Păstorul și turma

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Două cuvinte și două porunci sfinte ne-au venit de la început în gând; cele două porunci, dintre care una spune: „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, și cea de-a doua, care spune: „Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta!”.

Sunt pentru prima dată în acest sfânt locaș al lui Dumnezeu și trăiesc pentru prima dată în viața mea, după mulți, mulți ani, o atmosferă atât de minunat duhovnicească și creștinească cum am trăit astăzi în acest sfânt locaș.

Se reeditează în chip fericit starea celor dintâi creștini, când părinții Bisericii, în mijlocul poporului și turmei peste care i-a pus Duhul Sfânt priveghetori și păstori, [sunt] împreună cu turma, în sfânta casă a lui Dumnezeu, în sfânta zi a sărbătorii închinate Domnului și-n acest sfânt cuvânt de învățătură și de laudă pe care ni-l împarte nouă sfânta Biserică de la început și până astăzi. Retrăim un fenomen fericit. Momente din viața primilor creștini. Ce fericiți trebuie să fie acei păstori care au o turmă așa de frumoasă, de ascultătoare, de credincioasă! Și ce fericită trebuie să fie o astfel de turmă care are în fruntea sa astfel de păstori!

Mulțumesc lui Dumnezeu, așa ca bătrânul Simeon cândva, și pot spune fericit: acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, în pace, că văzură ochii mei mântuirea poporului nostru, care constă în această sfântă și divină apropiere și colaborare între păstorii credincioși și turma credincioasă. Cred din toată inima mea că acest fel de lucru sfânt, această dulce și cerească apropiere între păstori și turmă, această sfântă și divină colaborare între turmă și păstori este cheia salvării și mântuirii noastre, a tuturor.

Noi ne iubim din toată inima poporul nostru și ne iubim credința noastră. Câte vremuri vitrege au trecut peste hotarele noastre, peste strămoșii noștri, peste aceste meleaguri sfinte, care au în țărâna lor osemintele sfinților noștri înaintași și au în cerurile de deasupra noastră sufletele înaintașilor noștri sfinți! În acest sfânt tezaur și-n aceste sfinte comori stă secretul mântuirii noastre, al supraviețuirii noastre și al izbăvirii noastre și ca neam, și ca credință.

Mulțumim lui Dumnezeu din toată inima pentru zile ca acestea. Mulțumim - și trebuie să mulțumim neîncetat Dumnezeului nostru - pentru astfel de păstori binecuvântați care au gândit cu atât de adânc simț de răspundere și cu așa de caldă și înțelegătoare iubire părintească anume care este mijlocul cel mai fericit de a cultiva dragostea de Dumnezeu și dragostea de neam în sufletele noastre și ale generațiilor care urmează.

Sunt fericit și din toată inima mulțumesc lui Dumnezeu că, între cei doi, trei bătrâni care mai suntem aici trecuți de vârsta biblică, vedem sute și sute de fețe tinere, ochi inteligenți, fețe curate, suflete pline de dragoste de Dumnezeu, în care stă viitorul patriei noastre, viitorul credinței noastre, viitorul fericit al Bisericii și al învățăturii care ne-a rămas nouă de la înaintașii noștri.

Suntem fericiți pentru astfel de inițiative și trebuie să ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu pentru acele capete luminate ale părinților noștri, ale îndrumătorilor Bisericii noastre care au inițiat această frumoasă strângere de fiecare duminică după-masă, în care și lauda lui Dumnezeu, și învățătura sfântă se împletesc împreună, pentru a ne zidi sufletește și pentru a ne ajuta ca, de fiecare dată, de la astfel de întâlniri și de petreceri duhovnicești, să ne întoarcem mai buni, mai credincioși, mai hotărâți pentru a fi cu adevărat așa cum ne învață Biserica noastră și cum ne cere Evanghelia Mântuitorului nostru: oameni vrednici în toate privințele, cetățeni harnici și cinstiți, părinți și copii binecuvântați și credincioși, frați și surori cu frații și surorile noastre, devotați, iubitori, gata să ajutăm totdeauna pe cel în necaz și gata să participăm totdeauna și la orice bucurie. Căci necazul împărtășit scade cu jumătate; bucuria împărtășită crește cu jumătate...

Am fost așa de fericit că, de azi dimineață, ascultând și participând la laudele Domnului, după porunca: „Toată suflarea să laude pe Domnul”, am ajuns și în după-masa aceasta să auzim un cuvânt așa de limpede de învățătură, care ne reamintește permanent de cele două stări, de cele două căi pe care ni le pune totdeauna în fața noastră Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu: calea vieții și calea morții. Alegerea binelui și alegerea răului. Viața veșnică pentru cel care ascultă și pedeapsa veșnică pentru cel care nu ascultă. În cele două părți ale Sfintelor Scripturi care s-au citit clar astăzi, din pericopa din Apostol și din cea din Sfânta Evanghelie, ambele căi au fost înfățișate încă o dată așa de frumos.

