Să ne îndepărtăm de dezbinători

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiții noștri frați, sufletul îmi este adânc mișcat când încep să spun aceste cuvinte scumpe și sfinte unor frați aleși și iubiți pe care numai cu dragostea, cu rugăciunea și cu duhul i-am putut vizita; de care însă ne este mereu dor și pentru care ne rugăm mereu Domnului să vă păstreze credincioși.

Când am fost îndemnat să scriu un cuvânt de iubire fraților noștri din Roma, Duhul m-a îndemnat să merg cu gândul, de la început, la scrierea Sfântului Apostol Pavel către niște frați credincioși dintr-o cetate care purta același nume.

Atât de adânci adevăruri i-a inspirat Dumnezeu Sfântului Apostol Pavel în scrierea lui către frații iubiți de la Roma! Ce binecuvântată adunare, comuniune Biserică vie și sfântă avea Dumnezeu în cetatea aceasta, în care Sfântul Apostol lucrase atât de mult și pe care, cu atâta dragoste sfântă, îi îmbărbăta, îi înconjura, îi îndemna și-i sfătuia în Domnul.

Am rămas la numele scumpe din capitolul 16, care încep cu sora noastră Fivi, diaconița Bisericii din Chencrea, despre care Sfântul Apostol Pavel spune niște cuvinte atât de frumoase, îndemnându-i: „s-o primiți, în Domnul, într-un chip vrednic de sfinți și s-o ajutați în orice ar avea trebuință de voi, căci și ea s-a arătat de ajutor multora și îndeosebi mie”.

Ce minunat cuvânt are, chiar de la început, Sfântul Apostol Pavel către Biserica aceasta credincioasă și către adunarea de frați iubitori când le recomandă pe una dintre cele mai scumpe ființe care i-a fost lui de mult ajutor - și nu numai lui, ci, așa cum spune, multora.

Le trimite salutări Priscilei și lui Acuila, tovarășii lui de lucru în Hristos Iisus, care și-au pus capul în joc ca să scape viața sfântului apostol și cărora nu uită niciodată să le mulțumească nu numai el, dar și toate Bisericile ieșite dintre neamuri. Pentru că, prin ajutorul pe care l-au dat ei omului și lucrătorului lui Dumnezeu, ei au ajutat la această Evanghelie la care s-au făcut și ei părtași. Ce salutări scumpe trimite el Bisericii care se adună în casa lor! Ce salutări scumpe trimite sorei Maria, „care s-a ostenit mult pentru voi”, spune el!

Și lui Andronic, și Iuniei, rudele și tovarășii lui de temniță, care sunt cu multă vază între apostoli. Ei au venit la Hristos cei dintâi, mai înainte de el chiar.

Cum spune el sănătate lui Ampliat, preaiubitul în Domnul! Cum spune sănătate lui Urban, tovarășul de lucru în Hristos, și lui Stache, preaiubitul! Apoi lui Apele, apoi celor din casa lui Aristobul, apoi lui Ierodion, apoi lui Narcis și Trifenei, și Trifosei, și Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul!

Ce cuvinte frumoase are pentru Ruf, cel ales în Domnul, și mamei lui, care s-a arătat, spune Sfântul Pavel, „ca și mama mea”.

Spune sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma și fraților care sunt împreună cu ei. Spune sănătate lui Filolog și Iuliei, lui Nereu și surorii lui, Olimpei și tuturor sfinților care sunt împreună cu ei. „Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă”, spune Sfântul Pavel. „Că toate Bisericile lui Hristos vă trimit sănătate.”

Ce dulci cuvinte de iubire spune Sfântul Apostol Pavel acestor oameni minunați ai lui Dumnezeu, fiecăruia pe nume spunându-i și adresându-i câte un cuvânt deosebit.

Ce minunați sunt copiii lui Dumnezeu din adunările unde Domnul are atât de minunate și binecuvântate ființe care-L slujesc și-L iubesc pe Domnul fiecare după puterea lui și fiecare în condițiile sale.

N-a fost niciodată pentru toți la fel nici drumul crucii, nici răsplata ei. Pentru fiecare a venit un îndemn din partea Domnului însă, ca, în locul unde suntem, în starea pe care o avem și în condițiile în care ne-a așezat Dumnezeu și în care știe El că ne găsim, să ne dăm totuși toate silințele să-L iubim pe Dumnezeu pornind de la puțin spre mai mult, de la încet spre mai repede, de la bine spre mai bine, de la frumos spre mai frumos. Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu și acesta este gândul pe care l-a avut Domnul cu noi: ca, pornind fiecare de unde ne-a chemat și ne-a găsit El, să ajungem cu toții, să mergem împreună, să vorbim frumos împreună, să ne iubim unii pe ceilalți și să ne ajutăm, completând fiecare cu partea sa la întregul frumos al întregii Lucrări.

