Haina de nuntă

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

A potrivit Domnul și Dumnezeul nostru, în înțelepciunea și-n bunătatea dragostei Sale, ca, la vremea sfârșitului acestor ani, să gustăm bucuria petrecerilor noastre duhovnicești în acest fel biblic și sfânt, după buna și străbuna credință a părinților noștri, precum au început primii noștri părinți, la nașterea în istoria aceasta a neamului nostru.

Poporul nostru s-a născut creștin - toată istoria lui mărturisește acest adevăr. Poporul nostru nu s-a încreștinat după secole de păgânism de la nașterea lui, ca alte popoare. A făcut bunătatea lui Dumnezeu ca poporul nostru, de la nașterea lui, să îmbrățișeze credința și dragostea în Jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Toate vechile hrisoave ale poporului nostru mărturisesc că primii noștri părinți s-au născut în credința creștină. Ce mare har de la Dumnezeu e acesta! Poate că n-au fost alte popoare în istorie să aibă acest har minunat să se nască și în istorie, și în credință, prin primii lor părinți, în această minunată și sfântă cunoaștere a lui Dumnezeu în care, de la început, ne-au scăldat în lacrimi și-n rugăciune părinții, mamele, tații noștri credincioși.

Acum, la sfârșitul acesta de veac, noi Îi mulțumim lui Dumnezeu că în poporul nostru a revenit minunata sărbătorire a acestor evenimente însemnate în felul frumos și sfânt în care și le petreceau primii noștri părinți. Numai de-a lungul istoriei de după aceea, când popoare păgâne și străine ne-au cotropit părinții noștri și pământul nostru, s-a încetățenit obiceiurile păgânești peste frumoasele noastre obiceiuri de la început și în sărbătorile minunate care rămân unice în viața unui om, în aceste sărbători minunate pe care, la început, părinții noștri le sărbătoreau așa cum le sărbătorim noi acum.

Taina Sfintei Cununii, care este o taină instituită de Cuvântul și de voința lui Dumnezeu, este cea dintâi din istoria omenirii. Prima nuntă, prima cununie, prima taină a nunții s-a săvârșit în cer. Ce minunat a fost sărbătoarea aceasta în tot cerul! Sărbătoarea facerii, a creării lumii, a fost o nuntă strălucită.

Cum au ieșit din mâinile lui Dumnezeu, din voia și din gândurile lui Dumnezeu perechi de mii de miri în toate creaturile și-n toată creațiunea lui Dumnezeu, în anii cei dintâi, în clipele cele dintâi ale Facerii!

Așa a fost totdeauna nunta: sărbătorită ca un eveniment sfânt și ceresc. Așa au început să le sărbătorească strămoșii noștri acum aproape două mii de ani. Numai, cum am apus, prin vitregia istoriei de după aceea, o mie și mai mult de ani, poporul nostru n-a cunoscut decât stăpâniri străine, care au adus peste noi obiceiuri străine. Nunta, la noi, nu s-a sărbătorit de la început cu beții, cu jocuri destrăbălate și cu porniri păgânești și lumești. Ci s-a sărbătorit ca acum: sub lumina Cuvântului lui Dumnezeu și sub binecuvântarea Bisericii Sale. Ce minunat continuă acum această parte a nunții începute în partea dintâi cu slujba sfântă, care de fiecare dată se face, la fiecare cununie, în biserică!

A potrivit bunătatea lui Dumnezeu ca sărbătoarea nunții acesteia să se petreacă în niște momente când, din Sfânta Evanghelie care trebuie să se citească în fiecare duminică în sfânta biserică, mâine dimineață se va citi acea pericopă din Evanghelie care are o așa de adâncă părtășie și asemănare cu sărbătoarea nunții pe care o sărbătorim noi acum!

Și poate că mâine nu toți dintre cei care suntem aici vom asista la Sfânta Liturghie, să ascultăm citirea Sfintei Evanghelii rânduite pentru ziua de mâine. Dorim să citim acum împreună această sfântă Evanghelie, care are o atât de adâncă legătură cu evenimentul pe care-l sărbătorim noi acum și din care putem trage o sfântă învățătură fiecare dintre noi.

