zadarnice de peste zi, de care s-au folosit ei pentru terminarea treburilor „Martei”, seara, în timpul adunării, din pricina oboselii, au adormit fără să poată înțelege, fără să se-aleagă cu nimic din tot ceea se avusese în vedere rostul și importanța vieții noastre pe acest pământ, din Cuvântul lui Dumnezeu.
După ce s-a terminat adunarea și frații din localitate s-au retras fiecare la casele lor, am rămas mai departe noi, cei mai depărtați, în casa unde era noul-născut. Printre altele, s-a fixat și programul care avea să aibă loc a doua zi. Astfel că părinții noului-născut au ținut morțiș ca masa să fie la ei; dar nașa să scalde fetița. Că - ziceau ei - dacă au făcut așa cu toți băieții, chiar la fetită să nu facă? Aici n-am putut înțelege niciodată rostul acestor lucruri. Că, dacă preotul a încreștinat copilul, scăldându-l, după care l-a uns cu Mir și l-a și scos din Mir, după rânduiala slujbei pe care a făcut-o, ce rost mai avea scăldarea și scoaterea din Mir de către nașă?
Astfel au urmat apoi niște discuții la care părinții, cu toate că le-am dovedit că nu este așa și nu-i bine așa, n-au vrut nicidecum să cedeze și s-au împotrivit. S-a făcut scăldătoarea, în care s-au pus tot felul de obiecte: flori, bani... mai multe alte lucruri „de care copilul să aibă noroc”, ziceau ei. Ce obicei și ce credințe păgânești...
După ce-au scăldat fetița, au scos crișma, adică materialul de pânză cu care a fost înfășat copilul atunci când preotul l-a uns cu Mir. Cum am zis, au scos această învelitoare și-au așezat Biblia pe ea, pentru ca copilul să citească și să-și însușească Biblia.
Lumânarea cu care nașii au participat la Botez a fost aprinsă din nou, iar după ce au terminat de scăldat copilul, au stins-o de ușorul ușii de sus, pentru ca - ziceau ei - copilul să crească până acolo. I-au dat cu busuioc prin gură ca - ziceau ei - să-i miroase gura frumos. Astfel că, după marea taină a încreștinării copilului, părinții au mai pus de la ei alte obiceiuri și datini idolești, prin care au pângărit marea Taină a Botezului, lucru la care noi nu am putut privi cu inima liniștită, pentru că înjosea ceea ce preotul înfăptuise cu o zi mai 'nainte și, mai ales, înjosea credința noastră și curăția tainei, potrivit Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Aducându-se în discuție și luatul din păr la vârsta de un an a copilului, am [înțeles] că și aceasta o înfăptuiesc. Nu mai vorbim de vin, de această băutură care, în casa lor, se consumă zilnic.
Vă rugăm, dacă puteți, să ne dați câteva lămuriri în aceste privințe. Și, dacă se poate, să ne faceți din toate acestea un cuvânt pentru lămurirea noastră, pentru a ne însuși și noi marele adevăr, atât cât îl înțelege și ni-l poruncește nouă Cuvântul lui Dumnezeu. Și pentru toate vă cerem iertare, pentru că din toate acestea, pe lângă întristarea pe care v-am făcut-o, trebuie să mai osteniți și pentru noi. Dorim însă din toată inima ca lucrurile acestea să fie precizate o dată pentru noi toți, pentru ca acei care vor să se țină de Cuvântul lui Dumnezeu și care vor să aleagă ceea ce este bine din ceea ce este rău să știe ce să aleagă și să știe ce să lepede”.
Preaiubiții noștri frați, ce putem noi să spunem, în toată durerea noastră, la aceste lucruri și la altele cam de felul acesta, pe care le-am văzut noi înșine că se mai petrec încă printre frații noștri, deși mulți se laudă cu multă credință și cu multă ostășie, de mulți ani?
Cuvântul Domnului ne poruncește nouă, tuturor celor care ne-am predat lui Dumnezeu, care am pus legământul sfânt că-L vom urma și-L vom asculta în totul pe El, ne poruncește să nu luăm parte deloc la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă să le osândim (Efeseni 5, 11).