Am fost adânc mișcat sufletește când am spus: „Trebuie să trimit un cuvânt fraților de la Roma”. Doamne, cine suntem noi să vorbim în felul acesta? Și totuși Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a chemat la fel, care ne îndrumă pe toți la fel, care ne mângâie la fel, care ne dă tuturor aceleași îndemnuri - și, dacă trebuie, și aceleași mustrări, dar cu aceeași dorință - [vrea] să ne ajute pe toți să ajungem în Împărăția cerească.

Am avut nu de mult Evanghelia duminicii cu samariteanul milostiv. Am meditat mult la gândurile și adevărurile pe care le-a pus Domnul pentru noi în pilda aceasta. Lăsăm la o parte pe omul care a vrut să-L ispitească pe Domnul punându-i întrebarea: ce să facă pentru ca să fie mântuit? Domnul i-a adus aminte: „Tu știi ce trebuie să faci, dacă vrei să faci”. Și, printre toate, i-a amintit despre Pilda cu samariteanul milostiv, care avea ca scop să-l învețe pe acel om - și pe noi toți - cât de atenți trebuie să fim noi nu numai față de binefăcătorul nostru, ci și față de semenii noștri.

Cât de atenți trebuie să fim noi cu privire la starea noastră sufletească, a fiecăruia. Și-i vorbește despre omul care a plecat din Ierusalim și a coborât spre Ierihon, când îi zice: „Un oarecare cobora din Ierusalim spre Ierihon și a căzut între tâlhari”. În Ierusalim era el. Cum am fost și noi în Ierusalim îndată după Botezul nostru, când părinții noștri și părintele nostru ne-a lepădat de Satana și ne-a împreunat cu Hristos. În ce Ierusalim eram noi atunci! Dacă am fi rămas acolo, nu ne-ar fi prădat niciodată tâlharii păcatelor. Dar îndată după aceea, când am început să cunoaștem binele și răul, noi am părăsit Ierusalimul, starea cea înaltă și curată din copilărie, de lângă Domnul, și ne-am coborât spre Ierihonul păcatelor, spre starea cea mai de jos, așa cum coboară lumea întreagă și cum au coborât toți cei între care eram și noi cândva. Sigur că am căzut între tâlharii păcatelor. Sigur că ne-au doborât pe toți. Sigur că ne-au chinuit, ne-au jefuit și ne-au lăsat aproape morți. A venit însă Domnul, prin Cuvântul Său, prin Evanghelia Sa, prin frații pe care i-a trimis să ne mărturisească Cuvântul Sfânt să ne caute pe unde eram pierduți și să ne ajute să putem și noi afla iarăși binecuvântarea Samariteanului milostiv. A venit Domnul prin frați, prin adunare, prin Cuvânt, printr-o cântare, printr-un îndemn sau poate printr-o încercare și ne-a căutat, și ne-a găsit.

Ce fericită a fost clipa când ne-a găsit Domnul pe noi și noi L-am găsit pe El! Când ne-a aflat Domnul pe noi și noi L-am întâlnit pe El! Cum S-a aplecat El spre rănile noastre! Cum a turnat întâi untdelemnul mângâierii, apoi dezinfectantul mustrărilor și al pocăinței pentru relele pe care le făcusem și din cauza cărora am căzut între tâlharii păcatelor!

Domnul ne-a izbăvit de ei. Pentru că toți cei care mergeau pe lângă noi și ne-au lăsat acolo coborau și ei din Ierusalim. Sărmanii... cei care coboară nu te pot ajuta niciodată. Numai Samariteanul milostiv [poate], care urcă spre Ierusalim, care vine de jos în sus și care-i caută pe cei căzuți și pierduți, să-i ridice și să-i ducă iarăși la starea sfântă din care căzuseră, la locul de oaspeți, adică în Biserica Domnului, în adunarea Domnului, unde plătește El pentru noi ca să fim vindecați. Adunările frățești sunt ca un spital în care Samariteanul milostiv adună sufletele bolnave pe care le strânge de pe drumurile păcatului și dorește să le dea vindecarea și mântuirea din nou.

În adunarea noastră sunt frații iubiți care ne mărturisesc nouă Cuvântul lui Dumnezeu și în grija cărora ne dă bunul Samaritean să ne ajute, ca să ne vindecăm deplin și să ne putem păstra sănătatea, și să putem lucra și noi, după ce ne-am însănătoșit, pentru El. În această adunare, Domnul ne-a încredințat acestor Ospătari ca într-un han de călători (...), până vom ajunge cu toții la starea cea Înaltă din Ierusalimul ceresc, până va veni Domnul să ne caute și să ne găsească acolo unde ne-a așezat El, pentru ca să ne căpătăm sănătatea și mântuirea noastră sufletească.