În Evanghelia de la Sfântul Matei capitolul 22, începând cu versetul 1, scrie următoarele:

„Iisus a luat cuvântul și le-a vorbit iarăși în pilde și le-a zis: «Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să-i cheme pe cei poftiți la nuntă. Dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăși alți robi și le-a zis: Spuneți celor poftiți: Iată că am gătit tot ospățul meu. Juncii și vițelele mele cele îngrășate au fost tăiate. Toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat unul la holda lui și altul la negustoria lui. Ceilalți au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât. Când a auzit împăratul, s-a mâniat. A trimis oștile sale, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi. Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici de ea. Duceți-vă, dar, la răspântiile drumurilor și-i chemați la nuntă pe toți acei pe care-i veți găsi. Robii au ieșit la răspântii, i-au strâns pe toți cei pe care i-au găsit, și buni, și răi, și odaia ospățului de nuntă s-a umplut de oaspeți. Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții. Și a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Prietene, i-a zis el, cum ai intrat tu aici fără să ai haină de nuntă? Omul acela a amuțit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: Legați-i mâinile și picioarele și luați-l, și aruncați-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși» ”. Amin.

Cât de plină de adevăr este grăirea aceasta a Mântuitorului! Ce minunată grijă a avut împăratul acesta care-L închipuie pe Domnul Dumnezeu, Făcătorul și Binefăcătorul nostru! Care, în tot ce a pregătit El pe pământul acesta, nu numai în înfățișarea trupească, ci mai ales în înfățișarea cea sufletească, ne-a gătit un ospăț. Un ospăț binecuvântat, la care a pregătit cele mai alese și gustoase daruri și bunătăți, trimițând solii săi să ne cheme cu dragoste și stăruință: „Toate sunt gata. Veniți și vă bucurați! De-a gata!” Ce au făcut însă primii chemați, cei care au auzit prima dată vestea Evangheliei? Acei care erau cei mai apropiați de stăpânul și împăratul care a pregătit aceasta, cei mai favorizați de toate condițiile posibile? Au refuzat chemarea.

(...) pentru ca robul Său Adam să nu simtă nici o durere când i se face această extracție din corpul său. Și când i-a adus soția, luată de lângă inima lui nici din picioare, nici din cap, pentru ca ea să nu-i fie nici cap, nici picioare, ci lângă inima lui -, el a zis: „Iată într-adevăr os din oasele mele și carne din carnea mea”. Ce fericit trebuie să fi fost Adam când și-a primit această soție așteptată atât de îndelung, cerută atât de îndelung, dorită atât de îndelung, când a primit-o așa cum simțea că trebuie să fie aceea care era lângă inima lui! Ce fericiți trebuie să fi umblat cei doi, după căsătoria lor, după nunta lor binecuvântată, cu Tatăl prin Eden!

Dar ce s-a întâmplat? Ceea ce a spus un frate mai înainte: că, de multe ori, cei doi uită să mai vorbească unul cu celălalt, să mai meargă unul împreună cu celălalt, să se mai roage unul cu celălalt și să fie totdeauna împreună. S-a întâmplat că Adam n-a mai fost totdeauna cu soția lui. Unde a fost Adam când soția lui a stat singură de vorbă cu șarpele? Adam trebuia să fie acolo! Soția nu trebuie să vorbească niciodată singură cu un străin. El trebuia să fie totdeauna lângă soția lui. Și ea nu trebuia niciodată să stea de vorbă cu un străin fără soțul ei.

Ce învățătură putem noi trage de aici? Totdeauna când soția merge și vorbește cu un străin, fără soțul ei, e în pericol să vorbească cu un șarpe. Totdeauna când soțul vorbește singur cu o străină, fără soția lui, e în primejdie să vorbească cu un șarpe. Și ce urmare aduce vorbirea cu șarpele? Infecție în familia lor.