Când noi ducem copiii noștri să-i predăm Domnului prin Taina sfântului Botez, în clipa intrării lor în Biserica lui Hristos, noi ne legăm înaintea lui Dumnezeu, pentru noi și pentru copiii noștri, spunând în chip repetat că ne lepădăm de Satana și de toate lucrurile lui și ne unim cu Hristos, primindu-L și ascultându-L ca pe Împăratul și Dumnezeul nostru.
Dar iată că, îndată după ce, în fața altarului sfânt, noi ne-am lepădat de Satana și-am zis că și de toate lucrurile lui, mulți dintre noi, cei care am spus din gură acest lucru, reluăm iarăși, iată, din nou, altele din lucrurile lui, rămase în obiceiurile poporului nostru creștin de la popoarele păgâne care ne-au stăpânit și ne-au asuprit atâtea multe sute de ani, din vremea când și părinții noștri fuseseră păgâni.
Astfel sunt o mulțime de așa practici păgânești, mai ales, cum ați spus, la botezuri, la nunți și la înmormântări; obiceiuri păgânești, cu fel de fel de scorniri și de amăgiri, îmbinate cu băuturi de vin, cu purtări necuviincioase, cu tot felul de vorbe zadarnice și goale și cu prea multă alergare pentru lucrurile firești și trupești.
Toate acestea îngreuiază, întinează și învinovățesc credința noastră, umbletele noastre, felul nostru de a mărturisi. Întinează și osândesc legământul pe care L-am făcut cu câteva minute mai 'nainte, când am spus că ne lepădăm de Satana și de toate lucrurile lui. În vorbă ne lepădăm de Satana, dar iată că, în faptă, nu ne lepădăm de lucrările lui. Și toate aceste lucrări îl aduc iarăși, încet, încet, și pe el, cel care le-a scornit, în viața noastră, îngreuind vegherea noastră, împovărând umblarea noastră cu Dumnezeu, întinând legământul nostru și împuținând credința noastră.
Este o mare rușine și un mare păcat când și la noi, cei care ne numim frați și credincioși, care cunoaștem de ani, de mulți ani de zile, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu și care, unii dintre noi, învățăm și propovăduim altora despre viața curată și credincioasă în Dumnezeu, mai avem totuși multe astfel de obiceiuri. Ba chiar practici de-a dreptul păgânești, la care ținem cu toată tăria, mai mult decât la Cuvântul lui Dumnezeu.
E de mirare că, chiar dacă ni se atrage atenția în chip deosebit și cu durere de către unii și alții dintre frații care văd aceste lucruri, totuși sunt unii care nu țin seamă de aceste lucruri și înștiințări și nu primesc nici un fel de mustrare, și nu fac nici un fel de îndreptare în toate lucrurile acestea.
Noi știm că atât Sfânta Scriptură, cât și Sfinții Părinți bisericești și, mai aproape de noi, Părintele nostru Iosif Trifa, prin toate cuvântările sale, prin toate scrierile sale, osândesc aceste apucături lumești și păgânești din viața noastră.
Noi înșine în atâtea rânduri am rugat pe frații noștri să fie cu foarte multă băgare de seamă asupra tuturor acestor lucruri care sunt potrivnice cu Cuvântul lui Dumnezeu și care împiedică atât de mult creșterea noastră duhovnicească, și care influențează atât de dăunător și trist asupra creșterii copiilor noștri și asupra tuturor celor care privesc la viața noastră când facem astfel de lucruri.
Dar cauza cea adevărată a tuturor acestor lucrări străine de Cuvântul lui Dumnezeu și înclinații spre obiceiurile acestea păgânești, cauza tuturor acestora este lipsa nașterii noastre din nou, lipsa dragostei noastre de Cuvântul lui Dumnezeu, lipsa noastră de rugăciune și de stare mereu în fața Domnului, lipsa noastră de cercetare lăuntrică în fața Sfântului Cuvânt cu privire la toate aceste lucruri. Și, printre acestea, și lipsa noastră de ascultare și de umblare în dragostea și înțelegerea frățească.