Frați preaiubiți și surorile noastre! Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru marele har pe care l-a arătat față de noi când ne-a cercetat și ne-a găsit unde eram căzuți, și S-a aplecat spre noi, să ne aducă și să ne ridice pe asinul Său, în mijloacele Lui de transport, și să ne ducă în adunarea unde ne-a încredințat fraților care poartă grijă de sănătatea și de mântuirea noastră până va veni Domnul. Rămâneți în Casa Domnului, în casa de oaspeți, în hanul Domnului, unde El a trimis îngrijitorii Săi să ne sfătuiască, să ne îndrume, să ne mustre sau să ne mângâie. Samariteanul milostiv a turnat întâi pe rănile celui căzut untdelemn, adică un calmant, o mângâiere, o îmbărbătare, un îndemn cu dragoste. Pentru ca omul căzut în starea aceasta să nu-și piardă speranța, ci să aibă încredere că și pentru el a trimis Dumnezeu o clipă de îndurare și a pregătit un prilej de mântuire. Când am auzit Cuvântul Domnului, l-am auzit cuvânt de mângâiere, cuvânt de lacrimi, cuvânt de îmbărbătare... un cuvânt dulce de chemare: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva și deschide, voi intra la el, voi cina cu el, voi nopta cu el, voi sta lângă el până dimineață, când va veni învierea și viața veșnică”.

Fericiți cei care au ascultat chemarea cea dulce și blândă și au primit îndemnurile și mângâierile Domnului. (...) Lor li s-a turnat pe răni un calmant sfânt. Când Mântuitorul spune: „Veniți la Mine voi, toți cei împovărați și cei chinuiți și Eu vă voi da odihnă”, ce calmant mângâietor este pe rana sufletelor noastre un astfel de untdelemn vindecător... Îi mulțumim Domnului pentru această stare. El n-a venit să ne mustre cum ne mustră alții când cădem în vreo nenorocire: „Așa-ți trebuie! De ce te-ai dus? De ce n-ai avut grijă? De ce n-ai avut minte? De ce ai făcut așa? De ce ai făcut așa?”. Numai mustrări și judecăți...

Domnul S-a apropiat cu milă de noi. El a văzut în ce stare eram. Și, după ce ne-a dat mângâierea și îmbărbătarea Cuvântului Său, după aceea ne-a adus și mustrările din cauza păcatului care ne căzuse și ne prăbușise acolo. Altă dată a spus El: „Vezi, de-acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuiești. Vezi, ai pățit rău: te-au prăbușit păcatele, ai ajuns un nenorocit... pătimaș cu băutura, pătimaș cu fumatul, pătimaș cu lăcomia, cu răutatea, cu certurile, cu zavistiile, cu neînțelegerile, cu gândurile rele, cu trufia, cu toate celelalte fapte rele care sunt tâlharii ce-i pândesc pe toți cei care coboară din Ierusalim, adică părăsesc starea curată și se duc spre păcat, și se prăbușesc spre poftele și păcatele veacului acestuia. Dumnezeu ne-a izbăvit de ele. Dar - după ce ne-a dat mângâierea, după ce ne-a vindecat rănile, după ce ne-a dus în casa adunărilor Sale, după ce ne-a încredințat îngrijitorilor Săi - ne poruncește acum la fel ca slăbănogului de la lacul Betesda: „Vezi, acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuiești. Te-am ajutat să ajungi spre Ierusalim, în adunarea sfântă, sub îngrijirea sfântă, unde ai Cuvântul Sfânt, cântările sfinte, rugăciunile binecuvântate, frații sfinți. Să nu-i mai părăsești. Să nu mai cazi din nou.

Să nu părăsești adunarea, să nu te depărtezi de adunarea sfântă și să nu mai asculți șoaptele acelora care te îndeamnă și te ispitesc să-i părăsești pe frați, să părăsești adunarea și să te duci în alte părți”.

Aveți grijă, pentru că aceasta este o poruncă, nu numai un sfat. Și o condiție pentru păstrarea mântuirii noastre, nu numai pentru ferirea noastră de prăbușiri. Noi, dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și rămânem acolo unde ne-a așezat El, și ascultăm de mai-marii noștri care sunt puși să ne mărturisească nouă Cuvântul lui Dumnezeu și să ne sfătuiască să mergem pe calea cea bună, dacă ascultăm de ei, atunci rămânem mai departe credincioși în Biserica Domnului, în adunarea Domnului în care ne-a chemat El de la început și în care au fost părinții și înaintașii noștri.

