Păstrarea şi pierderea
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Viaţa sa şi-o iubeşte orişicine. Nu este vietate pe lume care să nu-şi iubească şi să nu caute să-şi păstreze viaţa sa.
Deosebirea este numai de înţelesul pe care fiecare om îl dă acestui cuvânt: viaţa.
2 - Unii oameni spun: asta-i viaţa, - unui fel de trai risipitor, uşuratic, viclean, desfrânat şi leneş.
Aceasta-i „viaţa” celor mulţi-mulţi, care merg pe calea cea lată şi intră pe uşa cea largă a pierzării (Matei 7, 13).
Această „viaţă” este cea mai netrebnică şi mai nefolositoare existenţă. Cea mai primejdioasă şi mai nefastă vieţuire, ducând la cea mai jalnică şi cea mai josnică pierzare.
3 - Vai de acel suflet care îşi petrece acest puţin timp al trecerii lui prin lumea asta într-un fel decăzut de viaţă. Şi vai de acele fiinţe care mai trăiesc lângă un astfel de om.
sau dacă ar fi fost un orb, sau o râmă.
4 - Ce lucru ciudat este că tocmai acei care trăiesc cea mai nefolositoare viaţă, ţin atât de mult la ea încât nu socotesc nimic altceva mai de preţ decât existenţa lor.
5 - Omul nefolositor, pentru a-şi trăi cât mai bine şi cât mai din plin viaţa sa, este în stare să dea pentru o astfel de viaţă a lui pe oricine şi oricât.
Pentru plăcerile lor pierzătoare de suflet sunt în stare să calce orice lege şi orice dreptate.
Să nimicească orice frumuseţe şi nevinovăţie
să întineze orice loc, orice trup, orice suflet, orice idee neţinând seama de nimeni şi de nimic. Ca o fiară.
6 - Vai de omul acela care îşi petrece puţinele zile ale trecerii lui prin lume în felul lumesc şi decăzut, ori tiranic şi nelegiuit.
Ce blestem este o astfel de creatură pentru toate fiinţele şi lucrurile de care se atinge.
7 - Dar ce minunaţi sunt fiii lui Dumnezeu, fiii luminii, fiii adevărului şi iubirii. Aceştia nu folosul lor îl caută în primul rând ci folosul lui Hristos şi al de aproapelui lor.
Ce minunat trebuie să fie Dumnezeu, când şi fiii Lui sunt atât de minunaţi. Ei îşi pierd voioşi viaţa asta, ca s-o câştige pe cea veşnică.
8 - Cei care sunt ai lui Hristos, trăiesc ca El, fac ca El, mor ca El.
Ei pot, dacă este nevoie să se despartă liniştiţi de orice lucru de pe pământ, fiindcă inima lor este nedespărţită de cer. Şi pot să se mulţumească cu oricât de puţin, fiindcă ei cu Hristos au totul.
Şi pot să moară în orice clipă, fiindcă în Hristos ei au o viaţă veşnică.
9 - Domnul Isus a zis că cei ce sunt ai Lui vor face şi ei lucrările pe care le-a făcut şi le face El.
Ei duc acum mai departe flacăra cerească pe care le-a aprins-o El prin Duhul Sfânt, în Ziua Cincizecimii. Căci credinţa cea vie şi dragostea adevărată, sunt flăcările de foc, adică sunt lumină, căldură şi putere. Şi cu acestea începe viaţa veşnică.
10 - N-a fost loc greu în care Domnul Isus să nu fi fost cu ai Lui, alături de ei, înaintea lor, printre ei.
N-a fost loc şi cuptor, în care ei să fi fost în trecut, sau să fie în viitor aruncaţi - iar Domnul lor Isus, să nu fie cu ei. El a zis: Iată Eu sunt cu voi ca să vă scap (Ieremia 1, 8).
11 - N-a fost temniţă în care să fie ajuns vreunul dintre profeţii lui Hristos, sau vreunul dintre ucenicii Lui, vreunul dintre cei mai miei ai Lui, iar El să nu fie acolo cu ei, până ce l-a izbăvit.
