
Oricine-a aflat iubirea
Traian Dorz - Hristos - Răscumpărătorul nostru
Oricine-a aflat iubirea
ce din mântuire vine
și la mântuire duce
- seamănă, Isus, cu Tine.
Oricine-a primit credința
unică și-adevărată
peste umbletul vieții
poartă Fața Ta curată.
Oricine-a-nălțat Cuvântul
fără frică sau rușine
dăruindu-i prețul vieții
seamănă, Isus, cu Tine.
Oricine-a purtat nădejdea
totdeauna neclintită
are chiar și peste-nfrângeri
Fața Ta cea strălucită.
Oricine-a trăit virtutea
cu-nfrânare bucuroasă
are și pe-a lui ascunderi
Fața Ta cea preafrumoasă.
Dar cel care-n ascultare
totdeauna viața-și ține
Voia Tatălui făcând-o
este cel mai mult ca Tine!
+
Ostașul atunci se arată strălucit înaintea împăratului său,
când poartă rane pe trupul lui.
Tot așa și noi înaintea lui Hristos.
Omilia Tesaloniceni. Sf. Ioan Gură de Aur.