Ce s-a întâmplat însă? Cine a suferit? Primul copil născut după păcat a fost un criminal: Cain. Al doilea copil născut după păcat a fost o victimă. Nu Cain, nici Abel erau primii vinovați. Vinovați erau Adam și Eva, părinții care n-au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu și care s-au despărțit. Și cine a suportat? Copiii.

Ce vrem noi să spunem? În veacul de acum, foarte mulți soți, fără soțiile lor, vorbesc cu șarpele. Foarte multe soții, fără soții lor, vorbesc cu șarpele. Ce se Întâmplă? Se nasc copii neascultători. Se nasc din desfrâu. Din lipsă de post, din lipsă de rugăciune, din lipsă de dragoste dintre părinți. Se nasc copii care poartă pe urmă amprenta, stigmatul păcatului neascultării și neînfrânării părinților.

De ce se nasc atâția copii handicapați, atâția copii derbedei, din care ies criminali, vagabonzi... plagă pentru societate? Pentru că toți aceștia au fost concepuți fără post, fără rugăciune și în vremea când nu trebuia să se facă acest lucru. Și Dumnezeu i-a pedepsit pe urmași din pricina păcatelor părinților. Că este scris: „Părinții mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinții”.

Dragi frați și surori, nu păcătuiți! Uniți-vă împreună și rămâneți. Dumnezeu v-a legat împreună pentru totdeauna. Căsătoria n-are absolut nici un motiv să se despartă. Ci toate poruncile lui Dumnezeu sunt în lumina cuvântului care a zis: „Și va lăsa bărbatul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și vor alcătui împreună un trup. De aceea, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”.

Ce se întâmplă acum? Din cauza păcatului, din interese familiale, din interese materiale, din interese păcătoase, părinții despart copiii pe care ei înșiși i-au unit și cărora ar fi trebuit să le spună numai bine unuia despre celălalt. Sunt atâtea căsnicii nefericite, chiar în timpul actual...

Nu de mult au venit la mine doi copii și au spus: „Părinții vor să ne despartă. Și avem o fetiță...”. Erau slabi și bolnavi amândoi de durere și de suferința prin care treceau, pentru că părinții au găsit că sunt alte partide, mai potrivite... Ca oamenii lumești... Și le aranjaseră cu care să se căsătorească și fiul, și fiica, după ce vor divorța. Le-am spus cutremurat și cu ochii plini de lacrimi: „Nu vă dați seama ce păcat faceți împotriva lui Dumnezeu? Ce bine poate să iasă pentru voi și pentru copiii voștri din această lucrare nelegiuită, din acest rău? Nu-i despărțiți pe copiii voștri! Dacă v-ați grăbit să-i uniți fără să vă gândiți la absolut toate aspectele pe care trebuia să le aveți în vedere înainte de unirea lor, gândiți-vă acuma să nu-i mai despărțiți niciodată.

Nici un păcat și nici un necaz nu trebuie să-i despartă pe cei doi pe care i-a unit Dumnezeu. Spune undeva, într-un loc: «...afară de adulter». Dar nici adulterul nu justifică divorțul. Pentru că fiecare dintre soți greșește. Iar dacă unul a greșit, celălalt trebuie să-l ierte, să se roage lângă el până se va pocăi. Și să se refacă iarăși unitatea lor sufletească. Nici un motiv nu există să îndreptățească divorțul și despărțirea celor doi. S-au unit o dată pentru totdeauna. Și ce a unit Dumnezeu, e poruncă: «nimeni să nu despartă»”.

Mame! Nu vă despărțiți fata de soțul ei! Tați și mame, nu vă despărțiți fiul de soția lui. Nu le vorbiți niciodată la copiii voștri rău despre soțul sau soția lui. Vorbiți-le bine, chiar dacă ar fi rău. Pentru că interesul lui Dumnezeu este ca ei să fie uniți și niciodată [despărțiți]. Numai diavolul vrea despărțire și dezbinări.