Ni s-a întâmplat de multe ori că, spunând aceste lucruri, ne-am trezit bănuieli, din pricina neascultării altora. Când am îndrăznit să le-atragem - cu frățească durere și uneori cu lacrimi atenția asupra acestor lucruri nepotrivite pe care le fac, foarte mulți s-au împotrivit. Și chiar dacă n-au spus-o direct și pe față, am observat că au rămas mai departe în această nefericită stare, la gândurile lor, la poftele și la obiceiurile lor, fără să asculte de Cuvântul Sfânt și de dragostea frățească.
Ce dovadă tristă că, în viața noastră, nu s-a făcut o totală naștere din nou, o totală predare în slujba lui Dumnezeu... N-am fost sinceri, dacă am ajuns în starea aceasta, nici când am făcut legământul nostru.
Că dacă am fi fost sinceri ni l-am fi ținut până la sfârșit.
Nu ne-am predat toată inima Domnului nostru. Ne-am predat numai partea din față. Dar partea de la mijloc și partea din adânc au rămas nepredate. Acolo firea pământească, obiceiurile lumești, toate îndemnurile celelalte, păgânești, din viața de dinainte de predarea noastră și de legământul nostru au rămas nederanjate. Hristos, Domnul nostru, n-a putut pătrunde în mijlocul inimii și mai ales până în adâncul ei.
Ce minunați sunt acei frați și surori care, când Îl primesc pe Domnul, Îl primesc nu numai în partea din față a inimii, ci în toată casa inimii, până în partea cea mai din adânc.
Ce minunate sunt acele case care, când îi primesc pe frați, deschid toate ușile: nu numai la camera din față, ci și la camera din mijloc și la camera din fund; și frații, și Cuvântul Domnului, cântările Domnului și Duhul Domnului se pot plimba de la început și până la sfârșit prin toate încăperile casei, prin toate încăperile inimii, pe la toți cei care stau și-ascultă mai în față sau mai în fund!
Ce minunat este atunci când noi ne predăm astfel toată inima și când Dumnezeu pătrunde, prin Duhul Său, prin Cuvântul Său și prin curățirea pe care-o face El, până-n adâncul inimii noastre!
Ființa noastră are cel puțin trei părți, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „trupul vostru, sufletul vostru și duhul vostru...”.
Trupul nostru este partea cea văzută, partea din față, camera din față, conștientul nostru. Partea mai din mijloc este sufletul nostru, gândurile noastre, părerile noastre, îndemnurile noastre pe care le păstrăm de cele mai multe ori nedescoperite. Și partea din fund a inimii noastre și-a ființei noastre este inconștientul, este duhul nostru, este partea cea mai ascunsă - simțirea noastră. Acolo unde Duhul lui Dumnezeu pătrunde mai greu, unde Cuvântul lui Dumnezeu face operație mai greu și la mai puțini.
[Chiar] dacă conștientul nostru, adică vorba noastră, umblarea noastră, faptele noastre se văd, dacă subconștientul nostru, adică sufletul nostru, gândurile noastre adeseori se ascund, atunci în inconștientul nostru - adică în duhul nostru, în simțirile noastre, în partea noastră cea mai adâncă, unde locuiesc păcatele cele ascunse, dorințele cele ascunse, îndemnurile cele ascunse, instinctele cele ascunse, firești - acolo Duhul lui Dumnezeu nu pătrunde, în zadar este tot.
Sfântul Cuvânt spune că Dumnezeu ne curățește și că nimic întinat nu va intra în Împărăția Sa cea cerească. Nici în cea de aici de pe pământ, nici în cea veșnică din ceruri. Și dacă deci nimic întinat nu va intra, atunci [cum vor intra] toți acei care nu și-au lăsat curățită de Hristos întreaga inimă, nu numai partea văzută și partea gândită, ci și partea simțită, partea cea mai profundă a inimii?
Dacă nu se lasă [și aceasta] curățită de Dumnezeu, păcatul locuind acolo, se va răspândi mereu apoi de acolo și în afară. Încet, încet, dacă n-am curățit străfundul inimii și păcatul stă încă acolo, și șarpele păcatului stă odihnind acolo ascuns, el, încet, încet, iarăși va ieși în afară și va cuprinde și partea gândurilor; și, încet, încet, și partea faptelor și a umblărilor noastre.