Desigur că, în lupta noastră pentru vindecarea deplină și pentru păstrarea noastră în starea cea sfântă, în locul cel sfânt, în adunarea cea sfântă în care ne-a adus Domnul după ce ne-am predat și ne-am hotărât pentru El, ispititorul ne va mai aduce multe ispite și mulți ispititori. Dar, dacă noi stăm tari în ascultarea Domnului, dacă păstrăm sfântă legătura noastră de ascultare cu frații și îndrumătorii noștri și suntem strâns legați prin iubire, prin rugăciune și prin părtășie frățească cu adunarea din care Domnul a făcut să facem noi parte și în care ne-a adus El în clipa legământului, atunci, prin aceste binecuvântate ziduri de apărare și locuri de adăpost, el ne ferește de căderi, de prăbușiri și de nenorociri din care, dacă nu ne-am mai feri și am mai cădea iarăși, ar fi cu neputință să fim izbăviți din nou.

Preaiubiții noștri frați din Roma, așa cum scria cândva preasfântul nostru frate Pavel, apostolul cel iubit și binecuvântat al lui Dumnezeu, dorim și noi, în modestia noastră, în smerenia și-n iubirea noastră, să vă aducem aminte de aceleași sfinte cuvinte de care le-a adus el aminte acestor frați iubiți, de la capitolul 1 până la sfârșitul capitolului 16. Am dori din toată inima să vă facem și noi îndemnurile din capitolul 16, începând cu versetul 17, cum spune el: „Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o de la început. Depărtați-vă de ei”.

Sfântul Apostol Pavel spune, ca și în celelalte epistole ale sale, acest sfânt lucru: „Depărtați-vă de cei care fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii noastre”. Că noi am primit credința prin învățătură. Și credem așa pentru că am fost învățați așa. Dar, dacă noi pierdem învățătura noastră și apucăm în mreaja altor învățături, nu numai învățătura ni se schimbă, ci ni se schimbă credința. Părăsim credința. Și, odată ce părăsim credința care ne-a fost dată întâi și care este una pentru totdeauna, Dumnezeu nu ne mai dă o altă credință, după cum ne este scris mai deoparte, în Epistola către Evrei. Și lor, Sfântul Apostol Pavel mereu le spune la fel, în capitolul 6. Țineți minte, pentru că sunt lucruri de foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi:,, Dorim ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă și să păstreze până la sfârșit deplina nădejde, așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare moștenesc făgăduințele”.

Pentru că „cei care au fost luminați odată și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, și au pus un legământ sfânt cu Dumnezeu, și, dacă din nou au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși. Și este cu neputință să mai fie aduși la pocăință. Fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este săpat și udat de apa care cade peste el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, atunci capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc. Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. Că Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui”.

De aceea, vă îndemnăm din toată inima să nu părăsiți adunarea voastră, cum au unii obicei. Căci scrie Sfântul Apostol Pavel mai departe cu privire la acest lucru așa: „Că dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat. Ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți”. Asta este înștiințare pentru cei care, cum spune la Evrei 10, 25-27 „au obicei să părăsească adunarea” și să se ia după alte învățături, pierzându-și credința și căzând din legământul dintâi.

Ca niște frați care simțim răspundere pentru toți cei care ne însoțesc de-a lungul drumului nostru, vă sfătuim și noi ca Sfântul Apostol Pavel: să nu părăsiți adunarea, să nu vă părăsiți încrederea de la început. Să nu părăsiți curăția, umblarea frățească, gândurile frumoase de trăire și împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu în adunarea și-n familia în care ne-a așezat El. Pentru că, prin răbdarea noastră, prin ostenelile și prin jertfa noastră, ne vom duce până la capăt mântuirea noastră și ne vom face vrednici de răsplata mântuirii din ceruri.

Plata înfricoșată a judecății și văpaia focului nestins care va mistui pe cei neascultători este pentru cei care părăsesc adunarea; pentru cei care părăsesc legământul; pentru cei care leapădă credința și-și schimbă învățătura pe care au primit-o de la început. Acest lucru, Sfântul Apostol Pavel li-l spune mereu tuturor fraților: și celor din Corint, și celor din Galatia, și celor din Efes, ca și celor din Tesalonic, cum le-a spus și celor de la Roma. Spune Sfântul Apostol Pavel la 1 Corinteni 15: „Vă fac cunoscut, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o și în care ați rămas, și prin care veți fi mântuiți dacă o țineți așa cum v-am propovăduit-o. Altfel, fraților, în zadar ați crezut”.

