Păcatul şi osânda
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Osândeşte-ţi tu păcatul tău
şi-l părăseşte
înainte de a te osândi şi părăsi el pe tine.
2 - Nu fiţi ca un cal şi nici ca un catâr - spune Biblia,
căci calul este primejdios, iar catârul încăpăţânat.
Din fire calul este totdeauna primejdios
şi trebuie mereu să fii atent asupra lui,
ori la ce-l foloseşti.
Cu gura poate să muşte,
cu picioarele poate să lovească...
- Aşa este şi omul firesc, omul neîntors la Dumnezeu.
3 - Firea de cal - este totdeauna primejdioasă.
Cu căruţa el poate să o ia razna peste şanţuri,
cu şeaua te poate trânti...
cu alţii se bate,
singur nu şade,
spre locurile oprite fuge...
Când trebuie să urci nu vrea să meargă,
iar când trebuie să coboare nu vrea să oprească.
- Aşa este şi omul neascultător de Dumnezeu!
4 - Catârul este leneş, îndărătnic, nesupus, desfrânat, răzbunător, nesimţit şi neascultător...
Poţi să-ţi scoţi sufletul cu el, când nu vrea, nu merge orice i-ai face.
Poate să fie graba cea mai mare, el nu fuge.
Poţi să-l baţi cât vrei, când nu vrea el nu trage.
- Aşa este omul împotrivitor faţă de ascultarea Domnului.
5 - Firea de catâr este încăpăţânarea.
Când scapă din frâu cu mare greutate mai poate fi prins.
Când este lovit, îndată caută să se răzbune.
Chiar faţă de stăpânul său, mereu îşi arată firea nesupusă şi mânioasă, căutând să meargă nu ascultător pe unde trebuie,
ci pe unde nu trebuie, pe unde vrea firea lui.
- Aşa este omul cu firea încăpăţânată.
Ce grozav de greu se poate trăi şi merge cu o astfel de fire!
6 - Firea de catâr este răutăcioasă, duşmănoasă, ranchiunoasă, supărăcioasă.
De iubire îşi bate joc. De blândeţe nu-i pasă.
Cu mustrarea şi cu loviturile se obişnuieşte; nici nu le mai simte.
Iată cum trebuie să nu fim noi. Iată ce urât este oricine este aşa.
7 - Aceste amândouă animalele, atât calul cât şi catârul, sunt trufaşe.
Trufia le face pe amândouă să fie aşa cum sunt,
şi să aibă atâtea părţi rele.
Trufia îl face şi pe om să fie nepăsător şi încăpăţânat,
cu gură rea şi cu umblete primejdioase.
Cu porniri desfrânate şi cu cărări neascultătoare,
cu gesturi îndrăzneţe,
cu fire mânioasă
şi cu purtări smucite.
8 - Trufia îl face şi pe om să nu fie supus nimănui,
leneş la ascultare,
desfrânat în pornirile sale,
răzbunător contra celor ce nu-l lasă să facă ce vrea,
bârfitor al celor ce-l mustră,
nesupus faţă de învăţătura cea dreaptă,
împotrivitor faţă de mustrarea frăţească,
nesimţit, nerecunoscător şi obraznic faţă de binefăcătorul lui.
9 - Aceste rele însuşiri sunt atât de urâte chiar şi la un animal...
Dar cu atât mai vinovate şi mai urâte sunt ele când se arată la un om...
Şi de multe ori la un om care spune şi se laudă că el este şi credincios!
Că a ieşit din lume
şi-i place să spună că nu-i ca ceilalţi...
10 - Pornirile rele la om sunt manifestări ale unei firi sălbatice şi primejdioase.
Oriunde stăpânesc acestea, ele sunt un mare rău, atât pentru cel ce le are, cât şi pentru cine stă cu el, umblă cu el,
sau trebuie să lucreze cu el.
11 - Frate şi soră, - să nu fiţi cu porniri de cal şi de catâr.
Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte şi ne sfătuieşte să nu fim aşa,
ci să punem puternic frâu, şi tare zăbală acestor porniri în noi şi în alţii.
12 - Ori de câte ori descoperim faptele relei firi vechi, trebuie s-o smucim puternic cu zăbala.