Pentru că, dacă n-am scos păcatul deplin din inimă, el nu stă liniștit. E ca un cancer care-și întinde mereu rădăcinile și cuprinde, și infectează tot ce fusese sănătos.
Când Dumnezeu face o operație, o face ca doctorul cel bun care face tăietura adâncă, până la rădăcina bolii. Iar dacă noi n-am lăsat pe Domnul să facă tăietura aia adâncă, operația adâncă până la rădăcina bolii inimii noastre, până-n fundul sufletului nostru, până la partea simțirii, pân' la partea cea ascunsă a instinctelor și a reflexelor, și-a gândirilor noastre lăuntrice și ascunse, atunci partea aceasta nenorocită va întina și va necurăți, și va infecta, și va îmbolnăvi din nou și ceea ce ni se părea că a curățit Dumnezeu mai înainte.
Preaiubiții noștri frați și surori, să nu ne înșelăm singuri și să nu ne tăiem craca mântuirii noastre noi înșine de sub picioarele sufletului nostru. Să lăsăm pe Domnul să ne curețe inima. Adevărata cauză nu sunt lăstarii din afară care ies din când în când la arătare dintre frați. Adevărata cauză este rădăcina ascunsă a păcatului, care n-a fost scoasă de-acolo și din care ies mereu lăstarii aceștia de amărăciune care-ntinează pe mulți.
Domnul și Mântuitorul nostru, mai-nainte de înălțarea Sa la cer, când i-a înștiințat pe sfinții Săi ucenici de plecarea Sa, le-a dat și mângâierea cea dulce că nu-i va lăsa orfani. Că dacă Se duce la Tatăl să le pregătească un loc - și, când le va pregăti locul, Se va întoarce să-i ia cu El, ca acolo unde este El să fim și noi -, ne-a spus că-n timpul acesta nu ne va lăsa orfani. Ne va trimite un Mângâietor, pe Dulcele Mângâietor Care este Duhul Sfânt. Domnul a zis: „El va rămâne cu voi. El este Duhul adevărului, Care vă va călăuzi în tot adevărul. Vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.
Cuvântul pe care ni l-a lăsat Mântuitorul nostru este Cuvântul adevărului. În acest Cuvânt al adevărului, El ne-a lăsat cunoscute toate lucrurile voii lui Dumnezeu și toate poruncile privitoare la împlinirea acestor lucruri. Dar în umblarea noastră, în priceperea noastră și-n cunoașterea acestor adevăruri, noi avem nevoie de lucrarea de descoperire a Duhului Sfânt. În Cuvântul adevărului, noi trebuie să umblăm călăuziți de Duhul adevărului.
Numai când mintea noastră, când inima și gândirea noastră vor fi călăuzite de Duhul adevărului, noi atunci vom cunoaște adevărul din Cuvântul adevărului. Cunoașterea noastră este una singură. Dacă este cea adevărată, este a tuturor la fel. Dacă în vreun fel nu avem lumină asupra cunoașterii adevărate, ci avem deosebiri de vederi și de înțelegeri unii față de ceilalți, înseamnă că ori nu ne-a călăuzit deplin același duh, ori noi, cu o anumită parte din inima și viața noastră, n-am venit sub călăuzirea luminii Lui.
Duhul Sfânt ne luminează numai drumul drept. Când ne abatem din lumina lui într-o parte sau alta, noi umblăm bâjbâind fără această lumină și putem fi călăuziți de lumini false; de lumini oarbe; de lumini rele. De ce, din același cuvânt al adevărului, unii înțeleg o parte, alții nu înțeleg nimic? Unii înțeleg bine, alții înțeleg rău? Și din același cuvânt, găsesc felurite înțelesuri și interpretări, pentru că nu au călăuzirea aceluiași duh.
Cine umblă sub lumina și călăuzirea Duhului Sfânt în cunoașterea Cuvântului, în cercetarea adevărului, aceia nu pot să gândească decât la fel. Nu pot să vorbească decât la fel. Nu pot să creadă și să învețe decât în același unic și singur fel.
Pentru că el este izvorât din același unic și singur Duh Sfânt.