În Sfânta Evanghelie se vorbește despre primii patru apostoli chemați de Domnul. Dacă ne uităm cu atenție la felul cum au fost ei aleși și chemați, vom vedea că Andrei și Petru au fost văzuți de Mântuitorul în timp ce aruncau mrejele. Ce moment important, care L-a determinat pe Mântuitorul să-i aleagă!... Din felul cum îl vezi pe cineva muncind, cu tragerea de inimă, cu priceperea pe care vezi că le are muncind, din acestea îl cunoști dacă este un om vrednic sau nu. Și, când vrei să alegi pentru o slujbă înaltă pe cineva, uită-te cum S-a uitat Mântuitorul și i-a văzut pe Andrei și pe Petru cum aruncau ei mrejele.

Cum erau ei de atașați de munca lor, de cufundați în munca aceasta și de cuprinși în dorința de a face cât mai fericit această muncă. După aceasta i-a ales Mântuitorul. Pe ceilalți doi i-a văzut cârpind mrejele cu tatăl lor. De felul cum colaborăm cu părinții noștri, cum suntem gata să ne ajutăm părinții, cum suntem gata să participăm la munca de ajutorare și de întreținere a părinților noștri, Dumnezeu ne crede în stare să fim vrednici pentru munca cea mai largă de îngrijire și de ajutare a bătrânilor Bisericii, a tineretului Bisericii și a celor ce au diferite nevoi de ajutorul nostru.

Se spune că Domnul l-a ales pe Moise ca păstor al poporului Israel dintr-o întâmplare asemănătoare cu cea în care Mântuitorul i-a ales pe primii patru apostoli. După fuga din Egipt, Moise a ajuns păstor în Madian. A ajuns păstor la oi. Într-o zi, un mielușel s-a desprins de turmă. A fugit mielușelul peste dealuri și peste văi. Și Moise a lăsat toată turma împreună singură și s-a luat la fugă, să ajungă mielușelul și să vadă de ce fuge acest mielușel, ce trebuință are de aleargă și o părăsește pe mama lui și părăsește turma, și aleargă peste dealuri și văi. Și, când a ajuns mielușelul la un izvor de apă, s-a adăpat mult și a fost fericit. Și când Moise l-a văzut cât de însetat era, s-a condamnat pe sine însuși și a zis: „Doamne, de ce n-am fost eu mai atent față de acest mielușel? De ce l-am lăsat să sufere atât de mult?”. Însă Domnul, văzând dragostea lui pentru un singur mielușel însetat, pentru o singură ființă chinuită, a zis: „Acesta va fi ales să fie conducătorul poporului Meu”. Și ce minunat a păstorit Moise poporul lui Dumnezeu!

În felul acesta, din lucrurile mărunte și din cele mici, Dumnezeu vede dacă un om este în stare și de cele mari. Dacă vede în inima noastră dragoste față de semenii noștri, milă față de cei lipsiți, atașament și grijă de părinții noștri, iubire față de muncă, lucru cinstit de care suntem însuflețiți și atașați, aceasta este, pentru El, totdeauna un semn că noi vom fi vrednici să fim încredințați și cu păstorirea unor suflete, și cu a unor lucruri și a unor comori mai mari înaintea lui Dumnezeu.

Când a fost ales Iosua, se spune în legendele poporului evreu așa:

Moise s-a apropiat de sfârșit și el a spus:

- Doamne, oare cine mă va înlocui pe mine în slujba aceasta de a conduce acest popor atât de numeros, atât de minunat, dar cu atât de multe trebuințe? Și Dumnezeu i-a zis lui Moise:

- Din tot poporul, alege o mie de oameni, cei mai buni dintre toți membrii poporului acestuia.

Și, când Moise a ales o mie, s-a dus și a spus:

- Doamne, i-am ales.

- Acum, din mijlocul celor o mie dintre cei mai buni, alege o sută, cei mai buni.

Moise a ales o sută și a zis:

- Doamne, i-am ales.

- Acum alege zece din cei o sută, pe cei mai buni.

Când a ales zece, i-a înfățișat înaintea Domnului și Domnul i-a zis:

- Acum alege din mijlocul celor zece pe unul, cel mai bun.

Și, când l-a ales, l-a trimis, zicându-i:

- Acum du-te în tot poporul acesta, în mulțimea sutelor de mii din tot poporul acesta și alege-l pe cel mai rău om din tabără.