Să ținem deci învățătura si credința pe care sfinții noștri înaintași ne-au propovăduit-o de la început, pe care noi am primit-o și în care noi am pus legământul sfânt de predare și de hotărâre în slujba lui Dumnezeu.

Frații noștri și surorile noastre - ca și noi, și alții - trec prin felurite încercări. Sunt unii frați care de ani de zile au venit la Domnul. Unii au pus legământ sfânt cu Domnul și au căpătat prin legământul acesta înfierea și moștenirea vieții veșnice.

Legământul acesta este un scut puternic și un ajutor binecuvântat pentru aceștia, cum a fost și pentru noi legământul pe care l-am pus acum multe zeci de ani și care ne-a ajutat și ne-a păstrat de-a lungul drumului nostru cu credincioșie, pe calea ascultării de Hristos. Dar unii dintre frații noștri cercetează de ani de zile adunările, dar n-au încă legământ. Îi îndemnăm în Numele Domnului să nu amâne acest lucru. Pentru că prin legământ, Dumnezeu le va da o mai mare putere de a-și păstra hotărârea și chemarea la care i-a rânduit Dumnezeu pentru mântuire de la început.

Puneți legământul deci cu toții. Prin acest legământ vă veți întări deplin pe calea Domnului și veți intra deplin în părtășia și ascultarea cu Dumnezeu. Prin acest legământ intrăm noi în deplina comuniune cu Domnul și cu frații. Și astfel aflăm și noi cu bucurie părtășia deplină în Domnul și-n adunarea Lui.

Sunt unii dintre frații noștri care vin numai singuri din familie la Dumnezeu. Să nu deznădăjduiți. Rugați-vă neîncetat și chemați-i neîncetat [și pe ceilalți], până vor veni și ei. Poate că trebuie multe rugăciuni. Faceți-le până la sfârșit. Domnul Iisus a spus: „Cereți și vi se va da”. Dar cereți până vi se va da. „Bateți și vi se va deschide.” Dar bateți până vi se va deschide.

Sunt unii dintre frații noștri care vor avea și în viitor, după cum au avut în trecut, multe lupte și încercări atât în familia lor, cât și în trupul lor sau în anturajul lor. Îi îndemnăm în Numele Domnului să nu se descurajeze și să nu părăsească, din cauza aceasta, lupta și încercarea. De cele mai multe ori, chiar prin furtunile acestea din familie sau din viața noastră, Dumnezeu caută să ne adâncească mai mult rădăcinile noastre în pământul sfânt al Evangheliei. Cu fiecare zi, viața noastră trece. Și nici unii dintre noi nu știm care este cea din urmă zi.

Așa că, trebuie să avem toată grija ca în fiecare zi să trăim din plin voia lui Dumnezeu, cu toată ascultarea și credincioșia, indiferent de necazurile și încercările care vin peste noi din pricina credincioșiei noastre față de Dumnezeu. Nu ne înțelege familia noastră? Nu ne înțeleg soțiile noastre sau soții noștri? Nu ne înțeleg părinții noștri sau copiii noștri, frații sau surorile noastre? Ne prigonesc din pricina Cuvântului lui Dumnezeu? Să primim și această încercare ca pe o ispășire pentru păcatele pe care le-am făcut înainte și de care nu ne-a mustrat nimeni și pentru care n-am ispășit nimic. Domnul nostru, Care este drept în toate lucrurile, nu va lăsa să fie nimic zadarnic. Și suferința noastră pe nedrept s-o primim pentru greșelile pe care le-am făcut când nu ne-a mustrat nimeni sau când nu ne-a văzut nimeni. În felul acesta vom plăti totdeauna și vom plăti din plin, aici pe pământ, ceea ce ar trebui, poate, să plătim sub pământ, după moarte.

Spune Sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu că faptele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată. Acelea se plătesc aici. Ale altora vin pe urmă. Acelea se vor plăti acolo. Și dacă greșim (și cine este acela care nu greșește?) în fața Domnului, e bine să ispășim aici. Și dacă mai avem în inima noastră scăderi și greșeli, și vinovății, și păcate chiar, mai bine să ni le plătească Domnul aici.