Cine umblă cu alte învățături din Cuvântul adevărului înseamnă că nu are călăuzirea Duhului adevărului, pentru că el îi călăuzește la fel pe cei care umblă și care doresc cu adevărat cunoașterea Lui.
Toată umblarea noastră șchiopătând sau dintr-o parte într-alta, sau ca niște beți se datorează faptului că noi n-avem călăuzirea Duhului Sfânt în această umblare și în această cunoaștere. Și aceasta este cea mai mare trebuință a noastră: să ne rugăm pentru călăuzirea adevărată a Duhului Sfânt în cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu.
Dacă umblăm bâjbâind, dacă înțelegem rău cuvintele Domnului, dacă avem deosebire de vederi de frații noștri și dacă interpretăm felurit adevărurile lui Dumnezeu pe care și Cuvântul Sfânt, și Părinții Sfinți, și îndrumătorii noștri sfinți din Lucrarea - familia noastră - în care Domnul ne-a chemat și-n care am lucrat le învață într-un fel, dacă noi facem altfel și gândim altfel, și umblăm altfel, asta înseamnă că noi nu avem călăuzirea Duhului Sfânt și suntem străini de legămintele Domnului, și suntem în afară de acest legământ sfânt.
De aceea, preaiubiți frați și surori, cauza adevărată pentru care în noi mai sunt gânduri și practici străine, obiceiuri străine, frică de duhuri străine, cauza adevărată este că, în inima noastră, încă, rădăcina firii pământești, rădăcina învățăturilor rele, rădăcina cunoștințelor rele a rămas și din aceasta ies acești lăstari.
Să-L rugăm pe Domnul să scoată rădăcina. Atunci nu va mai fi nevoie să privim și să tăiem lăstarii. Nu va mai fi nevoie mereu să cunoaștem și să spunem fraților noștri: „Frate, nu vezi că acesta este obicei păgânesc? Este rodul firii pământești; este umblare lumească; este izvorul duhului vrăjmaș și străin de Dumnezeu”.
Nu va fi nevoie atunci să-nvățăm pe frații noștri și pe surorile noastre asupra obiceiurilor rele și păgâne, pentru că această lumină le-o va da deplin Duhul lui Dumnezeu care va fi în ei, pentru că va fi curățit deplin fundul inimii, viața tainică și intimă, lăuntrică a fiecăruia dintre noi. Și, când în adâncul inimii și în toată inima noastră va stăpâni puternic Duhul lui Dumnezeu, Duhul adevărului, atunci nu vor mai fi astfel de fapte și astfel de iviri de lăstari ai firii pământești în viețile noastre. Acolo trebuie să țintim toți.
La aceasta trebuie să-L rugăm mereu pe Domnul să ne-ajute să ajungem. Să curățim din adâncul inimii noastre, să rugăm pe Domnul să intre până-n adâncul inimii și să curețe toată inima noastră de orice întinăciune și de orice rădăcină a firii vechi și a păcatului.
Atunci Dumnezeu va face această lucrare minunată și noi vom fi izbăviți și de Satana, și de toate lucrurile lui. Vom fi izbăviți cu-adevărat nu numai noi, ci și familia noastră, și copiii noștri, și practicile noastre, și aniversările, și sărbătorile noastre. Și evenimentele toate ne vor fi curățite de tot ceea ce este lumesc și străin. Și atunci nu vom mai da nimănui un prilej de poticnire asupra acestor lucruri. Atunci partea „Mariei” va fi cea care va stăpâni total inima noastră, preocupările noastre, sărbătorile noastre, zilele noastre și îndemnurile, și gândirile noastre.
Și atunci partea „Martei” va fi numai aceea și numai atâta cât este strict nevoie pentru ca s-o ajute pe „Maria” în lucrul ei cel sfânt, așa cum le face Dumnezeu pe toate pentru noi.
Noi din toată inima ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască felul cel bun de-a înțelege și de-a pricepe aceste lucruri. Să ne-ajute Domnul să nu mai fie nevoie mereu să tăiem lăstarii firii vechi din inimile fraților noștri sau din adunările noastre, sau din practicile și obiceiurile noastre. Să nu trebuiască mereu să tăiem la lăstari. Ci să ne-ajute Domnul să venim cu rădăcina inimii noastre, cu rădăcina ființei noastre la El, pentru ca, El curățind-o și sfințind-o, să nu mai aibă de unde să dea lăstari astfel de lucruri rele și nepotrivite.