Acolo s-o silim să stea în ascultarea Domnului şi în supunerea faţă de voia Sa.
Altfel, tot ce va face se va sfârşi rău...
13 - O, de câte ori, când nu ne-am aşteptat şi de la cine nici nu ne-am gândit, firea aceasta ne-a făcut atâta necaz,
atâtea dureri
şi atâtea pagube.
Măcar pe viitor, să fim mai cu grijă asupra acestui adevăr.
14 - O, dacă am avea totdeauna în noi bucuria rugăciunii adânci şi a plinătăţii Duhului Sfânt,
atunci sufletul nostru ar trăi în Hristos, neuitate şi strălucite clipe cereşti, iar puterea lui Dumnezeu ne-ar izbăvi de firea sălbatică, nimicindu-i puterea şi stăpânirea ei de peste noi.
15 - O, dacă am putea rămâne mereu în stările înalte ale bucuriilor duhovniceşti,
pe care ni le dă meditaţia profundă asupra Sfântului Cuvânt al Scripturilor,
contemplarea frumuseţilor Casei Domnului,
armonia cântărilor divine,
şi părtăşia adunărilor frăţeşti.
16 - O, dacă ne-am putea păstra neîncetat sufletul nostru curat şi fericit şi ferit de orice atragere ispititoare.
Inima noastră neîntinată de orice dorinţe lumeşti,
mintea noastră ocupată numai cu gânduri sfinţitoare şi frumoase,
umblarea şi trăirea noastră întreagă numai în ascultarea voii luminoase al lui Dumnezeu,
şi a Duhului Domnului nostru Isus Hristos!
17 - Atunci fiind mereu în Domnul,
adică având toată fiinţa noastră stăpânită şi umplută numai de Prezenţa Lui,
ne-am putea totdeauna bucura într-adevăr...
Bucuria noastră ar curge ca un fluviu, ţâşnind din Izvorul îmbelşugat care este harul Domnului nostru Isus Hristos... (Rom. 16, 24).
18 - Dar vai, ce puţini şi ce puţin, trăim noi creştinii de azi o astfel de viaţă de bucurie!
Pentru că prea puţini şi prea puţin, ne ostenim, ne străduim, cu tot dinadinsul ca s-o putem dobândi.
O, şi câtă pagubă avem noi cu toţii din această vinovată stare de nepăsare faţă de dobândirea ei.
19 - De ce oare nu luptăm noi mai mult ca să ajungem ca să păstrăm o trăire cât mai înaltă şi mai îndelungată în această stare sfântă?
De ce oare ne mulţumim noi numai să vorbim şi să cântăm despre ea?
Sau să aflăm cu durere după vremea când am trăit-o?
O, ce uşor am putea-o avea, dacă ne-am da toate silinţele - cu smerenie şi curăţie, cu lacrimi şi cu rugăciune după ea, în Isus!
20 - Veniţi să dăm la o parte tot ce ne împiedică s-o avem din plin!
Veniţi să rupeţi şi să lepădaţi tot ce ne mai ţine în apăsare şi în tristeţe, departe de ea împreunându-ne-o.
O, iată Porţile Veşnice ale Ierusalimului Ceresc, apar înaintea noastră. În curând vom ajunge în faţa lor.
O, iată ce mulţi fraţi şi părinţi şi copii ai noştri au şi intrat pe ele biruitori acolo.
Nu dorim şi noi oare să ajungem să intrăm cu bucurie, în cântările nemuritoare ale îngerilor - pe aceste Slăvite Porţi?
O, dacă dorim cu adevărat, vino urmaşul meu şi veniţi fraţii şi surorile mele să dăm la o parte orice păcat care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm mai cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte, pentru a putea apuca şi noi premiul ceresc şi cununa neprihănirii, spre a putea intra şi noi pe porţi în cetate, să gustăm din Pomul Vieţii şi să cântăm pe Marea de Cristal, cu harfele lui Dumnezeu în mâini, preamărindu-L pe Acela care ne-a răscumpărat din păcatele noastre cu Sângele Lui şi ne-a făcut astfel moştenitorii tuturor făgăduinţelor acestora, zicând:
Slavă veşnică Ţie,
Marele nostru Dumnezeu şi Împăratul Răscumpărător
Isus Hristos.
Amin.