Mai bine să le ispășim prin încercări și prin suferințe, prin lacrimi, prin rugăciune, prin genunchi și prin osteneli, decât să trebuiască să le plătim dincolo. Este scris: „Ce dezlegați pe pământ va fi dezlegat și în ceruri. Și ce rămâne legat pe pământ va fi legat și în ceruri”. Să ne ajute Domnul să dezlegăm mereu inimile noastre de orice păcat: de orice răzbunare, de orice mânie, de orice lăcomie, de orice gând rău. Ca să fim dezlegați pentru totdeauna din lanțurile acestor păcate care-i nefericesc și-i duc la pierzare pe foarte mulți. Și să ne ajute Domnul să legăm pe pământ viața noastră de Domnul Iisus, de dragostea Lui, de adunarea frățească, de părtășia cu Domnul; să legăm viața noastră de rugăciune, să legăm viața noastră de cântarea sfântă, de Biserica Domnului, de învățătura și de credința cea dreaptă și bună. Că atunci de ele vom fi legați și în ceruri. Vom fi acolo cu frații credincioși cu care am lucrat și am suferit împreună pentru că am fost legați de ei. Vom fi cu adunarea Domnului, pentru că am fost legați de ea. Vom fi cu Lucrarea lui Dumnezeu, cu Împărăția lui Dumnezeu, cu fericirea și cu slava lui Dumnezeu, pentru că de acestea am fost legați mai mult decât de orice lucru de pe pământ.

Noi Îl rugăm pe Domnul să ne ajute să putem fi în felul acesta legați și atașați de El. Pentru ca, prin această legare, prin această părtășie sfântă în care suntem legați prin Duhul lui Dumnezeu, rodind roadele Duhului, făcând faptele firii duhovnicești, împlinind voia lui Dumnezeu, să fim și noi găsiți credincioși. Cum au fost găsiți credincioși frații din Roma, cărora le scrie Sfântul Apostol Pavel niște cuvinte atât de mângâietoare, de curate, de frumoase. Noi știm că ei au ajuns acum sus în cer pentru că au fost legați de Domnul, legați unii de alții prin dragostea frățească, legați de Evanghelie și legați de mântuire. Au făcut totul pentru Evanghelie, cum spune Sfântul Pavel, și au avut și ei parte de ea. Astăzi se bucură în Împărăția cerească împreună cu Domnul și cu toți cei care i-au sfătuit și pe care ei i-au ascultat și au ajuns credincioși.

Dorim din toată inima ca și noi să ne străduim, după puterile noastre și după harul lui Dumnezeu care ne este dat - în măsura în care noi râvnim și cerem, și dorim acest har - să ne facem și noi vrednici, printr-o astfel de viață ascultătoare și credincioasă, de ceea ce s-au învrednicit ei.

Dorim din toată inima fiecăruia dintre frații noștri, fiecăreia dintre surorile noastre să fie tari în Domnul, hotărâți și credincioși. Și, după cum Sfântul Apostol Pavel a încheiat așa de frumos Epistola sa către Romani, dorim și noi să încheiem această epistolă binecuvântați și fericiți. Și vă amintim din nou învățătura de la versetul 17: „Vă îndemnăm, dar, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o de la început. Depărtați-vă de ei. Că astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru. Ci, prin vorbiri dulci și amăgitoare, înșală inimile celor lesne crezători. Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur și ne bucurăm dar de voi și dorim să fiți înțelepți în ce privește binele și neînțelepți în ce privește răul, Și Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana și sub picioarele voastre, cum l-a zdrobit sub picioarele înaintașilor noștri. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, cu toți”. Și binecuvântarea lui Dumnezeu să vă însoțească!

Această dorință a Sfântului Apostol Pavel se repetă nu numai la versetul 20, ci și la versetul 24, când le spune: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, cu toți. Iar a Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia noastră și propovăduirea lui Iisus Hristos - potrivit cu descoperirea tainei care a fost ținută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor și prin porunca Dumnezeului celui veșnic, a fost adusă la cunoștința tuturor neamurilor, ca să asculte de credință - adică a lui Dumnezeu, Care singur este înțelept, să fie slava, prin Iisus Hristos, în vecii vecilor”.

Aceleași sfinte dorințe vi le facem și noi!

Ne pare bine că, măcar în felul acesta, am putut și noi să vă cercetăm printr-un cuvânt sfânt. Mulțumim Domnului pentru cei care vin cu toată casa lor și cu toată familia lor numeroasă la adunarea Domnului. Îi rugăm pe acești părinți, frați sau surori să-i îndemne și pe ceilalți ai lor să se hotărască pentru Domnul, să pună legământ sfânt, ca să intre deplin în Casa Domnului și în numărul celor iubiți de El.

Binecuvântăm pe Domnul și-L rugăm pentru frații cei care vin de mulți ani, predați și hotărâți, la Domnul. Dar ne rugăm și pentru cei care n-au pus încă un legământ sfânt cu El. Îi îndemnăm să facă acest lucru cât mai curând. Că viața nu-i sigură pentru nimeni, dar moartea-i sigură pentru toți. Pentru cei chemați, nu-i sigură mântuirea, ci numai pentru cei aleși. Pentru cei care numai vin la adunare, încă nu-i sigură mântuirea și răscumpărarea. Dar pentru cei care pun legământul hotărât cu Domnul și păstrează tare acest legământ, pentru aceștia este sigură, pentru că, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și el le promite cu siguranță acest lucru.