Noi mulțumim lui Dumnezeu pentru acele suflete scumpe de frați și surori care au ajuns la această stare. Care nu mai au probleme. Care au lichidat și au rezolvat pentru totdeauna problema aceasta, pentru că au primit pe Domnul până în fundul inimii; și El, curățind totul, stăpânește totul cu lumină și putere. Atunci Duhul Sfânt nu mai are nici un fel de piedică în calea luminării noastre. Și-atunci cunoașterea noastră asupra Cuvântului și asupra tuturor lucrurilor este desăvârșită și frumoasă, pentru că este sub îndrumarea și călăuzirea Duhului Sfânt.
Am ajuns într-o situație destul de grea cu toată lucrarea aceasta a creștinismului din lumea de acum. Oamenii se tem mai mult de diavolul, decât de Dumnezeu. Au apucat pe căile rătăcirii nu numai cu învățături străine și stricate, ci și cu aceste obiceiuri îngrozitoare care vin direct din stăpânirea diavolului, care sunt: vrăjitoria, ghicitoria, ocultismul, magia, toate aceste lucruri care vin de la diavolul, de la puterea întunericului, și care s-au lățit nespus de mult.
Sunt atât de mulți oameni care umblă cu vrăjitorie, umblă cu ghicitorie, umblă în toate părțile să ghicească viitorul. Umblă temându-se mereu mai mult de diavolul, decât de Dumnezeu. Umblă să-și împrietenească pe diavolul, umblă să se folosească de diavolul pentru ajungerea scopurilor lor - lucruri îngrozitor de vinovate în fața lui Dumnezeu.
Toate acestea sunt călcarea poruncilor lui Dumnezeu și dovada alunecării lumii în ghearele diavolului. Chiar oameni credincioși, care pretind că sunt credincioși și care sunt în slujba credinței și a Bisericii, se ocupă cu pravile, cu descântece, cu ghicitorii, cu tot felul de farmece, pentru bani și pentru alte avantaje. Iar oameni lumești, oameni străini de Dumnezeu, oameni care nu caută pe Dumnezeu dorind să-și mântuiască sufletul, aleargă cu rezolvarea problemelor lor la astfel de oameni [puși] direct sau indirect în slujba Satanei.
Fraților și surorilor, păziți-vă! E vremea în care Mântuitorul a spus că vor bântui tot felul de duhuri rele și vrăjmașe, în stare să rătăcească de la adevăr chiar și pe cei credincioși. Băgați de seamă asupra tuturor acestor lucruri! Fugiți de ele! Depărtați-vă de ele! Lepădați-vă de Satana și de toate lucrurile lui, sub orice formă ar veni și v-ar ademeni sau ar căuta să vă ispitească. Desprindeți-vă de diavolul și, ori de câte ori simțiți și vedeți că unele din lucrările cu care se apropie de voi nu au lumina lui Dumnezeu și binecuvântarea Duhului Sfânt, alungați-le și lepădați-le!
Așa cum ați spus la botezul copilașului: „Mă lepăd de Satana și de toate lucrurile lui”. Faceți în orice zi, în orice clipă, în orice situație, în orice vreme și cu oricare alte lucrări care ar veni sub o formă sau alta de la diavolul spre-a vă ispiti și spre a vă abate de la adevărul lui Dumnezeu și de la lumina Lui. Alipiți-vă de Domnul.
Rugați-vă stăruitor Domnului să vă dăruiască Duhul Său cel Sfânt, Care să vă umple și să vă curățească deplin inima până-n străfundul ei, pentru ca, prin puterea lui Dumnezeu, să aveți biruință asupra tuturor îndemnurilor diavolului, fie că vin direct de la el, fie că vin în chip prefăcut de la cei care se presupune că ar trebui să ne călăuzească spre o lumină și spre adevăr, și spre mântuire. Curățiți-vă inimile. Aduceți-le la Domnul să le curățească și păstrați-le mereu sub lumina Lui curățitoare și sfințitoare, pentru ca diavolul să nu mai poată avea nici un locușor unde să-și instaleze rădăcina lui care aduce amărăciune, întinare și otravă.
