Păcatul și osânda
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Osândește-ți tu păcatul tău
și-l părăsește
înainte de a te osândi și părăsi el pe tine.
2 - Nu fiți ca un cal și nici ca un catâr - spune Biblia,
căci calul este primejdios, iar catârul încăpățânat.
Din fire calul este totdeauna primejdios
și trebuie mereu să fii atent asupra lui,
ori la ce-l folosești.
Cu gura poate să muște,
cu picioarele poate să lovească...
- Așa este și omul firesc, omul neîntors la Dumnezeu.
3 - Firea de cal - este totdeauna primejdioasă.
Cu căruța el poate să o ia razna peste șanțuri,
cu șeaua te poate trânti...
cu alții se bate,
singur nu șade,
spre locurile oprite fuge...
Când trebuie să urci nu vrea să meargă,
iar când trebuie să coboare nu vrea să oprească.
- Așa este și omul neascultător de Dumnezeu!
4 - Catârul este leneș, îndărătnic, nesupus, desfrânat, răzbunător, nesimțit și neascultător...
Poți să-ți scoți sufletul cu el, când nu vrea, nu merge orice i-ai face.
Poate să fie graba cea mai mare, el nu fuge.
Poți să-l bați cât vrei, când nu vrea el nu trage.
- Așa este omul împotrivitor față de ascultarea Domnului.
5 - Firea de catâr este încăpățânarea.
Când scapă din frâu cu mare greutate mai poate fi prins.
Când este lovit, îndată caută să se răzbune.
Chiar față de stăpânul său, mereu își arată firea nesupusă și mânioasă, căutând să meargă nu ascultător pe unde trebuie,
ci pe unde nu trebuie, pe unde vrea firea lui.
- Așa este omul cu firea încăpățânată.
Ce grozav de greu se poate trăi și merge cu o astfel de fire!
6 - Firea de catâr este răutăcioasă, dușmănoasă, ranchiunoasă, supărăcioasă.
De iubire își bate joc. De blândețe nu-i pasă.
Cu mustrarea și cu loviturile se obișnuiește; nici nu le mai simte.
Iată cum trebuie să nu fim noi. Iată ce urât este oricine este așa.
7 - Aceste amândouă animalele, atât calul cât și catârul, sunt trufașe.
Trufia le face pe amândouă să fie așa cum sunt,
și să aibă atâtea părți rele.
Trufia îl face și pe om să fie nepăsător și încăpățânat,
cu gură rea și cu umblete primejdioase.
Cu porniri desfrânate și cu cărări neascultătoare,
cu gesturi îndrăznețe,
cu fire mânioasă
și cu purtări smucite.
8 - Trufia îl face și pe om să nu fie supus nimănui,
leneș la ascultare,
desfrânat în pornirile sale,
răzbunător contra celor ce nu-l lasă să facă ce vrea,
bârfitor al celor ce-l mustră,
nesupus față de învățătura cea dreaptă,
împotrivitor față de mustrarea frățească,
nesimțit, nerecunoscător și obraznic față de binefăcătorul lui.
9 - Aceste rele însușiri sunt atât de urâte chiar și la un animal...
Dar cu atât mai vinovate și mai urâte sunt ele când se arată la un om...
Și de multe ori la un om care spune și se laudă că el este și credincios!
Că a ieșit din lume
și-i place să spună că nu-i ca ceilalți...
10 - Pornirile rele la om sunt manifestări ale unei firi sălbatice și primejdioase.
Oriunde stăpânesc acestea, ele sunt un mare rău, atât pentru cel ce le are, cât și pentru cine stă cu el, umblă cu el,
sau trebuie să lucreze cu el.
11 - Frate și soră, - să nu fiți cu porniri de cal și de catâr.
Cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește și ne sfătuiește să nu fim așa,
ci să punem puternic frâu, și tare zăbală acestor porniri în noi și în alții.
12 - Ori de câte ori descoperim faptele relei firi vechi, trebuie s-o smucim puternic cu zăbala.
Acolo s-o silim să stea în ascultarea Domnului și în supunerea față de voia Sa.