Ne rugăm pentru cei care vin la adunare numai câte unul din familie: soț sau soție, părinte sau copil, frate sau soră. Ne rugăm să-i ajute Domnul și să-i îndemne mereu Duhul Sfânt să se roage și să lucreze cu răbdare și cu blândețe, și cu o viață sfântă, și cu o pildă sfântă de viețuire, să-i îndemne și pe ei. Și să nu ostenească, și să nu descurajeze, până îi va ajuta Domnul să-i vadă și pe cei iubiți ai lor în mijlocul adunării, împreună cu ei și aici pe pământ, și apoi odată și sus în cer.

Pe frații noștri iubiți care au necazuri grele în familia lor cu soții sau cu soțiile lor, îi îndemnăm să fie răbdători și credincioși, statornici și hotărâți. Ce nu poți face cu dragostea, nu poți face cu nimic. Dumnezeu prin dragoste a căutat mântuirea noastră și prin răbdare. Câtă dragoste și câtă răbdare a avut Domnul cu noi! Așa ne cere și nouă acum, să avem totuși dragoste și răbdare cu cei din familia noastră, care, în loc să ne înțeleagă, ne prigonesc.

Care, în loc să-L binecuvânteze pe Domnul că ne au cu ei, vorbesc împotriva Domnului și ne batjocoresc pe noi. Aveți milă și răbdare față de toate aceste suflete. Gândiți-vă că și noi am fost cândva departe de Dumnezeu și am vorbit rău despre cei care-L iubeau pe Domnul și care ne-au chemat și pe noi în Împărăția Lui.

Dorim din toată inima ca Domnul să vă binecuvânteze pe toți.

Mulțumesc Domnului că mi-a dat ocazia aceasta să vă pot spune acest cuvânt. Dacă-l veți ține, cred că Dumnezeu vă va da multă bucurie și mari binecuvântări, cum le-a dat celor de la Roma, care l-au ascultat pe bătrânul frate Pavel, care le vorbea, după ani de lupte și de încercări, niște cuvinte minunate, niște adevăruri verificate prin experiența și prin suferințele lui. Vă spunem și noi la fel: că aceste lucruri sunt verificate prin răbdarea, prin experiența, prin rugăciunea și prin încercările prin care a trebuit să trecem și noi pe urma Domnului nostru, când în lumina, când în umbra Crucii Lui. Știm însă că la capăt - care nu-i departe - Domnul ne așteaptă pe toți cu răsplata pe care o va da El tuturor celor care L-au iubit și I-au fost credincioși.

Ne rugăm Domnului să vă dăruiască și dumneavoastră o astfel de credință statornică până la sfârșit, ca să putem odată, cu toții, să vedem Împărăția Sa și Fața Sa cu bucurie. Și să ne bucurăm de răsplata pe care a promis-o și pe care o va da El tuturor celor care L-au iubit credincioși până la sfârșit, până la moarte. Căci așa a zis El: „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții”. Numai până la moarte! Și moartea e așa de aproape de fiecare dintre noi! Fiți credincioși, frații și surorile noastre, credincioși până la sfârșit.

Binecuvântați să fie bătrânii care ascultă Cuvântul și trăiesc viața ascultării de Dumnezeu, pentru că în curând ei vor ajunge la răsplată.

Binecuvântați să fie cei tineri și cei sănătoși, care din tinerețe ascultă Cuvântul Domnului și au timp - dacă mai au - să-L slujească pe Domnul, ca să poată să se facă vrednici de o și mai mare răsplată în ceruri.

Binecuvântați să fie părinții și copiii, frații și surorile, soții și soțiile, prietenii, rudeniile, vecinii, cunoscuții noștri și toți cei care-L caută pe Domnul dintr-o inimă curată.

Vă mulțumim în Numele Domnului pentru dragostea cu care ne iubiți, cu care ne așteptați cuvântul, cu care vă rugați și v-ați rugat pentru noi.

Mulțumesc în chip deosebit celor care s-au rugat pentru mine în încercările prin care am trecut. Datorită rugăciunilor voastre, făcute cu credință și cu răbdare, Dumnezeu mi-a dat iarăși viața și puterea, și sănătatea, [ca], măcar în felul acesta, să vă spunem acest cuvânt de îndemn și de îmbărbătare, pe care vă rugăm să-l primiți din partea Domnului și din partea dragostei noastre, pe care v-o păstrăm statornică și curată, până la sfârșit, în locul cel mai cald și mai dulce al inimii și iubirii.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, cu toți, și binecuvântarea Lui să vă însoțească de-a lungul vieții.