Preaiubiții noștri frați, aceasta este cauza tuturor cauzelor. De aici izvorăsc toate lucrurile care ne amărăsc de atâtea ori sufletele noastre.
Și nu numai cu privire la botezuri, dar și la nunți, la aranjarea lor, la felul cum se pregătesc, la felul cum se grăbesc și cum se fac în ascuns de multe ori. Și, cu cât se grăbesc mai tare să le facă, cu atât se grăbesc după aceea și mai tare să le desfacă. Astfel, din cauza păcatului, din cauza neascultării și din cauza îndemnurilor firii pământești și a aranjamentelor făcute de Satana prin îndemnurile acestea ispititoare, se încalcă Cuvântul lui Dumnezeu, se nefericesc sufletele și se pierde mântuirea multora.
Preaiubiții noștri, aceasta nu numai cu privire la aceste două evenimente: la botez sau la nuntă. Ci și cu privire la aniversări, cu privire la înmormântări sau privegheri, sau la toate celelalte obiceiuri sfinte care sunt făcute și rânduite de Dumnezeu să fie o binecuvântare, să se petreacă sub lumina și călăuzirea Duhului Sfânt, în curăție, binecuvântate de Dumnezeu, cu folos de mântuire și pentru cei ce le fac, și pentru cei ce participă la ele; [și care], din cauza păcatului, multe sunt infectate, nefericite și pierzătoare.
La Botezul nostru, prin nașii și părinții care ne-au încredințat Domnului și ne-au încreștinat în Biserica Sa prin Taina aceasta, noi ne-am lepădat de Satana și de toate lucrurile lui. Apoi [încă o dată], prin legământul pe care l-am pus mai târziu, după ce, prin înșelăciunea păcatului, ne-am pierdut curăția și legământul de la Botez l-am călcat. Când ne-a chemat harul lui Dumnezeu și, prin lumina Evangheliei Sale, ne-a trezit mintea sănătoasă și ne-am deschis inima în mijlocul fraților și îngerilor, noi am pus un nou legământ, legământul cel puternic al pocăinței, al convertirii noastre, al nașterii noastre din nou. Atunci am spus cu gura noastră, am scris cu mâna noastră, am spus cu lacrimile noastre, am pecetluit cu sufletul nostru legământul pe care l-am pus, că ne unim cu Hristos, ne lepădăm de Satana și de toate uneltirile și uneltele lui și ne unim cu Hristos și-L primim ca Împăratul și Dumnezeul nostru.
Dar iată că și după acest legământ, pe care l-am făcut atât de zguduitor și-n prezența atâtor martori, iată că și după acest legământ sunt unii dintre noi care, încet, încet, nu spun cu vorba, dar fac cu fapta și primesc iarăși, și se-ntorc iarăși la lucrările lui Satana, lăsându-le să le otrăvească sufletele, familia și credința. Păcatul acesta este nespus mai mare; cu atât mai mare, cu cât îl facem conștient, după ce am primit cunoștința adevărului și după ce am rostit cu gura noastră și cu inima noastră, și cu genunchii noștri, și ochii noștri, în fața multor martori, legământul că ne lepădăm de Satana și de toate lucrurile lui și ne unim cu Hristos și-L ascultăm ca pe Împăratul și Stăpânul nostru.
Ce pedeapsă ni se mai cuvine nouă, după ce-am făcut conștienți acest păcat? Ce dezvinovățire mai avem noi în fața lui Dumnezeu, când cunoaștem Cuvântul Său, când cunoaștem lucrările Sale, când cunoaștem tot ceea ce-a făcut și a scris El pentru noi, și a lăsat prin Cuvântul Său și prin cuvintele marilor noștri înaintași, și prin faptele și prin jertfele Sfinților noștri Părinți, când cunoaștem acest adevăr și, cunoscându-l, ne alipim iarăși de vrăjmașul Satana pe care l-am osândit, care a fost ucigașul nostru și pricinuitorul tuturor nenorocirilor noastre, și ne întoarcem iarăși la el, la lucrările lui? Ce pedeapsă ni se cuvine și ce salvare mai poate să vină pentru noi, atunci când noi de data aceasta conștienți și cu voia noastră, săvârșim acest mare rău?