Altfel, tot ce va face se va sfârși rău...
13 - O, de câte ori, când nu ne-am așteptat și de la cine nici nu ne-am gândit, firea aceasta ne-a făcut atâta necaz,
atâtea dureri
și atâtea pagube.
Măcar pe viitor, să fim mai cu grijă asupra acestui adevăr.
14 - O, dacă am avea totdeauna în noi bucuria rugăciunii adânci și a plinătății Duhului Sfânt,
atunci sufletul nostru ar trăi în Hristos, neuitate și strălucite clipe cerești, iar puterea lui Dumnezeu ne-ar izbăvi de firea sălbatică, nimicindu-i puterea și stăpânirea ei de peste noi.
15 - O, dacă am putea rămâne mereu în stările înalte ale bucuriilor duhovnicești,
pe care ni le dă meditația profundă asupra Sfântului Cuvânt al Scripturilor,
contemplarea frumuseților Casei Domnului,
armonia cântărilor divine,
și părtășia adunărilor frățești.
16 - O, dacă ne-am putea păstra neîncetat sufletul nostru curat și fericit și ferit de orice atragere ispititoare.
Inima noastră neîntinată de orice dorințe lumești,
mintea noastră ocupată numai cu gânduri sfințitoare și frumoase,
umblarea și trăirea noastră întreagă numai în ascultarea voii luminoase al lui Dumnezeu,
și a Duhului Domnului nostru Isus Hristos!
17 - Atunci fiind mereu în Domnul,
adică având toată ființa noastră stăpânită și umplută numai de Prezența Lui,
ne-am putea totdeauna bucura într-adevăr...
Bucuria noastră ar curge ca un fluviu, țâșnind din Izvorul îmbelșugat care este harul Domnului nostru Isus Hristos... (Rom. 16, 24).
18 - Dar vai, ce puțini și ce puțin, trăim noi creștinii de azi o astfel de viață de bucurie!
Pentru că prea puțini și prea puțin, ne ostenim, ne străduim, cu tot dinadinsul ca s-o putem dobândi.
O, și câtă pagubă avem noi cu toții din această vinovată stare de nepăsare față de dobândirea ei.
19 - De ce oare nu luptăm noi mai mult ca să ajungem ca să păstrăm o trăire cât mai înaltă și mai îndelungată în această stare sfântă?
De ce oare ne mulțumim noi numai să vorbim și să cântăm despre ea?
Sau să aflăm cu durere după vremea când am trăit-o?
O, ce ușor am putea-o avea, dacă ne-am da toate silințele - cu smerenie și curăție, cu lacrimi și cu rugăciune după ea, în Isus!
20 - Veniți să dăm la o parte tot ce ne împiedică s-o avem din plin!
Veniți să rupeți și să lepădați tot ce ne mai ține în apăsare și în tristețe, departe de ea împreunându-ne-o.
O, iată Porțile Veșnice ale Ierusalimului Ceresc, apar înaintea noastră. În curând vom ajunge în fața lor.
O, iată ce mulți frați și părinți și copii ai noștri au și intrat pe ele biruitori acolo.
Nu dorim și noi oare să ajungem să intrăm cu bucurie, în cântările nemuritoare ale îngerilor - pe aceste Slăvite Porți?
O, dacă dorim cu adevărat, vino urmașul meu și veniți frații și surorile mele să dăm la o parte orice păcat care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm mai cu stăruință în alergarea care ne stă înainte, pentru a putea apuca și noi premiul ceresc și cununa neprihănirii, spre a putea intra și noi pe porți în cetate, să gustăm din Pomul Vieții și să cântăm pe Marea de Cristal, cu harfele lui Dumnezeu în mâini, preamărindu-L pe Acela care ne-a răscumpărat din păcatele noastre cu Sângele Lui și ne-a făcut astfel moștenitorii tuturor făgăduințelor acestora, zicând:
Slavă veșnică Ție,
Marele nostru Dumnezeu și Împăratul Răscumpărător
Isus Hristos.
Amin.