N-au fost valuri şi vânturi potrivnice în care Hristos să-i fi lăsat vreodată pe ai Săi, ca ei să sufere şi să meargă singuri.
12 - Oriunde au fost ai lui Hristos a fost şi El. Oriunde au suferit ei, a suferit şi El. Oriunde s-au bucurat ai Lui, S-a bucurat şi El.
Pentru că şi cei cu adevărat ai Săi, şi-au dat toate silinţele ca oriunde este El să fie şi ei.
Ce mare har este acesta!
13 - Numai ucenicul şi slujitorul care lasă pe Stăpânul său să sufere singur, să lupte singur şi să muncească singur - acela va rămâne şi el singur.
Să sufere singur
şi să moară singur.
Vai, ce nefericire veşnică este asta!
14 - Ce fericire cerească este să fii totdeauna cu Domnul Isus oriunde este El.
Când El este în batjocură dacă eşti şi tu cu El, atunci şi când tu eşti în necaz, va fi şi El cu tine.
Când tu iei jugul Său şi Sarcina Lui, atunci şi El ia jugul tău şi sarcina ta.
Când tu cauţi pretutindeni folosul şi plăcerea Lui, atunci şi El caută folosul tău şi plăcerea ta.
15 - Fericit este slujitorul care primind pe Domnul la încercarea împlinirii făgăduinţei Sale, - află cu bucurie şi se încredinţează fericit de aceasta. Apoi I se predă Domnului cu o tot mai adâncă bucurie şi cu o tot mai grăbită plinătate.
Acela totdeauna vedem cum Dumnezeu face pentru el nespus mai mult de cum a gândit sau a crezut el vreodată.
16 - Dacă primeşti să suferi cu bucurie orice şi oricând pentru Domnul,
dacă nu doreşti să ai niciodată o altă soartă decât El,
dacă n-ai pe lume o mai mare plăcere decât a face voia Sa,
- atunci fii deplin încredinţat că n-ai pe lume nici un loc şi nici o stare în care El să nu fie cu tine şi tu să nu fii cu El.
17 - Când Hristos este cu tine, iar tu eşti cu El,
atunci nu-i pe lume necaz care să nu fie schimbat în bucurie pentru tine
nici vrăjmaş care să nu fie învins, ori înlăturat, ori împrietenit
nici pas, sau lacrimă, sau jertfă, care să nu fie răsplătite,
în veacul acesta de o sută de ori mai mult
iar în veacul viitor cu răsplata veşnică.
18 - Ce dulce este încredinţarea celor credincioşi în Domnul - şi încrederea Lui în ei.
Aceste simţiri dulci şi scumpe, închegate în suferinţele împreunate ale lor cu El, sunt cele mai fericite şi ale Lui cu ei şi ale lor cu El.
Părtăşia aceasta zidită şi întărită prin suferinţele Lui pentru ei şi ale lor pentru El, este o comoară atât de scumpă încât nici El nici ei nu le-ar putea schimba pentru nimic.
Această părtăşie va fi apoi în veşnicie izvorul din care vor ţâşni în etern şi etern tot mai dulci şi mai scumpe bucurii.
19 - O, Dulce Isus, ce fericit este să suferi împreună cu Tine şi ce slavă strălucită este în răbdarea ocării Tale.
Ajută-mă să le preţuiesc acestea mai mult ca orice avere şi ca orice slavă pe lumea aceasta.
20 - O, Dulce şi Drag Isus - nimic pe lumea aceasta nu poate fi asemănat cu bucuria prezenţei Tale. Şi nici o putere nu-l poate ameninţa cu adevărat pe acela pe care îl aperi Tu.
Ce ar putea oare să ne mai despartă de Tine, Scumpul nostru Mântuitor, când dragostea Tatălui a fost turnată în inimile noastre şi zidită acolo de netrecut, prin Duhul Sfânt?
O, dragoste a lui Dumnezeu şi viaţă a lui Hristos, adu în noi cu prisosinţă şi frumuseţe toate roadele minunate ale Duhului Sfânt.
Amin.