În anul care vine, gândiți-vă în chip deosebit la o sărbătoare mare cu care suntem datori. Ne amintim de Părintele Iosif, care, acu’ 65 de ani, la Anul Nou 1923, a primit de la Dumnezeu înștiințarea să înființeze această familie binecuvântată în care, prin el, Dumnezeu ne-a chemat și pe noi. Să sărbătorim în chip deosebit, cu recunoștință și mulțumire către Dumnezeu, noaptea de revelion a anului care vine. La sfârșitul lui ’87 și începutul lui ’88, să sărbătorim acest eveniment. Se împlinesc 65 de ani din noaptea minunată în care Dumnezeu a trimis vestea mântuirii prin Oastea Domnului pentru poporul nostru și pentru Biserica noastră și, prin aceasta, și pentru noi.

În 12 februarie se vor împlini 50 de ani de la data când Domnul l-a luat pe părintele nostru la El. Să ne amintim atunci de acest eveniment, ca și de legământul și de îndemnurile pe care ni le-a lăsat el: să rămânem statornici și credincioși, ca și el, pe calea credinței de la început, în Lucrarea Oastei Domnului, în Biserica și-n învățătura noastră, ca să avem și noi parte de răsplata Lui.

În ziua de 3 martie, anul viitor, 1988, se vor împlini 100 de ani de la nașterea Părintelui Iosif în comuna Certege din județul Turda de atunci. În satul acesta se găsesc mormintele părinților săi. Mormântul mamei lui, care a trecut la Domnul când el avea abia 7 ani, dar care i-a încredințat Cuvântul lui Dumnezeu cu porunca să-l trăiască și să-l mărturisească și altora. Mama aceasta sfântă a crescut un fiu sfânt. Să ne aducem aminte de ea și de tatăl său, și de ceilalți care l-au ajutat pe acest copil binecuvântat al lui Dumnezeu să ne cheme și pe noi la mântuire.

La Rusaliile anului viitor vom sărbători, în felul acesta, un an binecuvântat. Se vor împlini 300 de ani de când s-a tradus pentru prima dată în limba noastră Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură. Ne vom ruga atunci în chip deosebit pentru cei care ne-au adus nouă și neamului nostru lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Și ne vom ruga și pentru cei care au început, dar și pentru cei care, de-a lungul acestor 300 de ani, ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu și ne-au tipărit Biblia, și ne-au adus această Carte Sfântă în care noi am aflat viața și prin care ne putem păstra viața, pentru că e Cartea Vieții, Cartea lui Dumnezeu, Cartea în care este mântuirea noastră, dacă o împlinim și o ascultăm cu credincioșie.

Să fie toate acestea zile deosebite și evenimente deosebite. Îndemnuri deosebite pentru noi să ne apropiem mai mult de Lucrarea lui Dumnezeu, să fim mai ascultători și mai credincioși urmași ai părinților noștri și să-I mulțumim mai adânc lui Dumnezeu pentru Cartea Lui, Biblia, [pe care] s-o cercetăm mai mult, s-o trăim mai frumos, ca să putem avea și noi prin ea și prin ascultarea noastră de adevăr, și prin urmarea credincioasă a învățăturii și a părinților noștri - răsplata și cununa vieții, după Cuvântul lui Dumnezeu, la sfârșitul zilelor noastre.

Pentru toate, ne închinăm Tatălui, Fiului și Sfântului Duh și aducem pentru toate recunoștință și mulțumire Sfintei Treimi, închinându-ne și binecuvântând Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu.

Încă o dată și din toată inima vă îmbrățișăm și vă [facem aceste] urări tuturor fraților și surorilor din Roma, celor din comunele și satele de primprejur, celor din tot județul și din toate județele țării noastre, din toată țara noastră și din toată lumea, din toate țările pământului. Că Dumnezeu pentru aceasta ne-a chemat la mântuire și Domnul nostru Iisus Hristos pentru aceasta S-a jertfit, ca să aducă la mântuire toate neamurile, cum a spus El: „Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și aceștia trebuie să fie chemați și adunați, pentru ca să fie odată o singură turmă și un singur Păstor”. Dea Domnul să lucrăm pentru gândul acesta al Lui și să ne ajute să ne bucurăm odată de răsplata că și noi am lucrat pentru aceasta. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Un cuvânt de îmbărbătare spus din partea fratelui vostru,

din partea bătrânului vostru frate Traian Dorz, în ziua de astăzi, 24 noiembrie 1987.

Slăvit să fie Domnul! Amin.