Iubiți-vă soțiile așa cum a spus Cuvântul lui Dumnezeu: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica și Și-a dat viața pentru ea... Soțiilor, ascultați de soții voștri cum ascultă Biserica pe Hristos”. E o așa de strânsă legătură... Eu, înainte de a citi [din Evanghelie], luasem textul de la Efeseni capitolul 5, din Apostolul care se citește totdeauna la Taina sfintei Cununii, la biserică. Și am vrut să ne reamintim între noi ce adâncă legătură face Cuvântul lui Dumnezeu între Hristos și Biserică și între soț și soția lui. Uneori nu știi despre cine vorbește: despre soț și soția lui sau despre Hristos și Biserică.

Pentru că taina aceasta este așa de mare și de sfântă rânduită de Dumnezeu și lui Hristos și Bisericii, și soției și soțului.

Dragii mei frați și surori, pentru că ceasul plecării noastre se apropie, eu am dorit din toată inima să memorăm împreună niște adevăruri cu privire la acest eveniment; cu privire la cele spuse de Mântuitorul în pilda care se va citi mâine la sfânta biserică, cu nunta împăratului și cu acela care a fost găsit fără haină de nuntă. Acela care venise în sfânta biserică, în sfânta adunare a lui Dumnezeu nepregătit și neatent. Venise cu gânduri lumești, venise cu gânduri să vândă, să mintă, să fure sau să comenteze și să discrediteze, și să tulbure sfânta slujbă.

Totdeauna când sunteți la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în biserică sau în adunare, fiți cu toată luarea aminte absolut tot timpul acela, pentru că vine Împăratul și cercetează ce fel de îmbrăcăminte, ce fel de atitudine, ce fel de ascultare, ce fel de comportare avem noi în adunarea lui Dumnezeu. Vi-i foame? Răbdați! Vi-i sete? Nu vă mișcați după apă încă cinci minute sau zece, cât ține Cuvântul lui Dumnezeu; sau chiar un ceas... Oboseala trece, dar bucuria rămâne. Și, dacă noi suntem atenți la șoapte sau la vorbe, sau la apă, sau la ieșirea afară, când noi auzim aici Cuvântul lui Dumnezeu, noi suntem nevrednici de auzirea lui și ascultarea noastră, și timpul petrecut acolo nu ne va folosi la nimic.

Noi mulțumim lui Dumnezeu pentru această sărbătoare. Și, dintre toate cuvintele pe care le-am auzit și versetele pe care le-am citit, vă rugăm din toată inima, căutați să păstrați ceea ce este necesar și folositor atât pentru viața noastră duhovnicească, în ascultarea și trăirea după voia lui Dumnezeu în Biserica și-n credința Lui, cât și cu privire la viața, la căsnicia noastră trupească, la datoria față de soț și la datoria față de Biserică.

S-a spus să iubim soțiile noastre cum Își iubește Hristos Biserica. El Și-a dat viața pentru ea. Cineva a zis:

- E ușor să iubești o soție frumoasă, harnică, ascultătoare, credincioasă, așa cum... mai sunt. Dar a mea, care-i și urâtă, și rea, și certăreață, și leneșă și de multe ori îmi face necaz?

I-am zis:

- Frate, oare Biserica e numai frumoasă și numai ascultătoare, și numai credincioasă? În Biserică, Domnul are numai copii credincioși, care ascultă, care-L iubesc pe Domnul? Nu sunt atâția neascultători? Noi înșine cât am fost de răi înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu! Și Dumnezeu ne-a iubit și ne-a iubit... Și Tainele date Bisericii Sale le-a împărtășit și peste noi; și harul păstrat celor buni ni l-a dat și nouă, din pricină că eram în Biserica lui Dumnezeu. Și El ne-a iubit așa cum eram, până când vom ajunge să fim așa cum ne dorește Dumnezeu.