Iosua a mers, a căutat timp îndelungat și a venit la Moise, spunând:

- Învățătorule, am întrebat și am căutat în tot poporul și n-am găsit nici unul mai rău de cum sunt eu. Că fiecare pe care l-am întrebat mi-a zis și eu am văzut că în el era ceva mai bun decât aveam eu. Moise, eu sunt cel mai rău din tot poporul acesta!... Și Domnul i-a zis lui Moise:

- Acesta va fi urmașul tău!

Pentru că acela este cel mai vrednic înaintea lui Dumnezeu, care se consideră cel mai nevrednic în fața oamenilor. Cât de minunat a sintetizat acest cuvânt și Mântuitorul când a spus: „Dacă vrea cineva să fie cel mai mare între voi, să se facă robul tuturor”. Căci smerenia este semnul după care Dumnezeu alege totdeauna pe cel pe care îl consideră vrednic să fie înălțat.

Noi mulțumim lui Dumnezeu că-n fruntea turmei sfinte și-n mijlocul casei lui Dumnezeu din locul acesta, din orașul acesta, din eparhia aceasta, Dumnezeu a așezat un om atât de minunat, care are dragoste față de fiecare mielușel al turmei și se gândește să-i aducă apă fără să alerge peste dealuri și peste văi și să fie silit să se adape de la izvoare adeseori stricate. Dumnezeu i-a insuflat acestui mare om al Său și al Bisericii noastre acest gând minunat. Și iată cum se realizează voia lui Dumnezeu, că „toată suflarea Îl laudă pe Domnul” și „toată ziua ne învățăm dreptatea Domnului”.

Am fost adânc impresionat de cuvântul pe care l-a rostit prea cucernicul părinte aici, arătând clar cele două căi, cele două părți în care, de fapt, se împarte toată istoria și toată Biblia, și toată omenirea. Nu sunt decât două feluri de oameni: buni și răi. Nu sunt decât două feluri de oameni: drepți și nedrepți. Nu sunt decât două feluri de oameni: zgârciți și darnici sau lacomi și înfrânați. Alegerea între aceste două [stări] și trecerea din partea celor de-a stânga în partea celor de-a dreapta, adică trecerea celor ce se găsesc și se consideră că sunt în starea și pe calea cea rea, pentru a merge pe calea cea bună, este lupta care se dă și munca ce se depune în aceste minunate întruniri, în zilele lui Dumnezeu, în Casa lui Dumnezeu, de către slujitorii lui Dumnezeu.

Pentru a alege însă calea cea bună, partea cea bună din aceste două părți, ne trebuie nouă un mare lucru: acela pe care l-a cerut și Solomon când Dumnezeu i-a zis: „Cere-Mi ce vrei și-ți dau”, și el a cerut: „Doamne, de înțelepciune am nevoie”. Căci înțelepciunea este cea mai necesară în toate lucrurile. Ea te călăuzește ca să stabilești proporția dintre toate lucrurile. Ea te învață și te călăuzește în toate celelalte virtuți.

În zadar avem noi virtutea dărniciei, dacă n-avem înțelepciunea unde să dăm, cât să dăm, cum să dăm, la cine să dăm și la cine nu. În zadar avem virtutea dragostei, dacă nu avem înțelepciunea care să ne învețe pe cine să iubim, cum să iubim, când să iubim. Fără înțelepciune iubești cum nu trebuie, pe cine nu trebuie, când nu trebuie. Dacă avem înțelepciune, o vom iubi pe soția noastră ca pe soția noastră; pe nici o altă femeie din lume așa. Dacă avem înțelepciune, o vom iubi pe mama noastră ca pe mama noastră (...).

Domnul a spus: „Iată, pun înaintea voastră calea vieții și calea morții; alegeți!”.

Doamne Dumnezeule, câtă nevoie avem noi de înțelepciune, ca să alegem binele. Pentru că unii numesc binele rău și răul bine. Adevărul minciună, minciuna adevăr. Sfințenia o numesc păcat și păcatul îl numesc sfințenie. Și, în felul acesta, fără înțelepciune, noi bâjbâim în cea mai grea întunecime.

Mântuitorul spune în Evanghelia de astăzi despre primii patru ucenici aleși de Dumnezeu, pe care i-a pregătit în toate privințele, să-i poată trimite ca să facă opera de mântuire în toate popoarele și în toate generațiile, până la sfârșitul lumii.

În această Evanghelie atât de scurtă și așa de sfântă de astăzi se vorbește despre patru inși, patru oameni cărora Dumnezeu le-a făcut o chemare și ei au înțeles-o. Au avut înțelepciunea de sus ca să aleagă. Dar îndată după aceea a mai chemat pe alți patru inși. Unul a zis: „Doamne, voi veni după Tine, dar întâi să-mi înmormântez pe tatăl meu”. Altul a zis:,, să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei”... și au pus condiții. Aceștia au rămas pe dinafară. N-au avut înțelepciunea pe care au avut-o cei patru, să aleagă; au avut neînțelepciunea, să amâne.