Preaiubiții noștri frați și surori! Nu vă împărtășiți din lucrările vrăjmașului. Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare, la nici unele din lucrările neroditoare ale păcatului! Nu lăsați în inimile voastre pe vrăjmașul să pătrundă cu nici un gând, cu nici o poftă, cu nici un îndemn ispititor! Feriți-vă de băutură. Osândiți băutura! Osândiți și un păhărel de băutură.
Pentru că nu putem bea și paharului lui Dumnezeu, care este Taina Împărtășaniei, și paharul diavolului, care este orice băutură, de la cel mai mic strop, până la cea mai mare cantitate. Oricine se unește cu diavolul și cu lucrările lui - sub orice formă, chiar fie în cel mai mic fel și în cea mai puțină cantitate -, se face părtaș și se face vinovat la același păcat.
De la puțin se ajunge la mult; de la mic se ajunge la mare; de la ceea ce pare îngăduit se ajunge la ceea ce este osândit și condamnat direct și puternic de Cuvântul lui Dumnezeu. Lui Satana nu-i pasă dacă te ține legat cu un fir subțire sau cu un lanț gros. Ești legat... și firul cel subțire astăzi se face un lanț tot mai gros de mâine, până când ajungem să ne poată trage cu el în osânda veșnică.
Preaiubiții noștri, ascultați Cuvântul lui Dumnezeu. Cutremurați-vă și nu păcătuiți. Dacă v-ați lepădat de diavolul, lepădați-vă și de toate uneltirile, și de toate lucrările lui. Lepădați-vă și de aceste obiceiuri păgânești, străine de Evanghelie și care vin din duhul Satanei, din duhul amăgirii, din duhul înșelăciunii. Care vin din vrăjitorie, din ghicitorie, din ocultism, din tot ceea ce este osândit puternic ca vinovat de moarte de Cuvântul lui Dumnezeu.
Preaiubiții noștri frați, mulțumim pentru știrea pe care ne-ați trimis-o și pentru că ne-ați sesizat aceste lucruri.
Mulțumim lui Dumnezeu că v-a curățit inimile și v-a deschis ochii să vedeți ce mare pericol este și la ce mare nenorocire poate duce acest obicei și aceste lucruri care nu vin de la Dumnezeu, ci vin de la cel rău.
Păziți-vă pe voi înșivă. Îndemnați-i și pe alții și căutați, și luptați, și rugați-vă să se deschidă și ochii tuturor fraților și surorilor noastre care, deși Îl cunosc pe Domnul, mai bâjbâie încă în aceste colțuri întunecoase ale vrăjmașului, de unde cel rău îi atrage tot mai adânc.
Vedeți că, ocupându-ne cu un obicei străin de Evanghelie, ajungem și la alte obiceiuri osândite direct de ea: băutura!... Dacă vinul este ceva obișnuit într-o familie, atunci vor fi obișnuite și alte păcate, din ce în ce tot mai mari. Pentru că obiceiul băuturii nu rămâne singur. După acesta vin altele și altele, până când sufletul ajunge să fie întunecat de tot și prăbușit în lațul și-n pierzarea vrăjmașului.
Dea Domnul ca cei care aud aceste lucruri să se trezească și să se-ngrozească, să se pocăiască sincer, să se-ntoarcă cu adevărat la Dumnezeu, să-L roage pe Domnul Iisus să le pătrundă în toată inima și pe Duhul Sfânt să le curățească tot ceea ce este întunecat și străin. Și astfel să avem o viață trăită în lumină, umblată în lumină și-n curăție. Să putem moșteni Împărăția luminii și curăției împreună cu Domnul și Mântuitorul nostru, Căruia Îi aducem slavă, cinste și-nchinăciune că ne-a ajutat să vedem și să simțim, și să cunoaștem aceste lucruri. Și Îl rugăm să ne ajute, să ne ferească și să ne păzească pe totdeauna de ele și pe noi, și pe toți ai noștri.
A Lui să fie slava și cinstea de-acum și până-n veșnicie. Amin!
Slăvit să fie Domnul!