Iubiți-vă nevestele așa cum sunt! Iubiți-vă soții așa cum sunt! Și rugați-vă lui Dumnezeu, și lucrați din toată inima să ajungă așa cum trebuie să fim. Pentru ca, într-adevăr, după șaizeci de ani de căsnicie, să putem spune și noi ca acel om minunat al lui Dumnezeu: „Ce bine am trăit eu cu soția mea! Dacă acum, după șaizeci de ani, ar trebui să aleg din nou cu cine să mă căsătoresc în viață, tot pe ea aș alege-o!”

Așa sunt binecuvântate căsniciile care încep cu Dumnezeu și continuă toată viața [cu El]. Așa să dea Domnul să vă fie binecuvântate căsniciile și ale voastre, care le aveți, și ale celor care se pregătesc de-acum. Cereți lui Dumnezeu, fraților tineri credincioși, postiți cu rugăciune și cereți-I lui Dumnezeu să vă pregătească El sufletul binecuvântat Casa și averea le moștenim de la părinți; dar o soție bună e darul lui Dumnezeu. Cereți-o Domnului și așteptați-o cu rugăciune, și nu vă grăbiți. Spuneți părinților voștri trupești și celor sufletești. Cereți-le sfatul. Și numai după ce ați primit încuviințarea tuturor spuneți surorii cu care vă veți uni: „Te iubesc! Doresc să petrecem viața împreună”. Și veți vedea că în clipa aceea și ea va simți că trebuie să răspundă la fel. Cum spune despre Isaac și despre Rebeca. Nici Isaac n-o cunoscuse, nici Rebeca nu-l știa; dar din prima lor privire s-au iubit. Așa e când lucrează Dumnezeu! Cereți-o Domnului și Domnul va binecuvânta. Cereți-l Domnului și așteptați cu răbdare. Nu vi-l alegeți cu ochii. Alegeți-l cu credința, cu rugăciunea; și Dumnezeu va binecuvânta.

Acest lucru îl dorim scumpilor noștri miri și celor care vor fi împreună cu ei. Și tuturor celor care vor mai fi pregătiți pentru aceasta. Domnul să le dăruiască tuturor această lumină.

Vă mulțumim din inimă că ați ascultat cu atenție acest Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu. Continuați să ascultați la fel. La ora douăsprezece, s-a spus, se va încheia prima parte a programului. Atunci va urma o masă binecuvântată de Dumnezeu, așa cum va fi... Iar după aceea, pentru cei care vor rămâne, va urma partea a doua a programului, [care] va fi plin de niște lucruri frumoase și binecuvântate, noi și plăcute. Căutați să fiți atenți. Noaptea asta va trece... Să nu treacă degeaba, să treacă cu folos. Că nu știm... știe Dumnezeu când se va mai petrece o astfel de noapte și o astfel de nuntă. Să folosim aceasta. E ca o merinde pe cine știe cât drum mai avem. Dacă strângem în traistă, nu murim de foame pe drum.

Domnul Iisus să vă ajute la toți! Vă mulțumim din toată inima.

Iar când se va face chemarea pentru hotărâre, cei care nu v-ați predat Domnului, care n-ați îmbrăcat haina de nuntă, îmbrăcați-o printr-un legământ sfânt aici, în mijlocul nunții. Și Împăratul, când va trece, vă va binecuvânta. Cel care a fost găsit fără haină de nuntă, zice, a amuțit. Dar de ce a amuțit, când el putea să spună: „Împărate, într-adevăr, sunt sărac, n-am îndrăznit să cer haina. Dar te rog acuma, dă-mi și mie haina, să nu mă scoți afară”. Dacă el plângea și cerea, Dumnezeu îl asculta și-i dădea binecuvântarea. Că [i-ar fi fost] ușor, îl avea la îndemână. Oricine se găsește nemântuit, neîntors la Domnul, nepredat Domnului, fără haină de nuntă, cereți-o acum, aici. Împăratul umblă printre noi și-i gata s-o dea.

Domnul Iisus să fie slăvit! Pentru toate, Numele Lui să fie lăudat, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.