Sunt în viața noastră momente și ocazii, și posibilități pe care, dacă nu le prindem atunci când vin, le-am scăpat o dată pentru totdeauna. Fiecare dintre noi avem niște valori eterne, duhovnicește vorbind, dar care ne sunt date pentru un timp limitat. Viața noastră este un bun veșnic, dar ne este dată pentru un timp limitat. Sănătatea este un bun, lumina care ne este dată, timpul nostru, condițiile noastre, talentele noastre sau poziția noastră socială e o comoară și un bun. Depinde de înțelepciunea cu care știm cum să întrebuințăm poziția noastră, talentul nostru, timpul nostru, ocaziile noastre și situația în care ne găsim. Cei care au înțelepciunea de sus știu să aleagă.

Astăzi este un moment foarte important. E un moment foarte potrivit să ne controlăm pe noi înșine fiecare dintre noi, în fața acestui sfânt altar; în fața acestei expuneri atât de frumoase pe care au făcut-o părinții înaintea noastră, în care au înfățișat cele două alternative: binele și răul, virtutea și păcatul, calea cea bună și calea cea rea. Acum stăm la mijloc fiecare dintre noi. Avem o ocazie minunată. Cei care le-am ales de la început și am clarificat problema aceasta, am ales calea Domnului și mergem pe ea. Am ales sfânta noastră Biserică și învățătura ei și rămânem în ea. Am ales calea virtuții, calea dărniciei, calea cea bună și mergem pe ea.

Binecuvântat să fie Dumnezeu! Dintr-o astfel de stare de vorbă și de lămurire de învățătură primită de la părinții noștri, știm că de-aici încolo trebuie să fim mai hotărâți în munca cinstită, în ascultarea de sfânta noastră Biserică, în rămânerea în ascultare și-n colaborare cu păstorii noștri care veghează asupra mântuirii noastre și, mai ales, în ascultarea de marii noștri părinți duhovnicești care ne-au înlesnit astfel de petreceri fericite în Casa Domnului, în ziua Domnului, în Numele Domnului. Și, din toate acestea, [să fim] mai buni, mai credincioși, mai hotărâți, mai cinstiți, mai iubitori de credința noastră, mai iubitori de patria noastră, de munca noastră cinstită și de aspirațiile poporului nostru, să ajutăm mai mult la aceasta.

Dar cei care încă n-am luat cu înțelepciune (...) până acum această decizie, e ceasul, e momentul, e ocazia, e locul sfânt în care să luăm această hotărâre acum. Alegeți calea virtuții! Să alegem calea cumpătării! Să urâm calea desfrâului, calea neascultării, calea necinstei, calea lenei, calea tuturor celorlalte mijloace și vicii ale păcatului, care dărâmă nu numai un individ, nu numai o familie... neamul întreg, generația, lumea întreagă. Și, refăcându-ne viața, să alegem calea pe care ne-o oferă Dumnezeul nostru, sfântul Său Cuvânt și sfânta noastră Biserică prin îndrumările și prin învățăturile părinților noștri buni, cărora din toată inima le mulțumim pentru astfel de ocazii minunate și de posibilități pe care le dă tuturor celor ce sunt însetați de Cuvântul lui Dumnezeu și dornici după o refacere sufletească. Sunt atâtea suflete și familii bolnave... Sunt atâtea suflete care sunt în stări grele și nici nu știu ce cale să ia.

Să ne ajute Dumnezeu să înțelegem acum, din tot ce ni s-a spus în sfânta Biserică, și să continuăm până la sfârșit o viață demnă și frumoasă. Continuăm și continuați până la sfârșit cercetarea sfintei noastre Biserici, ascultarea sfatului părinților noștri și urmarea dreaptă a învățăturii care ne-a rămas nouă din moșii și strămoșii noștri. Căci aceasta este calea mântuirii pentru noi, nu alta! Și suntem fericiți când avem astfel de păstori în mijlocul nostru și astfel de ocazii.

Pentru toate, mulțumim lui Dumnezeu! Și pot și eu să spun: acum poți să slobozi, Doamne, Stăpâne, în pace pe robul Tău. Am văzut începutul mântuitor. Cred că Dumnezeu va face ca experiența strălucită de aici să se generalizeze peste toată țara, peste lumea întreagă, ca să grăbim venirea Împărăției lui Dumnezeu, pentru care ne rugăm și în care-L rugăm pe Domnul Dumnezeul nostru să ne facă și nouă parte și loc, și părinților noștri, și copiilor noștri, și urmașilor noștri vii și morți, că pentru El toți sunt vii. Amin.

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.